PERSONAJELE

CUCOANA CHIRIŢA
GRIGORI BÂRZOI, soţul ei
GULIŢĂ, copilul lor
LULUŢA, orfană
SAFTA, sora lui Bârzoi
Dnul ŞARL, profesor francez
LEONAŞ, tânăr ieşean
ION, fecior boieresc
TREI ŢĂRANI
ŢĂRANI, JANDARMI,
POFTIŢI LA MASĂ,
UN CURCAN
Reprezentată la Teatrul Naţional din Iaşi, în beneficiul dlui Millo, la 1852.

ACTUL I

Teatrul reprezintă o ogradă de curte boierească la ţară.
În stânga, casa Chiriţei cu cerdac şi cu ferestre pe scenă. În dreapta, lângă culisele planului I, o canapea de iarbă înconjurată de copaci.
În fund, ostreţele şi poarta ogrăzii. Lângă casă, o portiţă în zăplaz, care duce în grădină.
În depărtare se vede satul. Scena se petrece la moşia Bârzoieni.

SCENA I

CHIRIŢA (în costum de amazonă intră călare pe poartă înconjurată de ţărani)
(Arie din “Scara mâţei”: “Tâlharii”)

ŢĂRANII
Dreptate, dreptate
Ne fă.
Cucoană, dreptate
Ne dă!
CHIRIŢA
Ce vreţi voi?... dreptate?
ŢĂRANII
Aşa.
CHIRIŢA
Cu biciul pe spate
Ce vreţi voi?...
V-oi da!
(Împreună.)
ŢĂRANII
Dreptate, dreptate
Ne fă.
Cucoană, dreptate
Ne dă!
CHIRIŢA
Cu biciul pe spate
V-oi da.
V-oi da eu dreptate
Aşa.
CHIRIŢA (ameninţând ţăranii cu cravaşa): Tacă-vă gura, mojicilor.
UN ŢĂRAN: D-apoi bine, cucoană... păcat de Dumnezeu să ne laşi a fi de batjocură!
CHIRIŢA: Ce batgiocură? Ce batgiocură?... Cine v-a batgiocorit?
ŢĂRANII: Cuconaşul Guliţă.
CHIRIŢA: Guliţă?... Minciuni spuneţi... Ce v-o făcut?
UN ŢĂRAN: Mi-a ucis un viţel la vânat.
ALTUL: Şi mie mi-a dat foc bordeiului cu ciubucul cel de hârtie.
ALTUL: Şi eu l-am prins ţinând calea Măriucăi.
CHIRIŢA: Ţâst, beţivilor... bine v-o făcut sufleţelu... De ce nu vă păziţi viţeii şi Măriucile?... Aşa să păţiţi... Hai, lipsiţi de-aici!
UN ŢĂRAN: Da-i păcat, cucoană, să ne laşi păgubaşi... Da! dacă nu ne-om jălui la d-ta care ne eşti stăpână vecinică... la cine să ridicăm glasul, săracii de noi!
ALTUL: Am ajuns mai rău decât ţiganii!
CHIRIŢA: Auzi-i?... auzi-i, ţopârlanii!... Ei, apoi să nu-i iei la măsurat cu prăjina de falce?... Afară, mojicilor, că vă ştiu eu de mult că sunteţi buni de gură şi răi de lucru... Afară!
ŢĂRANII: Cucoană...
CHIRIŢA: Pieriţi din ochii mei... că vă iau de fugă cu calul.
(Repede calul spre ei.)
(Împreună.)
ŢĂRANII (fugind)
Dreptate, dreptate
Ne fă.
Cucoană, dreptate
Ne dă!
CHIRIŢA (furioasă)
Cu biciul pe spate
V-oi da.
V-oi da eu dreptate
Aşa.

SCENA II

CHIRIŢA (după ce a alungat ţăranii călare, se întoarce şi vine în faţa scenei): Vai de mine cu nişte ţărănoi, că n-ai chip să trăieşti de răul lor!... De-abia am ieşit puţintel la primblare ca să mă mai răcoresc... şi parcă dracu i-o scos în cale-mi să mă tulbure... Iar m-oi fi făcut roşie la faţă ca un stacoş. (Strigă:) Ioane... Ioane!... ş-apoi astfel hurducă şi gloaba asta, că m-o apucat de vro şapte ori sughiţu pân-acu... (Strigă iar:) Ioane... Ioane! Iaca somnorosu că iar o fi adormit în podul grajdului... şi nici c-o să vie să mă coboare de pe cal... Ioane... Ioane... mă!... săraca de mine c-or să mă lase să şed toată ziua călare ca un jăndar... (Strigă furioasă:) Ioane... Guliţă... Luluţă... monsiu Şarlă... Cumnăţică...

SCENA III

CHIRIŢA, GUGULIŢĂ, ŞARL, SAFTA, ION
(Ion vine alergând dintre culisele din dreapta. Ceilalţi ies din casă şi se cobor din cerdac.)

