— Şi pentru a veni la acea culme ce este de făcut? întrebă Dridri.

— Unicul chip, răspunse contele cu puţină sfială, este de a-ţi alege un amic devotat, care să fie fericit a consacra viaţa şi averea lui la realizarea dorinţelor. . .

— Domnule conte, întrerupse Dridri, eu am doi amici care mă opresc de a dori un al treilea.

— Doi! exclamă contele cu mirare.

— Unul de vreme bună şi unul de vreme rea.

— Şi cum se numesc? Cine sunt?

— Cel de vreme bună este caracterul meu nepăsător şi neambiţios.

— Şi cel de vreme rea?

— Este cortelul mătuşii mele, care mă apără şi de ploaie, şi de ispite.

— Aveţi răspuns la toate şi vă găsesc adorabilă! zise contele oprindu-se, însă tot sper că într-o zi voi avea satisfacerea de a vedea pe Estera învinsă chiar prin armele cu care se făleşte.

— Care arme?

— Splendoarea luxului de care aş dori să vă văd înconjurată.

— Adio, domnule conte.

— La revedere mai bine! replică el, sărutând mâna graţioasei artiste. Astfel de scene se petreceau mai în toate zilele în foişorul teatrului; altele mai scandaloase se produceau câteodată chiar dinaintea publicului. De pildă, într-o piesă în care Dridri şi Estera aveau roluri principale, aceasta, voind să compromită succesul rivalei sale, întârzie înadins intrarea sa pe scenă. Dridri, asteptând-o în zadar, deşi o zărea între culise, se văzu nevoită a improviza câteva fraze pentru ca să-şi prelungească rolul; şi între alte cuvinte ea zise foarte apropo: „Aşteptarea e nesuferită atunci, mai cu seamă, când persoana care trebuie să vie este lipsită de simţul bunei-cuviinţe“. Publicul, înţelegând aluzia, făcu să răsune sala de aplaudări şi dete astfel o lecţie aspră Esterei. Puţin timp după convorbirea contelui de Farol cu Dridri, juna artistă primi biletul următor:

Domnişoară,

Paveaua Parisului nu merită să fie călcată de picioare delicate ca ale d-voastră. Dacă poliţia m-ar îngădui, aş întinde covoare de la poarta otelului d-voastră până la teatrul „Varietăţilor“, însă poliţia nu înţelege actele de galanterie şi s-ar împotrivi sub cuvânt de dezordine publică. Nu-mi rămâne dar decât a lua îndrăzneala să depun la picioarele d-voastră un cupeu, care va aştepta la scară până vă veţi decide a vă urca în el. Iapa inhămată la acel cupeu poartă numele de Ledy, însă fiind proprietatea d-voastră sunteţi liberă a o chema Estera, drept probă de amicie pentru amabila camaradă care vă iubeşte atât de mult!

CONTELE DE FAROL

P.S. Echipajul vă va conduce, când veţi ordona, la o mică bombonieră din strada Magdalena, care poartă numele de otelul „Chataignez“, fiind asemene proprietatea d-voastră.

Citind acest bilet original, Dridri se apropie de fereastră şi zări în curte un foarte elegant cupeu galben. Vizitiul în livrea căta să liniştească zburdările iepei de soi, care frământa paveaua sub copitele ei, iar alăturea cu oblonul se ţinea un groom ca de vreo 15 ani, ţanţoş şi serios ca un personaj important. Dridri se uită lung la acel echipaj... Imaginea Esterei zbură pe dinaintea ochilor ei ca o fantasmă furioasă... însă copila, retrăgându-se iute de la fereastră, zise în gândul ei:

„Nu mă voi sui în cupeul contelui!... mai bine pe jos, dar onestă şi liberă!“

Zece zile de-a rândul ea trecu alăturea cu echipajul fără a ceda dorinţei ce prindea tainice rădăcini în inima sa. Zilele erau senine, aerul dulce, preumblările încântătoare.

— Nu, zicea Dridri, niciodată! şi însă la tot momentul ea se ascundea după perdele şi admira cupeul, admira iapa sură care necheza, muşcându-şi zăbala plină de spume. Mărul raiului sub formă de echipaj luxos începea a produce influenţa-i seducătoare asupra fiicei Evei!

Un nou bilet de la contele de Farol veni s-aducă o nouă tulburare în mintea fragedei copile. Iată cuprinsul lui:

Domnişoară,

Biata Ledy se plânge de indiferenţa d-voastră! Ea, care e deprinsă a fi dezmierdată şi hrănită cu zahăr, nu a primit încă din parte-vă nici o probă de simpatie ! Ce v-a făcut, sărmana, de sunteţi aşa de aspră cu dânsa?... Ledy e blândă, inteligentă, celebră în Paris pentru calităţile sale aristocrate. Dacă ar avea grai, ea v-ar spune multe lucruri interesante şi s-ar prinde cu d-voastră a întrece totdeauna caleaşca Esterei.

