Ретень-Василеуць (Reteni-Vasileuţi) – село в составе коммуны Браниште района Рышкань. Село расположено на расстоянии 35 км от города Рышкань и 182 км от муниципия Кишинёв. По данным переписи 2004 года, в селе проживало 201 человек. Первое документальное упоминание о селе Ретень-Василеуць датировано 1889 годом.
Читать далееTanger şi Maroc
2) Doi călăreţi purtând haine scumpe şi lănci otrăvite.
3) Sultanul cu manta albă şi cu cealma verde.
4) Sclavii care agită apărători pe lângă sultanul, pentru răcorirea atmosferei.
5) Patru funcţionari mari ai statului, purtând: cel întâi cortelul, cel al doilea ornicul, cel al treilea lancea şi cel d-al patrulea sabia sultanului.
6) Miniştrii.
7) Medicii.
8) Doi imami, preoţi cu semnele rangului lor.
9) Doi ofiţeri mari ai imperiului.
10) Patru călăi, având denumirile caracteristice de: intendentul, biciuitorul, înţepătorul şi despintecătorul. Mai mulţi sclavi duc instrumente de moarte dinaintea lor.
11) Garda neagră cu săbiile goale în mâini, precedată de muzică.
12) Două escadroane de gardă maură.
13) Două baterii de artilerie uşoară, purtată pe spinare de cămile.
14) Sclavii, servitorii şi femeile.
Femeile în urma cortegiului, ca unele ce nu au nici o însemnătate în ochii marocanilor!
Un asemenea ceremonial grotesc nu exprimă oare îndestul starea de barbarie în care se găseşte această parte a Africii?... Şi dacă Marocul megieşit cu Europa prezintă acest spectacol, în ce grad de sălbătăcie trebuie să zacă popoarele dinăntrul continentului Africii?
Sub impresia acestor gânduri, Angel şi eu părăsim Alczarul, destinat a cădea în ruine cu toate monumentele mahomedane, şi ne coborâm în oraş. La colţul unei străzi ne împiedicăm de o rogojină întinsă pe pavea, lângă o scobitură făcută într-un zid dărâmat şi menită de a servi de cafenea. Pe rogojină stau ghemuiţi câţiva arabi înveliţi în burnuze rupte şi un turc mai alb la faţă şi mai curat îmbrăcat decât tovarăşii lui.
Cum îl zăresc încep a-i debita toate cuvintele câte le învăţasem în diferitele mele preumblări prin Orient; iar el, lăsând să mă încurc în hoj ghioldum, safa ghioldum, efendi, îmi replică franţuzeşte:
-- Bonjour, monsieur; voulez-vous prendre une tasse de café?
Cuprins de mirare, îl întreb de este francez.
-- Ba nu, îmi răspunde el râzând: eu sunt turc de la Algeria şi am servit în regimentul de zuavi.
-- Cum te numeşti?
-- Hagi-Mustafa-Ben-Aali-Cuniali.
-- Ai călătorit înăuntrul Marocului?
-- Am fost de trei ori la Fez.
-- Poţi să ne întovărăşeşti ca dragoman într-o preumblare ce vroim să facem prin munţii Uadras?
-- Bucuros; când plecăm?
-- În curând; ocupă-te să ne găseşti cai, să ne pregăteşti provizii de drum şi să ceri de la paşa un soldat vrednic care să vie cu noi.
-- Toate vor fi gata pe poimâine. Acum poftim câte o cafea.
Invitarea cordială a lui Hagi-Mustafa ne decide a lua loc pe rogojină. Angel cearcă a-şi cruci picioarele, pentru a imita pe arabi, însă nu reuşează decât a cădea răsturnat pe spate. În timpul acesta sosesc, alergând, vro patru băieţi ca să ne ceară câte un felu, ban prost de aramă. Mustafa le aruncă câteva de aceste monede, care devin pe loc un motiv de război; băieţii se reped ca să le culeagă de pe jos, se împing, se înjură şi se apucă la bătaie; dar ce bătaie?