GUGULIŢĂ: Cine mă cheamă?... neneaca!
SAFTA: Ce este?... Ce este?
ŞARL: Qui diable?... Ah! madame!...
ION: Aud, cucoană... Iaca, ia...
CHIRIŢA: Da veniţi azi de mă coborâţi de pe cal... Ce, Doamne, iartă-mă!... aţi adormit cu toţii?
(Ion se pune dinaintea calului şi-l apucă de zăbale ca să-l ţie. Ceilalţi se adună împrejurul Chiriţei.)
GULIŢĂ: Ba nu, neneacă... dar învăţam Telemac cu monsiu dascălul.
SAFTA: Şi eu făceam dulceţi în cămară, cumnăţică.
ION: Şi eu...
CHIRIŢA: Taci din gură... că eşti încă cu ochii plini de somn... Ţine calu...
ŞARL (apropiindu-se de Chiriţa): Madam cocona... sari în braţi a me.
CHIRIŢA (cochetând): În braţele d-tale, monsiu Şarlă?... Eşti foarte galant... însă mă tem...
ŞARL: O! non te tem... că sunt vurtos.
CHIRIŢA: Nu de-aceea... că şi eu îs uşurică ca o pană; dar apoi... să sar în braţele unui cavaler... nu ştiu de se cuvine?...
ŞARL: Dacă non vre la mine, sari la Ion... (În parte.) J’aime mieux ça.
CHIRIŢA: Ei, dacă vroieşti numaidecât, monsiu Şarlă... aţine-te că sar.
ŞARL: No... poftim... une, deux, trois.
CHIRIŢA (sărind): Hup.
ŞARL (în parte): Cristi! uşuric ca un pan... merci.
CHIRIŢA (în parte): Îi nostim franţuzu... (Tare.) Aţi văzut agilitaua mea? Ioane... du calu la grajd şi-l adapă, dar să nu-i scoţi şaua... Auzi?
ION (căscând): Aud. (Duce calul între culisele din dreapta.)
CHIRIŢA: Ho... că parcă-i să ne-nghiţi... face-o gură cât o şură.
GULIŢĂ: Neneacă... las’ să mă sui şi eu pe cal.
CHIRIŢA: Ce face?... ca să te trântească?... ba nu, Guliţa mamei.
GULIŢĂ: Pe mata cum de nu te trânteşte?
CHIRIŢA: Eu am învăţat la Ieşi, la manejărie... (În parte.) Numai eu ştiu câte buşituri am mâncat... d-apoi dă!... dacă-i moda...
GULIŢĂ (scâncindu-se): Ei... neneacă, las’ să mă primblu călare... măcar numai pin ogradă.
CHIRIŢA: Bai... ţi-am mai spus o dată că nu vreau... Nu mă supăra mai mult. Mai bine apucă-te de-ţi învaţă franţuzasca cu monsiu Şarlă... că mă ţii o mulţime de parale, trântore.
GULIŢĂ: Bai şi eu... M-am săturat de carte.
ŞARL: Monsieur Goulitze... taizes vous quand poruncesc madam nenec.
GULIŢĂ: Madam nenec... (în parte) franţuz stropşit.
ŞARL: Ce spus? (În parte.) Cré moutard... il m’agace toute la journée.
CHIRIŢA: Nu te potrivi, mosiu Şarlă, că-i copil încă.
ŞARL: Oui... copil... obraznic.
CHIRIŢA: Ce să-i faci dacă are duh, Guliţa nineacăi... (Sărută pe Guliţă.) Îmi seamănă mie... bucăţică tăietă. Hai, du-te cu domnu profesor de învaţă frumuşel, că ţi-oi face straie de moda nouă.
GULIŢĂ: Da... cal mi-i cumpăra?
CHIRIŢA: Cum s-a face băbacă-tău ispravnic.
ŞARL: Allons, Goulitze.... venez donc.
GULIŢĂ: Iaca, monsiu... je vene.
(Şarl şi Guliţă se primblă împreună prin ogradă, citind pe o carte şi din vreme în vreme zic tare: “Calypso ne pouvait se consoler du départ d’ Ulysse”.)
CHIRIŢA: Uf! Doamne! că mare cald îi!... Hai sub copaci, cumnăţico. (Merge în boschet.)
SAFTA (urmând pe Chiriţa): D-apoi şi d-ta, soro, ai minte s-alergi călare în luna lui iuli? îi păţi ceva într-o zi.
CHIRIŢA: Ce să fac, soro, dacă-i moda... şi dacă-mi place... Oi zice şi eu ca Ferchezeanca:
Hop, hop, hop,
La galop,
Când alerg călare,
Hop, hop, hop,
La galop,
Inima mea sare.
Hop, hop, hop,
La galop,
Când sunt armazoana;
Hop, hop, hop,
La galop,
Ieu lumea de goană.
Ce plăcere de-a fugi în fuga mare
Pe-un cal sprinten, uşurel ca un ogar.
Câteodată alivanta pe spinare...
Dar ce-mi pasă... dacă-i moda, n-am habar.
Hop, hop, hop,
La galop
Etc., etc., etc.
Ş-apoi trebuie să ştii, cumnăţică, că de când m-am dezbărat de Calipsiţa şi Aristiţa... de când în sfârşit le-o măritat bărbatu-meu cu Brustur şi cu Cociurlă... pare c-am întinerit de 20 de ani... îmi vine tot să zburd... că, Doamne!... mult m-am mai necăjit prin Ieşu cela ca să-mi găsesc gineri... ştii?...
SAFTA: Ştiu... căzuseşi în mâinile unor coţcari!...
CHIRIŢA: Cine dracu să-i cunoască? Acu toţi îs îmbrăcaţi într-un fel... şi nu poţi alege care-i boier, care-i coţcar... Dar ce-o fost s-o trecut. De trii ani de când m-am întors la moşie la Bârzoieni... i-am şi uitat.
SAFTA: Bine-ai făcut.
CHIRIŢA: Hei!... când ar da Dumnezeu să mi se împlinească gândul... aş da de şepte sărindaruri.
SAFTA: Ce gând, soro?
CHIRIŢA: Ah! cumnăţică, să mă fac isprăvniceasă!... alta nu doresc pe lume!... Isprăvniceasă cu jăndari la poartă şi-n coadă.
SAFTA: De ce nu?... Te-i face şi d-ta ca alte multe... Doar a izbuti el frate-meu la Ieşi unde l-ai trimis...
CHIRIŢA: Aşa nădăjduiesc... că şi noi... Dumnezeu ştie câte-am pătimit la “48... ca patrioţi... Las’ că ne-o pierit vro zece capete de vite. Dar apoi îţi aduci aminte ce friguri o avut Bârzoi... şi cum m-o durut măseaua care am scos-o!...
SAFTA: Aşa... aşa...
CHIRIŢA: De aceea l-am silit pe bărbatu-meu să meargă la Ieşi ca să cerce a căpăta isprăvnicia de aice din ţinut... Doară şi el are drituri... ca patriot... ca pătimit... Nu-i vezi, acu, care de care are pretenţii să intre în slujbă... sub cuvânt că i-o fost frică la “ 48?... Helbet! dacă-i pe-aceea... apoi şi noi avem temeiuri... Adă-ţi aminte ce groază-l apucase pe Bârzoi... că striga şi pin somn c-o venit zavera...
SAFTA: Aşa... aşa...
CHIRIŢA: I!... când să-l văd deodată intrând pe poartă cu doi jăndari... ştii?... i-aş sări în cap.
