Capul al patrulea

Încep. 1. Să urîse muntenilor cu domniia lui Mihai-vodă, totŭ cu oşti şi războaie. Ce, după fuga lui Mihai-vodă, trei dzile după războiŭ, au şedzutŭ domnii, Ieremiia-vodă si Simion-vodă, cu Zamoyschii pre loc, pănă au început a veni toţi boierii Ţărîi Munteneşti şi slujitorii, priimindŭ pre Simion-vodă domnŭ cu giurămîntŭ. Şi au mărsŭ şi Ieremie-vodă pănă în Bucureşti şi au aşedzat la scaun pre Simion-vodă, frate-său, lăsindu-i şi Zamoyschii 3.000 de oaste leşască cu Ianŭ Potoţchii, starostele de Cameniţă. Singur Ieremie-vodă şi cu Zamoyschii s-au întorsŭ la Suceavă.

Zac. 2. Iară Mihai-vodă, după războiul ce-i pierduse la Teleajen, strîngea iară oaste pen munţi, de ai sei şi din Ţara Ungurească cunoscuţi şi amu făcuse aproape de, 7.000 de oameni, cum scrie Hronograful, şi pornise pre Udrea cu 4.000 de oameni, să fie de straje. Iară singur tot să gătiia în munţi, să iasă odată cu pusei şi gătit mai bine. Ce l-au grăbitŭ Simion-vodă, de n-au avut vréme să să mai întărească, că, de sirgŭ strîngîndŭ oaste de loc şi cu léşii, pre sfatul iarăş boierilor celor de loc, au purces din Bucureşti şi au mărsŭ dzua şi noaptea pin locuri ascunse, păn la oraşulŭ Argişului1, pe numele apei Argeşului, într-acela tîrgşor era Udrea cu oastea lui Mihai-vodă acea de straje. Dez-dimeneaţă Într-o dzi, au agiunsŭ oastea a lui Simion-vodă supt acela tîrgşor şi amu prinsese şi Udrea de veste şi i-au căutat a scoate şi lui oastea la cîmpŭ, că loc de fugă nu era, că să apropiiase oştile lui Simion-vodă. Ce, pănă în de trei de ori au datŭ războiŭ léşilor, întorcîndu-se, iară a patra oară au purces în răsipă oastea Udréei.

Zac. 3. Mihai-vodă nu era departe, mai în munţi de acolea, viindŭ să să adune cu céialaltă oaste. Ce, dacă au dat ştire Udrea de răsipa sa, au început şi céielalţi a-l părăsi cu toţii. Şi numai ce i-au căutatŭ a lăsa Ţara Muntenească şi a trece munţii la Ardealŭ.

Zac. 4. Udrea după acéie curundŭ au venit si el şi s-au închinatŭ la Simion-vodă. Şi aşea Mihai-vodă, vrîndŭ să dobîndească Ardealulŭ, au pierdutŭ şi Ţara Muntenească.

Zac. 5. În Ardeal, după ce au sosit Mihai-vodă şi au aflatŭ oaminii săi, cari-i pusese pen cetăţi, scoşi de Baste Giurgiu şi puşi oşteni de a împăratului nemţăscŭ, ce vădzindŭ că n-are loc nice în Ardeal, s-au sculatŭ cu toată casa lui şi cu cîţva căpetenii, ales căpitanii lui cei credzuţi, Mîrze, Ghieţè şi Racè şi au mărsŭ în Béciŭ, la împăratul nemţăscŭ, în nedejdea slujbei ce au făcut împrotiva Batoréştilor. Şi l-au priimitŭ împăratul bine, iară Ardealul că n-au fostŭ pentru dînsul, ce pentru sine aşedzatŭ, atunce s-au arătat.

Zac. 6. Nu peste multă vréme, vădzindŭ Jigmontŭ Bator pierirea frăţine-său, lui Andréiaş Bator, coborîtă de cumnatu-său, împăratul nemţăscŭ, şi Ardealul nice într-un chip nu vrea să supuie supt némţi, s-au căit de tocmala ce făcuse cu cumnatu-său Rodolfŭ-împărat, cum s-au pomenit mai sus, şi lăsîndŭ olatele care-i didése cumnatu-său, au trecutŭ în Ţara Leşască, că-i era Zamoyschii ginere, fiindŭ doamna lui Zamoyschii fata lui Andréiaş Bator. Şi apoi din Ţara Leşască au venitŭ în Ardeal şi îndată cuprindzindŭ Ţara Ardealului iară cătră sine, au început a strînge oşti împrotiva lui Baste Giurgiu, ghenărariului împăratului nemţescŭ.

