Cându au prădat Malcociu Ţara leşască 7006 (1498)

Malcociu au intratu în Ţara Leşască cu mulţime de turci şi n-au avut cine să-i stea împotrivă, ci multă pradă de oameni au făcut şi dobândă de dobitoace au făcut şi au luat, şi au ajunsu mai sus de Liov, 25 de poprişti; s-au întorsu înapoi prădându ţara şi arzându. Să vedea că după acest război fără noroc, ce făcusă léşii cu Ştefan vodă, va fi pierirea lor.

Cându au prădat Ştefan vodă Ţara Leşască 7006(1498) iunie 22 zile

Într-acelaşi an, Ştefan vodă vrându să-şi întoarcă dispre léşi strâmbătatea sa, strânsă ţara şi au intratu la Podoliia şi la ruşi, trecutau şi de Liov la Canţug oraşului, la apa Visloca, toate satile arzându şi prădându. Ars-au oraşul Premişlia, Radumnea, Prevorsca, Lanţut şi cetatea Tereabul şi multă bunătate dintr-însa au luatu şi mulţi joimiri au scos, ci pre toţi i-au tăiatu şi alţii mai mulţi au arsu în cetate. Şi cetatea Buceaciul multă nevoie au păţitu şi Podhaeţul au arsu. Şi mulţi oameni, bărbaţi, muieri, copii, au scos în robie, mai mult de 100.000, mulţi de aceia au aşezatu Ştefan vodă în ţara sa, deşi pănă astăzi trăieşte limba rusască în Moldova, ales pre unde i-au discălicatu, că mai a treia parte grăiescu ruséşte. Iar Ştefan vodă prădându şi arzându ţara, s-au întorsu înapoi cu mare dobândă, fără de nici o zminteală, au trecut Nistrul în ceasta parte la Halici şi au prădatu şi de aceasta parte. Şi décii au venitu la scaunul său, la Suceava, cu mare bucurie şi cu biruinţă.

Vă leato 7008 (1500) martie 11, cându au venitu oastea leşască de iznoavă în ţară să prade, văzându stricăciunea ce le-au făcut Ştefan vodă

Albrihtu craiul leşescu, văzându atâta pradă şi stricăciune ce i-au făcut Ştefan vodă în ţara lui, nu vru să lase, ci de iznoavă strânsă oaste şi intră în ţară şi începu a prăda şi a strica ţara pănă la târgu la Botăşani. Ştefan vodă, daca prinse de véste, îş strânse de sârgu oştile şi cu cine avea cu ai săi, i-au ieşitu înainte acei oşti leşeşti şi i-au dat război la târgu la Botăşani. Şi cu vrérea lui Dumnezeu pierdură léşii războiu şi fu izbânda lui Ştefan vodă şi multă oaste leşască au pierit şi pe mulţi i-au prinsu în robie şi multe cazne le făciia moldovénii léşilor.

Că au pus Ştefan vodă de au arat cu léşii pe o culme de deal la Botăşani şi au simănatu ghindă şi s-au făcut dumbravă mare, de este pănă astăzi copaci mari.

Ci de această povéste nimica nu scrie cronicariul leşescu, iară la létopiseţul nostru acest moldovenescu scrie de acestu războiu al lui Ştefan vodă ce au avut cu léşii la Botăşani, precum s-au poménit mai sus.

Într-acestaş an, martie, s-au pristăvit Despina doamna Radului vodă, ce era robită de Ştefan vodă, cându luasă Cetatea Dâmboviţa, şi cu cinste o au îngropat în mănăstirea Putna.

Cându s-au împăcat Ştefan vodă cu craiul leşescu

Vă leato 7009 (1501), Ştefan vodă, lăsându inima cea neprietenească, întorcându-să cătră datoriia creştinească, s-au împăcat cu craiul leşescu şi mare legătură au făcut, nu că doară s-au temut de putérea lor, care să ispiti să şi război făcusă şi cu turcii, de atâta ori i-au şi biruit şi cu alţi megiiaşi de prinprejur avându sfadă, niciodată nu s-au plecat, ci pentru să cunoască toată creştinătatea că n-au fostu dispre dânsul începătura, că n-au rădicat el armele asupra craiului, ci craiul fără cale şi fără de ştire au venitu asupra lui, unde şi acolo s-au întorsu cu ruşine, mai apoi ca să arate că mai mult poate să strice el craiului decâtu craiul lui Ştefan vodă, au intratu de i-au arsu târgurile şi i-au robit podanii, nici au avut cine să-i stea împotrivă, ci cu mare dobândă s-au întorsu în Ţara Moldovei, că venirea craiului dobândă au adus lui Ştefan vodă, că s-au umplut toţi de jafuri leşăşti, de acolo au venitu Ştefan vodă şi cu toţi plini s-au întorsu la casile sale. Aşijdirea acum la pace pre lesne stătu, ca să să cunoască că fie la ce îl vor cerca, că-i gata şi la pace şi la răzmiriţe. Décii pace au legat într-acesta chip, ca să-i fie într-ajutoriu împotriva fiecărui vrăjmaşu, iară pribégii de îmbe părţile să nu să priimească. Iară de s-ari tâmpla vreunui domnu al Moldovei să iasă de nevoia turcilor în Ţara Leşască, să-l priimească şi în tot chipul să puie nevoinţă, ca să-l aşaze la domnie, iară domnii Moldovei pururea să aibă urechi deşchise dispre turcu, să dea ştire craiului de gândurile lor. Iară judecata acelor cu strâmbătăţi de la margine să să facă dispre amândoao părţile.

