Dregător este un termen care desemna în evul mediu în Moldova pe boierii care dețineau funcții în aparatul de conducere al ţării și erau membri ai sfatului domnesc. Cu vremea, aceşti boieri au căpătat atribuţii administrative, militare și judecătoreşti. În cursul veacurilor, atribuţiile unor dregători au căpătat o importanţă mai mare, ale altora au scăzut în importanţă ori s-au schimbat. În documentele scrise în limba slavă dregătorii sînt numiţi praviteli, ureadnici etc., în cele înscrise în limba latină barones şi comites.

Sistemul dregătorilor s-a cristalizat în Moldova sub domnia lui Alexandru cel Bun. Sistemul  prezintă asemănări vizibile şi poartă amprenta organizării administrative a Imperiului Bizantin.

Principalii dregători erau: vornicul, logofătul, vistierul, hatmanul. Alături de aceştia mai erau şi alţi dregători mari: spătarul, stolnicul, paharnicul, comisul, postelnicul. În fine, mai erau şi dregători cu diverse atribuţii: clucerul, jitnicerul, slugerul, pivnicerul, cămăraşul, medelnicerul, portarul, armaşul, aprodul, şătrarul, căminarul, pitarul şi alţii.

Marii dregători aveau şi subalterni, organizaţi la rîndul lor în cete militare, denumiţi după numele şefului lor: vornicei, logofeţei, păhărnicei, stolnicei, postelnicei sau precizînd gradul: al doilea logofăt (vtori), al treilea logofăt (treti). Instituţia dregătorilor s-a perpetuat pînă la adoptarea Regulamentelor Organice şi chiar după