SAFTA: D-apoi eu?...
CHIRIŢA: Mai tras-ai în cărţi, cumnăţico?
SAFTA: Tras, soro... că alta nu fac toată ziua...
CHIRIŢA: Şi ce zic cărţile?
SAFTA: Menesc a bine... Mi-o ieşit zece ochi de caro... bucurie... lângă riga de trefli... frate-meu, şi dedesubt trii ochi de cupă... drum... trebuie să vie negreşit astăzi... şi să-ţi aducă veste bună.
CHIRIŢA: Să te-audă Dumnezeu... Atunci să vezi, soro, căpăţâni de zăhar... să nu poţi dovedi cu dulceţile...
SAFTA: Iaca pozna, că eu mi-am uitat belteua pe foc... şi m-am luat cu vorba...
CHIRIŢA: Nu-i nimică... o belte mai mult sau mai puţin pentru o isprăvniceasă... nu-i cea pagubă... Ian spune-mi, te rog... (Îi vorbeşte încet, în vreme ce scoate un port-ţigar din buzunar.)
ŞARL (în fund): Dis donc comme moi, Goulitze: Calypso ne pouvait se consoler du départ d’ Ulysse.
GUGULIŢĂ: Calypso ne pouvait d’ Ulysse.
ŞARL (în parte): Cré gamin!... il m-agace joliment!...
SAFTA: Iar îi să tragi tiutiun, soro?... Pare că te văd iar c-ai să te îmbolnăveşti.
CHIRIŢA: Ba nu, soro, c-aşa-i moda. Dacă sunt armazoancă, trebuie să mă deprind cu ţigările...
SAFTA: Mă mir ce gust poţi găsi să pufuieşti din gură ca un neamţ?
CHIRIŢA: Ce gust?
Toată lumea azi fumează,
Scoate fum pe nas, pe gât;
Unii moda imitează,
Alţi fumează de urât.
Omenirea-i o ţigară
Care se preface-n scrum;
Şi amorul cel cu pară
Arde şi se schimbă-n fum...
Numai fumuri vezi aice
La femei şi la bărbaţi.
Toţi fumează... poţi dar zice:
Că-s mai toţi înfumuraţi.
SAFTA: Cum înfumuraţi?... vrei să zici afumaţi?
CHIRIŢA: Şi una şi alta... dar... ian spune-mi, cumnăţică, ce face Luluţa?
SAFTA: Îi în grădină.
CHIRIŢA: Biata copilă!... De când o murit cucoana Nastasiica Afinoaie, nineacă-sa, şi am luat-o sub epitropia noastră... mi-i drăguţă ca o noră.
SAFTA: Mai ştii?... poate să-i fii soacră cu vreme.
CHIRIŢA: Ţâst! aşa am chibzuit treaba cu bărbatu meu... Luluţa are zestre bună... Guliţă asemene... mai potriviţi unde să-i găseşti?...
SAFTA: Să-i cauţi cu lumânarea...
CHIRIŢA: Numai atâta mă îngrijeşte că Luluţa nu bate nicidecum cu Guliţă... şi-i tot tristă de când o rămas orfană... ba încă câteodată parcă se pierde... nu-i în toate minţile.
SAFTA: Nu băga de seamă, că-i încă tânără.
CHIRIŢA: Ce tânără?... că-i de vro 15 ani... când s-o născut Guliţă, era de un an... îmi aduc aminte ca acu... la Sân-Chetru... (Vorbind, îşi caută chibriturile.) Da oare ce mi-am făcut chibriturile?... Hait... că leam prăpădit pe câmp. (Tare.) Monsiu Şarlă?
ŞARL (înaintându-se): Poroncesc, madam.
CHIRIŢA: Nu cumva ai fosfor cu d-ta?
ŞARL (aprinzând un chibrit): Voilà, madame. (În parte.) Elle fume comme un caporal.
CHIRIŢA (aprinzându-şi o ţigară groasă): Merci... Voulez-vous aussi boire une cigarre?
ŞARL (în parte): Aie... aie... elle va recommencer ses traductions libres...
CHIRIŢA: Ils sont de minune... cigarres de Halvanne...
ŞARL (luând o ţigară): Merci, madame.
GUGULIŢĂ: Ţigare de halva?... neneacă, dă-mi şi mie o ţigară.
CHIRIŢA: Auzi?... atâta ar mai trebui... cuconaşii nu trag ţigări.
GUGULIŢĂ: Ei... mata de ce tragi dacă eşti cucoană?
CHIRIŢA: Tacă-ţi gura, plodule... Monsiu Şarlă... ian dites-moi je vous prie: est-ce que vous ètes... mulţămit de Guliţă?
ŞARL: Comme ça, comme ça... mulţumit et pas trop.
CHIRIŢA: C’est qu’il est très... zburdatic... mais avec le temps je sui sure qu’il deviendra un tambour d’ instruction.
ŞARL (cu mirare): Tambour?...
CHIRIŢA: Oui... adică, dobă de carte... tambour... nous disons comme ça en moldave.
ŞARL (în parte): Ah bon!... la voilà lancée.
CHIRIŢA: Et alors nous l’enverrons dedans.
ŞARL: Où ça, madame?
CHIRIŢA: Dedans... înăuntru... nous disons comme ça en moldave.
ŞARL (în parte): Parle donc le moldave alors, malheureuse.
CHIRIŢA: Et voyez-vous, monsieur Charles, je ne voudrais pas qu’il perde son temps pour des fleurs de coucou.
ŞARL: Pour des fleurs de coucou?
CHIRIŢA: C’est-à-dire: de flori de cuc... nous disons comme ça...
ŞARL: En moldave... (În parte.) Cristi... qu’elle m’ agace avec son baragouin!
CHIRIŢA: Aussi, je vous prie... quand il se paressera... de lui donner de l’argent pour de miel.
ŞARL: Comment?... que je lui donne de l’argent?
CHIRIŢA (râzând): Non... Să-i dai bani pe miere... de l’argent pour du miel... c’est correct... nous disons comme cela...
ŞARL: C’est convenu... en moldave... Vous parlez comme un livre.
CHIRIŢA: Merci... j’ai apprendé toute seulette le français... pre legea mea.
ŞARL: Est-se possible!... C’est extraordinaire... Hé bien, votre fils vous ressemble... il a une facilité! dans quelques années il parlera aussi bien que vous.
CHIRIŢA: Quel bonheur! Gugulea nineacăi... Auzi ce spune monsiu Şarlă... zice că ai să vorbeşti franţuzeşte ca apa... N’est-ce pas, monsieur Charles, qu’il parlera comme l’eau?
ŞARL: Comme?... Ah oui, oui... vous dites comme ça en moldave. Oui... oui.
CHIRIŢA: Da ian să-i fac eu un examen... Guliţă, spune nineacăi, cum se cheamă franţuzeşte furculiţa?
GUGULIŢĂ: Furculision.
CHIRIŢA: Frumos... dar friptura?
GUGULIŢĂ: Fripturision.
CHIRIŢA: Prea frumos... dar învârtita?
GUGULIŢĂ: Învârtision.
CHIRIŢA: Bravo... Guliţă... bravo, Guliţă... (Îl sărută.)
ŞARL (în parte): Gogomanition, va!...

