Bătălia pentru Moldova (iulie – noiembrie 1538) a fost iniţiată de sultanul Suleyman Magnificul împotriva Moldovei pentru înlocuirea domnotorului Petru Rareş (1527 – 1538, 1541 – 1546).

Hotărîrea sultanului a fost determinată de conflictul pe care domnul Moldovei îl avea cu Polonia, de iniţierea tratativelor cu austriecii în intenția de a crea o alianță antiotomană şi de refuzul plăţii tributului.

La 21 august 1538 otomanii trec Dunărea pe la Isaccea, tătarii vin dinspre răsărit şi polonii pătrund dinspre nord, asediind Hotinul, astfel încît, spun cronicile „la mijloc să sbătea voievodul Moldovei. Şi de peste tot nu se putea gîndi la vreun ajutor”.  Dușmanii invadează Moldova. Petru Rareș adună totuşi o oaste destul de mare pentru Moldova la acea vreme ce număra 60.000 de oşteni, însă turcii aveau 150.000 de combatanţi la care se mai adăugau şi cei 50.000 de tătari.

Avangarda tătară a fost oprită la trecerea Prutului la finele lui august – începutul lui septembrie 1538. Armata sultanului face joncţiunea cu tătarii lîngă Iaşi şi se îndreaptă spre Suceava.

O parte a boierilor considerau lupta pierdută dinainte, astfel încît Găneştii şi Arbureştii, în frunte cu Mihu portarul Sucevei au trecut de partea otomanilor. Lupta nu a mai avut loc pentru că Petru Rareș s-a refugiat în cetatea Ciceului la data de 14 septembrie, sperînd la un ajutor militar.

La 15 septembrie 1538, sultanul intră în Suceava, poruncește urmărirea domnului fugar şi convocarea Sfatului Domnesc. Suleiman instalează în locul lui Petru ca domn pe Ştefan Lăcustă dublînd tributul anual la 30.000 de galbeni. Este prima dată cînd un domn al Moldovei a fost numit direct de sultan, iar condiţiile păcii au fost trecute într-o diplomă a sultanului, nu într-un tratat bilateral. Teritoriile din sud-estul ţării, cu Tighina, au fost incluse în Imperiul Otoman, iar Bugeacul a fost colonizat cu tătari.