Zac. 7. Vădzîndŭ împăratul neamţăscŭ sculat Ardealul şi rocoşit iară împrotiva sa, de al doilè rîndŭ, au gătitŭ pre Mihai-vodă şi l-au pornitŭ iară să margă să strîngă oşti şi depreună cu Baste Giurgiu să stè împrotiva Batoréştilor, lui Jigmontŭ, cumnatu-său, şi lui Batorŭ Iştioan, fratele lui Jigmontŭ. Aceşti doi mai rămăsesă din Batoreşti.

Zac. 8. Au purces Mihai-vodă din Béciu asupra Ardealului, dăruit bine de împăratul, strîngîndŭ iară oşti şi de ai săi, munteni carii se aşedzasă în Ardealŭ şi sirbi, unguri şi s-au împreunat cu Baste Giurgiu la Cliujvar.

Zac. 9. Batoreştii încă au strînsŭ oaste şi mai sămeţi fiindŭ pre locurile sale, au dat războiŭ lui Baste Giurgi şi lui Mihai-vodă aproape de Cliujvar, la un satŭ anume Mojina. Şi au fostŭ războiul cîteva ceasuri, ce stîndŭ nemţii în frunte tare cu focul şi Mihai-vodă lovindŭ din dos pe oastea Batoréştilor, au înfrîntŭ pre Batoreşti, cît de-biia au scăpatŭ ei cu capete. Iară din oştile lorŭ, parte mai mare ce au fostŭ pedestri cu armata, adecă cu tunuri, cu tabăra, au cădzut toată pre mîna lui Baste Giurgiu.

Zac. 10. Era veste de biruinţă acelui războiŭ mai mare a lui Mihai-vodă, decît a lui Baste Giurgiu, care zavistiie au făcut şi perirea lui Mihai-vodă.

Zac, 11. Spunŭ oameni bătrîni de pre acéle vrémi, cum să fie agiunsŭ în cîteva rînduri cu dare Ieremie-vodă la Baste Giurgiu, pentru moartea lui Mihai-vodă, care lucru poate să hie (că ce nu lucreadză în lume avuţiia). Banii răscolescŭ împărăţiile şi mare cetăţi le surupă, cum să dzice cu un cuvîntŭ leşescŭ: „Sula de aurŭ zidiul pătrunde".

Zac. 12. V leato 7109 <1601> avgustŭ, 8 dzile dez-de-noapte, într-aşternut încă Mihai-vodă, au venit doi căpitani némţi cu oamenii lor, trimişi de Baste Giurgiu să omoară pre Mihai-vodă. Şi cum au sositŭ la tabăra lui, că era deosebi, au lovitŭ la cortŭ unde odihniia şi acolo în locŭ i-au tăiatŭ capul şi l-au dus la Baste Giurgiu, iară trupul păn a triia dzi au stătut la vederea tuturora, neîngropat. Oştile lui, ce avea, nu era cu dînsul în tabără; pre toţi îi slobodzise în pradă; pănă în copiii lui au fostŭ mărsŭ şi ei în pradă. Şi aşea s-au plătitŭ lui Mihai-vodă slujbele ce-au făcutŭ nemţilor.

Capulŭ al cincilea

Încep. 1. După perirea lui Mihaiŭ-vodă, n-au mai avut Ieremiia-vodă nice o dodeială de nime. Ce, plinindŭ ai cu pace domnii sale 12 ani, cu ţara aşedzată în tot bivşugul, au plătitŭ şi el datoriia omenească. Au murit Ieremiia-vodă in anul 7116 <1608>. Rămasu-i-au pomană în ţară mănăstirea anume Suceaviţa, de dînsul făcută. Iară la domniia ţărîi au stătut, după moartea lui, frate-său, Simion-vodă, nefiindŭ feciorii lui Ieremiei-vodă încă la vîrstă deplină. Era Simion-vodă amu mator de dzile, sosit la bătrînéţă. Iară moartea lui, precum au rămas den om în om în ţară poveste, au murit otrăvit de cumnată-sa, de doamna lui Ieremiei-vodă, trăgîndŭ domniia mai curundŭ la feciorii săi, temîndu-se că să vor întemeia ficiorii lui Simion-vodă la domniia ţărîi, care fapte acéi doamne apoi mai pre urmă au arătat Dumnedzău cu patimile ei.

