[în sus]Populația

La recensămîntul din anul 2004 populaţia satului constituia 2651 de oameni, dintre care 46.13% - bărbaţi și 53.87% - femei. Structura etnică a populaţiei în cadrul satului: 96.61% - moldoveni, 2.26% - ucraineni, 1.06% - ruşi, 0.04% - bulgari, 0.04% - alte etnii.

Conform datelor recensămîntului din anul 2004, populaţia la nivelul comunei Lipnic constituia 3602 oameni, dibtre care 46.42% - bărbaţi și 53.58% - femei. Compoziţia etnică a populaţiei comunei: 91.39% - moldoveni, 5.41% - ucraineni, 2.17% - ruşi, 0.06% - găgăuzi, 0.03% - bulgari, 0.03% - polonezi, 0.56% - ţigani, 0.36% - alte etnii.

În comuna Lipnic au fost înregistrate 1481 de gospodării casnice în anul 2004, iar mărimea medie a unei gospodării era de 2.4 persoane.

[în sus]Istoria localitații

Satul Lipnic a fost menționat documentar în anul 1437.

Localitatea este vestită prin faptul că la 20 august 1470 (după alte surse în 1469) aici s-a dat bătălia de la Lipnic (Lipinți), pe Nistru între Ştefan cel Mare, domnul Moldovei, şi tătarii Hoardei de Aur de pe Volga.

[în sus]Monumente istorice

În partea de sud-vest a satului în locul numit La șanțuri se află Horodiștea Lipnic. Aici arheologii au descoperit urmele unui șanț inelar și a unui val pe marginea interioară a șanțului cu urmele unei cetăți din lemn și pămînt foarte vechi.

Fortificația a fost construită pe o pantă de pe malul stîng al rîului Soloneț, care curge printr-un defileu de mică adîncime și se varsă într-un mic lac, care, în aceste părți este numit lacul lui Ștefan cel Mare. Șanțul și valul de pămînt împrejmuiau cetatea de formă ovală cu suprafața de circa 5 hectare. Din partea rîului nu au fost înălțate fortificații. Se pare că constructorii au considerat albia rîului drept barieră suficientă. Rîul ar putea fi de asemenea o sursă de apă potabilă, ceea ce era deosebit de important pentru locuitorii cetății în timpul asediului, deaceea a fost lăsat liber accesul la rîu.

Arheologul N.A. Chetraru care a examinat urmeșe vechii cetăți a presupus că aceasta ar aparține geților, sec. III – IV î.Hr. Această presupunere este valabilă pînă în prezent în literatura de specialitate. Pentru aprecieri mai detaliate e nevoie de noi investigații arheologice.

În cazul în care se stabilește că așezarea fortificată se referă la o perioadă mai tîrzie decît se presupune și anume la epoca lui Ștefan cel Mare, conform legendei locale, valoarea științifică a acesteia va crește, deoarece așezări fortificate de tip rural din această epocă în Republica Moldova nu au fost încă găsite. Monumentul este distrus de lucrările agricole.