De un Pătru vodă, ce i-au tăiat capul craiul leşăscu vă leato 7009 (1501)

Într-acelaş an trimis-au Ştefan vodă solii săi la craiul leşescu, la săim, poftindu pre tocmala şi legătura ce au avut, să dea pre Pătru vodă, feciorul lui Iliaşu vodă, că simţise că pre mulţi din boierii leşeşti îi întorsése spre sine şi-i îndemna să facă oaste asupra lui Ştefan vodă şi să ia domniia de la dânsul şi să făgăduia că să pléce ţara toată, să fie suptu ascultarea lor. De care lucru multu sfătuiră în săim, că mulţi era lui Pătru vodă apărători. Mai apoi socotiră să nu cumva să zădărască pre Ştefan vodă, să le fie a strica pacea, pentru ce că şi ei să gătiia să facă oaste, să margă la prusi. Ci i-au tăiat capul lui Pătru vodă, înaintea solilor, la târgu la Cihov.

Acestu Pătru vodă, precum s-au pomenit mai sus că l-au gonitu Ştefan vodă din ţară la Ţara Ungurească şi i-au luatu domniia, iar el au îndemnat pre Mateiaşu, craiul ungurescu, de au mersu cu oaste asupra lui Ştefan vodă, ca să-l puie la domnie, unde apoi l-au bătut Ştefan vodă la Bae, cum s-au pomenit mai sus şi toată oastea i-au topitu, numai Mateiaşi cu puţini au scăpatu. Décii daca au muritu Matiiaşu craiul ungurescu, pierdu Pătru vodă nădéjdea de a să mai ajutori de la craii ungureşti. Văzându déciia şi vrajba ce intrase între léşi şi intre moldovéni, gândindu-să că întru acéle amestecături că va putea să-şi facă şi el loc la Moldova şi să dobândească ţara, au lăsatu ungurii şi au fugitu de acolo, trecându în Ţara Leşască, unde şi moarte i s-au întâmplatu, cum şi mai sus s-au pomenitu, că i-au tăiat capul craiul leşescu.

De moartea acestui Pătru vodă nu scriu toţi într-un chip, că létopiseţul cel moldovenescu scrie că daca au venitu Ştefan vodă cu oastea muntenească, s-au lovitu cu Pătru vodă la Doljăşti pre Sirétiu şi al doilea rându la Orbic şi tot au izbânditu Ştefan vodă şi au prinsu pre Pătru vodă şi i-au tăiatu capul.

Iară cronicariul cel leşesc scrie că daca au biruit Ştefan vodă pre Pătru vodă, au scăpatu Pătru vodă la unguri şi décii toate pre rându, precum scrie mai sus.

Ci oricum au fostu, tot să tocmescu că izbânda tot au fostu la Ştefan vodă, iară lui Pătru vodă tot să află că i-au tăiat capul.

De moartea lui Olbrihtu, craiul leşăscu, 7009(1501)

Într-acestaşi an şi Olbrihtu, craiul leşescu, gătindu-să cu mare oaste ca să margă asupra prusilor, ce n-au săvârşitu şi au muritu. Iară pre urma lui, făcut-au ţara sfat pre obicéiul lor şi au rădicat pre Alixandru, fratile lui Olbrihtu, la crăie, cu carile pacea ce făcusă Ştefan vodă cu frati-său, Olbrihtu, de nu-l va vrea fi apucat moartea, cum să va arăta mai jos, multă răsipă ţărâlor să vrea fi făcut.

Vă leato 7010(1502), pristăvitu-s-au Paisie arhimandritul şi egumenul mănăstirii Putnei.