SCENA IV

Cei dinainte, ION (venind pe poartă)

ION: Cucoană, cucoană... Iaca un răvaş de la Ieşi.
CHIRIŢA (tresărind): De la Ieşi? A fi de la d-lui... Cine l-o adus?
ION: Un jăndar de la isprăvnicie... Cică-i grabnic.
CHIRIŢA: Grabnic?... adă... (Vrea să ieie răvaşul şi se opreşte.) Da aşa s-aduce răvaşul, măi oblojitule?
ION: Apoi cum?
CHIRIŢA: Cum?... Nu ţi-am spus c-acum îi moda s-aducă răvaşele pe talgere?... Ha?
ION: Iaca... parcă răvaşele-s alivenci.
CHIRIŢA: Ce-ai zis?... lipseşti de-aici... şi doar nu mi le-i aduce acu îndată după modă... c-atâta-ţi trebuie.
ION: Da unde să găsesc eu talgere, cucoană?... că nu-s sofragiu.
CHIRIŢA: Du-te sus la jupâneasa de cere un talger ş-un şervet.
ION: Şi şervet?
CHIRIŢA: Şi după ce-i pune şervetu pe talger şi răvaşu pe şervet... să mi-l prezentezi frumos... ai auzit?
ION: Am auzit. (Se duce în casă zicând:) Să pun talgeru pe şervet şi răvaşu pe şervet... ba şervetu pe răvaş... ba...
SAFTA: Bine, soro, cum ai răbdare s-aştepţi, când îi răvaş grabnic de la frate-meu poate?
CHIRIŢA: Fie măcar de la Pori-împărat... am hotărât să introduc în provinţie obiceiurile din Ieşi, doar ne-om mai roade puţintel şi noi...N-am dreptate, monsiu Şarlă?
ŞARL: Mult dreptat, mult... în care pricin?
CHIRIŢA: În predmetul civilizaţiei.
ŞARL: Civilization... cu serviette?
CHIRIŢA: Pe assiette.
ŞARL: C’est l’ étiquette?
CHIRIŢA: Cu serviette.
GUGULIŢĂ: Pe assiette.
ŞARL: Au fait... (În parte.) Je n’y suis pas du tout.

SCENA V

Cei dinainte, ION (venind din casă şi aducând răvaşul acoperit sub şervet şi sub talger)

