Zac. 2. Ce nu era să treacă pre Barnovschii-vodă şi fîrşitulŭ dzilelor trage cu de-a sila pre om. Cît au sosit boierii la Ustiia, unde şedea în Ţara Leşască, cu veste că ţara iară-l pofteşte să vie la domniie, cu mare bucuriie au priimitŭ aceia veste. Neştiutor gîndul omenescŭ, singur de sine la ce merge şi la ce tîmplări apoi soseşte, îndată ştire au dat şi craiului şi domnilor în Ţara Leşască, poftindŭ voie să margă la scaunul ţărîi cei de moşie. Şi îndată s-au gătit den Ustiè şi au purcesŭ spre ţâră şi la margine amu îl aştepta boierii şi slujitorii cu mare bucurie.

Zac. 3. Mainte de purcesul lui Barnovschii-vodă den Ustiia, un leah megiiaş de a lui, totdeauna îl sfătuiia să nu margă, să nu-şi dea viaţa fără grije pe viaţă cu grije şi cu cumpănă, arătîndu-i lunicoasă lucrurile domniei de Moldova supt împărăţie păgînă. Şi ce i-ari lipsi, fiindŭ ca şi un domnŭ în ţara lor, fără grije, cu tîrguri, cu sate? Iar Barnovschii-vodă să hie răspunsŭ leahului la acéle cuvente a lui: „Dulce este domnia de Muldova !" Iară leahul cătră dînsul: „Iară şi obedzăle turceşti încă sintu grele!" Şi apoi aşea au ieşitŭ cuventele leahului, cum au dzis.

Zac. 4. Cum au sosit Barnovschii-vodă în Iaşi den Ţara Leşască cu bucuriia tuturora, au stătut după'gătire de calea Ţarigradului, că nu era alţii mijloc, numai să margă la împărăţie, să ia de acolè domniia după sărutatul poalei împărăteşti. Svătuia mulţi în multe chipuri şi s-au cercatŭ şi la Abăza-paşea, care era paşă la Silistriia pe atuncea, ce nu era altŭ mijloc, numai de mărsŭ la împărăţiie. Şi atuncea s-au prilejitŭ de chiemasă împărăţiia şi pre Mătei-vodă den Ţara Muntenească la sărutatul poalei împărăţiei şi după cîteva fapte şi a lui Matei-vodă împrotiva împărăţiei, cu scosul lui Lion-vodă şi apoi a lui Radului-vodă, feciorul lui Alexandru-vodă. Iară tot era mai iuşoare lucrurile lui Matei-vodă, că n-au ieşitŭ într-altă ţară, cum ieşisă Barnovschii-vodă, suptŭ ascultarea altui stăpîn, craiului leşescŭ.

Zac. 5. Deci să aducă turcii mai pre lesne pre Barnovschii-vodă la mîna sa, pre Matei-vodă l-au pornitŭ fără zăbavă cu steag de domniie în Ţara Muntenească, iară Barnovschii-vodă n-au pututŭ hălădui de perire, precum vei afla la rîndul său.

Zac. 6. Purcesésă cu Barnovschii-vodă mulţime de boieri şi fruntea curţii, preoţi, călugări, cu un gîndŭ şi glasuri cu toţii, să să roage împărăţiei să li se dea domnŭ Barnovschii-vodă, între carii era şi Lupul vornicul. Ce, vădzîndŭ că mulţi sfătuia pre Barnovschii-vodă să omoară pre Lupul, ştiindŭ amestecăturile lui şi mergîndŭ Barnovschii-vodă pe la Matei-vodă, pen Bucureşti, au stătutŭ Lupul Vasilie vornicul, vădzindŭ că-i a merge pe la Matei-vodă, carele ştiia den Ţarigrad toate îmbletele lui, au névoitŭ cu toate mijloacele să să întoarcă îna-poiŭ în ţară, dzicîndŭ cătră Barnovschii-vodă că 1-or gîlcevi grecii pentru scosul lui Alexandru-vodă şi pentru morţii ce să făcuse în greci la scosul lui Alexandru-vodă. Deci, ca un creştin Barnovschii-vodă ce era la hire, l-au slobodzitŭ. Iară dacă s-au adunat cu Matei-vodă şi au oblicit Matei-vodă că s-au întorsŭ Lupul vornicul, îndată au răpedzit după dînsul, să-l întoarcă. Ce, să păzisă bine Lupul Vasilie vornicul cu marşul şi nu l-au apucat în cale. Nice era în puterea lui Barnovschii-vodă să trimaţă aice în ţară, să-i facă vreunŭ rău Lupului vornicului, nefiindŭ încă cu domniia dată şi stîndŭ după grijea lucrurilor sale.