Zac. 2. Stătu-au la mare amestecături şi zarve scaunul ţărîi după moartea lui Simion-vodă, că era feciori de-a lui Ieremiei-vodă trei: Costantin-vodă, Alexandru-vodă şi Bogdan-vodă, iară a lui Simion-vodă era cinci feciori: Mihalaş-vodă, Gavril-vodă, Pătraşco-vodă, Moysei-vodă, Ion-vodă. Deci să împărecheasă boierii şi cu dînşii şi ţara, în două părţi, o parte ţinè cu casa lui Ieremie-vodă, iară altă parte ţinea cu casa lui Simion-vodă. Şi dintîiŭ era mai tare partea lui Mihailaş-vodă, feciorului lui Simion-vodă cel mai mare, cît au căutatŭ lui Costantin-vodă, feciorului celui mai mare a Ieremiei-vodă şi cu boierii din partea lui a ieşi cu fuga din Iaşi. După care, trimiţîndŭ Mihailaş-vodă în goană, au agiunsŭ carăle boierilor şi cîţva boieri de a lui Costantin-vodă la Mălăieşti şi i-au jecuit.

Zac. 3. Marginile Ţărîi Leşeşti mai toate era tot de oamenii lui Costantin-vodă, cumnaţi, domni mărgineni, cum era Potoţceştii,Vişnoveceştii, Coreţchii, toţi cu cuscriia legaţi, că au avutŭ Ieremiia-vodă trei fete măritate în Tara Leşască, tot după oameni mari. Ce, îndată ce au înţeles că au scos feciorii lui Simion-vodă pre feciorii lui Ieremiei-vodă din scaunul ţărîi, au purcesŭ singur Vişnoveţchii şi cu cîţva den Potoceşti cu oşti asupra lui Mihailaş-vodă. Avè şi Mihailaş-vodă, pe lîngă oastea de ţară, puţinei tătari şi turci. Ce, turcii la războiŭ n-au vrutŭ să margă, ce au prăvitŭ de departe. Fost-au acesta războiŭ între verii, pentru domnia ţărîi, la Ştefăneşti şi au înfrîntŭ partea lui Costantin-vodă pre partea lui Mihailaş-vodă. Şi numai ce le-au căutat a părăsi ţara feciorilor lui Simion-vodă si unii în Ţara Ungurească, alţii la turci au mărsŭ. Unul dentru dînşii, Pătraşco-vodă, au agiunsŭ de au fostŭ mitropolit la Chiovŭ, cu vestită mitropoliia şi arhimandriia de mănăstirea mare, ce ieste anume pre limba rusască Pecerschii, unde stau trupuri, moştii a mulţi sfinţi întregi pen peşteri şi pănă astădzi, cu multe minuni.

Zac. 4, Şi aşea s-au aşedzat Costantin-vodă, feciorul lui Ieremiei-vodă cel mai mare, la domniie, cu bucuriia ţărîi, avîndu ţara nedejdea că va urma pre tată-său. Ce departe au fostŭ Costantin-vodă de acéie fericiie. Ce precum dzice Isus-Sirah: „Vai de acéie cetate, unde este domnul tînărŭ". Luîndu-să şi Costantin-vodă după socoteala tinereţilor, n-au păzit datoriia sa deplin spre împărăţiie1 şi precum scrie Letopiseţul cel leşescŭ, dintîiaş dată birul a anului celui dintăiŭ nu l-au plinit. Şi aşea, scîrbindu-se împărăţiia, l-au mazilit pre Costantin-vodă şi au dat domniia lui Ştefan-vodă Tomşii. Nu i-au folosit lui Costantin-vodă uricile ce avea de la împărăţie, date tătîne-său, de domniie vécinică, lui şi feciorilor lui şi nepoţilor lui, că Turcul cu vréme dă, cu vréme ia, precum este vremea, aşea lasă, blîndŭ cîndŭ ieste vréme de blîndéţe, sămeţŭ şi agerŭ, cînd este vréme de sămeţiie. Creştinului niceodată cuvîntul nu-l ţine, nice este a-l amăgi ruşine, toate precum ieste vremea face.

Capul alŭ şaselea

Încep. 1. Pre Ştefan-vodă Tomşea nu l-au ştiut Letopiseţul cel leşescŭ ce neam de om au fostŭ. Iară au fostŭ direptŭ moldovan, din satŭ den Otéşti, de pre rîul ce se chiamă Răcătăul, în ţinutul Putnei. Era pre acéle vrémi Tomşea-vodă la Poartă pre trébile ţărîi, pre lîngă capichihăi şi vădzîndu-l omŭ de ţară, cunoscut amu la căpeteniile Porţii, i-au scos domniia şi i-au orînduit împărăţiia şi pre Cantemir-beiŭ, cu ordile lui, care pre acéle vremi lăcuia în Bugeacŭ, să-l ducă pre Ştefan-vodă în scaun.