ION: Cucoană... iaca răvaşul de modă.
CHIRIŢA: Adă-l încoace... (Căutând în talger.) Unde-i, că nu-l văd în talger?...
ION: Cred şi eu dacă-i de desubt.
CHIRIŢA (ridicând talgerul): Dedesubt?... Aşa te-am învăţat eu?... Nu-i nici sub talger?... Ce-ai făcut răvaşu, tontule?
ION: Dec!... se face că nu ştie... îi sub şervet... ca de modă... Nu mi-ai spus?...
CHIRIŢA: Sub şervet?... (Azvârle şervetul şi găseşte răvaşul în palma lui Ion.) Bată-te cucu, mangositule... Ian vedeţi, mă rog, c-o făcut cu totul dimpotrivă... (Ia răvaşul.)
ION: Ei!... parcă eu am fost de gemene cu moda... aşa mi-ai poruncit, aşa am făcut.
CHIRIŢA: Ai noroc că-i răvaş grabnic de la bărbatu-meu... că ţi-aş arăta eu...
SAFTA: Da lasă-l încolo, cumnăţică, şi citeşte azi...
CHIRIŢA: Ian să videm. (Citeşte adresa răvaşului:) “Isprăvnicia ţinutului către preaiubita mea soţie, Chiriţa Bârzoi, ot Bârzoieni.”
ŞARL: Comment?... Madam est maritat c-un ispravnicie?
CHIRIŢA (zâmbind): Ba mi se pare că c-un ispravnic nou... Cumnăţică, ce semn îi când îţi ţiuie urechea stângă?
SAFTA: Semn bun, soro.
CHIRIŢA: Să vedem... Cruce-agiută. (Citeşte:) “Cu frăţească mă închin şi te sărut dulce, iubită Chiriţo. În sfârşit, cu mila lui Dumnezeu, m-am isprăvnicit!... Neamul nostru s-o înălţat!... Ie-o pe-acolo cam pe mare cu megieşii, că pe-aici las’ pe mine. Scoală-te îndată şi vină în târg cu toată gospodăria şi cu tot neamul... dintre care nu uita a-mi aduce curcanul cel bătrân, c-am să-l pun în slujbă. Scris-am. Al d-tale ca un soţ, Grigori Bârzoi”
CHIRIŢA: Kirie eleison!... iată-mă-s isprăvniceasă!... (Nebună de bucurie.) Cumnăţică, Guliţă, monsiu Şarlă, Ioane... îs isprăvniceasă!
TOŢI (cu bucurie): Isprăvniceasă!
CHIRIŢA (jucând singură de bucurie): Tra, la, la, la, la... sunt isprăvniceasă... Cumnăţică, vină să te sărut. (Sărută pe Safta.) Guliţă, vină şi tu să te sărut. (Sărută pe Guliţă.) Monsiu Şarlă, vină şi d-ta să te... (Coboară ochii ruşinată.)
ŞARL: S’il vous plaît?
CHIRIŢA: Pardon... Ioane, Ioane...
ŞARL (în parte): Comment?... Ion aussi?...
CHIRIŢA: Ce era să-ţi spun?... am uitat-o de bucurie... Ha... dute de spune surugiilor să înhame poştalionii la trăsura cea galbenă... degrabă... degrabă, că o să ne pornim la târg.
TOŢI: La târg?
CHIRIŢA: Dar... destul am mocnit la ţară... ian să mai fantacsesc şi eu prin târg, ca altele... doar îs isprăvniceasă... Nu că adică mam fudulit dintr-aceasta... sau că mi-ar fi făcut vro mulţămire mai deosebită... Nu... nu se sparie Chiriţa aşa lesne... cu una, cu două... Zău, nu... minciuni nu ştiu să spun, că nu-s ipo... ipocondră... M-am isprăvnicit? să-mi fie de bine... Dac-am dorit-o... am dorit-o numai de-o ambiţie care am... iar nu de alta. Ioane... trimis-o boieriu vro ceată de jăndari ca să meargă pe lângă obloane?
ION: A trimis o ceată întreagă: doi slujitori.
CHIRIŢA: Numai?... Spune-le să se gătească... Hai... cară-te...
ION: Iaca mă car, cucoană isprăvniceasă... măria-ta! (Iese.)
CHIRIŢA: Isprăvniceasă!... De-acum să vedeţi bontonuri şi tinichele... am să-i durez ş-un voiaj la Paris.
SAFTA: Tocmai pe-acolo?... în ţara nemţească?...
GUGULIŢĂ: Să mă iei şi pe mine, neneacă.
CHIRIŢA: Te-oi lua, puiule... şi pe monsiu Şarlă... şi pe Luluţa... Parcă văd pe pasport: baroana Chiriţa!...am să mă dau şi eu de baroană, cum oi trece graniţa... să spariu nemţii!...
ŞARL (în parte): Îi lipseşte un dog.
CHIRIŢA: Qu’ est-ce que, monsiu Şarlă?
ŞARL: Je partage votre bonheur, madame.
CHIRIŢA: Ah oui, monsiu Şarlă... je suis heureuse pardessus la mesure...
ŞARL: Je comprends... peste masur.
CHIRIŢA: Tout à fait... Hai iute să ne gătim, ca să plecăm cu ziuă... Hai.
(Se aude glasul Luluţei în grădină, cântând.)
GUGULIŢĂ: Auzi, neneacă, glasu Luluţei?
CHIRIŢA: Iat-o, vine într-acoace... Staţi locului.
(Se opresc lângă boschet.)

SCENA VI

Cei dinainte, LULUŢA (intră pe portiţa grădinii cântând şi alungând un flutur cu un năvod mic de bariş)

LULUŢA(Arie din “Baba-Hârca”: “Ei, zău, tare-mi pare bine...”)
Fluturaş, vin’ lângă mine...
Ah, ascult’al meu cuvânt,
Că şi eu sunt ca şi tine
Singurică pe pământ!
Nu zbura, nu zbura, stăi...
GULIŢĂ (căutând pe sus)
Iată-l, iată-l! măi, măi, măi!
LULUŢA
Tare-i sprinten şi frumos.
GULIŢĂ
Când pe sus îi, când pe jos.
LULUŢA
Nu zbura, nu zbura, stăi...
GULIŢĂ
Iată-l, iată-l! măi, măi, măi!
LULUŢA
Zău, te-oi prinde... de-a te prinde
Un dor mare mă cuprinde.
Vin’ cu mine fără frică
Că-s şi eu o fluturică...
În zadar fugi pe-mprejur;
De-a te prinde eu mă jur.
În zadar zbori aşa tare...
Na, te-am prins... Ce bine-mi pare!
(Luluţa trânteşte năvodul în capul lui Guliţă şi-l prinde înăuntru.)
LULUŢA: L-am prins... l-am prins.
GUGULIŢĂ: Da şezi binişor, Luluţă, că te spun neneacăi...
LULUŢA: Vai de mine!... în loc de flutur, am prins un cărăbuş...
Ha, ha, ha, ha, ha.
Cărăbuş, cărăbuş
Pe-a cui mâini încăpuşi.
TOŢI: Ha, ha, ha, ha...
GULIŢĂ (mânios): Cărăbuş!...auzi, neneacă?... zice că-s cărăbuş.
CHIRIŢA: Nu te mânie, Guliţă, că şuguieşte Luluţa... Luluţo, vin- încoace la mătuşica să-ţi spun o veste bună.
LULUŢA: Ce veste?...
CHIRIŢA: M-am făcut isprăvniceasă.
LULUŢA: Ei... ş-apoi?
CHIRIŢA: Apoi... nu sari în sus de bucurie?
LULUŢA: Nu.
CHIRIŢA (supărată, Saftei): Îţi spun eu că câteodată se pierde. (Tare.) Ei dar găteşte-te, Luluţă, c-o să mergem la târg.
LULUŢA (cu bucurie): Unde?... la Ieşi?
CHIRIŢA: Ba cole, alăture cu Bârzoieni... unde-am mai fost an iarnă.
LULUŢA (tristă): Ori acolo... ori aici la ţară... totuna-i.
CHIRIŢA: D-apoi... vezi d-ta... te-ai deprins tot la Ieşi... Mai şezi şi prin ţinut, că nu-i muri...
LULUŢA (plângând): Ba oi muri...
CHIRIŢA: Îndărătnico!...
ŞARL (în parte): Pauvre enfant!
CHIRIŢA: Hai, să ne gătim de drum... Monsiu Şarlă... je vous prie à la bracette.
ŞARL (dându-i braţul): Trop heureux, madame. (Dă celălalt braţ Saftei.) Madam cocona Safta, non poftesc?
SAFTA: Bucuros, domnule...
ŞARL (în parte): J’ai l’air d’une cruche a deux anses... tableau! (Chiriţa, Safta, Şarl şi Guliţă intră în casă.)

