Zac. 12. Omŭ boleac fiindŭ Radul-vodă şi de mîni şi de picioare, care boală podagra şi hirarga să dzice, n-au trăgănatŭ multŭ viiaţa şi acolea la Hîrlău s-au sfîrşit viaţa, în anul 7134 în dzile...

Zac. 13. De mare primejdii s-au prilejit de au scutit ţara atuncea moartea Radului-vodă, că să suisă tătarîi, cu singur galga-soltan den Crîmŭ şi cu Cantemir-paşea de aicea, den Bugeagŭ, cu 40.000 de tătari, cu prada în Ţara Leşască, pentru oprite cojoacele lor de leşi, legate la Hotin. Şi le-au ţinut calea ostile leşăşti cu Coneţpolschii hatmanul leşăscŭ, de curundŭ ieşit den Edi Cula, den chisoare, din Ţarigrad, iarăşi cu nevoinţa lui Radul-vodă. Şi aşea de rău i-au bătut pre tătari, cît şi soltanul şi Cantemir cu fuga au hălăduit. Ce vrea să-şi astupe ruşinea, veri, neveri, să prade ţara, dîndŭ vina Radului-vodă, cum să hie datŭ el ştire léşilor, să să găteadză asupra lor. Ce, dac-au înţăles de moartea lui Radul-vodă şi de domniia lui Barnovschii-vodă în locul Radului-vodă, n-au stricat în ţară nimica, fără ce au fostŭ de hrana cailor, că era Cantemir fîrtatŭ lui Barnovschii hatmanul şi satele lui, la boierie, niceodată nu fugiia den calea lor, cîndŭ trecea pe la Cernăuţi ordele în Ţara Leşască, ce petrecea Cantemirŭ la Toporăuţi cu dzilele în casele lui Barnovschii hatmanul.

Zac. 14. Oasele Radului-vodă cu cinste mare s-au pornitŭ de la Hîrlău în Ţara Muntenească, la mănăstirea făcută de dînsul în Bucureşti, cu Hrizea visternicul şi cu Trufanda postelnicul şi cu Costin postelnicul al doilè pe acéle vrémi. Iară în scaunul ţărîi domnŭ au stătut Barnovschii hatmanul.

Capulŭ alŭ doisprădzécè

Încep. 1. După moartea Radului-vodă celui Mare, boierii şi ţara vădzîndŭ pre Barnovschii hatmanul, omŭ de ţară şi fără cuconi şi cunoscut împărăţiei cu slujbele ce făcusă la Hotin, la sultan Osman şi ştiut şi căpeteniilor tătărăşti, ales lui Cantemir, cu carile legasă priietenşug încă den mîrzeciia lui, la Toporăuţi, la o trecătoare a lui în Ţara Leşască, au ales cu glasurile tuturora pre Barnovschii hatmanul de domniie şi au mărsŭ o samă de boieri la împărăţiie, de i-au adus steag de domniie.

Zac. 2. îndată ce au stătut Barnovschii-vodă la domniie, întîiŭ au stătut după grijea ţărîi ce-i vinisă asupra de tătari şi au trimis la galga-soltan daruri şi la Cantemir-paşea şi au întorsŭ vrăjmăşiia tătarîlor, ce gătisă ei asupra ţărîi şi apoi au stătut şi după aşedzarea ţărîi, care să stricasă foarte rău la Radul-vodă.

Zac. 3. Iară războiul atuncea a tătarîlor cu léşii au fostŭ aşea: neţiindu-sa léşii de cuvîntŭ ce-i legasă la Hotin, să dea Crîmului den anŭ în an 30.000 de cojoace, s-au sculat singur galga-soltanŭ, fratele hanului, şi Cantemir-paşea cu 40.000 de tătari şi au lovit Ţara Leşască în trei părţi. Pe o parte sîngur galga-sultan, pe altă parte Salmaşâ-mîrza, pe a triia parte Cantemir-paşea şi au prădat pănă la Socal şi pănă mai sus de Liov. Ce, i-au lovitŭ léşii şi întîiŭ pre singur galga-soltanŭ Coneţpolschii hatmanul şi cu Hmileţchii şi au pieritŭ acolea mulţime de tătari şi feciorul lui Cantemir şi au cădzut la robiie şi un frate a hanului, mai mieu de galga-soltanŭ, robŭ la leşi, carile apoi au ieşitŭ şi cădzusă han la Crîmŭ, de îmbla cu Hmil în Ţara Leşască. Iară partea lui Salmaşâ-mîrza şi a lui Cantemirŭ-paşea nu era de tot răsipite, că măcar că lovisă şi pe Cantemir-paşea iară léşii cu Liubomirschii, iară de tot răsipă acestor orde a face n-au putut. Ce, strmgîndu-se iară ordele la Nistru, la carii scăpasă şi galga-soltan, numai ce era să prade ţara, dîndŭ vina Radului-vodă, că au datŭ ştire léşilor de dînşii. Şi să nu să hie prilejitŭ moartea Radului-vodă şi nevoinţa lui Barnovschii-vodă, n-ar hi hălăduit ţara atuncea de mare primejdiie.