Într-acelaş an curându după Paisie, avgust 4 zile, s-au pristăvitu şi Athanasie Bolsun, amândoi lăudaţi de viiaţă bună şi curată, carii în viiaţa lor nimica n-au lipsitu ce li s-au căzut păstoriei lor, ca să nu facă.

Cându au luat Ştefan vodă Pocutiia de la leaşi

Ştefan vodă fiindu gata de războiu ca un leu ce nu-l poate îmblânzi niminea şi el odihna altora îi păriia că-i este cu pagubă, au intratu în Ţara Leşască cu oaste şi au prădatu Pocutiia şi o au şi luat-o. Şi zicea că acel olatu l-au luat léşii de la moldovéni fără cale. Într-acéia craiul, după ce au făcut sfatu pentru Pocutiia ce o luase Ştefan vodă, au strânsu oaste pre bani şi au trimis-o de au intratu în ţară şi au făcut multă pagubă şi atâta s-au fostu supăratu ai lor noştri, pănă s-au rugatu cu toţii lui Ştefan vodă, de au ieşitu de la Pocutiia, însă mai mult de boală ce au avutu, adecă podagrie, şi cetăţile ce le luase le-au întorsu.

De moartea lui Ştefan vodă celui Bun, vă leato 7012 (1504)

Nu multă vréme, daca s-au întorsu Ştefan vodă de la Pocutiia la scaunul său, la Suceava, fiindu bolnav şi slabu de ani, ca un om ce era într-atâtea războaie şi osteneală şi neodihnă, în 47 de ani în toate părţile să bătea cu toţii şi după multe războaie cu noroc ce au făcut, cu mare laudă au muritu, marţi, iulie 2 zile.

Fost-au acestu Ştefan vodă om nu mare de statu, mânios şi de grabu vărsătoriu de sânge nevinovat; de multe ori la ospéţe omorâea fără judeţu. Amintrilea era om intreg la fire, neléneşu, şi lucrul său îl ştiia a-l acopieri şi unde nu gândiiai, acolo îl aflai. La lucruri de războaie meşter, unde era nevoie însuşi se vârâia, ca văzându-l ai săi, să nu să îndărăpteze şi pentru acéia raru război de nu biruia. Şi unde-l biruia alţii, nu pierdea nădéjdea, că ştiindu-să căzut jos, să rădica deasupra biruitorilor. Mai apoi, după moartea lui şi ficiorul său, Bogdan vodă, urma lui luasă, de lucruri vitejeşti, cum să tâmplă din pom bun, roadă bună iese.

Iară pre Ştefan vodă l-au îngropat ţara cu multă jale şi plângere în mănăstire în Putna care, era zidită de dânsul. Atâta jale era, de plângea toţi ca după un părinte al său, că cunoştiia toţi că s-au scăpatu de mult bine şi de multă apărătură. Ce după moartea lui, până astăzi îi zicu sveti Ştefan vodă, nu pentru sufletu, ce este în mâna lui Dumnezeu, că el încă au fostu om cu păcate, ci pentru lucrurile lui céle vitejeşti, carile niminea din domni, nici mai nainte, nici după acéia l-au ajunsu.

Fost-au mai nainte de moartea lui Ştefan vodă într-acelaşi anu iarnă grea şi geroasă, câtu n-au fostu aşa nici odinioară, şi décii preste vară au fostu ploi gréle şi povoaie de ape şi multă înecare de apă s-au făcut.

Au domnitu Ştefan vodă 47 de ani şi 2 luni şi trei săptămâni şi au făcut 44 de mănăstiri şi însuşi ţiitoriu preste toată ţara.

Iară cându au fost aproape de sfârşitul său, chiemat-au vlădicii şi toţi sfétnicii săi, boierii cei mari şi alţi toţi câţi s-au prilejitu, arătându-le cum nu vor putea ţinea ţara, cum o au ţinut-o el, ci socotindu din toţi mai putérnicu pre turcu şi mai înţeleptu, au datu învăţătură să să închine turcilor. Şi décii au stătut la domnie fiiu-său, Bogdan vodă cel Grozav şi Orbu.

Povestea şi tocmala altor ţări, ce suntu pinprejur, cum nu să cade să nu poménim, fiindu-ne vecini de aproape. Întăi, cumu-i Ţara Leşască

Ţara Leşască, sau cumu-i zicu pre limba lor Polsca Zemlea, adecă ţara câmpului îi zicu, pentru loc tinsu i-au pus nume aşa, ci nu pentru că doară este câmpie multă, că fără câmpii Daşovului, câmpu slobod şi pustiiu în Ţara Leşască nu să află, pentru mulţimea de oameni, ce suntu sate pretutinderilea şi târguri, ci numai pentru că-i locu tinsu. Pentru acéia îi zicu Ţara Leşască, pentru că mai de demultu o au fostu chiemând-o aşa dipre numele lui Leh, fiiului lui Elisei, nepotul lui Iavan, carile întăi acela au lăcuitu pre acélea locuri.

