- Văleu, cumătră, tălpele mele ! Mă rog, scoate-mă că-mi arde inima-n mine !

- Ba nu, cumătre; c-aşa mi-a ars şi mie inima după iezişorii mei ! Lui Dumnezeu îi plac pui de cei mai tineri; mie însă-mi plac şi de işti mai bătrâni, numai să fie bine fripţi; ştii, cole, să treacă focul printr-înşii.

- Cumătră, mă pârlesc, ard de tot, mor, nu mă lăsa !

- Arzi, cumătre, mori, că nici viu nu eşti bun ! De-abie i-a mai trece băietului istuia de spărieţ, că mult păr îmi trebuia de la tine ca să-l afum. Ţi-aduci aminte, dihanie răutăcioasă şi spurcată, când mi te-ai jurat pe părul tău ? şi bine mi-ai mâncat iezişorii !

- Mă ustură inima-n mine, cumătră ! mă rog, scoate-mă, şi nu-ţi mai face atâta osândă cu mine !

- Moarte pentru moarte, cumătre, arsură pentru arsură, că bine-o mai plesnişi dînioare cu cuvinte din scriptură !

După aceasta, capra şi cu iedul au luat o căpiţă de fân ş-au aruncat-o peste dânsul, în groapă, ca să se mai potolească focul. Apoi, la urma urmelor, năpădiră asupra lui şi-i mai trântiră în cap cu bolovani şi cu ce-au apucat, până-l omorâră de tot. Şi aşa s-a păgubit sărmana capră şi de cei doi iezi, da' şi de cumătru-său lupul păgubaşă a rămas, şi păgubaşă să fie.

Şi auzind caprele din vecinătate de una ca aceasta, tare le-au mai părut bine ! Şi s-au adunat cu toatele la priveghiu şi unde nu s-au aşternut pe mâncate şi pe băute, veselindu-se împreună...

Şi eram şi eu acolo de faţă, şi-ndată după aceea am încălecat iute pe-o şea, ş-am venit de v-am spus povestea aşa, ş-am mai încălecat pe-o roată şi v-am spus jitia toată; şi unde n-am mai încălecat pe-o capşună şi v-am spus, oameni buni, o mare şi gogonată minciună !