01 March 2019, 12:30 You were writing 1623

Demnitatea Națională: Poporul Moldovenesc

(Continuare. Începutul 02.01.2019)

În prima parte a studiului am vorbit despre aceea că noțiunea de demnitate națională capătă un sens profund în lumina materialelor, care pentru prima oară în istoriografia mondială permit prezentarea succesivă și cronologică a dovezilor și legitatea apariției poporului moldovenesc.

Mai multă latină ca la italieni

Din cele expuse e foarte ușor de a înțelege de ce Valahia era cunoscută ca Țara Rumânească ori Rumelia, deoarece pe parcursul vremurilor locuitorii ei erau numiți rumâni (şerbi), chiar și atunci, cînd numai în anul 1828, Heliade Rădulescu a scris cartea ”Gramatica limbii valahe”.

De ce oare Mihail Kogălniceanu își însoțește studiul său ”Moldova și Muntenia” cu subtitlul, care varsă și mai multă lumină asupra temei date: ”Limba și literatura română sau valahă”? De ce nu ”Limba și literatura moldovenească sau rumână”? De atîta că Moldova nu purta numele de Țară Rumânească ca Valahia! M. Kogălniceanu, în nota sa la Letopisețele Țării Moldovei, în anul 1872 recunoaște: ”Cînd am publicat edițiunea din 1852, eram departe a ști că cronicele Moldovei a lui Grigore Ureche (1592-1647), Costineștilor (1632-1691) și a lui Ion Neculce (1672-1745) erau traduse din limba moldovenească în limba franceză. Am sub ochii mei o copie scoasă (1729) de pe manuscrisul original, ce se află la Biblioteca Națională din Paris, ”Carte de istorie”, ce cuprinde viețile domnilor Moldovei și a altor suverani vecini, alcătuită în limba moldovenească de Miron Costin. O altă carte ”Elemente aritmetice” a apărut la Iași, în anul 1795, îngrijită de episcopul Amfilohie Hotinul, scrisă în limba moldovenească. Zădarnice vor fi eforturile, pentru a găsi letopisețe valahe, cronici, în care să se pomenească, pe acele timpuri, de limbă română. Ele nu-s, pentru că nu exista limba română, existau rumânii valahi 5,5 milioane, 10,5 milioane moldoveni, 2 milioane maghiari, 1,5 ml. bulgari, 800 de mii ruși, 900 mii ucrainen etc., unde-s în acest caz românii?”, fapt confirmat autorii citaţi, dar și de cei ce vor urma.

Sub acest aspect Dimitrie Cantemir, în cartea sa ”Descrierea Moldovei” (1716), în capitolul IV, cu denumirea ”limba moldovenească”, descrie destul de lămurit și afirmativ că: ”Mulți socot, că limba moldovenească a alterat și are proveniență pur latină, fără vreun amestec cu vreo altă limbă. Însă sînt și alții care socotesc că limba moldovenească izvorăște din cea italiană. Pentru ca dreptatea să apară mai amplu în fața cititorului, voi expune argumentele tuturora fără părtinire.

Aceia, care susțin că limba latină a fost mama adevărată și bună a limbii moldovenești își fundamentează opinia lor prin următoarele dovezi: În primul rînd, limba latină se vorbea în Dacia cu mult timp înainte de năvălirea barbară a romanilor în zona predunăreană. Prin urmare, locuitorii Daciei nu și-au putut altera limba lor dintr-o limbă, care nu exista, deoarece limba așa-zisa ”romană” îi alterată în urma năvălirilor pe Peninsula Italică a: latinilor, sabinilor, etruscilor, samniților, longobarzilor, vandalilor, goților și la formarea Imperiului Roman, de la numele Romulus, iar locuitorii ei au numit-o italiană, și nu romană. Nici unul din scriitori, lingviști nu spun nicăieri că acești coloniști s-ar fi întors vreo dată undeva în alte părți ale lumii vaste.

În al doilea rînd, moldovenii n-au avut niciodată rădăcini italienești și nu s-au numit italieni, aceștia extinzîndu-se și peste alte teritorii, cînd capitala Imperiului era Roma, care era comună și pentru toți cetățenii ocupați de către imperiu, dar nicidecum și pentru dacii liberi (de ocupația romană în zona orientală a Munților Carpați). Strămoșii moldovenilor, nicidecum nu și-au putut asimila limba lor latină de la o oarecare limbă romană, care nu exista, deoarece ea era prescrisă de la numele Romulus, care a întemeiat Cetatea Roma, la 21.04.0753 în e.n., dar nicidecum de la limba care o vorbea întemeietorul cetății, la care au participat mai multe triburi, inclusiv și latinii veniți pe Peninsula Italică din nordul Munților Carpați, cu mii de ani înainte de a fi prezent și Romulus, fapt confirmat de italienii înşişi, care au numt limba lor italiană, și nu romană.

