Horjeşti este un sat din cadrul comunei Cărpineni, raionul Hînceşti. Localitatea se află la distanța de 40 km de orașul Hîncești și la 73 km de Chișinău. Conform datelor recensămîntului din anul 2004, populaţia satului constituia 956 de oameni. Satul Horjești a fost menționat documentar în anul 1442.
Citeşte mai departeJitnicerul
În evul mediu jitnicerul era dregătorul însărcinat cu adunarea grînelor din toată ţara cuvenite domnitorului. Era considerat, ca şi clucerul, "veghetor de bucate". Numele său vine de la cuvîntul slavon jito, adică "grîu".
În Moldova a fost atestat documentar pentru prima dată în anul 1558. Jitnicerul se îngrijea ca grînele să fie aşezate în depozite (jitniţe), iar din a doua jumătate a veacului al XVII-lea veghea, asemeni pitarului, asupra tainului de pîine care se împărţea la curtea domnească slujitorilor şi oaspeţilor străini. În secolul al XVIII-lea ocupa locul al şaptelea sau al optulea între boierii de divan de starea întîi.