• * *

3 octombrie. Această zi este întreagă consacrată domnului Reade, viceconsul englez din Tanger, care vine să ne viziteze după dejun şi ne invită la masă, promiţându-ne vestitul cuscusu, mâncarea favorită a indigenilor africani. Reade este un tânăr de o înfăţişare blândă, însă melancolică.

Şederea lui de patru ani în Maroc i-a învăluit faţa cu o umbră de tristeţe; spleenul, această boală engleză, cunoscută la noi sub numele de urât, a pătruns în sufletul lui ca un vierme ascuns, care-l roade pe nesimţite. Pentru el zilele sunt de o lungime desperatoare, şi lumea-i un deşert fără umbră, fără flori, fără nici o atragere. În starea morală în care a ajuns bietul Reade, se vede pe fiecare zi adâncindu-se într-un neant care îi seacă facultăţile; ideile sale şi-au îngreuiat zborul, graiul său e trăgănat ca o plângere monotonă, şi toate frazele lui sunt punctate cu suspinuri şi cu căscări, care te adorm încetişor şi te fac să intri cu ochii jumătate deschişi în lumea visurilor. Dacă am crede în metampsihoză, am putea afirma f[...]ndoială că sufletul lui Reade a locuit într-un mac, pân-a nu se răt[...]n trupul lui de om. În timp de patru ani traiul său a fost o lungă, lungă, lungă căscare ce i-a diformat fălcile şi i-a dat o aparenţă de mastodont. Sărmanul! singura lui distracţie pe pământul barbar al Africii a fost vânatul; nu însă vânatul la lei, la tigri, la hiene, la elefanţi, dar un vânat comic şi original, vânatul la mâţe! înaintea sosirii lui Reade în Tanger, acest oraş foia de motani roşi şi de mâţe albe, vinete, negre şi chiar albastre, care, bucurându-se de o libertate absolută, săreau de pe o casă pe alta, miorlăind de amor în întunericul nopţilor. Arabii adormeau cu mulţumire în acel miaut general, şi fiecare din ei avea satisfacerea de a recunoaşte notele motanului său favorit în concertul general. Fatalitate! fatalitate! de trei ori fatalitate! acea stare fericită trebuia să înceteze. Decretul prin care maiestatea-sa regina Victoria numi pe Reade viceconsul la Tanger fu verdictul de moarte a neamului felin din acest oraş:

Consulul vine, păşeşte pe al Africii pământ

Ş-a lui Raton seminţie se coboară în mormânt!

Puşcă, pistoale, laţuri, capcane, măciuci, arcuri, până şi hapuri de pâine otrăvite, toate instrumentele de ucidere au fost întrebuinţate de neîmpăcatul Reade spre stârpirea animalelor miorlăitoare.

Şi ce este mai grozav încă!... Acest Nemrod britanic a avut cruzimea să deprindă a imita chiar suspinele cele mai amoroase ale motanilor cu scop de a înşela pe naivele pisici şi de a le atrage astfel în cursele lui. Câte nenorocite gingaşe de inimă au fost jertfa acestei stratageme perfide şi ademenitoare!... Câte drame tainice s-au petrecut prin întunericul uliţelor Tangerului! Hecatombe întregi au fost sacrificate în patru ani de nopţi, şi astăzi pieile victimelor, dubite, tăiate, cusute cu măiestrie, îmbrăcă mobilele călăului ce le-a scurtat viaţa.

Pe fiecare divan este întins un covor de piei, formând desene variate, împrejurul unui medalion, unde zace blana întreagă a unui frumos motan. Taburetele sunt acoperite cu adevărate mozaicuri din bucăţile de blăni; căci Reade este un artist de întâiul ordin. El a trimis la expoziţia de la Londra un tapet, product al vânatului său şi lucrat de el însuşi, care a fost admirat de o lume întreagă, şi astăzi acest cap d-operă de blănărie figurează, de nu mă înşel, în salonul Clubului de vânători.

