Armiile se mişcă; izbirea lor e straşnică,
luptătorii sunt straşnici, ranele straşnice, războiul straşnic.
Gonzalo Berceo, Bătălia de la Simancas

Păstor! Ia altă cale. — La poala celei coaste
Priveşti tu două cete de oameni mulţi de oaste?
Vezi pâlcurile dese de lance ascuţite,
Stând gata să s-arunce în sânge şi omor?
S-opriră să se lupte pe plaile-nflorite.
Te sparie-a lor strigăt?... Acesta-i cântul lor!

„Alergaţi cu grabă mare
Vulturi lacomi, bufne, corbi.
Veniţi iute la mâncare,
Lăsaţi cuibul de prin sorbi.
Vrăjmaşul a să-şi dea duhul!
Faceţi să geamă văzduhul
De-a voastre triste strigări.
Peară duşmănesc norodul!
Popa le-a cetit prohodul;
Moară-n plâns şi văietări!“

Ronan, prinţul de Galii, baronul Normandiei
Aice vror să-şi cerce puterea ostăşiei.
Vitezi sunt normandezii, iar galii ageri foarte;
Cu arme strălucite sunt unii îmbrăcaţi,
Ceilalţi pe a lor frunte deprinsu-s-au să poarte
Coifuri, unde s-arată dinţi de lup încleştaţi.

„Ce ne pasă dacă plânge
Văduva neâncetat?
Noi mâni vom spală de sânge
Braţul nostru încruntat.
Rangurile să ne strângem
Pe vrăjmaş ca să-l înfrângem
Să-l perdem de pe pământ!
Brazdele arse de soare.
Ce le calcă în picioare
Să le fie un mormânt!“

S-a dat semnul bătăiei. — Prin valuri colbăite,
Ca trosnetul răsună a lor urme-ncâlcite.
Precum sunt doi cai negri ce rod a lor zăbale,
Precum doi straşnici tauri care se luptă-n munţi,
Acest fel aste două grămăzi de fer şi zale,
Îşi sfarmă în izbire a lor de oţel frunţi.

„Mergeţi, ostaşi, cale bună!
Biruinţă vă urez!
Toba saxonă răsună
Şi buciumul normandez.
Junghi şi săbii ascuţite,
Alebărzi mult oţelite
Pintre zali vă faceţi loc;
Staţi înfipte,-omorâtoare,
În peptele zvâcnitoare,
Ca nişte raze de foc!“

Soarele nu se vede. — Lumina lui cuprinsă
De spaimă, stă deasupra acei flăcări întinse,
Precum un scut roşatic într-un cuptor de focuri.
Cu aburi groşi de sânge ferul se învăli.
Drumeţul ce priveşte aceste crunte jocuri,
Că iadul se deschise acolo el gândi!

„Dar jocul se prelungeşte
Vitezilor luptători;
Rang piste rang năvăleşte.
Pulberea se-nalţă-n nori.
Voinicul calcă-n picioare
Pre rănitul care moare;

Iar pedestrul doborât
În cumplita năpustire,
Subt a calului izbire,
A căzut şi a perit!“

Ce zgomot trist de arme! Ce ţipete fioroase!
În spate galii poartă pei grele şi flocoase;
Despreţuind a lancei împungeri ucigaşe,
Pe-ai lor morţi vror să moară ca nişte bravi ostaşi.
Ei pare că înjură cu a lor feţe trufaşe
Normanda călărime pe caii uriaşi!

„Care-au frânt în bătălie
Lancele, săbii şi junghi,
Lupte-se cu bărbăţie
Cu mâni, cu dinţi şi cu unghi.
Lupii or să se răpadă,
Şi-n gura lor or să cadă
Cei ce n-au căzut sub fer.
Murim moarte vitezească,
Ziua în mâni să ne găsească,
Cu a săbiei mâner!“

Păstor! acuma vino.— Apuse-a zilei rază;
Lovirele-n întunec mai groznic scânteiază;
Sângele şiroieşte, şi caii trudiţi zbeară;
Veselă aşteaptă moartea l-a tartarului porţi.
Ş-aceşti sângeroşi oameni în lupta lor amară,
Mâni vor gusta odihnă, învingători sau morţi!