Filmul animat, pe bună dreptate, poate fi considerat cel mai „vechi” din familia artelor cinematografice. A apărut chiar înainte de a fi inventată pelicula fotosensibilă, pe ea fiind înregistrate filmele obişnuite. Este vorba despre aşa-numitul „Teatru de umbre”, în care figurinele decupate din carton, fiind proiectate pe ecran, erau mişcate astfel, încît jucau anumite roluri, iar vocea demonstratorului le sonoriza. Acest teatru este descris în cartea unuia dintre cei mai renumiţi critici de filme din Franţa de Georges Sadoul în lucrarea sa „Istoria cinematografului” în 6 volume.

Deja spre sfîrşitul secolului al XIX-lea - începutul secolului al XX-lea Georges Méliès în Franţa şi Vladimir Starevici în Rusia creează primele sale filme animate de scurt metraj „Zborul spre lună”, „Frumoasa Liukanida” ş.a. Tehnica filmării peliculelor animate se perfecţiona într-un ritm accelerat. Există mai multe tipuri de animaţie cinematografică: păpuşă sau marionetă plată, tăiată din hîrtie; păpuşa în volum din orice material – papier-mache, lemn, plastic ş.a. şi aşa-numita animaţie desenată, care are posibilitate să se mişte în spaţiu în orice direcţie, schimbîndu-şi concomitent dimensiunile, iar de mai multe ori şi culoarea, de exemplu, eroul poate roşi, mişca din ochi şi gură, ceea ce permite păpuşii să vorbească pe ecran, să se mire, să se supere, să rîdă etc.

Acum există şi aşa-numita animaţie computerizată. Ea permite pictorului-animator să obţină repede rezultate impresionante, rezultate de care maeştrii clasici ai acestui gen nici nu aveau idee. Şi totuşi, măiestria autorului filmului animat depinde nu numai de tehnica, pe care o utilizează. Animatorul, în primul rind, este maestrul, care este capabil să insufle viaţă unui personaj sau altul al filmul animat, ceea ce presupune un scenariu calitativ, o regie pricepută şi multe altele, de exemplu, acompaniamentul muzical reuşit.

Serialul celebru a lui Veaceslav Kotionocikin „Stai, că-ţi arăt eu!” este cea mai bună ilustraţie la cele expuse mai sus.

În cinematograful moldovenesc filmele în desene animate au apărut la sfîrşitul anilor 1960 – începutul anilor 1970. Pionerul animaţiei moldoveneşti poate fi considerat pictorul de cinema Anton Mater, care a realizat două filme animate cu păpuşi în volum după poveştile lui Ion Creangă „Punguţa cu doi bani” şi „Capra cu trei iezi”. Apoi, în cinematograful moldovenesc au venit absolvenţii Facultăţii de Arte de la VGIK Constantin Balan, Leonid Domnin, Natalia Bodiul, care au început sa lucreze cu păpuşi plate, folosind tehnica filmului pictat, desenat. Tandemul Contantin Balan şi Spiridon Vangeli a creat un serial întreg despre micuţul Guguţă, care poate fi considerat cel mai reuşit desen animat.