În al treilea rînd, argumentul cel mai puternic, care demonstrează că în limba moldovenească pînă în prezent sînt în circulaţie o mulțime de cuvinte latine, pe care italienii nici nu le cunosc, şi dimpotrivă în limba moldovenească nu sînt nici un fel de denumiri și cuvinte, care ar fi venit de la goți, vandali, longobarzi…etc., cum sînt în cea italiană. Pentru ca să fie mai explicit pentru cititori aducem drept dovadă o mulțime de cuvinte latine, care arată corespunderea și diferența în pronunțarea lor:

• Cuvîntul latin ”Civitas” în l. italiană se pronunță – ”Citta”, la moldoveni, același cuvînt latin se pronunță – ”Cetate”;
• Cuvîntul latin ”Incipio”, în l. italiană se pronunță – ”Cominicio”, la moldoveni, același cuvînt latin se pronunță – ”Încep”;
• Cuvîntul latin ”Albus”, în l. italiană se pronunță –”Bianco”, la moldoveni, același cuvînt latin se pronunță – ”Alb”;
• Cuvîntul latin ”Dominus” în l. italiană se proununță –”Signore”, la moldoveni, același cuvînt latin se pronunță – ”Domn”;
• Cuvîntul latin ”Mensa”, în l. italiană se pronunță – ”Tavola”, la moldoveni, același cuvînt latin se pronunță – ”Masă”
• Cuvîntul latin ”Verbum”, în l. italiană se pronunță – ”Parola”, la moldoveni, același cuvînt latin se pronunță – ”Vorba”;
• Cuvîntul latin ”Caput”, în l. italiană se pronunță – ”Testa”, la moldoveni, același cuvînt latin se pronunță – ”Cap”
• Cuvîntul latin ”Venatio”, în l. italiană se pronunță – ”Caccia”, la moldoveni, același cuvînt latin se pronunță – ”Vînătoare”

După ce am prezentat argumentele , e mai apropiată de adevăr, nu echivoc, temîndu-mă că dragostea mea pentru țara mea să nu-mi tulbure ochii și să-mi întunece vederile în fața unor lucruri , care i descoperite și de alții. În acest caz mă limitez în cele descrise și la părerea expusă de eminentul om al științelor lingvistice universale Cavatis, afirmă cinstit: ”Uimitor este faptul, că în limba moldovenească mai multe cuvinte latine, decît în cea italiană, cu toate că italienii , pe unde cîndva se întindea Imperiul Roman, care aveau în vorbirea lor și cuvinte neolatine, aduse și ele în antichitatea timpurie de latinii, veniți din nordul pe Peninsula Italică. Deci, latina neolatine”.

Pe toate, spune în continuare Dimitrie Cantemir: ” locuitorii Valahiei și a Transilvaniei vorbesc și ei i limbă moldovenească, însă pronunțarea cuvintelor e mai rigidă, încît în majoritatea lor au o expresie în expunere, evident stîlcită, mai introdus ceva cuvinte complet necunoscute moldovenilor și prin aceasta ei recunosc că limba moldovenească este mai pură decît pronunțarea ei în expunerea lor acaparată, chiar dacă există antipatie dintre moldoveni și valahi, c ce le și încurcă deschis despre această realitate istorică a diverselor

Cum se știe, limba cuțo-vlahilor locuiesc spre hotarul Macedoniei, Albaniei și Greciei, incomparabil e mai alterată decît a celorlalți valahi din alte regiuni țării. Ei toți, încurcă, într-un mod cu totul misterios, limba pe care o vorbesc, avînd în ea acaparate și alte cuvinte străine, deseori din limba greacă, macedoneană și albaneză, ei ce-s mai aproape descrise, introduc în limba lor , bucăți de cuvinte curat g ori ale, concomitent, lexiunea limbii moldovenești, mai evident ale și a verbelor, acaparate și ele de strămoșii lor cumano-valahi, chiar la început (în anul 1055) cale europeană, de la daco- carpatine. Se spune că, dacă s-ar întîmpla, că acești trei reprezentanți ai zonelor respective descrise mai sus, să fie,