Zac. 7. De la Matei-vodă au mărsŭ Barnovschii-vodă pe la Abăza-paşea, pen Silistria. Cit au putut

Matei-vodă, au luptatŭ pentru dînsul şi la Abăza-paşea, şi la Poartă şi să arăta Abăza-paşea foarte blîndŭ şi cu cuvente mîngăioasă. Ce turcii cu săgeţi de bumbacŭ ucig pre oameni şi lor pot să slujască acéle cuvente a sfintei Scripturi: „Оумакижше слокеса паче их паче и тасж стрълыы" <„Muiatu-s-au cuventele lor mai mult decît untŭ-de-lemn si acele sint săgeţi" >.

Zac. 8. Dacă au sosit la Ţarigrad, vădzindŭ veziriul atîtè gloate de ţară cu Barnovschii-vodă, i-au învăţatŭ să nu strige pentru Barnovschii-vodă, ce să tacă, să să lasă pre mila împărăţiei, că i-or face perire. Ce, gîndindu-să boierii că este agiunsŭ veziriul de la cineva cu daruri, totdeauna striga şi da răvaşe la veziriul, cum nu priimăscŭ pre altul şi să punea cu gloatele la locuri ca acéle, să să vadză şi de singur împăratul. Şi acéia apoi au mîncatŭ capul lui Barnovschii-vodă, că pîră de la nepriietini nu lipsiia, mai ales de la Lupul Vasilie vornicul, pe la priietinii lui den ţară, cu cărţi, cum, de 1-or slobodzi viu pre Barnovschii-vodă, Ţara Moldovei va hi cu léşii totuna şi este ca o iscoadă a léşilor. O, îndrăcite a voitoriului de rău veninuri, ce nu scorneşte limba amară a nepriietinului!

Zac. 9. Acelea adoogîndu-se la împărăţiie asupra lui Barnovschii-vodă, după fapta ce i să prilejise, de ieşisă den ţară, den domniia dentîi în Ţara Leşască şi Abăza-paşea încă-i era pîrîş şi mai ales dzilele lui cele fîrşite, loviră supt acéia vréme cazacii pre Marea Neagră, numai ce s-au ales cu sfatulŭ împărăţiei să piiaie Barnovschii-vodă.

Zac. 10. Stătusă voia împărăţiei, pe toţi cîţi Venisă cu dînsul, ori să-i puie supt sabie, ori să-i dea pe la cătărgi. Ce cine era muftiul, capul legii turceşti, n-au pozvolită, ce au dzis: „Ce-i vinovată gloata? Capul să să piiardză, să vor potoli gloatele."

Zac. 11. Au priceputŭ Barnovschii-vodă cu cîteva dzile perirea sa şi amu din chisoare (că-i închisésă cu cîteva dzile mainte veziriul cu porunca împărăţiei), Scrisesă o carte aicea în ţară la îmma-sa, care carte pre cuventele lui s-au cunoscută că era asupra morţii acéia scrisoare. Şi aşea, într-o dzi l-au luatŭ de la împărăţiie şi, la vederea divanului, prăvindŭ şi singur împăratul pe fereastră perirea lui, i-au tăiat capul. Iară boierii, o samă den capete, era închişi şi aştepta şi ei din ceas în ceas perirea, iară céialalţi boieri mai de gios şi gloatele, ce era toţi spăimaţi de grijea morţii, pen toate unghiurile ascunşi, au petrecut cîteva dzile cu mare grije.

