– Of!

– Cuconaşule!

– Uf!

– Cuconaşule!

– Ah!

– Cuconaşule!

– Tu... eşti... cheamă... pe... Ca-ti... Oh!

Ditrich reveni peste un minut cu slujnica doamnei Pacht.

Făcui lui Ditrich semn cu mâna ca să iasă.

– Ce nenorocire s-a întâmplat cu dv., domnule! a început Cati, ştergând lacrimile ce-i curgeau din ochi, ca şi când ea ar fi mâncat o oca de hrean. Cine ar fi crezut! De aţi şti cât de mult sufere duduca! D-ei de aseară mi-a spus tot! n-a dormit toată noaptea... astăzi, văzându-vă rănit, a leşinat, se pare c-o să aibe friguri, de slăbiciune nu poate sta în picioare... Doftorul, care v-a adus pe dv., îi rânduieşte acum nişte doftorii...

– Doftorii?

Eram cât pe ce să mă arunc din pat, auzind despre doftoriile lui Negus şi reamintindu-mi în o clipă istoria Soficăi! Abia m-am putut stăpâni, şi urmai cu vorba mai liniştit, trăgând glasul "cu limba de moarte":

– Dra-gă... adu... reţe-ta... s-o... văd... ca... să... nu... ştie... nime... D-ar... veni... dudu-ca... deseară.

Sprintioara Cati n-a zăbovit a-mi aduce reţeta. Fiind prea bolnav pentru a o putea lua în mână, rugai pe frumoasa mea să mi-o ţie înaintea ochilor şi apoi citii:

Rp. Ambrae levant

Scrup. j.

Pulv. Cantharid.

Scrup. j. ß

Acet. Morph.

Drachm. j. ß

Sacchar albi

Unc. j.

M.f. atque divide in XII partes aequales.

D. u. La un ceas un praf.

18 7 XII Dr. Negus.

Epilog

Până aci am reprodus din cuvânt în cuvânt, chiar din literă în literă, manuscriptul lui Ghiţă Tăciune, coleg al meu de la Universitatea***, carele s-a împuşcat sunt acum câteva săptămâni, şi cum s-a împuşcat! tocmai în noaptea cununiei sale cu o domnişoară frumoasă ca un înger, de spirit ca un demon şi înzestrată - ceea ce lipseşte şi îngerilor, şi demonilor - cu cincizeci mii de galbeni în numărătoare!!

Micuţa s-a găsit pe masa răposatului, într-o copertă sub adresa mea şi cu următoarea epistolă:

"Prietene!

Sinuciderea mea este un anacronism. Adevăratul ei moment a trecut sunt deja şapte ani. De atunci eram mort în idee, şi dacă nu mă ucideam în realitate, cauza era că nu voiam ca lumea să poată presupune din parte-mi măcar o umbră de pusillanimitate. Oamenii ar fi zis: el s-a ucis pentru că nu şi-a putut face o poziţie în societate, pentru că suferea de lipse, pentru că... şi aşa mai departe. Ei bine! îmi trebuiau cincizeci mii de galbini; îmi trebuie o soţie ca fecioara, căreia îi las numele meu, şi nimica al meu afară de nume; îmi trebuiau toate astea pentru ca să capăt, în fine, dreptul de a mă împuşca. L-am câştigat scump acest drept! Ce va spune lumea? Aş dori prea mult s-o pot ghici. Nu-i rămâne până nici clenciul de a mă declara de nebun, căci atunci o vor dezminţi lungile mele diplome de doctor în legi şi licenţiat în litere!! Aşadar, oamenii vor fi siliţi a crede, fără alte comentarii, că m-am împuşcat simplu pentru că am obosit de a trăi. Cauza ţi se pare, poate, a fi cam curioasă? Crede-mă, amice, cine trăieşte prea repede osteneşte întocmai aşa ca acela care aleargă prea iute; şi unul, şi altul ajung la scopul lor mai curând decât broaştele ţestoase ale umanităţii! Dar o dată ce au ajuns la scop, ei nu mai au ce face...

Îţi las un manuscript, pe care nu l-am sfârşit, fiindcă m-am oprit, din întâmplare, pe descrierea reţetei; şi atunci mi-a venit ideea de a rămânea comic până şi în ajunul sinuciderii: e foarte natural de a muri vorbind de reţete! Tu ai cunoscut toate personajele Micuţei; deci adună-ţi suvenirile şi sfârşeşte singur acest scurt epizod din scurta mea viaţă!

Al tău - vorbă să fie! - Ghiţă"'

Am primit cu bucurie amicala însărcinare a nenorocitului meu - vorbă să fie - Ghiţă, şi, cu ajutorul hârtiilor sale postume, am reuşit a completa cele Trei zile şi trei nopţi din viaţa unui student.

Micuţa a căzut în laţul lui Tăciune chiar în ziua imaginariului duel cu baronul Rosen. Reţeta lui Negus, compusă din opium şi gândaci de turbat, a făcut minuni în această împrejurare.

A doua zi, Tăciune s-a sculat teafăr din pat; dar n-a ieşit din casă vro două zile, păstrând astfel buna-cuviinţă şi... legătura de la cap. Aceste două zile au fost pentru el un adevărat paradis al lui Mahomet, redus la o singură hurie.

În a treia zi, Micuţa începu să-i amintească despre "necesitatea cununiei".

– Ai uitat, iubito, că nu am vârsta legiuită; să mai aşteptăm un an, sau... sau doi ani.

– Promite-mi înaintea mamei! nu-ţi cer altceva, scumpul meu!

– Să promit?... bine!... chiar mâine o să vorbim cu cucoana Ana.