Citînd din Eminescu

Moldovenii, au fost necontenit, înconjurați din trei părți de popoare catolice, astfel fiind supuși direct sau indirect permanent acțiunilor barbare de subjugare voinței catolice. Pentru păstrarea propriei demnități naționale, spune Alexandru cel Bun: ”Am fost nevoiți sa schimbam alfabetul latin pe cel slavon, pentru a înlătura influența catolică”. D. M. Dragnev.”Moldova în epoca feudalismului”, Chișinău, 1978.

Același lucru ncelariei a lui Ștefan Cel Mare, e V. Spinei: Moldova în sec. XI-XIV. Chișinău, 1994. , citim pe marginea unei cărți religioase, se în limba slavonă: ”În anul 1347, luna iulie, a 13-lea zile t Dragoș capul domnului Moldovei Ștefan II, fiul lui Teodor-Voevod întemeietorul Țării Moldova (1230) și a fost înmormîntat în eamț, în a luna a 16-cea zile”. Ce pildă mai trebuie adusă, pentru a confirma acțiunile catolicismului agresiv asupra creștinismului ortodox.

În așa fel, catolicul și emisarul ungar Dragoș, în anul 1359, a nimicit toate documentele istorice de înființare, în anul 1230, a Țării Moldova și a originii poporului ei, i mai , catolicul Dragoș, a fost acela care într-un spațiu pustiu a întemeiat aceasta țară, preistorie și

Astăzi se știe cum această politică barbară a catolicismului s rnt și asupra lui Al. Ion Cuza vodă, a origini, ă turanică la valaho-romali și euro-atlanto-dacă la moldoveni, apoi i impus să distrugă mănăstirile și bisericile creștine ortodoxe. , la 11 februarie, 1866 a fost alungat cu forța din propria țară. C. Ciurescu. Opere V-II. București, 1938; Vladislav Grosu. Moldova (1821-1866). Chișinău, 2014.

Același barbarism repetat și în anul 1918, cînd aceiași valaho-romalo-rumâni, o Moldova dintre Prut și Nistru și aici au nimicit toate documentele și cărțile istorico-literare ce conțineau dovezi despre storie a Țării M, cu scopul de a preface acest ținut în propria moștenire și d a distruge creștinismul ortodox. La ce N scria: ”Moldova dintre Prut și Nistru, nu e a român, deoarece românii nu au luptat, nu au fost biruiți și nu li s-a smuls prin tratat semnat de ei o parte de teritoriu, pentru că România, pur și simplu, nu exista în anul 1812, concomitent și acea Românie, care era jumătate de Moldovă, nu se gîndea nimeni că o astfel de ar fi cu putință”, fost împușcat de a lui Codreanu, pentru istoric.

În această privință, academicianul Gălin în cartea sa ”Viața și activitatea lui Mihai Eminescu”, Mihai Eminescu spunea: ”Numai și numai în limba proprie”, în cazul dat cea moldovenească, de la toate generațiile , s cu laptele mamei în conștiința și sufletul fiecărui om, el și își va pricepe inima sa pe deplin, deoarece, „în limbă se reflectă chiar și caracterul poporului (popoarelor)” și cu aceasta, el ar zice, totuși, oricum, „prin ea așa voiesc eu să fiu, oare s-ar naște altfel atîtea limbi?”

Limba moldovenească, spune Eminescu, este limba , care a și născut-o ca o chestiune primordială în procesul de instruire și în cel de educație a generațiilor tinere a moldovenilor. Limba-i acel instrument principal la moldoveni prin care devin accesibile cunoștințele, altoite sentimentele și calitățile nobile moldovenilor. O limbă schimonosită, spune poetul, nu poate să poată însuși cunoștințele e programul național colilor, fapt ce aduce inevitabil la dezvoltarea dezorientării pe întregul timp al vieții lor, ce nu întîrzie să lase în sufletul grave și dureroase”.

