În acest lăcaş de pace unde Domnul se măreşte,
Omul întăi se botează, când se naşte pe pământ,
Ş-apoi cu a lui soţie vine de se însoţeşte,
În sfârşit aicea află liniştire în mormânt.

Naşterea, viaţa, moartea, sufleteasca mântuire,
În acest loc se adună şi d-amarul lumii greu
Omul scapă când se duce ca să-şi iaie răsplătire
De la dreapta îndurare a bunului Dumnezeu.

Eu nu am fost ca alţii, de-aceea în suferinţă
Am petrecut şi-n lipsa plăcerilor lumeşti,
Dar cugetul îmi spune că n-oi avea căinţă
C-am fost şi eu unealtă la rele omeneşti.