Iată personajul curios în a cărui companie aveam să petrecem ziua. Tot ce dorim este ca el să nu aibă vreo distracţie, în timp cât vom fi împreună, şi să nu-şi închipuiască că suntem motani!

Ne ducem dar mai întâi de-i vizităm casa, un adevărat muzeu de arme orientale, de obiecte de marochin cusute cu fir, de narghilele arăbeşti, de felegeane lucrate în filigramă, de dinţi de elefant, de pene de struţ etc. şi mai ales de toate varietăţile de piei de mâţe, întinse pe pereţi. Acea casă este de stil mauresc, cu uşi în ogive sculptate, ca acele din Alczar, şi cu o curte mică în mijlocul ei. De jur împrejurul acestui salon descoperit se înşiră coloane de marmură ce formează o galerie cu balcon deasupra; toate camerele se deschid pe balcon şi primesc lumina din curtea interioară.

Păşind pragul acelui cafarnaum, suntem salutaţi de nechezatul puternic al unui armăsar roib, favoritul lui Reade ce are privilegiul de a locui în salon. Ochii lui mari şi inteligenţi, nările sale largi şi trandafirii, picioarele lui subţirele şi nervoase, coarda lui pletoasă, neastâmpărul său sălbatic şi totodată blândeţea lui sub mâna omului sunt probe vederate de sângele arăbesc ce curge în vinele lui. Şi în adevăr, Boabdil este un fiu curat al Africii, născut dincolo de deşertul de Sahara.

-- Iată, ne zice Reade, singurul meu amic în astă ţară blestemată. Boadbil este sufletul meu şi nu l-aş schimba chiar pe tronul sultanului de Maroc.

Nobilul armăsar pare c[...]nţeles cuvintele stăpânului său, căci el răspunde prin o nechezare veselă şi răsunătoare.

-- Mai am încă doi cai frumoşi, adaugă Reade.

-- Unde? întreabă Angel, în camera d-tale de culcat?

-- Ba nu; Boadbil singur are dreptul de a şedea în apartamentul meu; ceilalţi sunt într-un grajd alăturea cu casa. Vroiţi să-i vedeţi?

-- Bucuroşi! răspundem Angel şi eu.

Ceilalţi doi armăsari, unul alb şi altul negru, sunt de aceeaşi talie ca Boadbil, bine potriviţi, vioi, sprinteni, cai de lux, care s-ar plăti scump în Europa. Reade ordonă lui Aali, seizul ce-i grijeşte, ca să puie şeile pe dânşii.

Acest Aali trăieşte zi şi noapte în grajd, în compania cailor şi a trei şacali domesticiţi; el a vizitat Franţa şi Englitera, cu prilejul trimiterii unor cai arăpeşti regelui Ludovic-Filip şi reginei Victoria, de către sultanul de la Fez. Aali a văzut productele geniului european; a fost purtat pe la teatre, pe la grădini, prin muzee etc., şi s-a întors în patria sa, după o absenţă de patru luni. Negreşit că acest om trebuie să fi primit o impresie mare în sufletul lui, găsindu-se deodată în centrul luminilor; el, care până atunci vieţuise în întunericul barbariei; mintea lui a fi luat o dezvoltare fericită la razele civilizaţiei.

-- Ce impresie ţi-a făcut Europa? îl întreb.

-- O grozavă durere de cap! îmi răspunde Aali.

-- Şi altă nimic ?

-- Şi dorinţa de a mă întoarce la Maroc.

-- Ca să fii seiz?...

-- Dar; ca să-mi petrec viaţa cu Hafir şi cu Aslan, numele cailor. Iată efectul ce produc minunile secolului nostru asupra naturilor musulmane; o mare durere de cap! Răspunsul lui Aali îmi aduce aminte de un ambasador turc care asista la o operă din Paris întâia oară:

-- Cum v-a plăcut, exelenţă? îl întreabă ministrul afacerilor străine.