Zac. 4. Ce, cum floarea şi pomeţii şi toată verdeaţa pămîntului stau ovilite de brumă cădzută peste vréme şi apoi, după lină căldura soarelui, vinŭ iară la hirea şi la frîmseţele sale céle împiedecate de răceala brumei, aşea şi ţara, după greutăţile ce era la Radul-vodă (care vacurilor de miratŭ au rămas, cum au putut încăpea întru înţelepciunea acelui domnŭ acéia nemilă de ţară), au venitŭ fără zăbavă ţara la hirea sa şi pănă la anul s-au împlutŭ de tot bivşugul şi s-au împlut de oameni.

Zac. 5. Milele domnilor pot aşedza ţărîle, nemila şi lăcomia fac răsipă ţărălor. Făcusă Barnovschii-vodă mare volniciie curţii să dea numai la birŭ, o dată într-un an. Şi oricine den curteni de nevoie au răsăritŭ de la ocina sa, ori la satu boierescŭ, ori la sat domnescŭ, pre toţi i-au adus la breslele sale şi la locul său. Şi siliştilor, pe unde să pustiisă, au dat slobodzii, chemîndŭ oameni din Ţara Leşască şi aşea s-au împlutŭ ţara, în puţină vréme, de oameni.

Zac. 6. La al doilea anŭ domniei sale, i-au venit porunca de la împărăţiie să margă cu oştile ţărîi la Daseu, pentru întăritura Daşevului, că măcarŭ că legasă pacea aceasta la Hotin între turci şi între leşi, să nu îmbie tătarîi la leşi stricîndŭ şi cazacii pre mare la turci, iară nu-i putea opri îmbe părţile pe aceste neamuri, nice pre tătari turcii, nice pre cazaci léşii. Ce, loviia totdeauna şi cazacii pre Marea Neagră locurile turceşti şi mai multŭ Daşovul păţiia nevoie în toată vremea de dînşii. Deci, au mărsŭ şi Barnovschii-vodă într-acela anŭ, toată vara, de au lucratŭ penpregiurul cetăţii, tocmindŭ zidiurile şi şanţurile şi cu muntenii şi cu nişte paşi orînduiţi de la împărăţiie pe acéia treabă.

Zac. 7. După slujba ce au făcut Barnovschii-vodă împărăţiei la Daşău, domniia cu mare fericiie ţărîi, stîndŭ tot după grijile ţărîi şi după lucruri dumne-dzăiereşti. Şi au fîrşitŭ mănăstirea mare în dricul oraşului léşilor întîi, ce să dzice Sfînta Mariia şi apoi mănăstirea anume Hangul, în munţi, den pajişte şi Dragomirna au fîrşit iară el, urdzită de Crimca mitropolitul, aproape de oraşul Sucevei, aşijderè şi Bîrnova, lîngă Iaşi, care apoi au fîrşit-oă Dabijè-vodă, fără beséreci în multe locuri şi beserică lui Sfetii loanŭ, iară aicea în orasŭ, de îmrnă-sa făcută. El au lăsat moşiia sa, Toporăuţii, sat la Cernăuţi şi Şipotele, la Hîrlău, cu afurisănie a patru patriarşi mănăstirii sale Sfintei Măriei den tîrgŭ den Ieşi, întîi cu ţara să nu hie la alte dări, fără numai la birŭ. Ce, binele pururea este gingaş şi pentru păcatele oamenilor, nu în multă vréme stătătoriŭ. Pentru 40 de pungi ce-i cerea veziriul de la Barnovschii-vodă, ferindŭ ţara de obicei, i-au venitŭ mazilie, neîmplîndŭ bine patru ani la domniie. Şi mulţi, cari-i era priietini, îl sfătuia să nu să puie împrotiva veziriului, să-i dea acei bani, să nu-i vie vreo primejdie. N-au vrutŭ nice într-un chip să priimască, pentru obiceiŭ să nu să facă asupra ţărîi, urmîndŭ pe Pătru-vodă, carele au făcut Galata de Sus, care avîndu dodeiale totdeauna de la turci cu dările, au strînsŭ boierii şi ţara, şi le-au dzis că nu mai poate să sature pîntecele turcilor fără fundŭ. Şi luîndu-şi dzua bună de la toţi, au lăsatŭ domniia şi s-au dus pen Ţara Leşască la Veneţiea, unde-şi s-au săvîrşit şi viaţa sa, cu vécinică pomenire în ţară. Să cunoaşte că aceşti domni matce direpte au fostŭ aceştii ţări, nu maştihă, cîndŭ, pentru obiceiŭ să nu să facă în dzilele lor cu greul ţărîi, domniile s-au lăsatŭ şi asuprelele ţărîi n-au priimit să hie de la dînşii.