SCENA VII

LULUŢA: Doamne!... tare mi-i urât aici... nu ştiu ce să fac toată ziua... N-am pe nime care să mă iubească de când a murit biata nenecuţă... Mătuşica-i prea bătrână şi Guliţă prea tânăr... nu mă pot înţelege cu ei, cum mă înţelegeam cu neneaca şi cu Leonaş... dragu Leonaş!... unde-o fi el acu?... de trei ani de când nu l-am văzut, o fi crescut mare şi m-o fi uitat poate... da eu una ştiu că nu l-oi uita niciodată... că-l iubesc din copilărie.
(Arie din “Însurăţei”: “Zile dintâi ale-nsoţirii”)
Scump suvenir de fericire,
Cu glasul tău de nălucire
Alungi ades a mea mâhnire
Şi mă îngâni vesel, uşor.
Ah! vin-acum, vis de plăcere,
Ca să-mi aduci o mângâiere
Şi, ca prin vis, a mea durere
Să mi-o ridici în al tău zbor!

SCENA VIII

LULULŢA, GULIŢĂ (venind pe portiţa grădinii)

GULIŢĂ (în parte): Am fugit pe uşa din dos şi am dat pin grădină ca să scap de dascăl... Acum... hai la grajd... Tot oi să încalec, în ciuda neneacăi... mă duc să fur calul de la iesle... Ia aşa!... de ce nu mă lasă de bunăvoie. (Dă cu ochii de Luluţa.) Luluţa!
LULUŢA: A!... iaca şi monsiu cărăbuş...
GULIŢĂ: Iar mă faci cărăbuş?... Ian ascultă, Luluţă... aici nu suntem la Ieşi ca să mă iei în râs... Acu-s mare! şi dar, te poftesc...
LULUŢA: Mare?... vrea să zică: eşti cărăbuş de cei cu două coarne?
GULIŢĂ: Ba nici cu două... nici cu unu... îs cavaler!... învăţ pe Telemac...
LULUŢA: Zău!... ai ajuns pân-acolo?... Nu te cred!
GULIŢĂ: Nu mă crezi?... Ascultă dar să ţi-l spun pe de rost... Télémaque ne pouvait d’ Ulysse dans sa douleur...
LULUŢA: Destul, că doar nu-s profesor... să-mi spui lecţia.
GULIŢĂ: Păcat, Luluţă... că nu eşti mata în locul lui monsiu Şarlă... că, zău, mai mult aş învăţa cu mata...
LULUŢA: Da de ce, Guliţă?
GULIŢĂ: Nu ştiu bine de ce... dar cu mata mi-ar fi dragă cartea.
LULUŢA (în parte): Bietul copil!
GULIŢĂ: Mata îţi tot baţi joc de mine... nu înţeleg pricina pentru care... dar cu toate aceste... nu pot să mă mâniu pe mata cu tot dinadinsul... că-mi eşti drăguţă... na.
LULUŢA: Drăguţă!
GULIŢĂ: Pre legea mea!
(Arie “Căruţa poştei”)
Îmi plac arşicii şi zmeu-mi place;
Mi-e drag cu mingea de-a arunca.
Dar lângă tine, ah! cum se face
Că-mi trece gustul de-a mă juca?
Nu ştiu, Luluţă, cum, zău, se face
Că-mi trece gustul de-a mă juca.
În puf sunt meşter şi suflu tare;
Dar când pe tine eu te zăresc,
Rămân deodată fără suflare
Şi nu pot jocul să-l isprăvesc.
Când vreau să suflu... n-am răsuflare;
Şi bani şi minte, tot prăpădesc!
LULUŢA: Bietul Guliţă!... Eu te-nţeleg... dar ce folos, că eşti încă copil!
GULIŢĂ: Copil?... Ia să vezi acuşi dacă-s copil... când oi alerga călare.
LULUŢA: Cum!... ce fel?
GULIŢĂ: Pe calul neneacăi... da să nu spui, Luluţă... Aşteaptă aici. (Aleargă în culisele din dreapta.)

SCENA IX

LULUŢA, pe urmă GULIŢĂ şi ION

LULUŢA (singură): Auzi mă rog? Guliţă... un copil de ieri, dealaltă ieri, cum zice mătuşica... Cine-ar fi crezut?... Zău că nu mai sunt copii astăzi pe lume... Ce huiet s-aude?...
(Se aude în culisele din dreapta sfadă între Ion şi Guliţă.)
ION (în culise): Da lasă calu-n pace, cuconaşule!
GULIŢĂ (asemene): Taci, Ioane, că ţi-oi da bacşiş... Hi... cal... hi... cal...
ION: Ce bacşiş?... Să mă bată cucoana?...
GULIŢĂ: Hi... cal... hi, cal... (Strigă surugieşte.)
ION: Iaca pozna!... nu lăsa, măi! Săriţi de opriţi calul!
GULIŢĂ (răpit de cal, vine în scenă speriat şi ţipând): Valeu!... valeu!... nu mă lăsa, Ioane, că mă trânteşte. Valeu!... valeu!...
(Iese călare cu fuga pe poartă în dreapta.)
ION (alergând dintre culise): Vai de mămulica mea!... de-acum mi-am găsit arţagu cu cucoana... Hait... l-o umflat rusaliile... (Iese prin fund, strigând:) Săriţi... săriţi...
LULUŢA: Ha, ha, ha... parcă era făt-logofăt din poveste. (Cade de râs pe canapea.)
(Se face zgomot în sat. Chiriţa, Safta şi Şarl ies în cerdac.)