Zac. 12. Nu putem să trecem cu pomenirea nişte tîmplări ce s-au prilejitŭ în Ţarigrad, după perirea cestui domnŭ, care, nu numai în ţară aicea, ce plin este Ţarigradul pănă astădzi. De un cal a lui Barnovschii-vodă, ducîndu-1 la grajdiuri împărăteşti, după perirea lui, în céieş dzi s-au trîntitŭ calul gios şi au muritŭ în locŭ. Şi a doa dzi noaptea au arsŭ şi Ţarigradul pănă <cîteva> mii de case. Acéstea că s-au tîmplatŭ, ori că s-au tîmplatŭ atuncea ce se poate prileji şi altă dată, ori s-au mai prilejit, ori că au arătat Dumnedzău singe nevinovat, că era Barnovschii om dumnădzăierescŭ şi mare rugătoriŭ spre Dumnedzău. De care măr-turisiia Toma vornicul, fiindŭ postelnic al doilea la dînsul, că în multe nopţi l-au zărită pe la miiadză-noapte îngenunchiatŭ înaintea icoanei la rugă, cu mare osîrdiie.

Zac. 13. Era la hirea sa Barnovschii-vodă foarte trufaş şi la portul hainelor mîndru, iară la inimă foarte direptŭ şi nelacom şi blîndŭ. Mănăstiri şi beserici cîte au făcutŭ, aşea în scurtă vréme, nice unu domnŭ n-au făcutŭ. Făcut-au alţi domni şi mai multe, iară cu mai îndelungate vrémi, în 40 de ai unii, alţii în 20 de ani, iară elŭ în trei ani. Mănăstirea în oraş aicea, ce să dzice Svinta Mariia, şi Hangul la munte, şi Dragormirna lîngă Suceavă au fîrşit şi au urdzit şi Bîrnova pre numele său, supt dealul <Pietrăria> lîngă Iaşi şi au istovită şi beserică acea mare în Liov în tîrgă, unde este şi chipul lui scris. Cu toate bunătăţi era spre ţară, iară de sine, cu purtatul trébilor împărăţiei, pre mărturia a mulţi boieri bătrîni, foarte slabă. Să pomeneşte den dzilele lui şi o iarnă ce cădzuse în luna lui martă, care iarnă dzic iarna lui Barnovschii-vodă, pănă astădzi. Fost-au perirea lui în anul 7141 <1633>, iuni 16 dzile.

Zac. 14. Trupul după perire au stătutŭ înaintea curţii împărăteşti pănă îndesară. Apoi, au învăţat veziriul să sloboadză un boier in, care va hi fostŭ chihaia lui, care slujbă să prinde la turci, cum este postelniciia cea mare la noi în ţară. Deci, au slo-bodzit pre Costin postelnicul, care era postelnic mare la Barnovschii-vodă. Au mărsŭ şi au luat oasele dinaintea curţii şi le-au dus la patrierşie1 şi acolea pre scurtŭ, pre cît au lăsat vremea de atuncea, l-au astrucat în patrierşie, în céiaşi noapte. Şi de acolo apoi Vasilie-vodă spunŭ să hie adus oasele aicea în ţară.

Zac. 15. La slobodzitul lui Costin postelnicul din chisoare, au întrebatŭ ceauşii, cu pază 1-or slobodzi, au fără pază? Au dzis chihaia veziriului: „Unde să fugă, săracul?" Ce, de atuncea ceialalţi boieri, ce mai era închişi şi cei ascunşi au apucatŭ mai la sufletŭ cu nădejde de viaţă, dacă au vădzut pre Costin că l-au lăsatŭ fără pază, să astruce oasele. Apoi, a doa dzi, dacă au vădzutŭ chihaia veziriului pre Costin postelnicul că au venitŭ dez-dimeneaţă iară înaintea lui, au dzis: „Săracul, el au venit ca o oaie singur iară la închisoare. Pasă la céielalţi, vei ieşi şi tu şi ei în puţină vréme." închişi den boieri era Ghenghea logofătul, Başotă hatmanul, Cehan vornicul, Roşea visternicul, Costin postelnicul.

Zac. 16. A treia dzi după astrucarea lui Barnovschii-vodă într-o noapte trecuse împăratul pre acéle vremi soltan Murat, în céia parte, la Scuder. peste Bohazŭ, la primblare şi au întrebat pre veziriul: „Aşedzat-au domnŭ la Muldova, în locul ghiaurului ce au perit?" Au răspunsŭ viziriul că nu s-au pus încă domnŭ, ce pre cine ar hi voia împărăţiei să să puie, să nu stea acéia ţară fără domnŭ. I-au răspunsŭ împăratul: „Chiamă pre ghiaurii, ce-s boieri acei ţări si pre cine ori vrea ei să-şi aleagă domnŭ, să le hie datŭ". Deci, îndată, tot într-aceiaş noapte, au trimis veziriul cu caicul la boieri, unde era închişi şi au luat iară pre Costin postelnicul, înspăimatŭ că-i ducŭ noaptea să-l înece, ori să-l muncească pentru avuţiia lui Barnovschii-vodă. Dacă l-au dus înaintea viziriului, i-au dzis: „Iată că împăratulŭ vă iartă capetele şi sunteţi de acmu slobodzi şi să mergeţi să vă alegeţi domnŭ, pre cine veţi pofti".

