Zac. 43. Iară Matei-vodă în tocmală sta într-acesta chip: aruncasă un şanţŭ penpregiurul taberii sale, den apa lalomiţii den sus, pănă în apa den gios şi au scos oastea denafară de acel şanţŭ. Den-a-di-reapta au pus curtea, ce să dzice la dînşii roşii1, şi altă oaste de ţară şi au pus o samă de pedestrime, siiméni. Şi acéia aripă era împotriva muldovénilor. Iară el singur au stătut în mijloc cu livinţii şi cu dărăbanţii şi cu o samă de săiméni, cu pusei tocmite pentre pedestrime. Iară în-na-stînga, ce să prinde împotriva cazacilor, au pus léşii lefecii şi unguri. Şi aşea, cu oastea scoasă den şanţuri, nu departe, au stătut şi au aşteptată pre cazaci şi oastea Moldovei.

Zac. 44. Cîteva ceasuri au stătut oştile rnuldove-neşti, aşteptîndŭ să să apropie tabăra căzăcească şi trimiţîndŭ rîridŭ după rîndŭ Vasilie-vodă la Timus, să să apropie tabăra, n-au vrut, ce au răspunsŭ: „Să înceapă dumialor războiul, că oi veni şi eu". N-au avut ce face Vasilie-vodă, au mai clătit cu toată oastea şi au început muldovenii harţul cu muntenii. Da săiménii lui Matei-vodă în muldoveni cu foc, ce şi Vasilie-vodă o sută de némţi foarte buni ce avea au trimis să sprijenească călărimea Moldovei. Au stătutŭ némţii împotriva focului săiménilor şi pre obiceaiul său, cum slobodŭ o dată focul, s-au îndemnat mai multŭ de giumătate oastea Muldovei şi au făcut acéia năvală cu steaguri asupra muntenilor, cît toată curtea, ce să chiamă la dînşii roşii, au dat dos şi amu unii şi peste lalomiţe didése, nesocotindŭ vadul. Pănă în corturile muntenilor au mărsŭ moldovenii cu acéia năvală şi nime nu poate să dzică că nu era acéia năvală a mare viteji. Şi să hie fostŭ şi tabăra cazacilor odată, alăturea, cu focul asupra mijlocului şi aripii cei den-a-stînga a lui Matei-vodă, s-ar hi ales lucrul. Ce, neavîndŭ Matei-vodă la mijloc, unde era el, nici o treabă şi aripa lui Ceielaltă, s-au mutat singur cu capul său în aripa den-a-direapta, unde era înfrîntă de moldoveni oastea lui şi au dat îndărăptŭ călărimea Muldovei, întorcîndŭ toate puşcile în muldoveni şi toată pedestrimea. Şi amu viindŭ mai des focul, s-au dat moldovenii încet iară înapoi şi într-acéia desime a focului picîndŭ cîţva den muldoveni, au perit şi căpitanul de némţi a lui Vasilie-vodă, om oştean diréptŭ, de neamul său leah. Puşcile nepăfă-site da în muldoveni.