Mihai Eminescu era un adept al unei literaturi cu caracter civic național în care, oricare conținut al ei, trebuie să cuprindă, pe lîngă actul intelectual al observației, conceperii și elemente din viața poporului, pe . În opunere cu acei poeți din trecut, spune poetul: „sînt simțiri reci, harfe zdrobitoare, mici de zile, mari de patimi, inimi bătrâne, urâte, măști use bine pe-un caracter inimic”. şi se cumpără. Oare odată cu trecutul s stins credința, sinceritatea, patriotismul acestui neam moldovenesc, s-a stins oare și ? Deoarece, prezentul e fals și împopoțat și . Dacă scriitorii, poeții trecutului moldovenilor erau pierduți în gînduri sfinte, convorbeau cu idealuri și luptau pentru libertate, năzuințe și dreptate socială a acestei națiuni moldovenești, contemporanii, cei ce „cîrpesc cerul cu stele, iar marea o mânjesc cu valuri, căci al nostru îi sur și rece, marea noastră îi de îngheț”. Privirea lor e „ ce nimic nu mai visează”.

Oare, ce tablouri le mai vin în capurile , unde mintea nu mai are loc, căci simțirea o simulează, privesc reci la lumea noastră ce și ea așteaptă un rost în această viață trecătoare.

„Poetule, scriitorule, că ești învățătorul neamului tău moldovenesc. Prin a ești dator cu toată puterea rațiunii, conștiinței tale să luminezi neamul tău moldovenesc, puritatea strămoșilor antichității istoria uneia dintre cele mai vechi ”.

Avînd această conștiință națională, în anul 1875, spinoasa cale a lui Mihai Eminescu l-a făcut să se întretaie cu cea a lui Ion Creangă, în calitate de revizor școlar, cînd a și făcut cunoștință cu noul abecedar scris de noul său prieten ”Metoda nouă de citire și scriere”, bazate pe sistemul fonetic al limbii moldovenești. În raportul înaintat Educației despre esența noului abecedar, Mihai Eminescu, scrie: ”Lecțiunile din aceste două părți sînt metodic orînduite de a pleca de la ușor la mai greu și cuprind exerciții de ajuns pentru ca elevii să se deprindă de la început a rosti și a scrie cuvinte clare, cum se cade și se cuvine a fi pentru un elev”.

Revizorul școlar Mihai Eminescu încalcă înalta dispoziție și recomandă învățătorilor abecedarul scris de Ion Creangă, menționînd pe documentul ministerial: ”Se poate admis însă și abecedarul scris și de domnul Constantinescu, cu toate că abecedarul scris de I. Creangă se poate admite și de a recomanda nu numai elevilor, ci și la mulți dintre cei maturi. După acest manual, precizează Eminescu, se știe, la Paris se învață limba cea moldovenească, vorbită și scrisă de strămoșii moldovenilor, operele cărora și astăzi studiază istoriografia lingvistică universală”.

Oare, în : ”limba r și punctum, cu trei semne de exclamare”? Desigur că nu. Deoarece s-a zbătuse, în fel și chip, ca să asupririi și nimicirii limbii moldovenești.

La 1.VI.1876, ministrul de truire a noului ern liberal devine G. Chițu, care și postul de revizor școlar pe Mihai Eminescu. Aflînd despre această faptă murdară, Mihai Eminescu cu durere sufletească , exclamă: ”Canalia liberală a nimicit în conținutul înțelepciunii mele ideile ce mi le făcuse pentru prezentul apropiat și cel îndepărtat, nd în această luptă inegală, am rămas fără o poziție materială asigurată. Purtînd lovitura morală ca o rană, care nu se vindecă, la ce, voi fi nevoit să reiau toiagul pribegiei, neavînd nici un scop și nici un ideal în această viață deșartă, dureroasă și amară. O singură fericire ar renaște în conștiința mea, dacă aș putea ascunde în memoria și sufletul meu barbarismul sălbatic al valahilor-români ce-l aplică asupra poporului meu moldovenesc”.

Deci, politica liberală a cumano-valaho-română este oldovei noastre, deoarece ea este orientată și în patimile misterioase și distrugătoare asupra tuturor moldovenilor țării noastre.