Zac. 17. Întorsŭ Costin postelnicul den spaimă cu bucurie de la viziriul la ceialalţi boieri ce era închişi, le-au spus vestea. Şi au slobodzit şi pre céielalţi boieri, de ş-au mărsŭ cu toţii la un locŭ şi îndată au stătut la sfatŭ cu toţii şi au ales pre Moysei-vodă în locul lui Barnovschii-vodă, cu a doa domniie.

Capul alŭ cinsprădzécè

Încep. 1. Au mărsŭ a doa dzi toţi boierii şi gloatele la gazda lui Moyseiŭ-vodă şi de acolo la curţile viziriului, de au luatŭ căftanŭ de domniie şi fără zăbavă au purces spre ţară, iară cu câteva datorii, făcute de cheltuiele ce s-au făcut den asupreală turcilorŭ.

Zac. 2. Nu ieşiia suspinul dentre toţi pentru moartea lui Barnovschii-vodă, ce toţi jăluia pre Lupul vornicul, căruia toate pîrăle să oblicise. Deci, încă den cale au ales Moysei-vodă pre Cehan vornicul, şi pre Roşea visternicul, şi pre Banul, să vie înainte, să prindze pre Lupul vornicul. Ce, precum era paza cestora ce mergea să-lŭ prindze, cu multŭ mai mare pază avea Lupul şi mai meşter, şi mai cu pază. Avîndu ştire de toate, cîte i să gătisă, au fugitŭ den Iaşi şi în cîteva dzile au fostŭ tupilat aicea în ţară pen păduri. Apoi pen Ţara Muntenească au trecut în chipul neguţitorescŭ la Ţarigrad. Iară casei lui şi îmmei sale şi surori ce au avut, dacă au venitŭ Moyseiŭ-vodă în scaun, nice o asupreală n-au făcut, ce încă socotinţă avea giupîneasa lui şi cuconii de Moysăi-vodă, pre care lucru să poate cunoaşte hirea creştină a lui Moysei-vodă, măcar că Ştiia că îndată ce au mărsŭ Lupul vornicul în Ţarigrad, îmbla după domniie.

Zac. 3. În cale fiindŭ Moysei-vodă, iară lui Abăza-paşea amu venisă porunca de la împărăţiie să să gateadză asupra léşilor, carii aşea supusesă pre moscali, cît craiul leşăscŭ Vladislav nu mai ieşiia den Ţărîle Moscului cu oşti. Şi amu pierduse toată puterea a stare împrotiva léşilor moscalii şi pănă în stoliţa Moscului ţinea cetăţile léşii şi mulţi din capetele Moscului priimiè să fie craiul leşăscŭ şi la dînşii împăratŭ.

Zac. 4. Deci trimisesă moscalii sol la turci, giuruindu-le Cazanul şi Azderhanul, doă ţări tătărăşti care ţinu şi acum supt mîna sa moscalii, numai să le dea agiutoriŭ împrotiva léşilor. Şi le-au dat agiutoriŭ atunceşi, orînduindŭ pre Abăza-paşea de pe Volga să fi fost oferite turcilor, care n-aveau cum să ajungă acolo cu graniţele lor. cu toate oştile turceşti, cîte sîntii de la Buda pănă la Nistru şi ţărîle amîndoaă, Ţara Muntenească şi ţara noastră şi pre tătari. Şi au lovit întîiŭ ordele lui Cantemir cu trecătoarea Nistrului la Hrinciuc, mai gios de Hotin, Ţara Leşască şi robise Podoliia şi cu cîţva plean întorcîndu-să, i-au gonitŭ Coneţpolschii hatmanul, carele era lăsat aicea la margine de crai, pentru paza despre aceste părţi. Şi i-au agiunsŭ pre tătari aicea în ţară, pe Prutŭ, în preajma Cornul lui Sasŭ şi i-au lovit, de au scos toţi robii, cîţi luasă şi au perit cîţva den tătari.