Zac. 45. Şi aşea puindŭ Matei-vodă războiul iară la loc la aripa sa den-a-diriapta, Timus, cu nebuniia sa, au rupt numai o samă de pedestrime căzăcească cu o samă de pusei, fără tabără, fără altă tărie şi i-au apropiiat de mijlocul oştii munteneşti, unde venise iară la loc Matei-vodă şi sta îndemnîndŭ oastea sa asupra cazacilor, însă era atîta loc încă, cît de-abiia să agiungea cu glonţurile unii pre alalţi şi lucra puşcile de îmbe părţile. Cazacii pre-ncét tot să apropiia de oastea muntenească pre furiş, că este locul foarte spinosŭ acela şi cîndŭ da puşcile lui Matei-vodă într-înşii, toţi cădea la pămîntŭ. Iară aripa den-a-stînga a lui Matei-vodă, unde era şi léşii, sta plecată pre cai neclătiţi, deprinşi léşii şi ştiutori hirii Căzăceşti. Vădzîndu-i fără tabără, pedestrime goală, singură în cîmpŭ, aştepta cu inimă să să mai apropiie cazacii. Timus sta cu tabăra înapoi, des-părţidu-o în duă părţi, fără nici o socoteală, pănă s-au scornit chiotul între cazacii cei den frunte si şi-au slobodzit focul. Den care foc au nemerit şi pre Matei-vodă un glonţŭ de sineţŭ aproape de închietura genunchiului şi l-au priceput îndată un paicŭ şi au năvălit la scara lui Matei-vodă, să nu cumva cadză. L-au gonit pre paicul de la sine cu sudalmă Matei-vodă şi nearătîndu-să nemică de rană, au îndemnat oastea sa, ca un deplin oştean. Şi atuncea au sărit léşii diraptŭ asupra pedestrimei Căzăceşti şi îndată au înliat cu săbiile într-înşii şi într-un ceasŭ statură cîteva trupuri de cazaci şi răniţi foarte mulţi, că i-au călcatŭ călăreţii păn aproape de tabără. Şi după aceasta a doa îndereptătură a oştilor a lui Vasilie-vodă, ales a cazacilor, în carii era toată nedejdea şi ochii & tuturor, au cădzut tuturora inimile gios, cît nime n-avea nedejde de izbîndă, ce mîhniţi toţi şi înspăimaţi. Nebunul Timus ce să facă nu Ştiia, făr de nici o tocmală şi nice o rînduială. Striga cazacii: „Dziceţi-ne, în vro parte ori să mergem, ori să ne aruncămŭ şanţuri pre obiceiul nostru". Nu era amu nici sfat, nici orînduiala. Şi totodată cu aceste să scornisă un vivor den sus cu ploaie direptŭ în faţa oştii lui Vasilie-vodă şi ca acéè furtună, cu sunetul copacilor şi cu ploaie răpede, cît să părea că este anume urgiia lui Dumnedzău orînduită asupra céştiia oşti, cîtă era despre Vasilie-vodă. Şi Matei-vodă cu tunuri adăogea groaza oştii şi sămeţi amu oştenii lui. Deci întîi aripa oştii noastre, Moldovei, au purces în răzsipă. Vasilie-vodă, vădzindŭ a vedere răzsipă oştii sale, s-au mutatŭ cătră tabăra căzăcească, la Timus, carele încă căzniia cu tabăra, întîiŭ ce o rumpsése. să o împreune la loc. Pe o ploaie şi furtună ca acéia nici de un sporiŭ nu era, ce, cîţi au putut a să încălăra cazaci, s-au încălărat şi au plecat şi Timus cu Vasilie-vodă fuga, lăsîndŭ toată tabăra şi bieţii pedestraşi la perire.

Zac. 46. Perit-au în céstŭ războiŭ oameni însemnaţi den boierii Muldovei, Bucium stolnicul den tun lovit şi Hristodul cămănariul şi den slujitori puţini, den pedestrimea căzăcească cîţva den céia ce au fostŭ în frunte, precum s-au scris, den némţii a lui Vasilie-vodă în giumătate. Vii mulţi şi den oşteni de ţară şi den cazaci au cădzut pre mîna lui Matei-vodă. Iară şi den munteni nu fără scădere în oameni au fostŭ si mai vîrtos primejdiia lui Matei-vodă, cu rana ce i s-au prilejit, den care, cu adevărat şi bătrîn au fostŭ, iarn cît ar hi mai putut trăi, rana acéia i-au scurtatŭ rămăşiţa dzilelor, că pănă la anul, netămăduit de acéia rană, au murit. Că să nu hie fostŭ rănit, de-abiia cineva de ar hi putut scăpa, den muldoveni şi cazaci, unde întrasă şi cu ce tocmală.

Zac. 47. Aşea fîrşindŭ şi acesta război Vasilie-vodă cu Matei-vodă, pe urma si nărocul celoralalte războaie ce au avut mainte, au luat cu Timus cîmpii pre la Grădişte, trecîndŭ Sirétiul la Vădéni, au venit la Iaşi, la scaunul său, cu mare mîhniciune tuturor lucrurilor sale.

Zac. 48. Nime nu s-au gîndit pentru pedestrimea căzăcească să iasă cineva viu den cîţi rămăsese după fuga oştii ceii călări. De mirat hirea cazacilor la nevoie. După ce li-au fugit toate capetele şi hatmanul lor, ei în de sine în loc au rădicat capŭ şi au legat tabăra şi s-au apărat pănă în noapte şi apoi noaptea în tabără au făcut focuri de carăle lor şi de spini, iară singuri au purces cu tocmală, fără tabără, numai pedestri şi au ieşit toţi păn într-unul, fără nici o dodeială, aicea în ţară.

Capulŭ alŭ noosprădzécelè

Încep. 1. Aicea în Iaşi, Timus odihnindŭ după ospăţul de la Matei-vodă dzéce dzile, au purces spre ţara sa, iară Vasilie-vodă iară s-au aşedzat în scaun, că la Poartă îi sta domniia nestricată, însă, nu înde-lungŭ în pace,'că cerîndŭ Ştefan-vodă de la Matei-vodă agiutoriŭ, să margă în ţâră, i-au dat 400 de săi-méni şi den dărăbanţii săi cine au vrut de bunăvoie în leafa lui Ştefan-vodă şi din livinţi o samă. 'Şi au în-tratŭ iară Ştefan-vodă în ţara cu acel agiutoriŭ de la Matei-vodă pre la Focşeani şi s-au aşădzatŭ la Răcă-ciuni, la un sat al său, deodată, aşteptîndŭ şi altŭ agiutoriŭ şi de la Racoţii cneadzul Ardealului.