Zac. 2. Apropiindu-se Ştefan-vodă Tomşea de ţară, Costantin-vodă cu îmă-sa şi cu fraţii săi au purces la leşi şi cu cîţva şi din boieri, între carii era şi Nistor Ureche, tatăl lui Grigorie Ureche vornicul, carele au scris Letopiseţul ţărîi pănă la Aron-vodă.

Zac. 3. Léşii avea atunci mare amestecături cu Moscul şi nu era vremea să facă oşti şi în Muldova. Ce, Ştefan Potoţchii, cumnatul lui Costantin-vodă, carele ţinea pre doamna Mariia, fata lui Ieremie-vodă, cu puterea sa, peste voie şi porunca craiului (că-i trimisesă singur craiulŭ unŭ copil din casa sa, să nu cumva să să ispitească să între în Muldova, întărîtîndŭ pre turci), au strînsŭ oaste di prin cetăţi şi de pre la rudeniile sale, ca vro 6.000 de oameni strînsură, lăsîndŭ pre soacra-sa, doamna lui Ieremiei-vodă, în Ţara Leşască. Iară singur cu Costantin-vodă şi cu Alexandru-vodă, frate-său, au purces asupra lui Ştefan-vodă.

Zac. 4. Au prinsŭ veste Ştefan-vodă îndată de léşi că vin şi au strînsŭ şi elŭ oastea ţărîi toată. Şi să prilejise atunce sosiţi şi nişte slujitori de a lui Mihai-vodă, căpitanii lui cei vestiţi, neputîndŭ a lăcui, după moartea lui Mihai-vodă, în Ţara Ungurească, chemaţi pre cărţi de Ştefan-vodă, anume Mîrze şi Ghieţè şi Racè cu cîţva oameni. Şi au pusŭ Ştefan-vodă tabăra deasupra satului Popricanilor, dîndŭ ştire şi la Cantimir, la carele, pre acéle vremi era mulţime de nohai tătari. Şi au venit si Cantimirŭ, cu oştile într-agiutor lui Ştefan-vodă.

Zac. 5. Veniia Potoţchii sămăţŭ cu izbîndele ce făcuse fraţii lui aicea într-aceste ţări împrotiva lui Răzvan-vodă şi apoi împrotiva lui Mihai-vodă, ce, cum dzice muldovanul, nu sintŭ în toate dzile Pastile. Mergea fără nice o tocmală, fără străji, a puterea hi fără limbi, să ştie ce félŭ sau ce samă de nepriietini are unde merge şi avîndu şi oaste strînsură. Nu i-au dodeitŭ nimica Cantimirŭ, nice muldovenii, pănă au sosit léşii cu tabăra lor la un loc, ce să dzice Cornul lui Sas. Atunce au vădzut Potoţchii unde au venit.

Zac. 6. Acela loc, Cornulŭ lui Sas, este cotit Prutul, însă cotulŭ este din partea despre răsăritŭ, iară din partea aceastalaltă, unde era tabăra leşască, este ieşită apa Prutului pieptŭ la cîmpŭ. într-acéia loc au făcut oştile lui Ştefan-vodă şi tătarîi la leşi năvală. Şi n-au ţinutŭ războiul léşii nimica, cît în cela războiŭ, aşè de sirgŭ, s-au spăi-matŭ si s-au amestecatŭ léşii, cît nice tunurile o dată n-au apucat să sloboadză. Singur Potoţchii, pentru să i să tăinuiască numele, au datŭ între carăle haiducilor, ce apoi l-au văditŭ haiducii. Pre Alexandru-vodă încă l-au prinsŭ moldovenii. Iară Costantin-vodă au cădzut pre mîna unui tătar, carele înţelegîndŭ cine este, vrîndŭ să-şi facă cinste la hanul, ferindu-se de Cantemir, depreună cu nişte cetaşi ce avea tătarul, au fugitŭ cu Costantin-vodă şi cu un comis a lui, anume Mihăilescul. Şi cîndŭ au sosit la Daşău, ferindu-se iarăşi şi acolo de turci să nu-l ia pre Costantin-vodă, au găsit o luntre mică şi s-au băgatŭ să treacă singuri tătarîi. Trecîndŭ apa Niprului, s-au scornitŭ vîntŭ şi s-au împlutŭ luntrea de apă şi acolè s-au înecatŭ Costantin-vodă în Nipru. Iară pre Potoţchii şi pre Alexandru-vodă i-au dus oşteni de ţară la Ştefan-vodă şi pre amîndoi i-au trimis la împărăţiie. Potoţchii apoi au ieşit cu răscumpărare pren solŭ. Iar Alexandru-vodă au cădzut la legea turcească, în care au şi murit.1 Spunŭ să hie sosit la turci şi la boierie, anume... la împărăţiie.