Zac. 5. În luna lui avgust, v leato 7141 <1633>, au sositŭ Moysei-vodă în scaun şi bine încă nea-şedzatŭ, au intrat şi Abăza-paşea cu oşti în ţară, la octovrie 7, v leato 7142 <1634> (şi dentr-acesta anŭ sintŭ începute şi dzilele vieţii mele), cu care depreună şi Moysăi-vodă cu ostile ţărîi au purces spre Ţara Leşască şi au pus tabăra Abăza-paşea pre Nistru, unde cade apa Smotriciului, care apă vine pre la Cameniţă, în Nistru.

Zac. 6. Puterea toată a léşilor era cu craiul asupra Moscului, ce, cît au pututŭ a strînge Coneţpolschii hatmanul oaste şi leşască, şi căzăcească, ca pre 12.000 de oameni, au pus tabăra sa şi el supt Cameniţă, despre capiştea armenească. Iară Abăza-paşea, lăsindŭ tabăra pe Nistru dincoace, precum s-au pomenitŭ, singur cu toate oştile de războiŭ, au trecut Nistrul şi au mersă direptŭ asupra taberii leşeşti, avîndu cu sine de toate oşti, cu tătari, cu îmbe ţărîle, Ţara Muntenească, cu domnul lor, Matei-vodă şi ţara noastră, ca 30.000 de oameni de războiŭ.

Zac. 7. Léşii grijise şanţurile bine cu pusei şi cu pedestrime şi au ieşit şi ei cu călărimea denafară de şanţuri. Au dat năvală turcii cu mijlocul oştii foarte tare şi aripa den-a-direapta a tătarilor, pănă s-au amestecat cu călărimea léşilor. Iară aripa den-a-stînga, a domnilor, ori nedeprinse hirea ţărîlor acestora la foc, ori nu-i trăgea inima pre munteni şi pre ai noştri să margă creştin asupra creştinului, au stătut mai slabŭ. Iară şi turcii cu tătarîi n-au zăbăvitŭ multŭ, apropiaţi de şanţurile léşilor, pentru focul care da foarte desŭ, cu moarte în turci şi în tătari, ce s-au datŭ şi ei înapoi. Şi s-au mutatŭ Abaza-paşea cu toată oastea despre o vale, care este aproape de Cameniţă, anume Mucşa şi iară au tocmitŭ oastea. Şi amu cu săbiile zmulte asupra moldovenilor şi a muntenilor turcii, să margă de frica lor la năvală. Şi au dat Abaza-paşea al doilea rîndŭ cu toate oştile năvală asupra léşilor şi înfrînsésă o roată de leşi, ce le-au ieşitŭ alte roate în sprejeneală şi n-au făcutŭ nemică, nice cu a doa năvală, să poată răzbi tabăra leşască.

Zac. 8. Stătut-au războiul peste vréme de chindie şi se mira domnii, cu ce mijloc ari spăriia pre Abaza-paşea de la Cameniţă, că să ia tabăra leşască, pusă la un locŭ ca acéia şi supt o cetate ca acéia, nu era putinţă. Ce, au făcut veste pen nişte călăraşi, cum au datŭ călăraşii de nişte oşti Căzăceşti cu tabăra legată despre Nădăboru, vinitoare într-agiu-toriŭ léşilor. Şi den cuvîntŭ în cuvîntŭ, au sositŭ pănă la Abaza-paşea vestea acéia, care vrîndŭ să ştie Abaza-paşea de adevăratŭ şi întrebîndŭ pe Moysăi-vodă, au adus călăraşii înaintea lui, învăţaţi să adeverească lucrul, cum aşea este şi cum au vădzutŭ cu ochii lor peste pădurea Nădăborului oastea. Au stătut în gînduri îndată Abaza-paşa, de purces spre tabăra sa, spre Nistru, vădzîndŭ că n-are ce face şi oştii leşeşti şi socotindŭ şi răceala acestor doă ţări la bătaie şi au purces într-acéiaşi dzi cu noaptea îndărăptŭ.