Zac. 2. Cu anevoie să tocmăscŭ doi domni într-o ţară! Aşea Vasilie-vodă, pănă a nu să mai îngloti şi a să întări partea lui Ştefan-vodă, au ales 800 de oşteni într-ales, orheieni şi lăpuşnéni şi i-au trimis asupra lui Ştefan-vodă, cu nepotu-său, Ştefan paharnicul, şi den sate boiereşti cîtăva samă de oameni, carii ţinusă calea lui Ştefan-vodă la fuga de la Popricani şi omorîsă ţăranii acéia şi pre Morea-nul hatmanul lui Ştefan-vodă.

Zac. 3. Strajea lui Ştefan-vodă era la Bacău, 400 de oameni călări şi vro... săiméni şi amu era cîţva den boieri şi feciori de boieri adunaţi la Ştefan-vodă: Andronic sărdariul, Darie spătariul, Antiphie-aga si alţi boieri de mainte cu dînsul. Şi cu strajea lui Ştefan-vodă din boieri au fostŭ Mogllde paharnicul şi Sturdzea visternicul. Dacă au simţit venirea lui Ştefăniţă paharnicul asupra sa cu oştile lui Vasilie-vodă, s-au dat la o rîpă ce ieste aproape de sat de Faraoni anume Valea Saca, şi s-au tocmit acolea stol pre un piscŭ, alăturîndŭ lîngă sine şi dărăbanţii ce era munteni. Şi cum veniia întinsŭ' orheienii îa dînşii împiedecaţi cu trecătoarea rîpii aceiia ce s-au pomenit, nu trecuţi bine toţi, au sărit călăreţii lui Ştefan-vodă şi înloc i-au înfrîntŭ pre orheieni. Au plecatŭ fuga si Ştefăniţă paharnicul şi Hînceştii şi i-au gonit strajea acéia a lui Ştefan-vodă, pănă i-au trecut fără vad apa Bistriţii. Pre alţii, carii au luat drumul spre (Roma.n, i-au gonit pănă în Roman. Şi i-au cuprinsŭ şi ţărănimea acéia pre care Ştefan-vodă i-au omorît, iară altora le-au tăiat urechile.

Zac. 4. După acéia izbîndă, strajea lui Ştefan-vodă s-au mutat la Săboani, mai sus de Roman, iară Ştefan-vodă de la Răcăciuni s-au mutat la Bacău, adăogîndu-i den dzi în dzi oameni de Ţară de Sus toată şi den gioséni mulţi. Şi acolea i-au venit şi agiutoriul şi de la Racoţii cneadzul Ardealului, 1.000 de oameni cu Boroş lanoş.

Zac. 5. Vasilie-vodă vădzindu-să iară la cumpănă grea şi ţara îndoită cu urîciune spre dînsul şi doamna sa la Suceavă cu toată inema ce avea, cetatea Hotinului era ieşită de suptŭ ascultarea lui, că era închisă cetatea şi tot să ţinea pre numele lui Ştefan-vodă, unde era să mai năzuiască nu avea, cazacii amu înfruntaţi şi ruşinaţi cu Timus în Ţara Muntenească şi doi nepriietini tari pre acéle vrémi, şi Racoţii şi Matei-vodă, să mira ce va face. Iară tot nelăsîn-du-să, scrie slujitori şi au tras şi orheienii şi lăpuşnéDii la sine şi au răpedzit şi la cazaci, şi-i lăsase Timus 200 de cazaci cu Hluh polcovnicul. Au făcut şi el de toată oastea vro 4.000 de oameni şi au ieşitŭ dentîiŭ la Movile pre Bahluiŭ. Apoi, dacă au lovit şi al doilea rîndŭ strajea lui, ce era cu Grigorie paharnicul, iară strajea lui Ştefan-vodă au purces spre Tîrgul Frumos şi acolea, dencoace de Tîrgul Frumos, la Sirca, s-au tumpinat cu Ştefan-vodă.

Zac. 6. Acest războiŭ cum au fostŭ şi cum s-au prilejit, nici unii părţi nefăţărindŭ, că nemică nu strică credinţa aşè celora ce scriu letopiseţele ca făţăriia, cîndŭ veghe voia unuiè şi coboară lucrul cu hula altuia, noi, macara că am hi datori cu pomenire lăudată mai multŭ lui Ştefan-vodă, de la carele multă milă am avut, decît lui Vasilie-vodă, de la carele multă urgiie părinţii noştri au petrecut, iară dreptatea socotindŭ, nu poci scrie într-altŭ chip.