Bătaie de berbeci! Retrăgându-se îndărăt cu trei-patru paşi, ei se aruncă unii asupra altora şi se ciocnesc cap în cap cu o pornire furioasă; tidvele răsună grozav, dar nu se sfărâmă; căci ele fiind rase şi expuse necontenit la soare şi la ploaie, dobândesc o tărie extraordinară. Pentru un felu, fiecare băiat din Tanger e în stare să strice pe capul său o cărămidă de cele mai groase şi mai bine arse. Câte capete de europeni ar zdrobi el pentru o sumă de 20 de franci? Angel caută să rezolve acest problem de statistică şi găseşte cifra colosală de 9 876 543 210 (?).
Osteniţi de preumblarea noastră pedestră, ne întoarcem la otel, unde ne iese înainte drăgălaşa Asterica şi ne spune cu un aer cam îngăimat că stăpânele ei, domnişoarele Ashton, ar fi prea recunoscătoare, dacă am vroi să le dăm un concert seara în salon.
-- Nu numai un concert, dar şi un bal, răspunde Angel, dezmierdând bărbia copilei care se depărtează veselă; apoi el mă întreabă dacă ştiu să cânt din piano?
-- Nici o notă, îi răspund.
-- Prea bine, replică el, deseară îi improviza un vals.
De pe la 9 ore, salonul fiind iluminat a giorno, dominişoarele Ashton intră în el, urmărite de Lunica şi de Asterica. Vestalele s-au prefăcut în silfide, îmbrăcate cu rochii albe de tiul, strânse la mijloc cu cordele albastre şi încoronate cu ghirlande de flori false. Cea mai mare poartă subsuoară un album, iar sora ei aduce pe umăr papagalul Ghioali, care-i ciugulea urechea dreaptă şi-i zice cu dragoste I love you, mille toneres, senorita. Junele servante, pieptănate astă dată, ţin în mâini dairele şi merg de se pun jos într-un colţ al salonului, şoptind şi chicotind între ele, ca două maimuţe graţioase.
Concertul începe! Angel execută din cornet mai multe arii din operele lui Rossini şi Meyerbeer; apoi, deodată şi fără nici o tranziţie, sună o polcă zburdalnică. În auzul acestor note vesele, ochii vestalelor se aprind, figurile lor se iluminează şi piepturile lor suspină câte un haaaao lung şi înduioşat. Sărmanele! de cinci ani erau postite de plăcerile dansului.
Dorul exprimat prin acea exclamare ieşită din fundul inimii mă pătrunde adânc; compătimirea îmi dă curajul devotamentului şi mă îndeamnă să fac începutul balului. Ambele vestale sar pe rând în salon, abandonând braţelor mele talia lor virginală şi îmbătându-se de plăcerea polcii, până ce mă obosesc ca pe un cal de poştă. Angel însuşi nu mai are destulă suflare în piept pentru ca să continue funcţia de orhestră şi, prin urmare, el mă roagă să mă pun la piano asigurând pe nobilele dănţuitoare că aş fi un artist de mare talent. Un nou haaao răsună în salon; o nouă compătimire mă cuprinde, şi dar făr'a mai sta la îndoială deschid vechiul piano.
O! geniu al armoniei! tu, care ai inspirat pe Mozart, pe Weber, pe Bellini, pe Meyerbeer, pe Rossini şi mai cu seamă pe Strauss, îndreaptă degetele mele pe tuşele clavirului, pentru ca să improvizez un vals necunoscut încă în analele muzicii instrumentale!!
După această invocare întind mâinile şi las să cadă într-un noroc pe bucăţelele de fildeş îngălbenit... Ce monstruozitate cacofonică produc în timp de jumătate de oră, nu se poate spune; însă ştiu că Angel a profitat de aceste acorduri sălbatice, pentru ca să învârtească fericitele vestale în vârtejul unui vals fantastic.