— Te înşeli, mylord, i-am răspuns.

— Ştiu, replică lordul, că singură ai sacrificat tot ce era a d-tale pentru ca să scăpi numele contelui de pata de falit. Ai făcut un act sublim, dar şi o nebunie totodată, şi astfel ai răsturnat toate planurile mele.

— Ce planuri?

— Contele fiind un obstacol între d-ta şi mine, am cătat să-l înlăturez şi am contribuit mult la ruina contelui, îdemnându-l la cheltuieli mai presus de averea lui... Nu te indigna, domnişoară, căci am o scuză triumfantă în amorul ce mi-ai inspirat din ziua cum team văzut. Aice, lordul tăcu puţin, plecând capul cu tristeţe, şi apoi continuă:

— Soarta mea e amară şi neînţeleasă!... Sunt tânăr, am o avere colosală, fac parte din aristocraţia cea mai înaltă a Engliterei, sunt membru al Parlamentului şi cu toate acestea nu am nici destul merit, nici destulă elocvenţă pentru ca să înduplec în favorul meu inima unei copile! Mărturisesc, domnişoară, că merit măcar de-a fi jelit... După dispariţia contelui ai rămas singură şi te-ai mutat în strada Havrului, unde ocupai un apartament modest. M-am prezentat şi atuncea dinaintea d-tale şi ţi-am oferit un otel mult mai luxos decât acel ce ocupaseşi, punând toată averea mea la picioarele d-tale. Îţi aduci aminte cuvintele ce mi-ai răspuns? Mie îmi stau înfipte în inimă ca nişte pumnale: „Prea târziu, mylord, mi-ai zis cu o zâmbire graţioasă, dar crudă; acum cunosc distanţa care există între amicie şi amor!“ Lord F. îngălbeni şi urmă cu glasul uimit:

— În adevăr, nenorocirea care mă prigoneşte făcu şi astă dată ca să vin prea târziu; un străin emigrat din ţara lui ştiuse să găsească calea inimii d-tale!... Îl iubeai cum iubeşte o femeie pentru întâia oară în viaţa ei, cu abnegare, cu credinţă, cu toate iluziile tinereţii. El însă te iubea cum meritai să fii iubită?

— De mă iubea Vali? am zis, sculându-mă în picioare. Priveşte în ochii mei, mylord, dacă vrei să te convingi cât am fost de iubită!

— Nu mă îndoiesc, răspunse lord F., că îi daseşi toată inima, şi tocmai aceasta m-a desperat mai mult atunce. Îmi fusese cu putinţă să ruinez o avere ca a contelui pentru ca să te despart de el, dar nici Dumnezeu nu ar fi putut să risipească comorile de dragoste ce se dezveliseră în sufletul d-tale... şi însă trebuia să fii a mea, căci mintea şi viaţa îmi erau în pericol; trebuia să fac pe dl Vali a părăsi Parisul!

— Cum, mylord, ai avut cruzimea să contribui la plecarea lui Vali ? am strigat cu indignaţie.

— Te rog, domnişoară, linişteşte-te şi mă ascultă până la sfârşit... Dl Vali era emigrant, Moldova era ocupată de armia rusească. Singurul chip de a păstra amicia d-tale era de a contribui la dezrobirea patriei sale. Am alergat la Londra, am contribuit prin toate chipurile a pregăti opinia publică în favorul românilor; câţiva amici ai mei au luat cuvântul în Parlament pentru ca să silească pe minister a cere de la curtea de St. Petersburg evacuarea Principatetor, şi nu am părăsit Londra până ce nu am văzut nota guvernului englez către ţarul Neculai plecând de la Foring Office... Acum un nou prinţ este ales în Moldova, el a şi deschis hotarele ţării emigranţilor din străinătate şi dl Vali a plecat ca toţi ceilalţi moldoveni în patria sa. Astfel şi d-lui este fericit de a-şi revedea parinţii, şi eu sunt fericit de a te revedea iarăşi singură.

— Însă eu, mylord, eu mai pot fi vreodată fericită? am zis năbuşindu-mi lacrimile.

