În Evul Mediu, vistierul (sau vistiernicul) era un mare dregător, membru al sfatului domnesc, care avea în grija sa tezaurul ţării şi se ocupa cu încasarea şi repartizarea dărilor, aprovizionarea curţii cu cele necesare etc. În documentele latine apare cu numele thesauriarus, camerae praefectus, thesaurarius magnus, etc. Pînă cînd visteria a fost separată de cămară, vistierul se ocupa şi cu procurarea pentru domn a obiectelor de lux vestimentar şi darurile pentru protocol. Această atribuţie a trecut în secolul XVII marelui cămăraş. După despărţirea vistieriei de cămară, vistierul a păstrat următoarele atribuţii:

• aşeza impozitele asupra ţării;
• primea banii din impozite de la cei care îi strîngeau;
• păstra banii în vistierie;
• elibera banii necesarii cheltuielilor poruncite de domn;
• ţinea socoteala sumelor plătite sau încasate;
• vistierul era obligat să prezinte trimestrial sfatului domnesc socoteala veniturilor şi cheltuielile visteriei.

Vistierul avea şi atribuţii judecătoreşti: judeca pe cei care abuzau la încasarea impozitelor sau pe negustori. Vistierul este unul dintre cei mai vechi dregători, iar influenţa lui a crescut considerabil în secolul XVIII. Un timp a fost considerat cel mai important membru al divanului domnesc,mai ales că numea şi controla pe ispravnicii ţinuturilor şi prin urmare controla întreaga administraţie.

Avea în subordinea sa vtorii şi tretivistierii, logofeţii de vistierie (numiţi şi diaci de vistierie în Moldova) şi vistiernicii. Aceştia formau împreună o categorie militară care se ocupa în special cu colectarea impozitelor şi transportarea lor în siguranţă.