Mâine este tocmai sărbătoarea Longchamp; mâine ies la Câmpii Elizei toate elegantele Parisului. Faceţi mulţumire frumoasei Ledy ca să vă plimbe şi să se mândrească de stăpâna ei sub ochii parizienilor... Estera a invitat două dintre camaradele sale cele mai impertinente şi s-a lăudat că va trece cu echipajul ei somptuos pe sub ferestrele d-voastră, înadins pentru ca să vă umilească. Dacă aţi asculta pe Ledy, Estera ar căpăta mâine gălbinare de ciudă, căci numai cupeul d-voastră e de culoare galbenă în tot oraşul!

Secretarul intim al Lady-ei:

CONTELE DE FAROL

Elocvenţa perfidă a secretarului aduse o mare schimbare în ideile junei artiste... Dridri îşi umplu buzunarele cu bucăţele de zahăr, coborî iute scările şi merse drept la Ledy ca să o dezmierde. Iapa necheză vesel sub mâna ei şi luă zahărul; apoi întinse gâtul ca să fie netezită. Vizitiul observă că Ledy cu nimeni nu se arată aşa de familiară, iar groomul replică serios:

— Îşi cunoaşte stăpâna!...

— Aşa este — adăugă vizitiul — însă de o mai sta două zile astfel înfiptă pe picioare, fără a face preumblare, mă tem că s-a beteji. . . Auzind aceste observări, Dridri atrase capul iepei lângă sânul ei, o sărută gingaş, apoi se întoarse zburând ca o păsărică speriată în apartamentul ei. Ziua sărbătorii Longchamp se anunţă de dimineaţă ca o zi splendidă, cerul era albastru, soarele luminos, aerul cald! Şi cer, şi aer, şi soare invitau pe oameni a ieşi afară din casele lor, pentru ca să se bucure de farmecul timpului. Jumătate din locuitorii Parisului se îndrumau spre Câmpii Elizei în toalete elegante şi răspândeau veselie în atmosferă.

Ca în toate zilele, cupeul galben aştepta la scara drei Chataignez, însă ea, decisă a merge pe jos, îşi făcuse o toaletă simplă şi de foarte bun-gust. Mulţumită de dânsa, Dridri se apropiase de oglinda dintre ferestre, când auzi trecând pe stradă o caleaşcă răsunătoare; ea deschise una din ferestre şi zări pe Estera cu amicele ei, care, aruncând ochii spre dânsa, începură a râde cu hohot.

— Sărmana! strigă Estera, aşteaptă să-i cadă o birjă din cer! La o aşa insultă, copila simţi tot sângele suindu-i-se la creieri; ea-şi puse mâna pe inimă ca să-i aline bătăile, apoi, într-un acces de nebunie, fără a mai avea conştiinţa de ce face, se coborî iute la scară, ordonă groomului să deschidă oblonul şi se aruncă în cupeu!... Ledy, auzind vuietul oblonului, se ridică pe două picioare şi plecă în zbor.

În câteva minute cupeul sosi la Câmpii Elizei şi prezenţa lui atrase pe loc atenţia tuturor. Forma lui elegantă, culoarea lui originală şi mai ales gentileţea persoanei închise în el produse un efect extraordinar. Toţi pietonii se îndeseau să-l examineze mai de aproape şi toţi gentlemenii călări părăsiră îndată celelalte echipaje şi înconjurară cupeul artistei; unii o salutau cu amabilitate şi ea le răspundea prin o zâmbire cochetă, care-i încânta; alţii mai fericiţi i-adresau complimente şi-i prezentau buchete de violete de Parma. Într-un cuvânt, eroina noastră fu proclamată regina de Longchamp, şi, în adevăr, judecând după cortegiul de fashionabili care o urmăreau, ea părea o adevărată regină.

Cupeul se sui încet până la Arcul de Triumf, care se înalţă maiestuos în fundul Câmpiilor Elizei; iar de acolo, întorcându-se îndărăt, se întâlni cu caleaşca Esterei. Patru capete aprinse de curiozitate se plecară ca să vadă cine era obiectul unei asemenea ovaţii şi deodată îngălbeniră, ca şi când ar fi zărit faţa îngrozitoarei Meduze. Dridri începu a râde şi le zise din treacăt:

— S-a coborât birja din cer!

Preumblarea continuă până la 6 ore, şi tânăra artistă se bucură de un triumf foarte măgulitor. Ea era deplin răzbunată de insolenţa Esterei! Apoi, când ea ordonă vizitiului să plece de la Câmpii Elizei, Ledy porni iarăşi cu repejunea unei căprioare şi în curând se opri dinaintea unui otel din strada Magdalena.

— Unde te opreşti ? strigă Dridri la vizitiu; dar deodată oblonul se deschise şi la oblon apăru contele de Farol care răspunse:

— La otelul d-voastră.