SCENA X

LULUŢA, CHIRIŢA, SAFTA, ŞARL, ŢĂRANI

CHIRIŢA, SAFTA : Ce este?... foc?... tâlharii?
(Guliţă trece pe la poartă, din dreapta în stânga, în fuga calului, strigând: “Neneacă... monsiu dascăl... nu mă lăsaţi... valeu...” Câţiva ţărani aleargă după el, alţii intră pe scenă.)
CHIRIŢA, SAFTA: Vai de mine!... Guliţă călare?
ŞARL: Grands dieux!... il est perdu, courons. (Se coboară repede din cerdac.)
CHIRIŢA: Perdu!... mon odor?... Ah!... vah!... săriţi... alergaţi...
(Se coboară cu Safta în scenă.)
(Arie din “Baba Hârca”: “Săriţi... săriţi!”)
CHIRIŢA
Săriţi, săteni, argaţi,
Cu toţii alergaţi.
Săriţi şi-mi ajutaţi
Copilul să-mi scăpaţi!
Iată-mă-s în disperare!
Săriţi, săriţi, alergaţi.
Guliţă-i în pierzare;
Săriţi de mi-l scăpaţi!
COR
Săriţi, săteni, argaţi,
Cu toţii alergaţi.
Săriţi de-o ajutaţi,
Copilul să-i scăpaţi!
(Toţi aleargă pe poartă şi apucă pe urmele calului.)
LULUŢA (singură): Vai de mine!... Se vede că-i în primejdie!... Mă duc să caut colonie, că poate să leşine mătuşica... (Intră în casă.)

SCENA XI

LEONAŞ (ivindu-se la poartă) şi, pe urmă, LULUŢA

LEONAŞ: Ce i-au apucat de aleargă ca nişte nebuni?... Să juri că a lovit strechia pe tot satul... Ian priveşte cum se-ntrec... Ce văd? două cucoane cu dânşii?... Ce să fie oare?... Ian să întreb la curte... (Vine în scenă.)
LULUŢA (ieşind în cerdac): Iaca colonia... Hai degrabă după dânşii. (Se coboară repede şi se întâlneşte cu Leonaş.)
LEONAŞ: Luluţa!
LULUŢA: Leonaş!... Leonaş aici! A!... (Se aruncă cu bucurie în braţele lui.)
LULUŢA
Tu eşti, iubite Leonaş?
LEONAŞ
Eu sunt, iubite îngeraş.
LULUŢA
Nu-i vis?... îmi vine, zău, să plâng.
LEONAŞ
Nu-i vis... în braţe-mi eu te strâng.
(Împreună.)
Ah, ce fericire!
Ce veselă simţire
Simt acum că te-am găsit,
O! scump odor iubit.
Dulcea mângâiere
Goneşte-a mea durere,
Şi-n rai mult aşteptat
Parc-am intrat.
LULUŢA (sărind de bucurie): I!... cât îmi pare de bine c-ai venit, Leonaşule... ştii? îmi vine să râd şi să plâng totodată... De mult nu te-am văzut!
LEONAŞ (cu dragoste): De mult, dragă Luluţă... tocmai de când te-a luat cucoana Chiriţa sub epitropia ei şi te-a adus la Bârzoieni.
LULUŢA (ştergându-şi ochii): Aşa... de la moartea nenecuţei.
LEONAŞ: Nu mai plânge, Luluţa... că, zău, acuşi plâng şi eu.
LULUŢA: Cum n-oi plânge dacă de trei ani de zile mă găsesc printre străinii care, pentru că mă văd tristă şi pe gânduri, zic că dau semne de nebunie... Ei nu pot înţelege că mi-i dor de nenecuţa.
LEONAŞ: Ce spui?... Vrea să zică eşti nenorocită în casa Chiriţei?
LULUŢA: Apoi judecă tu însuţi de pot fi fericită... singură, orfană!... depărtată de toţi prietenii copilăriei mele... de tine, Leonaş, care eram deprinsă să te văd în toate zilele în casa maică-mea!...
LEONAŞ: Biata Luluţă!... De ştiam una ca asta... nu mă duceam peste graniţă.
LULUŢA: Cum?... ai făcut voiajuri?
LEONAŞ: De cum ne-au despărţit întâmplările... m-am pornit la Paris şi am şezut acolo trei ani...
LULUŢA: Trei ani!... încaltea gândit-ai vrodată la mine?
LEONAŞ: Nu o dată... dar totdeauna... Şi cum m-am întors în ţară, cea întâi dorinţă a mea a fost ca să te găsesc şi să te văd.
LULUŢA: Ce bine-mi pare!... De-acum cred că-i şedea tot cu mine.
LEONAŞ: Numai de mi-a da voie cucoana Chiriţa.
LULUŢA: De ce nu?... Ce poate s-o supere şederea ta aici?
LEONAŞ: Poate să nu-i vie la socoteală, pentru că, după cum am aflat la Iaşi de la sărdarul Cuculeţ, se vede că Chiriţa plănuieşte ca să te mărite mai târziu cu Guliţă.
LULUŢA: Cu Guliţă?... Ha, ha, ha, ha... Da nu l-ai văzut cum merge călare? Ha, ha, ha!...
LEONAŞ: Cum?... Ce are a face?
LULUŢA: După dânsul aleargă acu tot satul: îl hăituieşte.
LEONAŞ (cu mirare): Nu te înţeleg... Dar oare ce s-aude?
(Zgomot afară.)
LULUŢA: Or fi hăitaşii lui Guliţă... (Merge în fund şi caută între culise.) Dar iată-i... ei sunt... aduc vânatul aici... Hai degrabă, Leonaş, să ne ascundem cole în boschet. (Merg amândoi în boschet.)