Zac. 8. Aşea au făcut şi Barnovschii-vodă, macara că cu foarte prostŭ sfat, căce după maziliia n-au mărsŭ la împărăţiie, ce-şi cumpărasă un tîrgŭ în Ţara Leşască, anume Ustiia, cu cîteva ocine, nu departe de Nistru, şi după mazilie ce i-au venitŭ, au mărsŭ cu casa lui în Ţara Leşască, la Ustiia. Iară domnŭ în locul lui au venit Alexandru-vodă, feciorul Radului-vodă celui Mare.

Capulŭ alŭ treisprădzecè

Încep. 1. Aceste trei domnii, a lui Alexandru-vodă, feciorul Radului-vodă, şi a lui Moysei-vodă, domniia întîiŭ, şi a lui Alexandru-vodă Iliiaşŭ, suptŭ un cap închidem, căci că toate aceste domnii şi scurte, cîte giumătate de an unile, altele peste un an oarece cu puţin, trăitoare au fostŭ şi nice lucruri aşea însămnate în anii lor prilejite nu s-au tîmplatŭ.

Zac. 2. Mai cu greu mi-au fostŭ, iubite cititoriule, a scrie de aceste domnii, decît de cele mai de multŭ trecute, că de aceste domnii, ce mai sus scriem, necăiuri, nice într-un létopiseţŭ streinŭ, pomenit nu să află, ori căce au fostŭ scurte, ori căci nemică aşea ales nu s-au prilejitŭ în dzilele lor. Ce, cît am putută a înţelege den boieri bătrîni den dzilele lor, pre rîndul său mergîndŭ cursul anilor, îţi însăm-nămŭ.

Zac. 3. Deci, după ieşitul lui Barnovschii-vodă în Ţara Leşască, au venit domnŭ în ţară Alexandru-vodă, feciorul Radului-vodă celui Mare. în vestea tătîne-său, ce avea la împărăţiie, i să dideasă domniia, ce, cu cît ceriul de la pămîntŭ, cu atîta de hirea tătîne-său departe, om şi de trup şi de hire slabŭ şi boliacŭ. Care lucru înţelegîndŭ şi împărăţiia că nu este de domniia ţărîi de margine ca aceasta, neîmplîndŭ bine giumătate de anŭ, i-au venit maziliia.

Zac. 4. Să ispitisă Barnovschii-vodă oarece la margine cu trimisul lui Necoriţă hatmanul la Toporăuţi, în dzilele ceştii domnii a lui Alexandru-vodă, ce i-au ieşit cu oşti Vasilie Lupul vornicul şi Grama stolnicul şi l-au împensŭ pre Nicoriţă de la marginile ţărîi.

Zac. 5. După maziliia lui Alexandru-vodă, feciorul Radului-vodă, au venit cu domniia Moysei Moghila-vodă, feciorul lui Simion-vodă, om blîndŭ, un mielŭ la hire, nelacom, nemăruia rău. Multe case de gios, lipsite, au scos în fruntea lăcuitorilor ţărîi, ales pre Ciogoléşti. Pace din toate părţile, numai de datornicii turci mare strînsori şi sile şi aşea să împinsă ţara şi de oameni răi, cît, a vedere cu bulucuri îmbla, de prăda şi jecuiia oamenii FÎ pre lingă oraşŭ.

