Ades în desperare eu stau şi mă gândesc,

După-orice mulţumire,

Necazuri şi mâhnire

Ca o răsplată crudă asupră-mi năvălesc.

Peste puţin el se îmbr[...]n haine noi; îşi puse un frac care-i desena o talie cu adevărat elegantă; feciorul îi încreţi părul după modă, şi el, după ce îşi găti toaleta, se duse în faţa psişelei, unde, zâmbindu-şi cu dragostea unei tinere cochete, adăugă această a doua strofă la cea dintâi:

La orice pas în viaţă

Simţirea-mi se îngheaţă

Şi de dezgustul lumii amar mă simt cuprins;

Plăcerea tinereţii

Şi farmecul frumseţii

Îmi par nimic, căci focul din inimă-mi s-a stins!

Feciorul intră în odaie aducând gazetele româneşti. Tânărul meu le luă iute şi îşi ţinti ochii cu bucurie asupra unuia în care se găsea un articol plin de laude pentru talentul lui în poezie. Nu pot să-ţi descriu mulţumirea ce se zugrăvea pe faţa sa, în vreme ce citea pentru a treia oară pasajele măgulitoare din acea gazetă; şi măcar că sufletul lui era plin de mândrie, iată ce versuri mincuinoase el compuse îndată:

Gloria-mi zâmbi odată

Şi-n calea-i luminată

O tainică sperare de suflet mă trăgea.

Voiam atunci în lume

Să dobândesc un nume...

Eram copil!... şi lumea atunci încă-mi zâmbea.

PARAUA: Da' bine că-i de necrezut!

GALBENUL: Aşteaptă că încă nu-i tot. După ce prescrise acele versuri, el se sui într-o trăsură elegantă şi se duse la o damă frumoasă ca raiul lui Mohamed, pe care o iubea cu tot focul unui suflet de tânăr poet. Acea vizită fu pentru dânsul epoca cea mai fericită din viaţa lui, căci se încredinţă de amorul îngerului adorat.

Ei bine, soro, când se întoarse acasă, el sfârşi bucata de poezie începută dimineaţa prin următoarele strofe:

Ca şoimul tânăr încă

Ce saltă de pe stâncă,

Şi, vrând la cer să zboare, jos pică fărâmat,

Aşa trista-mi junie

Ş-a mea sperare vie

Din visul lor de aur în pulbere-au picat.

Acum s-au trecut toate!

Acum nimic nu poate

Răsunet să mai nască în pieptu-mi obosit.

Acum glorie, iubire,

Le văd ca nălucire,

Ca umbre ce-n pustiuri de mult m-au părăsit!

PARAUA: Poetul tău n-avea nici cât de puţină simţire.

GALBENUL: Ba, dinpotrivă, te pot încredinţa că avea prea multă.

PARAUA: Apoi dar vroia numaidecât să adevereze proverbul ce zice: ,,minciunos ca un poet".

GALBENUL: Zi mai bine: uitit ca un poet; căci din pricina acelei uitări m-a depărtat pe mine de la sânul lui.

PARAUA: Ce fel?

GALBENUL: M-a dat, făr-a băga de seamă, în plata subscrierii la un jurnal ce iese acum în Iaşi: Propăşirea.