Zac. 7. Deci, den hărnicia domnilor, departe mai în frunte a lui Vasilie-vodă, că s-au aflata pururea în fruntea oştii sale, singur învăţîndŭ, mutîndŭ steagurile şi îndemnîndŭ, iară Ştefan-vodă în oastea sa de faţă n-au fostŭ, ce au stătut departe de la oaste înapoi. Iară numărul oştii şi hirea şi acelea tot era mai tare Vasilie-vodă şi mai mulţi oşteni la Vasilie-vodă şi mai buni călăreţi, însă toţi îndoiţi şi hirea neamului lacomă la înnoituri. La Ştefan-vodă era 1.000 de unguri călări, pre atîtea era si moldoveni şi era 500 de pedestraşi munteni şi altă strînsoare. Iară la Vasilie-vodă 3.000 de călări, 400 de cazaci, 200 de săiméni cu darabani. Ce, a vedere au fostŭ voia lui Dumnedzău spre stîngerea casii lui.

Zac. 8. Tocmise oastea sa Vasilie-vodă cuprin-dzindŭ drumul carele vine de la Tîrgul Frumos preste Sirca. însă Borăş lanoş, oblicindŭ că pe la pod este loc rîpos, au lăsat drumul şi au purces în sus pre costişe, alăture cu pîrîul. Vasilie-vodă încă au purces în sus pre culme împotriva lor şi au stătut aşteptîndŭ războiul. Den oastea a lui Vasilie-vodă au ieşit harţul, iară Borăş lanoş den oastea sa n-au lăsat, ce s-au arătat mai îndrăzneţŭ cu oastea lui Ştefan-vodă, decît Vasilie-vodă, că au trecut pîrîul.

Şi lui Vasilie-vodă s-au cădzut, nu harţul, ce cu toată oastea să margă asupra, încet, cu tocmală, alăturea cu pedestrimea. Ce, aşteptînd Vasilie-vodă den loc neclătit, céialalţi încă stătuse şi deprinşi cu izbînde amu în cîteva rînduri ei, au sărit întîi muldovenii în frunte şi ungurii după dînşii. De acéia săritură a oştenilor a lui Ştefan-vodă, cum s-au dat harţul lui Vasilie-vodă înapoi, cum ieste dédina harţului, cum au plecat şi steagurile lui Vasilie-vodă fuga, fără nici o nevoie, care încotro, au stătut cu ochii, oilor, nu oştenilor sămănătoare oaste. Bieţii pedestraşi n-au apucat nici focul să-l sloboadze deplin, ce îndată, într-o clipală, cum s-ari dzice, ochiului, s-au înşirat steagurile a lui Vasilie-vodă pre Bahlui în gios cu fuga. Iară pedestrimea au luat pre Bahluieţŭ la Cîrlegătură. Şi cazacii, cu puţină scăderea sa, iară au hălăduit pe la branişte şi s-au năzuit la Nistru. Singur Vasilie-vodă, va-dzîndŭ răzsipă oştii sale, au purces şi el deodată foarte cu puţini lîngă sine. Apoi s-au strînsŭ pe lîngă dînsul den capete slujitorilor şi den Hîncéşti unii şi l-au luat între sine, apărîndu-1 cu mare lauda sa şi veste şi pomenire cinsteşă. La vréme ca acéia să stai la nevoia domnului, cu cinste vécinică hie-căruia ieste.

Zac. 9. Gonit-au gonaşii pre Vasilie-vodă pănă aproape de Prut şi l-au tot apărat carii era pe lîngă dînsul, precum s-a pomenit. Şi trupuri aşea multe n-au cădzut; den oameni mai însemnaţi: Nechita vamăşul şi Isar clucériul. Şi l-au prinsŭ viu şi pre Gheorghie hatmanul, fratele lui Vasilie-vodă, cădzut cu calul la coborîş.

Zac. 10. Vasilie-vodă, după acesta războiŭ, au trecut Nistrul la Raşcov şi acolea petrecînd cîteva dzile s-au mutatŭ la Volodijin, un oraş căzăcescŭ si de acolea au trimis pre Tordachie visternicul sol la Hmilŭ hatmanul, la cuscru-său. Iară Ştefan-vodă, lăsindŭ Iaşii, numai ce au venit pănă la pod şi de acolea orînduindŭ la scaunul laşilor caimacami, singur au purces cu oştile sale la Suceavă, unde era casa lui Vasilie-vodă şi inema toată închisă în cetatea Sucevei, cu Toma vornicul den boieri, avîndu 80 de săimeni şi puşcari de loc şi némţi 60 lefecii în cetate.

Zac. 11. Ştefan-vodă clacă au sosit la Suceavă au descălecat la un satu aproape, anume Şchéia, în casele lui Toderaşco logofătul. Iară înpregiurul cetăţii s-au îngropat săiménii săi şi o samă de unguri ş-au adus puşcile şi de la Hotin şi de la Iaşi şi au început a bate cetatea, ce nu-i strica nemică.

