Sîrbu Ioan (15.01.1830, Ignăţei, Rezina −10.04.1868, Măşcăuţi, Criuleni). Fabulist şi poet. Se naşte în familia micului proprietar Gheorghe Sîrbu şi a Smarandei Tomovici, originară din Iaşi. În 1839-1848 învaţă la Gimnaziul nr. 1 din Chișinău. De la 8 februarie 1849 lucrează în Cancelaria Judecătoriei districtuale Chișinău-Orhei. La 10 aprilie 1850 devine traducător titular la aceeaşi judecătorie, iar la 22 februarie 1851 este ridicat în rangul de registrator de colegiu. În 1851 publică la Chișinău, la tipografia lui Achim Popov „Fabule alcătuite în limba moldovenească de d. Ioan Sîrbu”. În anul următor, 1852, editează alt volumaş, „Alcătuirile d. Ioan Sîrbu. Poezie.” Preocupările sale literare sînt impulsionate nu atît de aptitudini poetice, cît de sentimente patriotice. De altfel, în „înainte cuvîntarea” la ediţia de fabule ne mărturiseşte că pătruns fiind de scînteia dragostei, care s-au aţîţat în sufletul meu către fiii neamului, s-a hotărît „a traduce aceste fabule în limba moldovenească” şi speră să fie „de folos” şi pentru „a mai înzestra” limba maternă. Majoritatea fabulelor lui I. Sîrbu sînt transpuneri într-o manieră liberă din I. Krîlov, I. Hemniţer şi I. Dmitriev. După cum afirmă cercetătorii, I. Sîrbu a schimbat sau a inversat unele titluri, a omis sau a adăugat unele rînduri. Textele alese pentru tălmăcire dezvăluie prin conţinutul lor concepţiile sociale şi politice ale scriitorului. Trăind în Moldova de est, unde limba maternă era izgonită din toate sferele vieţii sociale, scriitorul n-a avut posibilitatea să-i cunoască bogatul tezaur. Din acest motiv, n-a reuşit să imprime fabulelor o notă de originalitate, aşa cum au făcut-o alţi autori. În poezii (traduceri şi originale) persistă meditaţia asupra trecerii ireversibile a timpului („Cu o plină amăgire...”, „Scîrba” ş.a.), asupra nedreptăţilor sociale („Către dreptate”), cîntă cu multă căldură şi sinceritate a sa „ţară frumoasă” („Moldova”). Cărţile lui Sîrbu au avut parte de aprecieri favorabile în presa rusă a timpului. N. Gherbanovski publică o recenzie în „Odesski vestnik" (1851, nr. 93), iar I. Tanski scrie despre cărţile lui în corespondenţele despre viaţa literară a capitalei Moldovei, apărută în „Severnaia pcela” (1852, nr. 234). Poezia „Moldova” a fost publicată şi în „Foiletonul Zimbrului” (1855, nr. 1), fiind însoţită de o notă elogioasă semnată de Dimitrie Gusti: „Poezia „Moldova” pe care astăzi o publicăm este a dlui Ioan Sîrbu din Basarabia, ce la anul 1852 au tipărit în Chișinău o adunare din alcătuirile sale. Pronumele de Sîrbu nu corespunde nicidecum cu poezia sa, el de simţămînt este confrate moldovanului. Meritul mecanismului poetic este de partea pe care domnii noştri scriitori au mai mult a o respecta şi aceea ce trebuie preţui într-însa este iubirea ce un fiu dezlipit de la braţele maicii sale o manifestează aşa de lăudabil”. Ioan Sîrbu mai este şi autorul unui poem satiric „Beişorul”, publicarea căruia a fost respinsă, deoarece Direcţia Generală a Cenzurii 1-a considerat ca fiind alcătuit „cu reaua intenţie de a defăima onoarea personală a unor feţe cunoscute”. Cărţile lui Ioan Sîrbu sînt unicele scrieri de literatură artistică în limba moldovenească tipărite în Basarabia în secolului al XlX-lea.

În comuna Ignăţei, raionul Rezina, a fost inaugurată în localul liceului, la 2 septembrie 2000, o expoziţie consacrată vieţii şi operei lui Ioan Sîrbu. În curtea liceului a fost dezvelit un bust al scriitorului.

Opere:
„Fabule şi poezii” − Chișinău, 1954