Truşeni este un sat şi comună din municipiul Chișinău. Din componenţa comunei fac parte localităţile Truşeni şi Dumbrava. Localitatea se află la distanța de 14 km de municipiul Chișinău. La recensămîntul din anul 2004, populaţia satului constituia 7546 locuitori. Satul Trușeni a fost menționat documentar în anul 1545.
Citeşte mai departe-
Meşteşuguri populare
- Prelucrarea artistică a lemnului
- Prelucrarea artistică a pietrei
- Ceramica populară
- Prelucrarea artistică a pielii şi a blănurilor
- Prelucrarea artistică a metalelor
- Ţesutul popular decorativ
- Alesul covoarelor
- Broderii
- Croşetare
- Împletitul din salcie
- Împletitul din paie
- Împletitul din pănuşi de porumb
- Împletitul din papură
- Meşterii populari
Calendarul evenimentelor
Noţiuni generale despre porumb şi recoltarea lui
Porumbul sau păpuşoiul este o plantă iubitoare de căldură şi lumină, rezistentă la secetă. Este o plantă anuală, care face parte din familia gramineelor şi îşi are originea în America. În Europa această cultură a fost adusă în secolul al XV-lea de către Cristofor Columb. Porumbul s-a adaptat repede la noile condiţii climaterice din Spania şi Portugalia apoi s-a răspîndit în toate ţările. În Moldova porumbul se cultivă pe suprafeţe întinse.
După structură tulpina este un pai gros umplut cu măduvă. Are înălţimea de 160-170 cm. Ştiuletele este acoperit cu un înveliş mai întîi „de mătase”, apoi de „pănuşe” verzi şi subţiri ce nu sînt altceva decît frunze modificate.
Mătasea, care înveleşte ciocălăul de porumb, se colectează şi, sub formă de infuzie, serveşte ca remediu medicinal, fiind un bun preparat de curăţire a organelor interne.
Din foile care învelesc ştiuletele în condiţii casnice se pot confecţiona diferite obiecte şi suvenire: mileuri, coşuri de uz casnic, pălării, panouri decorative, seturi pentru bucătărie, jucării şi alte obiecte.
Pentru împletituri se folosesc foile de la ştiuletele de porumb cu denumirea populară „dinte de cal”. În ultima fază de vegetaţie a plantelor, în faza de coacere, cînd plantele îşi schimbă culoarea din verde în gălbuii, se pune un accent deosebit pe culesul ştiuleţilor. Recoltarea porumbului mai devreme sau mai tîrziu atrage după sine, pe de o parte, obţinerea unei recolte slabe (la foi), iar pe de altă parte, pierderea unei părţi a foilor – pănuşilor bune pentru executarea împletiturilor. Pentru obţinerea foilor de porumb subţiri, elastice şi albe-gălbui, trebuie să se aleagă perioada cea mai potrivită a culesului, între 15 septembrie şi 15 octombrie. În scopul colectării pănuşilor recoltarea porumbului se poate face astfel: recoltarea manuală a ştiuleţilor, recoltarea mecanică cu ajutorul combinelor, recoltarea manuală a plantelor cu ştiuleţi cu tot.



© Moldovenii.md toate drepturile rezervate.
Este interzisă copierea materialelor fără acordul proprietarului.
Informaţia publicată pe site poate fi preluată doar cu indicarea sursei www.moldovenii.md.
Toate întrebările referitor la funcționarea site-ului www.moldovenii.md adresați-le la support@moldovenii.md
Site-ul www.moldovenii.md nu susține și nu promoveaza niciun partid politic.