Zac. 9. Léşii încă bucuroşi că s-au mîntuitŭ de nepriieteni, n-au gonitŭ ce au stătut pre loc, păzîn-du-şi tabăra lor. Iară Abaza-paşea, să nu să întoarcă de tot fără veste, înţelegîndŭ de unu oraşŭ leşescŭ pe Nistru, în gios de Cameniţă, anume Studeniţa, au purces asupra celui tîrgşorŭ la care puţinei haiduci era de paza cetăţii. Ceielaltă gloată, tot ţărănime, strînşi de pen pregiurŭ, au fostŭ bejenari. S-au apărat doă dzile tîrgul, iară spre a triia dzi haiducii au fugitŭ cu noaptea spre Cameniţă. Iar ţărănimea toată, cîtă era strînsă acolea, au cădzut'în robiie la turci şi la tătari. Acolea, la năvală, au căutatŭ şi alor noştri a merge, iară totuş s-au datŭ ştire haiducilorŭ să fugă, să nu piaie.

Zac. 10. Mare veste siliia Abaza-paşea să scoată Studeniţii si ce-au fostŭ fruntea de oameni au ales şi i-au trimis la împărăţiie, scornindu-le nume de oameni mari în Ţara Leşască. Şi o fată ce să prilejise între roabe, foarte iscusită de trup, au trimisu-oă la împărăţiie, puindu-i nume că este fata hatmanului leşăscŭ.

Zac. 11. S-au întorsŭ după acéia izbîndă Abaza-paşea spre Dunăre, cu gîndŭ foarte rău şi pre domni, şi pre boieri, pentru însălătura care s-au aflatŭ apoi, c-acéia cu cazacii la Nădăbor, ce s-au fostŭ scornitŭ, n-au fostŭ nemică. Şi dacă au sositŭ aicea la Iaşi, au stătut cu corturi în şes despre mănăstirea Balicăi şi a doa dzi era aşedzatŭ gîndul lui să prindze pre toţi boierii, să-i puie în obedzi, să-i ia cu sine, să să plătească la împărăţie de ponoslŭ, că i-au fostŭ ţărîle acéstea de sminteală. Ce, un turcŭ orbŭ de un ochiŭ, priietin lui Costin hatmanul, au descoperitŭ gîndul lui Abăza-paşea şi au fugitŭ boierii, în céiaşi noapte den Iaşi, de-au âgiunsŭ pănă în dzuoă la Pobrata mănăstirea.

Zac. 12. A dooa dzi, strîngîndŭ pre Moysei-vodă pentru boieri Abaza-paşea, au datŭ seamă că s-au dus pentru graba birului întîrdziiat fiindă birul. Iară alţii şoptiia lui Abăza-paşea că s-au dus boierii la leşi, să-i pornească pe leşi pe urma lui. Şi aşea s-au fîrşită venirea lui Abăza-paşea asupra léşilor. In anul 7142 <1633> toamna la noievrie, au trecută Dunărea înapoi, spre scaunul său.

Zac. 13. Şi cît s-au aşedzată, nepărăsit pîrîia pre domni, ales pre Moysei-vodă. Iară Matei-vodă fiindu-i cirac, ş-au tocmită prea lesne lucrurile la dînsul. Iară Moysei-vodă n-au putută trăi multă în domniie de pîrîle lui, ales fiindă acolea şi Lupul vornicul, cunoscută mai deinte lui Abăza-paşea. Ce au domnită Moysei-vodă, după Abaza-paşea, numai peste iarnă. Deci, la primăvară i-au venită maziliia şi s-au dat domniia lui Lupu Vasilie vornicul de sultan Murat.

Zac. 14. Iară Moysăi-vodă, după maziliia sa den domniie, sătul de binele turcilor, au mărsă în Ţara Leşască, petrecut de boieri cîţva pănă la margine, undeşi apoi, după cîţva ani petrecuţi în odihnă, cu ocine în Ţara Leşască şi cinste de la leşi, ş-au fîrşit şi viaţa pre vremea domniei lui Dabijè-vodă.