Ţara Leşască este ţară mare dispre miazănoapte, de să chiiamă Borusiia şi Pomeria, iară dispre răsăritu Litva şi Ţara Mazoviei, dispre amiiazăzi Rusiia, ce să hotăraşte dispre unguri cu Munţii Ungureşti, iară dispre apus Lusitaniia şi Slijiia şi Moraviia, toate acéstea cnézii, daca le-au supus craii leseşti suptu ascultarea sa, adecă Mazoviia, Rusia, Prusiia, Litva, au făcut tot un trup, din mădulări multe, tot o ţară şi o judecată au.

Şi némişii carei le zicu şleahtă, nu aşa de crai ascultă, cum de lége, carele, le-au făcut ei, de să judecă la scaunile cetăţilor, cineşi la ţinutul său. De acolo, cine nu va să-şi ţie de lége, volnicu-i fieştecine să-şi îndelunge légea la alt scaun mai mare, alése în doao locuri, la Liublin vara şi la Petricov iarna, unde zic acelor legi tribunal. Acolo, de va avea şi de crai ceva asupreală, fără nici o frică are voie să-l tragă la judecată, unde procuratorii vor răspunde pentru crai şi de va avea strâmbătate, afla-va judeţu şi direptate. Nici pre un sleahtici nu-l va putea lega cineva, nici craiul singur, pănă nu-l va birui cu légea. Aceia nu dau bir nimărui, nu ascultă de altul, nici în oaste este datoriu să meargă, fără numai de bunăvoie, numai cându va încălica craiul şi cu voia tuturora şi cu plată.

Şi cându le va veni vreo nevoie de undeva, acéia este datoriia lui crai, ca să dea ştire la ţinuturi, să să strângă la zi, care le va arăta. Şi dacă să vor strânge şi vor sfătui de lucrul ce le vor da ştire, ei vor alége soli şi vor trimite la săimu, unde să vor împreuna cu toţi solii ţinuturilor, de vor sfătui de toate nevoile, ei deosebi şi craiul cu sfatul său deosebi. Ce vor isprăvi peste zi, sara să vor împreuna cu sfétnicii ce le zicu sinatori şi ce vor aşeza pănă a să săvârşi săimul, că stă săimul şase săptămâni, de alta nu vor sfătui, numai de ce va fi pricea întru dânşii, pănă la săvârşitu. Iară în zioa cea de apoi, de multe ori să tâmplă de nu vor putea lesne să tocmească zuoa, toată zioa, uneori adaogă şi noaptea, mai apoi pun şi aleg dintre dânşii carii vor fi cu sfat mai mare şi ce le va părea lor, pre acéia stă.

La oaste nu mergu ei singuri, ci cându tribuieşté oaste, ei slobod la săim bir, de iau de pre vecinii lor, cu cât potu să-şi rădice treaba mare ca acéia. Numai atuncea cându vor vedea că tribuiéşte, şi însuşi craiul va mérge, însă numai pănă la margini, să-şi apere ţara, iară denafară nu suntu datori.

Léşii suntu oameni războinici, oameni învăţaţi de carte, că pentru învăţătura şi a cărţii şi a vitejii nu li-i préget, nici de trudă, nici de chieltuială, ce încunjură ţările de învaţă, ca să deprinză tineréţile truda şi la bătrânéţe înţelepciunea, de care au nevoinţă mai mare.

Léşii n-au nevoinţă să strângă avuţie, că avuţiia şi strânsura o dau şi o răsipescu, lefecii mulţi ţin, după câtu le este puterea şi mai mulţi. Nu este la dânşii ruşine a fi datoriu, că nici unul, nici cei de frunte, nu este să nu fie datoriu şi la jidovi ocinele le zălojăscu şi odoarăle lor zălojăscu la niguţători şi le orânduiescu altora şi mulţi şi de totu le pierdu, hrănindu gloate după sine, că pre cel ce strânge îl numescu jidov. Stăpânilor cui slujăscu, suntu cu credinţă şi pentru numele lui şi pentru cinstea, capul îşi pune. Pentru ruda sa şi pentru seminţiia, câtu de departe, stau cu dânsul pănă la moarte.

Au obiceaiu léşii, nu ca grecii, după sfadă şi după price, daca-i vor împăca, nu va ţiniia pizmă, ci la nevoia lui ca direptu un frate să va pune.