Zac. 12. Să adăogéa ţara de pretutindirea Ia domnŭ de iznoavă nou, iar şi Vasilie-vodă, unde era, nu dormiia. Ce, orice nevoinţa pune omul, sorocul lui Dumnedzău, amu orînduit aşea, a-l clăti nu poate nime.

Zac. 13. Preste scurte dzile sosi veste cum Timus iară cu 9.000 de oameni întră pre la Soroca în iară şi amu lovisă oamenii lui Vasilie-vodă şi pre Gru-madzè căpitanul, carele era în cîmpii Sorocii cu straje. Şi ştiia Ştefan-vodă că nu s-a lăsa cu atîta Vasilie-A^odă asupra lui, ce agiunsése şi el la Racoţii, cneadzul Ardealului şi la Cazimir, craiul leşescŭ, cărora amîndurora era urît Vasilie-vodă pentru legătura cu cazacii. Deci, de la Racoţii îndată i-au orînduit cu Petchi Iştioan, cu toţi săcuii, ca pe 4.000 de oameni, iară craiul leşescŭ cu polcovnicŭ ce avea la Cameniţă, anume Condraţchii cu 1.000 de léşi călări, i-au trimis porunca aceasta, de ari veni vro oaste asupra Moldovei căzăcească, să nevoiască CLI toată osirdiia, adunmdu-sa cu moldovenii, să-i smintească, care lucru apoi aşea au fostŭ.

Zac. 14. Dacă au simţit Ştefan-vodă oastea căzăcească apropiiată amu cătră Prut şi au oblicit că tătari nu sîntŭ, nu spre Roman, ce spre Cotnari au purces, ştiindŭ că soseşte şi Petchi Iştioan cu oastea ungurească. Vrea să ţiie calea cazacilor la loc largŭ, undeva pre Jijie. Şi la Cotnariŭ s-au împreunat cu ungurii şi au purces spre Ştefăneşti, aşteptîndŭ şi pre léşi. Ce, mai zăbovindŭ léşii, n-au îndreznit ungurii a să tîmpina cu cazacii. 'Şi aşea cazacii au trecut codrul pre la Cucoréni, la Suceavă. Iară Ştefan-vodă au rămas pre şleahul lor despre Prut şi a triia dzi au sosit şi Condraţchii cu 1.000 de leşi.

Zac. 15. Timus, cum au sosit la cetate, de a doa dzi s-au desfrînat la jacurile mănăstirilor şi întîi asupra Dragomirnei mănăstirii cu pusei au 'mărsŭ şi au bătut mănăstirea. Şi dacă i s-au închinat, toate odoarăle, veşmintele în jacŭ au dat şi cîţi bieţi neguţitori era închişi acolea şi mulţi den boieri, ruşinîndŭ cazacii fămei şi fete şi nu 'ca creştinii, ce mai multŭ decît paginii s-au purtat cu 'acéia mănăstire. Şi să hie mai avut vréme cevaşi Timus, nici o mănăstire n-ar hi hălăduit neprădată odoacă.

Zac. 16. Oştile într-agiutoriŭ venite lui Ştefan-vodă, şi leşăşti şi Ungurésti, după ce s-au adunatŭ la un loc, au mărsŭ îndată léşii în frunte. Şi dacă au trecut toate oştile codru, au stătut pre 'Sirétiŭ şi acolea, la unu sat anume Grigoreştii au făcut sfat împreună, Ştefan-vodă cu Petchii Iştioan ser-dariul lui Racoţii şi cu Condraţchii polcovnicul craiului lesăscŭ.

Zac. 17. Sfatul alege den loc cîtă osebire este între omŭ şi omŭ. Intîiŭ Ştefan-vodă au poftit pre Condraţchii să priimască această cinste de cătră dînşii, cum i-ar părea.cu ce tocmală si cu ce socoteală şi cu ce rindŭ s-ari cădea să margă cu toţii asupra acelui nepriietin, să fie toate pre sfatul lui şi pre socoteala, ca uŭui vestitŭ slujitoriŭ şi ştiutoriŭ obiciaiul şi hirei acelui féliŭ de oaste a cazacilor. Au mulţemit Condraţchii de acéia cinste, carele îl tîmpină'de la Ştefan-vodă şi întîi aceste cuvente au dzis cătră Ştefan-vodă şi cătră Petchi Iştioan: Eu, carile scriu acéstea, m-am prilejitŭ la acestŭ tălmă-citŭ şi la alte, mai pre urmă.

