Bătălia de la Feldioara s-a dat la 22 iunie 1529 între oastea moldovenească condusă de domnitorul Petru Rareș pe de o parte și adepții lui Ferdinand de Habsburg de cealaltă parte. Confruntarea a fost iniţiată de domnul Moldovei, în sprijinul regelui Ungariei, Ioan Zápolya care era sprijinit de Imperiul Otoman şi Polonia.

Lupta a fost apogeul unei serii de evenimente care s-au derulat de la începutul anului 1529. În ianuarie – februarie 1529 Petru Rareș înfăptuiește prima incursiune în Transilvania pentru a-i aduce pe saşi şi secui sub ascultarea lui Zápolya. Voievodul Transilvaniei a trimis la domnul Moldovei o solie „de l-au poftit ca să-i fie întru ajutoriu împotriva a o samă de domni ungureşti, carii nu vrea ca să i să plece şi-i făgădui oraşul Bistriţa cu tot ţinutul dintru aceia ţară şi încă şi alte făgăduinţe mai multe i-au adeverit că-i va da, numai de-i va birui şi să-i plece supt ascultarea lui”, scie Grigore Ureche în letopisețul său.

Înţelegerea dintre cele două părţi s-a încheiat la 11 mai 1529, Ioan Zápolya promiţînd „cetatea Bistriţei şi cu tot ţinutul Bistriţei şi cu veniturile”, în schimbul ajutorului militar. Oştile moldovene au fost împărţite în două: cea care a trecut prin pasul Cîrlibaba, condusă de pîrcălabul Romanului, Danciul Huru şi de portarul Sucevei, Onufrie Barbovschi, se îndreaptă spre Ciceu şi Bistriţa, iar cea care a urmat drumul Oituzului, a fost pusă sub comanda marelui vornic Grozav, care s-a îndreaptat spre Braşov.

La Feldioara, aştepta armata de 4 000 de oşteni a celor care-l sprijineau pe Ferdinand I de Austria, condusă de comitele Timişoarei, Valentin Török, Ştefan Mailat, Marcus Pemfflinger şi episcopul Nicolae Gerendi. La 22 iunie 1529, vornicul Grozav, în fruntea a circa 10 000 de moldoveni, atacă în forţă, luînd prin surprindere oastea lui Ferdinand, care nu a mai putut folosi artileria. În toiul luptei, trupele secuieşti au trecut de partea moldovenilor. Astfel a fost creată o situație favorabilă lui Ioan Zapolya, care aspira la tronul Ungariei.

Înfrîngerea imperialilor a fost categorică, cei care au scăpat cu viaţă au fost puşi pe fugă şi au lăsat în mîinile moldovenilor cele 50 de tunuri. Ostilităţile au continuat pînă în toamnă, cînd domnul Moldovei Petru Rareș a pătruns cu noi trupe în Transilvania pentru pedepsirea cetăţilor săseşti.

Tratatul încheiat de Rareş cu Braşovul, la 3 noiembrie 1529, pune întreaga Ţară a Bîrsei sub controlul domnului Moldovei. Rînd pe rînd a fost supusă orice împotrivire.

Succesul acestei campanii l-a obligat pe Ioan Zápolya să pună în practică acordurile tratatului încheiat anterior prin care era recunoscută stăpînirea lui Petru Rareş asupra Bistriţei, Ciceului, Unguraşului, a Cetăţii de Baltă şi a întregului ţinut al Rodnei. Astfel domnul Moldovei lărgește substanțial domeniul său din Transilvania, ajungînd să stăpînească pe lîngă orașele sus-menționate (Ciceul și Cetatea de Baltă au fost stăpînite încă de părintele său, Ștefan cel Mare) și circa 120 de sate.