Foto: locuridinromania.ro

Cetatea Șcheia, sau Cetatea de Apus a Sucevei, cum este numită uneori, este o cetate în ruine aflată în partea de nord-vest a orașului Suceava. Ea se află la marginea unei păduri pe vîrful dealului Șeptilici (384 m altitudine), la o înălțime de peste 80 m față de lunca Sucevei. De aici, se poate vedea întreaga vale nordică a Sucevei.

Cetatea Șcheia făcea parte din sistemul de fortificații construit în Moldova la sfîrșitul secolului al XIV-lea, în momentul apariției pericolului otoman. Sistemul de fortificații medievale cuprindea așezări fortificate (curți domnești, mănăstiri cu ziduri înalte, precum și cetăți de importanță strategică), în scop de apărare, întărite cu ziduri de piatră, valuri de pămînt sau avînd șanțuri adînci. În tradiţia orală cetatea era atribuită lui Ştefan cel Mare, însă cercetările ulterioare au dovedit că Cetatea Şcheia, ca şi Cetatea Sucevei, au fost construite de Petru I Muşat.

Ridicată în timpul domniei lui Petru I Muşatinul (1375-1391), în perioada în care acesta a mutat centrul politic al Ţării Moldovei de la Siret la Suceava, fortificaţia de la Şcheia precede construirea Cetăţii de Scaun, căreia i s-a pus piatra de temelie în vremea aceluiaşi voievod, care a consolidat bazele sistemului de organizare internă a statului feudal moldovenesc.

Cetatea Şcheia este „o cetate fără istorie”, cum o numesc uneori oamenii de știință, întrucît fortificaţia a fost demolată rapid şi organizat înainte de a fi finalizată. Cetatea Şcheia prezintă cele mai vechi urme ale unei construcţii de piatră din perimetrul Sucevei,

Cetatea Şcheia, construită din piatră în afara vetrei oraşului la sfîrşitul secolului al XIV-lea, cam în acelaşi timp cu ridicarea (la început din lemn) a Curţii Domneşti în inima Sucevei, se înscria, cu siguranţă, ca şi Cetatea Neamţului, într-un sistem de apărare statală.

Amplasarea ei strategică, pe o buză de deal care domină, prin cei peste 80 de metri înălţime, platoul pe care curge firul şerpuitor al pîrîului Şcheia, oferea o perspectivă adîncă şi circulară asupra întregii zone.

În formă de romb, cu laturile aproape paralele şi egale, avînd în fiecare colţ cîte un turn de formă rectangulară, Cetatea de Apus a fost demolată în timpul domniei lui Alexandru cel Bun. Nu se știe exact care ar fi cauza, se vorbește de instabilitatea solului, care i-ar fi determinat pe constructori să nu mai continue lucrarea şi să recupereze piatra din ziduri, fie situaţia politică, de vasal faţă de coroana polonă a domnitorului moldav, căruia i s-a impus să distrugă fortificaţia care constituia un obstacol şi reprezenta o ameninţare, dar acţiunea de scoatere a pietrei, pentru a fi utilizată la alte construcţii, a continuat apoi de-a lungul secolelor.

Primele cercetări arheologice efectuate la ruinele Cetății Șcheia datează din ultimul deceniu al secolului al XIX-lea și i se datorează arhitectului austriac Karl A. Romstorfer, acesta lăsînd cîteva note în care expunea unele observații, remarcînd „aceste urme de zidărie veche de piatră, care, fără îndoială, provin de la un turn pătrat, din care latura de vest s-a surpat cu totul sau a fost dărîmată, din laturile de nord și de sud a rămas o bună parte, iar din latura de est se află numai rămășițe de fundații”. El observă unele similitudini ale materialelor de construcții folosite la cele două cetăți, presupunînd că ar proveni din aceeași epocă: „felul de construcție și mai ales mortarul făcut cu făină de cărămidă, care s-a folosit la mai multe părți ale Cetății Suceava, construită mai tîrziu, ne-ar îndreptăți să admitem aceasta”.

Cercetările arheologice efectuate aici în a doua jumătate a secolului al XX-lea au scos la iveală faptul că Cetatea Șcheia avea forma unui romb, cu laturile aproape paralele și egale, avînd lungimea interioară de 36 m. Suprafața cetății era de 1.450 m pătrați, din care 1.300 m pătrați suprafața incintei, fără cea a turnurilor, iar perimetrul interior este de circa 260 m.

Zidurile și turnurile Cetății Șcheia au fost construite din bolovani de carieră nefasonați, cu mărimi de 40–50 cm. Bolovanii erau legați între ei cu mortar de var, nisip și cărămidă pisată, realizată în cuptoarele de ars piatră de var de la Șcheia.

Cetatea avea la colțuri patru turnuri exterioare de formă rectangulară, care erau legate între ele prin niște curtine masive cu o grosime de 2,5–3 m. Zidul de pe latura de est era întărit de trei contraforturi foarte puternice.

Dintre cele patru turnuri s-a mai păstrat astăzi la suprafață doar turnul de pe latura de vest, care constituie urma cea mai vizibilă a cetății. Ruinele turnului se observă de la distanță, ca un pinten cenușiu de piatră înfipt în partea superioară a versantului nord-vestic al dealului. Turnul avea o latură de 5 m, închizînd o suprafață de circa 25 m² și se ridică în prezent la î înălțime de circa 6 m.

În incinta fortificației nu s-au găsit urme de construcții. Pe latura de nord-est și parțial pe cea de sud-est a existat un șanț de apărare cu val, cu scopul de a crește potențialul defensiv al cetății.

Arheologii au descoperit în perimetrul cetății trei groși de argint emiși de Petru Mușat, doi groși de argint emiși de Alexandru cel Bun, fragmente de ceramică rurală și orășenească specifică secolului al XIV-lea, vîrfuri de săgeți, unelte de muncă etc.