Zac. 7. Céialaltă oaste leşască toată au cădzutŭ în robie la tătari şi s-au înecatŭ mai mulţi în Prut, cît de-biia de au scăpatŭ cineva de poveste, că cîţi au şi înotat Prutul, pline erau luncile de ţărani şi coşurile tătarîlor era peste Prutŭ, tot i-au prinsŭ şi i-au adusŭ la Tomşea-vodă, pre mai mulţi i-au şi ucis ţăranii.

Zac. 8. Perit-au şi boierii toţi, cîţi s-au prilejit de venise cu oastea, tot oameni de casa lui Ieremiei-vodă: Vasilie Stroici logofătul, Balica hatmanul, Chiriţa postelnicul, Miron stolnicul. Numai Nistor Ureche n-au vrut să vie din Cameniţă şi aşea-i sfătuia şi pre dînşii, să nu margă, dzicîndu-le să lase să să mai vechiască domniia lui Ştefan-vodă, că acmu fiindŭ domnia noaă, moldovenii sintŭ den hire purure la domniea noaă lacomi. Ce nu s-au ascultatŭ sfatul lui Ureche vornicul, cum mai multe în lume sfaturi bune la domni nu să ascultă, ce apoi vinŭ la primejdii şi ei si casele lor. Iară pre Vasilie Stroici îl iertase Ştefan-vodă, numai învăţase pre Nicoriţă armaşul să-l ducă să vadză perirea celoralalţi, să-i hie grije mai pre urmă de moarte, că era om tînar Stroici si din casă mai vechiŭ şi cinsteş decît toate casele în ţară. Ce dzilele lui cele fîrşite, cum să dzice cuvîntul, vădzindŭ că merge la perire şi nu-i spusesă armaşulŭ povestea, s-au apucat de sabiea unui dărăbanŭ să moară cu răscumpărare, că era om din hirea lui inimos. Ce l-au împresurat îndată darabanii şi n-au apucatŭ să scoată sabiia. Care lucru dac-au spus armaşul lui Ştefan-vodă, îndată au pus de l-au omorît si pre dînsul, răcnindŭ: „Ai, cînele, au vrutŭ să moară cu soţii". Şi pre cîţi-şi aducea, pre toţi li omorîea, pănă si în slugi şi prostime. Acela vărsătoriŭ de sînge s-au arătatŭ dintîiaş dată Tomşea-vodă.

Zac. 9. Pentru unŭ diiac care era foarte de treabă de scrisoare, s-au rugatŭ boierii să-l ierte, că ieste cărturariŭ bun. Au răspunsŭ: „Ha, ha, ha. Mai cărturarŭ decît dracul nu este altul." Şi totuş l-au omorît şi pre acela.

Zac. 10. Şi aşea au fostŭ stingerea casei lui Ieremie-vodă. Fost-au acesta războiŭ la Cornul lui Sas, v leato 7120 <1611>. Tătarii după acéia, îndată au mărsŭ în pradă în Ţara Leşască şi lovindŭ fără veste şi de sirgŭ, multŭ pleanŭ au luatŭ şi mare, robiie au făcut în oameni.

Zac. 11. Domniia lui Ştefan-vodă Tomşea, cum s-au început în vărseri de sînge, tot aşè au trăit. Avè un ţigan calò, ce să dzice pierdzătoriŭ de oa-meni, ţigan gros şi mare de trup. Acela striga de multe ori înaintea lui, arătîndŭ pre boieri: „S-au îngrăşatŭ, doamne, berbecii, buni sintŭ de giunghiat". Ştefan-vodă rîdè la ceste cuvinte şi dăruia bani ţiganului.