Zac. 18. „împăraţii între împăraţi, craii între crai, domnii între domni, boierii între boieri, slugile între slugi au osebire unii decît alţii cu scaune mai sus şi slugile între sine unii decît alţii cu cinstea să osebăscŭ. Graiul, stăpînul mieu, cu scaunul său, macara că ieste mai sus decît luminatul cneadzul de Ardealŭ, iară dumnealui Petchii Iştioan este la mai mare cinste la stăpînul său. Eu la stăpînul mieu sîntŭ mai de gios; dumisale să va cădea să ia cîrma asupra dumisale si noi, după porunca dumisale, omŭ face."

Zac. 19. Acéstea dacă am spus cătră Ştefan-vodă şi cătră Petchii Iştioan, au răspunsă Petchii Iştioan, cum, macara că 'este la stăpînul său serdar, va şi pofteşte să hie toate pre sfatul lui Gondraţchii, ca unuia' carele amu atîtea războaie au avut cu cazacii şi ştie rîndul şi hirea lor. Dacă au înţelesŭ răspunsul (cum ar hi ştiut că nu or face ei aşea amîndoi, cum va sfătui el), au dzis: „De vreme ce mă aleg măriile-sale să să facă pre sfatul şi pre socoteala mea, pof-tescŭ dară pre dumnealor să înţeleagă hirea aceştii fèliŭ de oşti, cum ieste şi ce sîntŭ cazacii şi în ce loc sintŭ, unde sintŭ acmu".

Zac. 20. „Oastea căzăcească dacă apucă să să îngroape, să arunce şanţuri pregiur sine, nu la ce loc, supt cetate ca aceasta, ce hie la ce pîrîu, nedobîndită este. Acmu vedem că încă şanţuri n-au, nici bine cred de numele nostru, că sintŭ şi léşi aice. Pănă mîine, de or şi oblici, tot nu or crede. Gap cine le ieste, este şi tînar şi nebun. Trebuieşte, de voim să ne mîntuim într-un ceas de acestŭ nepriietin, pre lîngă voia lui Dumnedzău, însă să facem aşea:

Zac. 21. Oastea den loc de aicea, cît va trece pîrîul, îndată să să tocmască stoluri, să-şi ţie cineşi, bulucul, rîndul, care după care va merge şi-şi va ţine locul. Noi, léşii, om ţine fruntea, după noi oştile mării-sale cneadzului de Ardeal, după oştile ungureşti, măriia-sa Ştefan-vodă cu oastea sa, că hie cîndŭ capetele şi mai pre urmă să hie să cade. Ieste, cum înţăleg, de aicea o dumbravă de ţine cîţva. Deci, pănă om trece dumbrava, va merge încet oastea, iară cum om trece şi or ieşi la vedere oştile, nemică neoprindu-se, să purceadă rîndŭ după rîndŭ în treapădul calului cel mare. Că să hie grije de vreo oaste în cîmpŭ, să ne stea înainte, acéia grije nu ieste. Ce, cum ne vor vedea, de altă nu s-or apuca, ce îndată de şanţuri să facă. Să facem dară cu toţii năvală, pănă n-au şanţuri şi la grabă aşea de sirgŭ, nici sinéţele nu să slobod toate. Iară cetatea că ce va da cu pusei ori cu sacaluşe, acelea puţină pagubă fac în oaste, ales care mişcă şi la un loc nu stă. Nu toate cîte să slobod glonţurile nemerescŭ, mai largŭ ieste pe de laturi decît omul. La noi este o poveste, că cine piere de glontŭ de tun, tot era de fulger să moară. Mică ţintă este omul cu sabie zmultă şi mai lesne streleţului a nemeri o vrabie, decît pe un om călare cu arme. Graba pierde, adevărat, de multe ori, iară de multe ori izbîndéşte. Aicea anume graba trebuieşte, cu dînsa să ne mîntuim de acestŭ fél de nepriietin, că intr-altŭ chip, de nu om nevoi să-i spargernŭ pînă nu să întărescŭ cu şanţuri, nice noi, cîţi sintemŭ, nice de ar veni singur craiul, stăpînul mieu şi înăriia-sa cneadzul de Ardeal, nemică nu le vom face. La ce zăbavă va veni apoi lucrul, să să socotească şi noi aicea fără cară, fără hrană, ţărîi aceştiia va aduce zăbava noastră cu acestŭ nepriietin mare scădere."