Zac. 6. Iară cum toate domniile nu sintŭ fără nepriietini şi mai ales domnii mai mulţi nepriietini au, cum copacii cei mai înalţi mai multe vivoară şi mai mare vînturi sprejenescŭ, aşea şi Moysei-vodă, avîndu nepriietini la împărăţiie, îi scornisă cum va să fugă în Ţara Leşască pre urma lui Barnovscliii-vodă. Care lucru înţelegîndŭ împărăţiia, în taină au trimis poruncă la Cantemir-paşea, să margă să-l pornească den scaun spre împărăţiie, să vie, iară ari vrea spre altă parte, să-l prindză şi să-l trimaţă la Poartă.

Zac. 7. Şi aşea, neştiindŭ nemică Moysei-vodă, stătu Cantemir-paşea la Ţuţora, sprinten cu o samă de oşteni ai săi şi au trimis lui Moysei-vodă pren ceauş cărţi de maziliie. Deci numai ce i-au căutatŭ a purcede spre Ţarigrad şi în locul lui s-au datŭ domniia lui Alexandru-vodă Iliiaş, a doa domniie.

Zac. 8. Cum au venit ştire de domniia lui Alexandru-vodă la boieri, mare mîhniciune şi voie rea în toată curtea, mai ales în boieri, ştiindŭ cu toţii hirea acelui domnŭ. Ce, au făcut sfat cu toţii şi îndată au purces fruntea toată de boieri la Ţarigrad, cu jalobă la împărăţiie pentru greul ce petrecea ţara de domnii neştiutori rîndul ei. Lupul Vasilie vornicul, ce au cădzutŭ apoi domnŭ, Cehan vornicul, Savin hatmanul, Costin postelnicu, Ureche spătariul, Buhuş visternicul, Furtuna comisul, Başotă logofătul şi alţi boieri cu numărul pănă la 50 de capete numai de boieri, fără alte capete de ţară şi au purces cu toţii la Ţarigrad. Ghenghea logofătul şi cu Enachie postelnicul rămăsesă caimacami la scaun.

Zac. 9. Nepurcesŭ den Ţarigrad au apucatŭ boierii pre Alexandru-vodă cu domniia, că oblicise el de boieri că vinŭ cu pîră, cum nice într-un chip nu-l priimeşte ţara. Şi au trimis înainte boierilor Alexandru-vodă pre Batiste Veveli şi cu ceauşi, Batiste să le grăiască cu bine şi ceauşii să tragă pre boieri ca să să sparie. Carii fără ştirea veziriului fiindŭ si vădzindŭ atîtea capete, nu s-au cutedzatŭ ceauşii a le face silă şi încă pe Batiste l-au suduit foarte tare, ales Cehan vornicul.

Zac. 10. Iară la curţile împăraţilor multe răutăţi pot să să facă peste ştirea celor mai mari. Aşea s-au prilejit şi boierilor celora ce mersesă, tuturora. Pănă agiunge ei la veziriul, au venit într-o noapte, poate hi cu voia chihaiei veziriului, carii multe pot fără ştire, şi au legatŭ pre cîţva boieri, cîţi au fostŭ mai capete şi i-au ţinut pen ieşitori închişi, peste ştirea veziriului. Ce, le-au căutatŭ boierilor numai a face tocmală cu Alexandru-vodă şi legături. Să mai ispitisă boierii, după ce au ieşit din opreală, să margă la veziriul şi era gata lucrul acéia. Ce, s-au prilejit perirea veziriului, pe uliţe mărgîndŭ de la curţile împărăteşti la săraiul său, de iniceri, l-au ucis cu pietri inicerii. Deci, numai ce au căutatŭ boierilor a priimi pre Alexandru-vodă şi au mărsŭ la patrierşie şi au făcut giurămînturi boierii lui Alexandru-vodă şi el boierilor iarăşi. Şi aşea au purces din Ţarigrad spre ţară.

Zac. 11. Dacă s-au aşedzat Alexandru-vodă la scaun (lupul părul schimbă, iară nu hirea), tot pre acéia cale, ca şi la domniia dentîiŭ au purces lucrurile. Ce, cîrpiia boierii cum putea trébile ţărîi, iară domniia mai multŭ îşi petrecea cu Batiste Veveli.

