În sfârşit, iată o carte bine alcătuită, bine tradusă şi bine tipărită! o carte ce mulţumeşte mintea prin tablourile satirice şi prin duhul filozofic care cuprinde; o carte ce încântă auzul prin armonia versurilor şi prin bogăţia stilului adevărat românesc; o carte ce desfătează vederea prin frumuseţea formatului şi a tiparului: Satirele prinţutui Antioh Cantemir, traduse din ruseşte de d.d. A. Donici şi C. Negruzzi şi ieşite de curând la lumină la Cantora Foaiei săteşti.

Acele Satire care au făcut atât vuiet în Rusia cu un veac mai înainte şi care au fost atât de mult preţuite şi sprijinite de însăşi împărăteasa Elisaveta Petrovna, căreia au fost dedicate; acele Satire care zugrăvesc atât de viu şi lovesc atât de aspru relele năravuri..., acele Satire care au dobândit autorului cinstitorul nume de Boileau al Nordului, trebuie să fie primite cu atât mai mare entuziasm din partea românilor, că prinţul Antioh Cantemir a fost însuşi român şi cu atâta mai mare recunoştinţă că pare să fi fost scrise pentru veacul nostru şi pentru noi!

Noi am tipărit în no. 4 al Foaiei noastre una din acele Satire frumoase, ca exemplu şi ca dovadă de geniul autorului şi de vrednica de laudă nimerire a traducătorilor, dar şi cu prilejul acestei critici găsim o mare plăcere a supune cititorilor câteva pasajuri din ele.

În Satira I, precum am văzut, Cantemir defaimă ignoranţa clerului;

. . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . .

. . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . .

În Sat. II arată pre boierul ce se făleşte cu slava strămoşească, ca cioara cu penele străine, şi care pretinde necontenit ranguri, slujbe şi chiverniseli . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . Cantemir, cu toate că însuşi era prinţ şi fecior de domn, dispreţuia pre acei nobili îngâmfaţi

. . . . . . . . . . . . . . . . .

. . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . .

el înţelegea nobleţea aşa precum trebuie să fie, o „răsplată a meritelor şi a vredniciilor personale“, iar nu un drit sec, moştenit de la părinţi.

Dar să-l ascultăm mai bine pe dânsul vorbind prin organul lui Filaret.

„EUGENIE

Dar simt câtă ruşine, cât de cumplit afront

E pentru noi, boierii, când văd un prost ţăran

Ce poartă semnul muncii pe mâinile-i asprite... ş.c.l.

. . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . .

Cum au ajuns să fie în cele mai mari trepte,

Iar vechea mea nobleţe tânjeşte amărâtă!

Din vremea Olgăi încă avem strămoşi magnaţi;

De-atunce, până astăzi ei fură tot în slujbe...

. . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . .

Vezi diplomele mele, hrisoave, spiţe lungi;

Mai jos decât namesnic nici un străbun nu am... ş.c.l.

FILARET

Spune-mi, lăsându-ţi lenea, povara de oştean

Purtat-ai vreodată? Gonit-ai pre vrăjmaşi?

Asigurat-ai ţara lăţind a ei putere?

La masa judecăţii uitat-ai părtinirea?

Norodul uşurat-ai de dări, de asupriri?

Sporit-ai cu-al tău merit al statului venit?

Cu pilda ta-ndemnat-ai pre oameni la virtute,

Stârpind prin sfaturi bune năravurile rele?

Ştii a-ţi păstra curate şi cugetul, şi mâna?

Nu-ţi sunt supărătoare a celor săraci lacrimi?

De eşti drept, nezavistnic, îndurător şi blând,

De crezi că e ca tine fieştecare om,

Atunci cu bună seamă poţi zice că eşti nobil,

Poţi crede că cu Ector şi cu Ahil eşti rudă;

Cezar şi Alexandru şi toţi bărbaţii mari

Că-ţi sunt strămoşi socoate-i de-ţi plac şi de-i voieşti.