Zac. 22. Acéstea sfătuia Condraţchii, care toate priimindŭ şi Ştefan-vodă şi Petchii Istiuan, s-au slobodzit sfatul şi a dooa dzi dez-de-noapte, cum au trecut Sirétiul în vad oastea, au purces deodată, pe cum să alesésă la sfatul de cu sară. Iară numai deodată s-au ţinut ungurii de acéia socoteală, pănă au trecut dumbrava. Iară cît au trecut dumbrava, léşii îndată au purces în bici spre cetate pre la luc-şéni, iară ungurii, cît au ieşit din dumbravă la vedere şi au zărit hărăţii! cazacilor tîmpinat cu fruntea léşilor, că avea Timus cu sine şi 200 de tătari, în loc au stătut Petchii Iştuan şi Ştefan-vodă. Léşii cum s-au tîmpinat cu tătarîi şi cu cazacii călări, îndată i-au împinsŭ şi au statut în tocmală pre culme asupra taberii Căzăceşti, aşteptîndŭ pre oastea ungurească şi pre Ştefan-vodă cu oastea de ţară, totdeauna trimiţîndŭ rînd după rînd, să vie mai curundŭ, ce n-avea cui dzice. Au aşteptatŭ Condraţchii de doaî ceasuri aproape, să vie ungurii, ce, dacă au vădzut că nu foloseşte, au suduit în gura mare pe Petchii Iştuan serdariul lui Racoţii şi pre Ştefan-vodă şi au dzis să dzică trîmbiţa de războiŭ. Să rupsese den catane, den oastea lui Petchii Iştuan, vro 200 de catane, foarte de treabă oameni şi den moldoveni pre acéia samă şi au purces asupra cazacilor, direptŭ supt cetate.

Zac. 23. Cazacii, cum au simţit de léşi că sîntŭ, cum au început a săpa şanţuri împregiurul taberii sale. Unii să apăra de léşi, alţii săpa barbatéşte, de arunca pămîntŭ pre căruţe şi într-o mica de ceas au rădicat şanţŭ, deodată mic, cît era amu piedică cailor.

Zac. 24. Léşii cu năvala dentîi au mărsŭ pănă în tabără, ce daca au vădzut că nu vin celelalte oşti, s-au dat înapoi cu steagurile, pe după casele Tătăraşilor şi după beséreca de acolea şi în nişte pomeţi ce era si au stătut păn îndesară. Şi de acolea apoi s-au mutat în prejma cetăţii despre Ipotéşti aproape de cetate, numai preste un dîmbŭ, cît covîr-şiia glonţurile den cetate. Au venit îndesară şi Petchi Iştuan cu oştile sale şi au descălecat pre dîmbŭ despre lucşéni, iară Ştefan-vodă au venit şi au descălecat aproape de léşi. Şi aceste toate nu-ţi scriu, lăudîndŭ vreo parte, ce tocma cum au fostŭ, nu să fac laudă oştii leşăşti, am prea mulţi de ţară martori.

Zac. 25. Preste noapte au făcut cazacii şanţuri şi ş-au întărit tabăra, cît nu era a gîndi să-i mai dobîndească. Şi aşea s-au plinit toate cuvintele a lui Condraţchii grăite mainte. Nice mai năvălea nime la tabăra lor, ce îmbla numai cu harţuri şi din tătari şi den slugile lui Timus ieşiia denafară. Iară tătarîi au stătut pănă a triia dzi şi fiindŭ preste hirea lor a hi închişi, s-au cerşut mîrzacul carele era cu dînşii, să fie cu voia lui Timus, să-i sloboadze, pănă nu-şi pierdu caii. Ce trăgîndu-să mîrzacul să margă, Timus den mîniie dobitocească i-au tăiatŭ capul mîrzacului. Iară tătarîi totuşi într-acéia noapte au plecat den tabără şi au luat dentîi în sus pe la Cernăuţi, apoi pre la Hotin spre Movileu. Acolo, la ţinutul Hotinului, le-au ieşit pîrcălabul de Hotin, Jora, să le ţiie calea cu o samă de oameni. Ce, s-au supus tătarîi într-o vale şi s-au întorsŭ asupra pîrcălabului cu toţii şi îndată au plecat fuga pîrcălabul cu oamenii săi. Şi la goană, că i-au gonit tătarîi cîţva loc, au perit cîţva de ai noştri la acél războiaş, fără ispravă. S-au pomenit la sosirea lui Timus la Suceavă, cum au sosit el singur şi au mărsŭ la Dragomirna mănăstirea. Iară alte cete pre la toate mănăstirile au purces în j acu. Ce Timus au apucatŭ cu o dzi înainte, de au întratŭ in tabără, iară celelalte cete de sirgu le-au plătit Dumnedzău plata pentru jacul caselor sale, că au mărsŭ oastea lui Ştefan-vodă de le-au ieşit înainte, de le-au ţinut calea şi s-au topit cîteva cete cu totul.