•   la toate, Mihai Eminescu, le spune: ”Spațiul spiritual în Moldova va fi moldovenesc, ori nu va fi deloc - la slăbiciunea demnității noastre naționale. Moldovenii mei, veșnic își vor vorbi și își vor numi graiul matern - moldovenesc, chiar dacă vor fi rebotezați în tanzanieni. Ca sa nu fii numit tanzanian, vorbește cu moldovenii tăi numai moldovenește. Pe cînd, o oarecare altă orientare dusă de la unitatea sa moldovenească, la moldovenii mei, spune poetul, presupun o gogire permanentă a instabilității și a premiselor de conflict etnic-național cu urmări tragice și imprevizibile. La aceste toate, este foarte prețios, dacă ai capacitatea să înțelegi, prețul demnității naționale și vrei ca să fie ea stimată de fiecare neam a lumii vaste, atunci e necesar să păstrezi şi să cinsteşti originea rădăcinilor moldoveneşti, care au apărut în conștiința ta națională odată cu laptele mamei tale, fiind alături de ea și de tatăl tău, care prin sîngele lor ai  primit și tu nume și de neam, pentru a-l putea transmite și generațiilor următoare a neamului tău”.

La ce, Mihai Eminescu, spune: ”Eu, fiu al poporului meu moldovenesc, veșnic și necontenit am vorbit limba mea maternă moldovenească, deoarece e limba maternă a întregului meu popor moldovenesc, dăruită și mie de părinții mei ce-s născuți ca Civitas Moldaciens”. Așa sa fie pe vecii la toți moldovenii mei și punctum, cu trei semne de exclamare!!! De aceea, amuțește, orbește, fii gata încercare, dar mîna trădătoare nu ridica împotriva Moldovei tale, deoarece vei fi blestemat și în ramurile rădăcinilor tale, pe vecii așa să fie, din care, astfel de oameni trădători să nu se mai nască iar în al nostru nume”.

Necătînd la aceste toate, chiar şi în aceste împrejurări, o parte din intelectualii localnici fiind momiţi de beneficii, întreprind intenţionat acțiuni împotriva demnităţii naționale moldoveneşticu, manifestînd atitudine extra exagerată față de mediul din care ei singuri au provenit, demonstrînd-o printr-o închipuita aflare în vîrful piramidei sociale.  Acest lucru poate fi observat destul de clar şi uşor, cînd ei pronunță unele neologisme, cuvinte străine împrumutate, considerîndu-se judecători supremi ai patriotismului şi ai istoriei moldovenești. Ademeniți de profitul material și moral străin, ei singuri au devenit prada ușoară a mrejelor magiei absurdului antinațional a unioniștilor necărturari.

Acest adevăr amar și-a găsit în modestele creionări ale subiectelor abordate, parțial, numai în lumina unui spațiu de ziar tipografic și electronic. În

În literatură istorică predomină ideea că statul Moldova a fost formată numai în anul 1359 și fără să aibă o preistorie națională cu realitățile ei obiective. -74: «Istoria urmărește descoperirea adevărului și explicarea lui cauzată, fără de adaptarea , oricine n-ar fi el pentru societate”. În continuare, la acest subiect,Bogdan Petriceicu Hașdeu, în lucrarea sa ”Strat ” oglindită în A Academiei Române, secția literatură istorică, T.XIV,1892,pag.226, descrie realitatea istorică: «Eu unul, dacă aș ști că românii sînt țigani, părea foarte rău și totuși nu sfii nici o secundă de a spune adevărul în fața tuturora, tot așa, cînd s-ar cere să se schimbe proprietățile triunghiului”.

 Deci, e timpul, ca și Eminescu, să tragem și noi învățături ca să nu ne ponosim propriul nume, cîntat de graiul limbii moldovenești, de glasul voiniciei cules din îngălbenitele foi cronicărești, ca să nu aducem la stare de ocară și să tăvălim pe ulițe cîntarea gloriei neamului nostru cel străbun, exprimat în doine și balade, desăvîrșite prin cîntata muzică latină în cultura vieții omenești, pe care în ceruri și ei vor s-o asculte, deoarece în această lume vastă mai dulce și duioasă ca a noastră limbă moldovenească, pur și simplu nu-i!!!.

De aceea, pe tot întinsul necuprins al omenirii vaste limba noastră străveche nu poate purta două nume, căci în împletirea ei veşnică a ”Civitas Moldaciens” și ocrotită de veșnicul ei scut ”Moldova”, din vechime cunoscut, unde și limba moldovenească s-a născut, care pe vecii a stat să fie și coroana demnității noastre, vorbirea căreia e sînul veșnic al Moldovei noastre, cu care crescuți noi toți am fost și sudați în șirul neamului daco-euro-atlant şi cu mare sfințenie numele ni l-am păstrat, în lupte cu vărsări de sînge mari, iar în muncă cu sudoare amară. Suportîndu-le pe toate, ei toți, cu mîndrie mare purtau cu glorie pe frunte coroana Moldovei lor, amintindu-le la toți, că ea va sclipi necontenit pe acest sfînt și nemuritor pămînt, chiar cînd vrăjmașii ei ne răzlețesc prin diferite nume, cu un singur scop păgîn, ca să uităm de propriul nume și de graiul nostru sfînt.

