Bătălia de la Finta a avut loc la 27 mai 1653 între oștile domnului Moldovei, Vasile Lupu (1634 – 1653) și ale domnitorului Valahiei Matei Basarab (1632 – 1654).

Întreaga domnie a lui Vasile Lupu a trecut sub semnul rivalității personale și a confruntării cu Matei Basarab. Relaţiile tensionate dintre cei doi, cauzate, între altele, și de dorinţa lui Vasile Lupu de a-şi vedea fiul pe tronul Valahiei, au dus la campania din 1653, cînd Matei Basarab şi principele Transilvaniei, Gheorghe Rákóczi II (1648 – 1660), au încercat îndepărtarea lui Vasile Lupu de pe tronul Moldovei.

La 25 martie 1653, armata lui Gheorghe Rákóczi II împreună cu oștile muntene au pătruns în Moldova şi au reușit să-l înlocuiască Vasile Lupu cu Gheorghe Ştefan. Fostul domn găsește sprijin la ginerele său, Timuş Hmelniţki, fiul hatmanului cazacilor zaporojeni, cu ajutorul căruia revine şi învinge la Popricani oastea lui Gheorghe Ştefan şi Ioan Kemény (1 mai 1653), recăpătîndu-şi tronul. Vasile Lupu, dornic de răzbunare, cu aprobarea marelui vizir a continuat campania în Valahia, unde se retrăsese Gheorghe Ştefan, cu această ocazie dorind să-l înlocuiască pe Matei Basarab cu unul dintre fiii săi.

Bătălia s-a dat la Finta, la jumătatea drumului dintre Bucureşti şi Tîrgovişte, la 27 mai 1653. Vasile Lupu avea o armată de 24 000 de oșteni, dintre care 12 000 de cazaci, 8 000 de moldoveni, iar restul, mercenari germani, în timp ce Matei Basarab a aruncat în luptă 30 000 de oameni, majoritatea mercenari – „oaste mare, alcătuită din unguri, sîrbi, greci albanezi, bulgari şi turci”, scrie Paul de Alep, un arhidiacon din Siria care călătorea în Moldova și a lăsat o descriere amplă a acelor evenimente. Matei Basarab a plasat pedestrimea în centru şi cavaleria pe flancuri. Timuş Hmelniţki a refuzat să atace odată cu oștenii moldoveni, considerînd că aceștia trebuie să atace primii. Inițial muntenii au bătut în retragere, însă spre seară, o ploaie puternică udă praful de puşcă al cazacilor, făcîndu-le inutilizabile armele de foc. Iată cum descrie Paul de Alep acel moment: „tunete, fulgere, trăznete, ploaie şi grindină mare ca pietrele, asupra oastei lui Vasile şi a cazacilor, căci vântul le era potrivnic. Însă moldovenii au trădat şi ei şi au fost învinşi iar cazacii nu-şi mai puteau slobozi puştile din cauza ploii mari. Atunci oastea munteană a descărcat asupra lor lovituri de tun şi de puşti şi i-a atacat. Moldovenii au fost primii care au luat-o la fugă, urmaţi de cazaci care s-au întors învinşi, pe când muntenii, urmărindu-i cu sabia la şold, i-au măcelărit cumplit. A fost un ceas de jale. Muntenii n-au încetat să-i nimicească timp de trei zile, luînd pe mulţi în prinsoare”.

Coaliţia moldo-cazacă a lăsat pe cîmpul de luptă circa 4 000 de morţi, 5 – 7 000 de prizonieri, 16 tunuri şi alte bunuri.

Principala urmare a biruinţei de la Finta o constituie reluarea domniei de către Gheorghe Ştefan şi înlăturarea definitivă a lui Vasile Lupu, cu sprijinul lui Matei Basarab şi al lui Gheorghe Rákóczi II, în cadrul unei noi campanii în Moldova.