— D-ta, Dridri, eşti jună, ai cunoscut toate încântările amorului, ai gustat din cupa fericirii lumeşti şi poţi să-ţi încununi viaţa prin un act de generozitate îngerească contribuind la realizarea dorinţelor unui om care te iubeşte de trei ani... Ascultă-mă, te rog, fără a mă întrerupe; dl Vali e dus din Paris şi negreşit pierdut pentru d-ta. El este chemat a juca un rol oarecare în patria lui, a prinde rădăcină în ea, a se însura poate... dar, a se însura, căci e tânăr şi prin urmare supus la furtunile vieţii... Care este perspectiva ce se desfăşoară dinaintea d-tale? Singurătatea şi jelirea? Perspectiva e tristă şi eu te iubesc prea mult pentru ca să nu cerc tot în lume spre a te feri de un asemene viitor...

Aice lord F. se apropie de mine, îmi luă mâna şi îmi zise cu multă simpatie:

— Dridri, vrei să scapi de singurătate? Vrei să cunoşti nemărginita mulţumire de a ferici zilele unui om onorabil?... Dridri, vrei să fii soţia mea?... dar, soţia mea legitimă!... Zi un cuvânt, şi în curând te vei numi ledy F. Iţi cunosc calităţile inimii şi ştiu cât eşti de demnă a intra cu fruntea naltă în societatea cea mai respectabilă... Înţeleg că propunerea mea te surprinde şi că ai poate nevoie să consulţi pe... Ei bine... fie!... Îţi dau timpul necesar ca să te gândeşti, şi, pentru ca să te las cu totul liberă în deciderea ce vei lua, eu plec astăzi la Londra. Acolo te va aştepta un apartament în casa unei dame respectabile, care m-a crescut de mic... Când te-i hotărî să-mi acordezi graţia pe care ţi-o cer, vei trece Manşa şi vei veni la Londra; eu voi merge în toate zilele la Miss Howard ca să cercetez dacă ai sosit şi să-ţi aduc coroana de ducesă...

Zicând aceste cuvinte, lord F. îmi sărută mâna şi se duse, lăsândumă sub o impresie adâncă!... Scumpul meu Vali! Am luptat cu mine două săptămâni de-a rândul, în sperare că voi primi de la tine vreun răvaş care să-mi vestească întoarcerea ta la Paris, dar, în fine, pierzând orice sperare şi văzându-mă ameninţată de a cădea, ca multe din cunoştinţele mele, în valurile unei vieţi zvânturate spre a învinge zilnicele nevoi, mi-am pus mâna pe inimă, zicându-ţi ţie, amicul meu, un adio dureros şi iată-mă-s la Londra.

Lord F. face acum pregătirile necesare pentru cununia noastră. În ziua când vom fi uniţi, vom pleca împreună ca să ne aşezăm în Italia... Iată, scumpul meu, tot adevărul!... Acum, cu lacrimile-n ochi, vin să te rog ca să-mi răspunzi: bine sau rău am făcut? Oricum să fie însă, sufletul meu va fi în veci cu tine, Vali, tu, care mi-ai dat cea mai mare fericire pe pământ.

Adio, iubitul meu, adio! Permite-mi în viitor ca să am, ca în trecut, un loc cât de mic in inima ta... O, Vali ! O! dragul meu, nu mai văd ce scriu, lacrimile mă înăduşă. .. Adio... Scrie-mi... Îţi dau ultima mea sărutare şi pun tot sufletul meu în ea.

Constantinopol, 1849

Scumpa mea Dridri, ţi-am promis să-ţi fac descrierea călătoriei mele până la Constantinopol, şi dacă m-aş asculta, ţi-aş trimite un volum întreg, astfel mă simt fericit de a convorbi cu tine. Îmi pare că eşti lângă mine, cu gentileţea ta de veselă păsărică; îmi pare că te văd zâmbind cu oarecare maliţiozitate în vreme ce-ţi povestesc cele ce-am făcut şi văzut de când am plecat din Paris; îmi pare că aud glasul tău mult iubit aplicându-mi proverbul francez: A beau mentir qui vient de loin. Cu toate aceste, încep mai întâi a te săruta, apoi te iau pe genunchi, ca pe un copil zburdalnic, şi îţi promit o lungă şi frumoasă poveste, dacă îi fi cuminte“.