Zîmbreni este un sat şi comună din raionul Ialoveni. Din componenţa comunei fac parte localităţile Zîmbreni și Găureni. Localitatea se află la distanța de 17 km de orașul Ialoveni și la 30 km de Chișinău. La recensămîntul din anul 2004, populaţia satului constituia 2171 de oameni. Satul Zîmbreni a fost menționat documentar în anul 1817.
Read moreFinul-lui-Dumnezeu
Poveste, poveste — da eu nu-s de pe când poveştile — eu sunt de mai încoace, da m-am dus într-o zi la soacră - mea ş' am găsit un sac de poveşti, şi venind a casă l-am scăpat jos şi s-o despicat sacul şi de-atunci s-o împlut lumea de poveşti ş' am învăţat şi eu una şi ţ-o spun d-tale.
Era odat-un om ş-avea doi feciori. Acu femeea era 'ngreunată ş-o făcut un băiet, da el era sărac , n-avea cine i-l boteza. Iaca Pe - acolo era D-zeu şi sf. Petrea. Şi D-zeu i l-o botezat ş-o rămas băietul năzdrăvan.
Da la urma băietului a făcut o fată, ş-aşa era de frumoasă, de la soare te puteai uita, da la dânsa ba. Treaba ei era să ducă demâncat în ţarină. Ducând ea demâncat în ţarină a zărit-o un zmău şi s-o pus pe - atâta s-o iee. Da finul lui D-zeu era năzdrăvan ş-o zis aşa fetei: că el a face o brazdă de plug până la demâncat şi ea totdeuna pe brazdă să meargă la fraţii ei. Da finul lui D-zeu era năzdrăvan nu era, da smăul straşnic. El a şi ştiut ce-o urzit Frate - său ş-o tras brazdă cu plugul pân' la casa lui. Fata s-a dus cu demâncat drept la curtea smeului. Aşteaptă ei să vie—nu-i!
— Eh! mamă, mă duc să-mi caut sora că mi-a luat-o smăul — a zis finul lui D-zeu! Ş-o făcut el o boambă de fier la ţigani în loc de călăuz şi-o zvârlea şi el mergea după dânsa.
A ajuns până la o fântână şi la un copac. Acolo puindu-se el să se odihnească, aude zicând aşa: Doamne, Doamne, de-ar veni mama c' acuşi ne mănâncă balaurul!
— Oare cine să s-audă?
Se uită-n vârful copacului, vede doi pui de pajere.
— Copiilor, da unde-i balaurul cel care vă mănâncă?
— E - aici în fântână.
— Mult v-o mâncat pân' acum ?
— Ia, v-o douăzeci şi patru.
— Ia las că vă scăp eu.
Se suie 'n vârful copacului lângă pui. Da balaurul întinde - un cap să iee un pui. Da el avea paloş şi taie capul. Întinde şi celălalt şi-i taie ş' acela . Acu puii nu ştia ce să-i facă de bucurie şi zice aşa:
— Câţi fraţi am fost noi, pe toţi ne-a mâncat, numai noi doi am rămas. Dac-a veni mama, măre, de bucurie are să te mănânce; vârâ-te sub aripa mea.
S-o vârât sub aripa lui şi nu s-a văzut. S-aude un vuiet mare; vine pajăra. Pajăra era mama vântului.
— Dragii mamei nu v-a mâncat!
— Finul lui D-zeu ne-a scăpat.
— Unde-i să-l mănânc de bucurie.
— Mă rog, mamă, dacă lă-i mânca să-l faci înnapoi.
— Da unde-i?
— Îi la răsărit.
Da ea a 'nceput a vâjâi tare la răsărit. Da puii zic către finul lui D-zeu:
— Mama, are să-i treac' un foc de-a te mânca pân ce va ajunge la răsărit. Vine.
— Nu-i dragul mamei.
— Iacătă-li-i, mamă!
Da ea-l ia şi-l înghite şi când l-o făcut înnapoi aşa s-a făcut el de frumos, de s-o luminat locul unde era el.
— Ce să-ţi fac pentru binele ce mi-ai făcut, că mi-ai scăpat copiii — a zis pajăra.
— Să-mi spui unde-i smăul cu soră-mea.
— Nici n-am văzut, nici n-am auzit.
— Altmintrele nu-mi mulţumeşti.
— Să şuier să-mi vie ficiorul, vântul de la răsărit.
Ş-o şuerat ea odată ş-o venit un om — era statul lui de o palmă şi barba lui era de un cot şi călare pe-un iepure şchiop. Şi-i zice pajăra:
Statu-palmă
Barbă cot
Călare pe-un iepure şchiop
Unde-i smăul ce-a luat pe fată, pe sora lui finul lui D-zău?
— Nici n-am auzit, nici n-am văzut. Dacă n-o fi ştiind frate-meu, vântul de la miază-zi. Când o suflat odată, o venit altul. Aista era mare de stat, cu buzele mari şi n-avea ochi. Da când sufla, peste tot locul s-auzea.
— N-ai 5 văzut, n-ai auzit pe smăul care a luat pe fată, pe sora lui finul lui D-zău?
— Nici n-am văzut, nici n-am auzit.
— Ce-i de făcut? zice Pajăra.
— Da n-o fi ştiind fraţii noştri cei de cruce?
— Da unde-s?