În evul mediu serdarul era un dregător cu atribuții militare. Rolul serdarului era să păzească graniţele ţării. Titlul de serdar a fost menţionat pentru prima oară în Moldova în anul 1651. În Moldova secolului al XVII-lea serdarul era însărcinat cu paza graniţei de răsărit împotriva incursiunilor tătarilor, avînd în subordine călăraşii din ținuturile Orhei, Lăpușna și Soroca. Se subordona marelui hatman, fiind considerat "hatman de cîmp".

Dregătoria serdarului ocupa un loc de frunte între dregătorii care asistau la sfatul domnesc şi avea subordonate forţe militare însemnate, uneori chiar domnitorul temîndu-se de puterea atribuită acestuia. Serdarul avea dreptul de a numi vornici în satele care se aflau sub controlul său, precum şi hotnogi (mici comandanți militari), judeca pricinile dintre călărașii care I se supuneau. Ca atribuţii, pe lîngă paza hotarelor ţării, serdarul îndruma soliile străine şi se îngrijea ca negustorii să nu ocolească punctele de vamă. În secolul al XVIII-lea, cînd a început să îndeplinească şi funcţii administrative şi judecătoreşti, avea dreptul de a judeca timp de trei zile în tîrguri, reţinînd pentru sine valorile obţinute din amenzi.