Capulŭ alŭ şésesprădzécè

Încep. Fericită domniia lui Vasilie-vodă, în care, de au fostă cîndva această ţară în tot binele, şi bivşug, şi plină de avuţiie, cu mare fericiie şi trăgănată pănă la 19 ani, în dzilele aceştii domnii au fostă, în anii dentîiŭ cu prepusuri de nepace iară între leşi şi între turci, iară apoi, după trei-patru ai, deşchidzîndu-şi calea împărăţiia Turcului asupra Persului cu soltan Murat pentru Vavilonul, aicea aceste părţi la mare păci şi linişti şi mare fericii era.

Zac. 2. Domniia cum s-au prilejit, de-au luat Vasilie-vodă, s-au pomenit la domniia lui Moysei-vodă, în capul al cincisprădzecilè, cum fugise Vasilie-vodă de frica lui Moyseiă-vodă, de aicea den ţară în Ţarigrad. Şi acolea, cunoscut la cîţva den capete şi mai vîrtos lui Abaza-paşea, care era pîrîş lui Moysei-vodă şi mai multă cu nevoinţa lui, i-au dat soltan Murată domniia, vădzîndu-l omŭ harnicŭ de acéia treabă.

Zac. 3. Dacă au luat domniia, nevrîndŭ să hie nemulţemitoriă lui Moysei-vodă, pentru binele lui, ce făcuse casei lui, neamestecîndu-se nice cu un rău asupra casei lui, au scris carte la Moyseiă-vodă, cu mare mulţemită pentru oamenii săi, căci n-au avut nice o nevoie şi lăsindu-i în voie, unde ari vrea să margă, ori spre ce parte volnic, fără nici o grije să fie, şi sfătuindu-l sa nu vie la Ţarigrad, pentru multe datorii ce avea Moysei-vodă în Ţarigrad. Şi să nu bănuiască că ce s-au prilejit aşea, fiindă aceste lucruri, ales a domnielor, supt orînduiala lui Dumnedzău, fără care nu iesă domnii.

Zac. 4. După aceasta ţărămonie, au purces Vasilie-vodă de la Ţarigrad cu domniia în ţară, în anul 7142 <1634>. Iară Moysei-vodă, strînsŭ cu casa lui şi cu Costin hatmanulă den boieri, au trecut în Ţara Leşască.

Zac. 5. Abaza-paşea iară să gătiia cu mare putere asupra léşilor, să-şi mai tocmască lucrurile a războiului celui dentîi care făcusă asupra lui Coneţpolschii la Cameniţă, pănă n-ari oblici împărăţiia că cu rîndul dentîi n-au lucrată atîta, cit da samă înaintea împărăţiei. Deci îndemna pre împărăţiia iară asupra léşilor şi sta de faţă şi solii moschiceşti la Ţarigrad, nevoitori, cu mare făgăduinţă împărăţiei de Cazanul şi de Azderhanul, să fie a turcilor. Şi numai, ce aştepta şi Vasilie-vodă, neaşedzat bine la domnie, să-i vie porunca de gătire de oaste, iară ca şi lui Moysei-vodă.

Zac. 6. Era şi solul leşască, den Ţara Moschicească pornit de craiul la împărăţiie, anume Tră-binschii, pre carele (dîndă ştire craiului Coneţpolschii hatmanul, cîndă veniia asupra lui Abaza-paşea cu oşti turceşti) îi trimisesă la împărăţiie craiul, între-bîndă de turci, ce pricină ar hi stricăciunei de pace cei legate la Hotin cu sultan Osmană. Şi au trecut solul acéia pen ţară, curundă în urma lui Abaza-paşea, în dzilele lui Moysei-vodă. Ce, oblicindu-l Abaza-paşea, au trimis de l-au oprită la Pravadiia, silindu-l să-şi dea soliia la dînsul, temîndu-se să nu se obliceasca prin soliia lui, acéia cale a lui, cum au fostă. Ce, nevrîndă solul să-i dea soliia şi răspundzindă că este trimis la singură împărăţiia, nu la unul den paşi, l-au oprit cîtăva vréme. Ce Leahul au silită cu mijloace de au dată ştire de sine la Poartă că este oprită şi au venită poruneă la Abaza-paşea să-l sloboadză. Şi numai ce i-au căutată a-l slobodzi. Iară aşe-i stricasă solului lucrurile la împărăţiie, cît nici o cinste n-au avut, care să cade solilor şi l-au pornitŭ cu răspunsŭ de scîrbă înapoi, fără zăbavă şi anume să hie gata Crăiia Leşască iară de sfadă.