Hîjdău Alexandru (30.11.1811, Misiurinetz, azi regiunea Ternopol, Ucraina − 9.11.1872, Hotin). Poet şi prozator. Este unul dintre cei trei copii ai lui Tadeu Hîjdău (1769-1835) şi tatăl scriitorului enciclopedist B. P. Haşdeu (1838-1907). După revenirea familiei la locurile strămoşeşti (Cristineşti, Hotin), Al. Hîjdău, împreună cu fratele său  Boleslav, începe să înveţe la pensionul pentru copiii de nobili de pe lîngă Seminarul Teologic de la Chișinău (1822-1828). Îşi continuă studiile la Universitatea din Harikov, secţia etico-politică (ulterior Facultatea de Drept), paralel a făcut şi studii de ştiinţe ale naturii şi de litere (1829-1932). Conform propriilor afirmaţii, a audiat cursuri şi la universităţile din Munchen şi Heldelberg. Din cauza unui conflict cu guvernatorul P. I. Averin, se retrage la Cristineşti. Este efor al şcolii ţinutale şi al celei lancasteriene de la Hotin (1836-1840), profesor de limba şi literatura rusă, de logică, statistică şi alte discipline la gimnaziile din Viniţa (1840-1842) şi Kameneţ-Podolisk (1842-1843). Abandonînd învăţămîntul, profesează avocatura pînă la sfîrşitul vieţii.

Încă în anii studenţiei Hîjdău manifestă aptitudini deosebite pentru jurisprudenţă, filozofie, biologie, folcloristică, istorie, literatură, fiind apreciat înalt de conducerea universităţii, care îi acordă mai multe distincţii. Este primul popularizator al folclorului moldovenesc în mediul de limbă rusă. Traduce şi tipăreşte în revistele ruseşti „Telescop", „Vestnik Evropî", „Molva" cîteva creaţii folclorice: „Două cîntece moldoveneşti” (1830), „Cîntece populare” (1833),  ş.a. − toate însoţite de preţioase comentarii istorico-literare şi etnografice. Tot în aceste periodice publică şi articole de filozofie: „Despre calitatea poeziei divine” şi „Despre scopul filozofiei” în 1830 debutează în „Vestnik Evropî" cu proza „Duca. Legendă moldovenească”. Mai tîrziu B. P. Haşdeu adaugă la această proză nuvelele „Dabija şi Hîncul”, semnate de Boleslav, fratele lui Hîjdău, traducîndu-le şi publicîndu-le în revista „Columna lui Traian" (1871), sub titlul „Domnia Arnăutului”.

Într-un articol, intitulat „Literaţii basarabeni” („Teleskop", 1835, nr. 4), vorbeşte despre viaţa spirituală a Moldovei din prima jumătate a secolului al XlX-lea, amintind de activitatea lui C. Stamati, Al. Donici, T. Hîjdău ş.a.

O largă rezonanţă în epocă au avut cunoscutele sale discursuri rostite în faţa absolvenţilor Şcolii ţinutale din Hotin: „Amintiri despre vechea glorie a Moldovei”(1837) şi „ Suvenire de cele trecute, idee de cele de faţă şi arătare de cele viitoare” (1840), în care opta pentru instruirea tinerilor într-un spirit patriotic: „Fără istorie nu există patrie”,− menţiona Hîjdău − „iar fără dragoste de istorie nu poate să fie dragoste de patrie”. Ambele discursuri au fost traduse în moldovenește de Constantin Stamati. Un fragment din cel de al doilea a fost publicat de M. Kogălniceanu în „Dacia literară” în 1840.

Hîjdău a fost unul dintre primii cercetători şi popularizatori ai operei filozofului şi poetului iluminist ucrainean Gr. Skovoroda. Publică mai multe articole despre acesta („Trei cîntece ale lui Skovoroda”, 1831; „Socrate şi Skovoroda”, 1833; „Grigori Varsava Skovoroda”, 1835), cu intenţia să-i editeze scrierile în 7 volume. Este autorul studiului filozofic „Problema timpului nostru” (1842), tradus şi tipărit abia în 1938.

Opera literară a lui Hîjdău mai cuprinde şi peste 80 de poezii în limba rusă (sonete, fabule, poezii populare prelucrate), inspirate din trecutul glorios al neamului şi din natura plaiului natal.

Traduce în ruseşte din alte limbi scrieri de istorie, jurisprudenţă, lingvistică. În 1835 devine membru corespondent al Societăţii de Agricultură din Odesa. În 1866 este ales membru fondator, iar în 1869 membru de onoare al Societăţii Filologice Române, viitoarea Academie Română.

„Înzestrat cu atîtea evidente calităţi artistice şi ştiinţifice şi cu o asemenea pasiune a ideilor teoretic − graţie căruia fiul său a fost în egală măsură racordat la tensiunile naţionale şi la fluxul gîndirii europene — Al. Hîjdău ar fi putut ajunge, într-o atmosferă propice, una dintre figurile marcante ale culturii naţionale”. (Ion Oprişan)

Opere:
„Domnia Arnăutului”, cu o introducere şi note de L. Marian − Chișinău, 1930;
„Domnia Arnăutului” − Chișinău, 1955;
„Избранное” − Кишинёв, 1956;
„Избранное” − Кишинёв, l986;
„Domnia Arnăutului”, „Proză, poezie, publicistică” − Chișinău, 1987;
„Cugetări” − „Columna", 1990, nr. 7;
„Clipe de inspiraţie. Poezie, proză, publicistică” − Chișinău, 2004.