În evul mediu armaşul era dregătorul, care avea ca atribuţie aplicarea pedepselor hotărîte de domnie - aplicarea pedepselor corporale şi sentințelor capitale, dar şi paza închisorilor. Subalternii lui se chemau armăşei. Funcţia de armaş este atestată documentar în Moldova din 1489.

Marele armaş trebuia să prindă, să întemniţeze şi să îi cerceteze pe vinovaţii de crime: boieri trădători, ţărani răzvrătiţi, ucigaşi, tîlhari, hoţi. Pe aceştia din urmă avea dreptul să-i supună la torturi. Pedeapsa cu moartea sau cu mutilarea era executată de călău, dar la porunca domnului trebuia să o execute armașul însuşi.

Armașul avea în subordine armășei. Aceștia erau folosiţi pentru recuperarea datoriilor. Veniturile armaşilor proveneau din taxe recuperate, din pedepse aplicate, din confiscarea lucrurilor furate de tîlhari etc. Armaşii mai aveau şi anumite atribuţii militare.