SCENA XII

LULUŢA şi LEONAŞ (în boschet), ŢĂRANII

(aduc pe Guliţă leşinat şi-l aşează pe un scaun în faţa publicului),
CHIRIŢA, SAFTA, ŞARL, ION (vin plângând împrejurul lui Guliţă)
(Aria din “Baba Hârca”: “Bobii hai, bobii na”)
COR
Vai de el, a murit!
Iată-l.
Calul rău l-a buşit!
Cată-l.
A murit, a murit,
Iată-l!
CHIRIŢA(cu deznădăjduire)
A murit Gugulea meu!
COR
Ierte-l, ierte-l Dumnezeu!
CHIRIŢA (bocind): Guliţa mamei!... Guguliţa nineacăi... cât era el de frumuşel... cât era de sprintinel, ş-acum iată-l ţeapăn... bujoraşu mamei... l-am pierdut!...
LULUŢA şi LEONAŞ (în parte, speriaţi): A murit!
ŞARL (apropiindu-se de Guliţă): No... taci, madam cocona... că el nu-i murit... traiesc bine. (Caută să-l dezleşine.)
CHIRIŢA: N-o murit!... eşti sigur, monsiu Şarlă... Ah, aş fi în stare să mă duc la Ierusalim pe gios cu traista-n cap. (Bocind cu bucurie.) Îngeraşu mamei!... n-o murit!...
ŞARL: Destul ţipat acum... asurzit la mine. Apă de colonie este?
CHIRIŢA: Na flacornul meu... dă-i la nas... Guguliţa mamei... (Furioasă.) Ei las’, bade Ioane, că te-oi drege eu.
ŞARL (punând flaconul sub nasul lui Guliţă): Enfin!... voilà qu’il revient, son nez remue!
CHIRIŢA: Son nez remue?... quel bonheur!... Cher Goulitze!... il a mangé une terrible... comment dites-vous en français?... une terrible... trântă!
GUGULIŢĂ (trezindu-se, cu glasul slab): Trântision.
TOŢI: A!...
CHIRIŢA: Trântision!... o înviet franţuzeşte! Guguliţa nineacăi!...
(Îl strânge în braţe.)
LEONAŞ, LULUŢA (în boschet): Trântision? Ha, ha, ha, ha.
CHIRIŢA: Cine chicoteşte aici?... (Aleargă furioasă în boschet.) Luluţa cu un cavaler!... Ce faci aici, dimoni?... şi d-ta, cuconaşule, cine eşti?... ce cauţi? ce vrei?
LEONAŞ (ieşind din boschet): Cucoană Chiriţă... mai întâi mă închin cu supunere.
CHIRIŢA: Şi al doile?
LEONAŞ: Al doile nu lipsesc a cerceta despre întregimea fericirii sănătăţii d-tale, ca aflând...
CHIRIŢA (de tot furioasă): Şi al treile?
LULUŢA: Al treile vei şti că d-lui îi Leonaş, prietenul meu din copilărie.
CHIRIŢA: Leonaş?... A! d-ta eşti domnu Leonaş?... mă bucur... Ieşi afară din ogradă, neruşinatule.
LULUŢA: Să iasă?... de ce să iasă?
CHIRIŢA: Te-oi învăţa eu să râzi de Guliţă... Auzi, mă rog?... Vine pe furiş în casa mea şi în loc să mă mângâie la supărare... îi vine chef de râs?... ghidi ştrengar!
LEONAŞ: Cucoană Chiriţă... mai întâi...
CHIRIŢA: Întâi, al doile ş-al treile... ieşi afară... cară-te... cât e treaba cu cinste... să nu te mai văd... Auzi? un chichirneţ acolo!...
LEONAŞ (mânios): Ian ascultă, Bârzoaio, ai noroc că eşti de când Papură-Vodă... c-apoi...
CHIRIŢA: Minciuni spui... că tocmai ieri am împlinit 35 de ani.
ŞARL (în parte): Oh! elle est bonne celle la.
LEONAŞ: 35 fără miercuri, fără vineri şi fără sâmbete.
CHIRIŢA: Ce-ai zis?... îmi lipsesc sâmbetele? (Către ţărani.) Mări ia împingeţi-l, măi, de spate pe poartă, să-l învăţ eu a vorbi cu isprăvnicesele.
(Ţăranii vor să se repeadă asupra lui Leonaş.)
LEONAŞ (scoţând un pistol): Să nu vă mişcaţi, că dau.
GUGULIŢĂ (ascunzându-se după Chiriţa): Neneacă... ne-mpuşcă!
CHIRIŢA (ascunzându-se după Safta): Vai de mine, c-aista-i volintir!
SAFTA (ascunzându-se după Şarl): Nu lăsa, monsiu Şarlă.
ŞARL (alergând înaintea lui Leonaş): Arrêtez, monsieur...
LULUŢA (lângă Leonaş): Leonaş, te rog... nu face vro nenorocire.
LEONAŞ: N-ai nici o frică, Luluţă. Cât pentru d-ta, Chiriţoaio... scrie-n frunte ce-ţi spun: de azi înainte te aşteaptă la toate şotiile din partea mea.
CHIRIŢA: Nu-mi pasă, că-s isprăvniceasă.
LEONAŞ: Tu, Luluţă dragă... fii liniştită, c-oi priveghe totdeauna asupra ta. Adio... (Sărută pe Luluţa şi se depărtează spre fund.) Să ne vedem sănătoşi, Bârzoaie.
CHIRIŢA: Ba să te văd, când te-oi chema eu...
(Împreună.)
LEONAŞ: (Arie din ““Baba Hârca: “Dar ce este, ce-ntâmplare”)
Lasă, lasă, Chiriţoaie,
Babă-Cloanţă, ră strigoaie.
Îi păţi tu, vai de tine,
Multe şotii de la mine!
CHIRIŢA şi CORUL
Cale bună, sprâncenată,
Mergi la dracu, să-i fii plată;
Şi să nu dai ochi cu mine,
Că-i păţi, zău, o ruşine.
LULUŢA (căutând să împace pe Leonaş)
Mergi, iubite,-n cale bună...
Nu te pune c-o nebună.
ŞARL (căutând să împace pe Chiriţa)
Non te superi de mânie...
Non te-apuc l’apoplexie.
(Împreună.)
LEONAŞ
Lasă, lasă, Chiriţoaie etc.
CHIRIŢA şi CORUL
Cale bună, sprâncenată etc.
(Leonaş iese.)

SCENA XIII

Cei dinainte, afară de LEONAŞ