Zac. 12. În Ţara Muntenească pre atuncea să rădicasă muntenii pre domnul lor, Lion-vodă pentru mare desfrînăciuni şi nespuse ce era într-acela domnŭ. Şi dentre toate căpeteniile Ţărîi Munteneşti era Matei-aga şi de atunceşi au cădzut domnŭ fericit Ţărîi Munteneşti. Supt vremea acelor amestecături scosesă Alexandru-vodă de la împărăţiie domniia fecioru-său, Radului-vodă, a Ţărîi Munteneşti şi tot în anul dintîiu domnii sale. După ce au venit steagul de la împărăţiie fecioru-său de domniie, l-au pornitŭ şi cu cîtăva gloată de aicea den ţară. Ce, le-au ieşit Mătei-vodă domnul mun-tenescŭ înainte şi de-abiia au scăpat şi singur Radul-vodă cu sprejeneală unora ce s-au ales pe lîngă dînsul den moldoveni.

Zac. 13. Nici într-un chip nu putea să amistuiască Alexandru-vodă fapta boierilor, ce făcusă cu venirea împrotiva lui la Ţarigrad şi nice boierilor nici într-un chip lucrurile ce era foarte proaste la toate trébile a lui Alexandru-vodă nu le plăcea. Şi dentr-acestea adăogîndu-să necredinţa şi prepusul den dzi în dzi, aşedzasă gîndul său Alexandru-vodă numai să omoară pre o samă de boieri, ales pre Vasilie Lupul vornicul şi pre Cehan vornicul şi pre Savin hatmanul, pre Buhuş visternicul, pre Ureche spătarul. Costin postelnicul era mazil la ţară, ce, ori să-l tragă în partea sa Alexandru-vodă, ori altŭ gîndŭ avîndu, îl chemasă la curte şi-i da hătmaniia. Ce, vădzindŭ Costin lucrurile amu îngroşate între domniie şi între sfatŭ, gînduri spurcate şi rele, s-au luat dzua bună pre cîteva dzile şi au şedzut la ţară.

Zac. 14. Iară celoralalţi boieri toate gîndurile a lui Alexandru-vodă au descoperită Costantin Aseni, om de casa lui Alexandru-vodă, cum în dzua de Paşti era să-i omoară, cu sfatul lui Batiste. Deci şi boierii îmbla toţi cu paza vieţii.

Zac. 15. Şi vădzîndŭ de adevărat urclzită perirea sa de Alexandru-vodă, ca céia ce să îneacă să apucă de sabie cu mîna goală, s-au vorovitŭ cu toţii şi au datŭ ştire ţărîi, care hierbîndŭ în greutăţi şi în netocmele, pre lesne s-au pornitŭ şi nu numai curtea, ce şi ţărănimea. Şi atîta mulţime s-au strînsŭ den toate părţile, cît nu încăpea în tîrgŭ, ce împlusă locul pe supt Miroslava, petutinderea, străgîndŭ pen toate uliţele pre greci.

Zac. 16. Vasilie Lupul vornicul era cap tuturor lucrurilor acestora. Dacă au năbuşit ţara, au mărsŭ de au spus domniei aieve, cum s-au rădicat ţara şi strigă pre greci. Au raspunsŭ Alexandru-vodă: „Dacă să rădică pre greci, pre mine să rădică". Şi vădzîndŭ atîta mulţime, nu s-au apucatŭ de nemică, numai de grijea să hălăduiască cu casa sa de gloate.

Zac. 17. Au mărsŭ boierii cu toţii la curte şi la purcesul domnii, să nu hie pus cu toţii să oprească desfrînată prostimea, pozna mare şi de-abiia prilejită în vro tară s-ar hi tîmplatŭ. Ce, tot pe lîngă domniie au rnărsŭ boierii, oprindŭ şi domolindŭ ţărănimea. Iară mai nu era în puterea boierilor a-i opri, pornită grosimea. Ce şi pre Vasilie vornicul, anume că ieste şi el den greci, au zvîrlit unul cu un os şi l-au lovit în cap, den care lovitură au fostŭ Vasilie vornicul multă vreme rănitŭ.

Zac. 18. O! nestătătoare şi niceodată încredinţate lucrurile a lumii, cum vîrsteadză toate şi turbură şi face lucruri împrotiva! Cîndŭ cu cale să fie frică celorŭ mai mici de cei mai mari, iară cursul lumii aduce de este de multe ori celui mai mare de cei mici grije.

Zac. 19. Fericiţi sîntŭ împăraţii, craii, domnii, carii domnescŭ aşea, să nu le hie de cei mai mici niciodată siială.

