Etulia Nouă este un sat din cadrul comunei Etulia, UTA Găgăuzia. Localitatea se află la distanța de 118 km de municipiul Comrat și la 225 km de Chișinău. Conform datelor recensămîntului din anul 2004, populaţia constituia 745 de oameni. Satul Etulia Nouă a fost menționat documentar în anul 1890.
Citeşte mai departeEa-şi urma cărarea-n codru
Ea-şi urma cărarea-n codru.
Eu mă iau pe a ei urmă,
Când ajung cu ea alături
Răsuflarea-mi mi se curmă.
Mai răsuflu înc-o dată,
Zic o vorbă, ea tresare
Şi se uită-n altă parte
Şi răspuns de loc nu are.
Dar mereu de ea m-apropiu
Şi vorbesc şi îi dau sfaturi;
Ea se apără c-o mână
Şi se uită tot în laturi.
Când pe talie-i pun braţul,
Ea se frânge, va să scape,
Dar o trag mereu spre mine,
Mai aproape, mai aproape.
Mai nu vrea şi mai se lasă.
Capul ei mi-l pun pe umăr,
Pun pe ochii-nchişi, pe gură,
Sărutări fără de număr.
Şi la piept o strâng mai tare.
Răsuflarea-mi se sfărşeşte;
O întreb de ce-i mâhnită,
O întreb de mă iubeşte.
Iar ea ochii şi-i deschide
Mari, puternici, plutitori:
Îmi eşti drag din cale-afară,
Dar obraznic uneori.