Dacă iubeşti fără să speri
       De-a fi iubit vrodată,
Se-ntunecă de lungi păreri
       De rău viaţa toată.

Şi-ţi lasă-n suflet un amar
       Şi în gândiri asemeni,
Căci o iubire în zadar
       Cu moartea-i sor- de gemeni.

Dar vindecarea la dureri
       În piept, în partea stângă-i,
De-acolo trebuie să ceri
       Cuvinte să te mângăi.

Acolo afli adăpost
       Oricâte se întâmple,
Ca ş-un amor care-ar fi fost
       Viaţa ta o împle.

Căci un luceafăr răsărit
       Din liniştea uitării
Dă orizon nemărginit
       Singurătăţii mării.

Şi ochiul tău întunecat
       Atunci îl împle plânsul,
Iar ale vieţii valuri bat
       Călătorind spre dânsul.

Şi dau cadenţe de nespus
       Durerii tale lunge,
Pe când luceafărul e sus
       Ca să-l nu-l poţi ajunge.

Zâmbeşte trist cu raze reci
       Speranţelor deşarte:
În veci iubi-o-vei, în veci
       Va rămânea departe.

Ş-a tale zile-or fi cum sunt,
       Pustii ca nişte stepe;
Iar nopţile de-un farmec sfânt
       Ce nu-l mai poţi pricepe.