E timpul să tragem învățăminte

Armonioasă noastră, Moldovă, iubită ai și tu tot dreptul să fii fericită în . Iar dacă nu vei ști de ce în grădina ta înflorește floarea, degeaba soarta vei ruga să fie milostivă asupra ta. De aceea, mergi Măria ta cu dibăcie, în toată vîltoarea ta, încît numele tău pe vecii pomenit să fie, cum cîndva era, demnitatea ta ca o coroană pe cap strălucea, cînd încă Ștefan vodă a Moldovei acest faimos și nemuritor pămînt , lăsîndu-ne și : ”Să stați strajă la hotare, să păziți acest pămînt ce asemănare nu mai are, , prin limba ta moldovenească care pe vecii să vă fie coroana demnității voastre, veșnic al Moldovei noastre, iar la întrunirile meselor a omenirii vaste, ei, fagul dulce al limbii tale moldovenești pe care Mihai Eminescu a cîntat-o toată viața lui esență a Moldovei sale!!!

Materialul prezentat, în mod cronologic, consecutiv, pentru prima oară în istoriografia universală, mai multe dovezi și legități factologice,

1. Civilizația europeană a luat naștere din Munții Carpați, de la euro-atlanți, dacii fiind confrații lor direcți, pe cînd tracii („fracii”) erau o ramură a lor provenită peste secole, ca și celelalte ramuri ale lor, ce au plecat din nucleul părintesc, la retragerea apelor Potopului Mondial, format la scufundarea Atlantidei lor în Marea Neagră;
2. Latinitatea a luat naștere de la sanscrita euro-atlanților, pe care au și răspîndit-o la migrarea lor în cele patru părți ale lumii, inclusiv în Italia și India, de aceea există limbile neolatine și nicidecum cele romanice, deoarece limbile se nasc nu de la nume (Romalus), ci de la graiuri;
3. Am prezentat deducerile și dovezile științifico-istorice, de unde provine denumirea Statului Moldova, numit în luptă de celți (popor francez) Civitas Moldaciens, care în traducere înseamnă Cetatea muntoasă a dacilor – Moldova. Această denumire, care e fixată pe o placă de argilă arsă nu corespunde legendei fabuloase a mistificatorilor, istoricilor bucureșteni, în ce priveşte denumirea țării noastre;
4. Arheologic și istoricește, am prezentat deducerile și dovezile științifico-istorice precum că Țara Moldova a fost întemeiată, în anul 1230, cînd dacii și-au adus denumirea limbii latine în unison cu denumirea țării lor, fixate în lume cu o sută de ani înaintea Țării Valahe, ceea ce demonstrează două căi și origini, absolut diferite;
5.  Studiile efectuate ne permit să afirmăm că în anul 1290, la Prima Conferință Internațională din Florența, limba moldovenească cu grafia latină a fost confirmată ca limbă a Statului Moldovenesc, care a fost constituit la Conferința Internațională de la Constantinopol încă în anul 1230, cu înmînarea primei Steme Heraldice de Stat ”Cheia de Aur” de la mormântul Sfînt a lui Hristos, acoperită de crucea ortodoxismului;
6. Rezultatele analizei materialelor aduse, au permis, pentru prima oară, în istoria Țării Moldovei, de a argumenta originea și funcționarea limbii moldovenești, care și confirmă existenţa uneia dintre cele mai vechi națiuni ale Europei, cu numele de moldoveni.
7. Materialele prezentate au stabilit particularități reale și specifice în dezvoltarea Statalității Moldovenești, care au menirea de a populariza personalitățile științifice și politice ale vremurilor, prezentate mai sus, pentru a valorifica adecvat unitatea lor ideologică de neam la formarea demnității naționale a poporului moldovenesc, ca a uneia dintre cele mai vechi națiuni a continentului european cu un așa nume;
8. Faptele descrise sînt confirmate prin date din arhivele: poloneze, germane, engleze, franceze, italiene, greceşti, bulgare, ucrainene, ruse, ungare, americane și indiene.

T. SEMENIUC