Zac. 26. Ştefan-vodă, după ce s-au aşedzat ostile împregiurul cetăţii şi taberii Căzăceşti, au pus puşcile cîte avea şi bătea în tabăra căzăcească, cu puţină stricăciune cazacilor, că-şi făcuse ei găuri în pămîntŭ. Apoi, pentru spaima şi cetăţii, au mutat puşcile în tîrg şi den tîrgŭ au bătutŭ şi alăturea cu cetatea şi în tabără. Ieşiia dentîiŭ cazacii şi călări cu harţuri, însă puţine dzile. Şi după obiceaiul său, au dat într-o dzi năvală la pusei în tîrg şi venise aproape de pusei, cît una ce era mai aproape amu o apucase. Ce, şi atuncea îndereptîndu-i léşii, s-au întorsŭ cazacii în tabăra lor şi de atuncea numai ce ţinea şanţurile sale şi fura hrană de cai şi apă despre apa Sucevei den vale, pănă au mutat Con-draţchii şi dentr-acolea 4 steaguri de léşi şi i-au închis şi dentr-acolea cu acéia straje. Şi apoi au mutat şi ungurii o samă de oameni şi aşea au rămas cazacii închişi şi strînşi de toate părţile.

Zac. 27. Cîndŭ să lucra acéstea la Suceavă, craiul lişăscŭ Cazimir cu 40.000 de oameni coborîia asupra cazacilor, de care coborîtul craiului ştiindŭ Ştefan-vodă, au trimis la craiul, cerîndŭ agiutoriŭ den oastea sa, să-i poată sparge pre cazaci de supt cetate şi tot într-acéia dată şi la Racoţii cneadzul Ardealului. De la amîndoi fără zăbavă au venit agiutoriu, ca pre craiul leşăscŭ, timpinîndŭ soliia la Halici pre Nistru, îndată au pornit pre Dinofŭ polcovnicul cu 600 de némţi, cu 4 pusei şi o pivă. Iară de la Racoţii, singur hatmanul lui, Chimini lanăş, au coborît ca vro 6.000 de oameni. Iară întîi de la craiul leşăscŭ sosindŭ némţii, s-au pus în deal, direptŭ asupra cetăţii, peste drumul carele vine den tîrgŭ pre supt cetate. Şi au tocmit puşcile şi pioa direptŭ deasupra taberii şi-i bătea foarte tare, cît şi pen găuri îi nemeriia puşcile şi pioa. Şi acéle pusei apoi curundŭ au scurtatŭ dzilele şi a lui Timus, cu direptŭ giudeţul a lui Dumnedzău, pentru prada care făcuse beséricilor.

Zac. 28. După acéia Chimini lanăş, dacă au sosit cu oastea cneadzului de Ardeal, au trecut spre locul unde stătusă şi Petchii Iştuan, aşedzîndŭ şi toată tabăra ungurească încă mai aproape de şanţurile Căzăceşti.

Zac. 29. Cazacii amu fiindŭ la mare strînsoare de hrană, închişi den toate părţile, amu pieile de pre cai morţi lua şi le herbea, şi opincile, rădăcini mîncă, obosiţi de străji totdeauna şi străbătuţi de pusei. Timus perit de glonţŭ de tun, cum dormiia supt cortul său, macara că era în pămîntŭ întins, l-au nemerit în picior glonţul, după care lovitură pănă a triia dzi au stătut mortŭ. Rădicase pre unul anume Theodorovici hatman, după moartea lui Timus, ce n-avea nici o putere amu cazacii, numai ce era de perire spăimîntaţi. Şi într-o noapte, făcîridu-să spaimă în tabără a lor, au dat toţi ca oile de la şanţuri la podul cetăţii şi acolea împingîndŭ cei de pre urmă pre cei dinainte, au cădzut de pre pod în şanţŭ, fărămîndu-se, alţii pe-ntunérec sărindŭ de bunăvoie în şanţŭ, şi au perit mulţi den cazaci într-acea noapte den spaima acéia. Şi să să hie ştiuţii de cei denafară spaima ce să făcuse la cazaci, luată era tabăra atuncea.

Zac. 30. Făcusă o năvală némţii craiului leşască asupra şanţului căzăcescŭ cu trei dzile mainte de ce să rănise Timus. Pre amiadzădzi era, cîndŭ Di-nov polcovnicul de némţi, socotindŭ fără grije pe cazaci, au dat ştire şi la léşi şi la unguri, la vremea ce vor audzi doba lui, să dea de toate părţile năvală, făcîndŭ el cu oamenii săi năvala la şanţuri. Si aşea au fostŭ, că au mărsŭ némţii şi cu năvala dentîiŭ luasă de la cazaci o bucată bună de şantŭ. Ce, ne-sărindŭ ungurii şi ai noştri de pe alte locuri, să facă cazacilor spaimă, s-au pornit toată căzăcimea cu singur Timus la locul unde cuprinsésă némţii şi nu din sinéţe, ce apucîndŭ drugi, hloabe, sinéţe de a ţiiş, au împinsŭ pre némţi de la şanţuri şi sărindŭ după dînşii asupra unii rîpi, cum să suie drumul de la tîrgu pe supt cetate, au perit némţi la acéia rîpă cîţva, cît dzăcea tecsite trupurile de némţi dentr-a-céa năvală la rîpă.