Zac. 20. Un craiŭ de Englitera, de cîte ori să îmbrăca dimeneţile, de atîtea ori dzicea singur sie: „Adu-ţi aminte că a multe gloate de oameni eşti stăpînŭ". Domnii cei buni şi direpţi fără grije şi desfătaţi stăpînescŭ, iară cei răi tot cu siială.

Zac. 21. Dacă au agiunsŭ în şesul Bahluiului domniia, aproape de mănăstirea Balicăi locul era tot plin de oameni, nu să vedea şesul deşertŭ ne-căiuri. Striga: „Dă-ne, doamne, pre greci". Unii hăicăia, alţii suduia şi jecuiia. Şi acolo au strigată pre Batiste, să le dea, carele era tot aproape de Alexandru-vodă, vădzîndŭ strigarea pre sine. Ce, nu sta domniia de grijea lui, ce de grijea sa şi numai ce i-au dzis să să depărtédză de la dînsul. Şi aşea l-au apucat şi l-au dat pre mîna ţăranilor. Nespusă vrăjmăşiia a prostimei! Şi aşea, fără de nice o milă, de viu, cu topoară l-au făcut fărîme. Şi pănă într-atîta s-au amestecat unii, anume Bosie Lăpuşneanul, cît nici ermulucul den spinarea lui Alexandru-vodă, că bura a ploaie, atunce n-au hălăduitŭ.

Zac. 22. De grijea ţărănimei ce era pen tot locul, să nu între Alexandru-vodă îndată la pădure şi boierii încă aşea socotisă, să să mai depărtédză de gloate, la loc deschis, fără pădure, l-au pornitŭ pe drumul braniştei, pe dencoace de Bahluiŭ, por-nindŭ şi săimeni cu sineţele gata pe lîngă dînsul. Apoi, dacă s-au întorsŭ boierii, au stătut la grije, să nu ia Alexandru-vodă calea den branişte spre Cantemir-paşea la Bugeagŭ. Ce, îndată au ales o samă de boieri, cu Buhuş visternicul şi l-au trimis la branişte, după Alexandru-vodă, să-i îndiréptedză calea pe la Huşi, pre Bîrlad în gios.

Zac. 23. Era mai mare spaimă decît dentîiŭ, dacă vădzu Alexandru-vodă gloate iară după sine şi la branişte şi-i lăsasă şi siimenii toţi şi copiei den casă. Şi dacă s-au apropiiatŭ boierii, le-au dzis Alexandru-vodă cu lacrămi: „Mă rog pentru fiiul mieu, Radul-vodă, să-l lăsaţi viu!" Au dzis Buhuş visternicul să n-aibă nice o grije, nice să să gîndească măriia-sa c-au vinitŭ cu vreun rău, numai pofteşte ţara pre măriia-sa să margă pre Bîrladŭ spre Galaţi, să nu aducă vreun rău asupra ţărîi cu tătari şi i-au giurat să n-aibă nici o grije. Şi aşea au priimit şi Alexandru-vodă, pe unde va hi voia ţărîi, pe acolo să margă. Şi au purcesŭ spre drumul Bîrladului şi au aşedzat boierii iară pre siimeni pe lîngă dînsul şi copii cei den casă, carii îl părăsisă dîndu-i şi den boieri petrecători pănă în Galaţi.

Zac. 24. La Tecuci au ieşit şi Costin postelnicul înainte, de la Putna, şi l-au petrecut cu cinste şi cu conace, pănă la Galaţi, plecîndu-l să vie la împăcăciune cu boierii şi să-şi hie iară în scaun, luîndŭ Costin postelnicul asupra sa acéia grije. Ce, n-au vrut să priimască nice într-un chip. Deci, au trecut Dunărea la Galaţi, spre împărăţiie.

Capul alŭ patrusprădzéeè

Încep. 1. Şi aşea m intuiţi boierii şi ţara de domniia lui Alexandru-vodă Iliiaş, au stătut cu toţii după alesul domnului nou. Striga cu toţii să fie Lupul vornicul, însă îi da şi legături, ce va lua den ţară, ce s-ari lega pentru dări, atuncea la acel ales, mai multŭ să nu ia din ţară. Ce, acéle legături vădzîndŭ Lupul vornicul, ori că vedea pre cîţva den capete că trag spre Barnovschii-vodă, n-au priimitŭ într-acéia dată domniia, ce au stătutŭ şi el la sfatul acela, să să trimaţă în Ţara Leşască la Barnovschii-vodă să vie iară la scaunul ţărîi.