-- Frumos, prea frumos! răspunse ambasadorul; pe urmă, întorcându-se către secretarul lui, îi zise oftând: unde-i caraghiosul nostru!!...

În curând caii sunt gata; încălecăm tustrei. Reade pe Boabdil, Anghel pe Aslan şi eu pe Hafir şi plecăm urmăriţi de şacali ca de nişte câini. Paveaua suna sub copitele armăsarilor, oraşul răsuna de nechezatul lor, iar noi, ca cei trei Crai de la Răsărit, trecem mândri prin strâmtoarea hudiţelor şi ieşim din cetate. Fugarii noştri, văzându-se la largul lor, se încordează, se aprind, muşcă zăbala şi privesc orizontul cu mare neastâmpăr. Ei se frământă în loc, zburdă, saltă din tuspatru picioarele în văzduh ca nişte mingi elastice; nu mai e chip de a-i stăpâni; trebuie să le lăsăm frâiele.

-- Avay! strigă Reade, şi Boabdil se izbeşte ca un vultur. Aslan şi Hafir deschid nările, aspiră puternic aerul viu al mării şi pleacă într-un zbor.

Alalah! cai arăpeşti!

Alalah! cai voiniceşti!

Cum mişcau copitele

Ca şoimii aripele.

(Balada lui Serb sărac)

După o alergare de zece minute pe malul nisipos al mării, ne întoarcem şi ne îndreptăm spre un deal acoperit cu măslini, smochini, cactuşi, palmieri, fistici etc., din a cărui vârf se arată o privelişte minunată. Calea ce urmăm e mărginită cu cactuşi şi cu trestii înverzite şi trece alăturea cu mormântul unui santun. Câteva femei, învelite în burnusuri albe şi ascunse la faţă, stau în nemişcare lângă acel Marabu; ele apar ca nişte statui.

Nu departe de Tanger se găseşte capul Spartel, vechiul Ampelunium; el priveşte Marea întunecimilor, Bahr-el-Dholva după cum arabii numesc oceanul. Acest promontoriu se coboară în valuri ca un zid de stâncă şi este scobit cu multe peşteri, dintre care cea mai spaţioasă era odinioară consacrată lui Ercules.

Odihnim caii la umbra unui mare arbor ce încunună capul

Spartei, ascultăm mugetul bătrânului ocean, fumăm câte o ţigaretă în onorul coloanelor lui Ercules, şi apoi, zicând adio acelui măreţ spectacol al naturii, luăm drumul către oraş. Reade însă ne conduce pe o altă parte a muntelui, pentru ca să trecem pe la grădinile consulului Europei. El are mai cu seamă interes a se abate la grădina consulului de Suedia; căci prin acele de portocali, de alămâi, de lauri, de crini roşii străluceşte un crin alb şi drăgălaş cu ochii albaştri, cu părul auriu şi cu dulcele nume de miss Lucy, fiica consulului.

O! taină a inimii omeneşti! Fie un om cât de barbar, fie cât de crunt, fie în stare de a ucide cu nepăsare o poporime întreagă de motani, destul e ca să întâlnească în cale-i o copilă cu primăvara pe frunte, pentru ca sufletul lui să se îmblânzească, pentru ca asprimea caracterului său să dispară! Reade, care a făcut să tremure o lume întreagă de mâţe, tremură acum dinaintea frumoasei miss Lucy!!

Pe la cinci ore suntem sosiţi la casa noului nostru amic şi ne punem la masă foarte bine dispuşi a ospăta după preumblarea ce am făcut. Vestitul cuscusu apare pe un blid de argint, adus fiind în triumf de însuşi Aali. Această mâncare arăpească e făcută cu un soi de grisă fiartă cu legume şi cu carne de pasăre sau miel; gustul ei nu e r[...]nsă Angel declară că se împacă mai bucuros cu rosbeeful şi cu friptura de fazan.