Zac. 12. Ce cum a tuturor tiranilor, adecă vărsătorilor de singe, la toate ţărîle în lume urîtă este stăpîniia, aşea şi a lui Tomşea-vodă. Îlŭ urîse şi boierii, carii, măcar că era mai toţi de casa lui, anume Beldiman logofătul, Bărboiŭ vornicul, Sturdzea hatmanul, Boul visternicul, iară nice ei fără grijea morţii nu era, ce îmbla în tot ceas, cum să dzice, cu dzilele amînă. Şi hiecîndŭ unde este frica, nu încape dragoste. Pentru acéia, întrebîndŭ un împărat pre un dascăl: cum ar fi împăratŭ să hie drag tuturora? Au răspunsŭ: „De nu vei hi, împărate, groznic nemăruie". Fericiţi sintŭ acéia domni, cărora ţărîle lor slujescŭ din dragoste, nu din frică, că frica face urîciune şi urîciunea, cîtŭ de tîrdzîŭ tot izbucneşte.

Zac. 13. Aşè s-au prilejit şi la Tomşea-vodă, in toate dzile petrecîndŭ boierii supt grije, s-au vorovitŭ cu toţii şi au tras slujitorii toţi în partea sa şi pre mîrzeşti şi într-o noapte au ieşit cu toţii la satŭ, la Cucuténi şi de acolea au poruncitŭ lui Ştefan-vodă, cu bine să iasă din scaunŭ, că nu poate nimé a suferi domniia lui cu atîtè vărseri de sînge.

Zac. 14. Sa spăriiesă Tomşea-vodă de o turburare ca acéie, ce îmbărbătîndu-l cine era pre lîngă dînsul, au strînsŭ darabanii, carii tot pe un cuvîntŭ era cu céialalţi slujitori. Ce, dacă au vădzutŭ banii vărsindu-le Ştefan-vodă, au stătut ei cu domniia. Şi au strigatŭ şi tîrgul în leafă. Şi s-au strînsŭ din tîrgoveţi şi den slugile neguţitorilor şi oameni nemernici, cîtăva gloată şi la Ştefan-vodă. Şi s-au prilejit de veniia atuncea si din ţinuturi din gios nişte steaguri de călăraşi la căutare şi era descălecaţi la Toméşti. Au răpedzitŭ Ştefan-vodă şi la céia cu léfe şi i-au tras în partea sa.

Zac. 15. Slujitorii ce era cu boierii audzindŭ că strigă Ştefan-vodă în leafă, măcar că giurasă boierilor, ce, pre obiceaiul neamului nostru, au în-ceputŭ mulţi de cei mai necunoscuţi a să rumpe de la boieri şi a veni la Ştefan-vodă şi în loc au înce-putŭ a slăbi partea boierilor.

Zac. 16. Dacă au vădzut boierii că nu va să iasă Ştefan-vodă de bunăvoie din scaun, au vinit cu războiŭ, cărora au ieşit Ştefan-vodă cu gloatele sale de laturea tîrgului, deasupra Fîntînii lui Păcurarii şi scoasesă şi tîrgulŭ tot Ştefan-vodă, cu arme, cine cu ce avè. Şi despre vii au orînduitŭ de au lovit călărimea ce avè din dos pe gloata boierilor.

Zac. 17. Fără zăbavă au început a să răsipi gloata boierilor, deci şi boierii, care încotro au putut, au plecat fuga, din carii în loc au prinsŭ pre Bărboi vornicul şi apoi şi pre feciorŭ-său. Deci pre Bărboiŭ cel bătrîn îndată l-au înţepatŭ de laturea tîrgului, iară pre feciorul lui au trimis de l-au spîndzuratŭ în poarta casei tătîne-său. Iară Beldimanŭ şi. Sturdzea şi Boul scăpasă în Ţara Muntenească, ce şi acéia tot n-au hălăduitŭ, precum vei vedè povestea la rîndulŭ său.

Zac. 18. Pre cîţişi aducea prinşi, pre toţi îi omorîia, cu mustrarea ce avea elŭ obiciaiŭ: „Să nu te ierte Dumnedzău, cu cel cap mare al tău". Tuturora această mustrare făcè.

Zac. 19. Aceste neaşedzări a lui Ştefan-vodă audzindŭ doamna lui Ieremie-vodă, avîndu încă rămas un fecior copil mic, anume Bogdan-vodă, au îndemnatŭ pre ginerii săi, pre Vişnoveţchii şi pre cneadzul Coreţchii, din Ţara Leşască, şi atuncea amu era şi cu sfatul lui Nistor Ureche. Au venitŭ singură doamna cu ginerii săi, cu oşti asupra lui Ştefan-vodă şi le-au ieşit şi Ştefan-vodă cu oşti înainte la satŭ la Tătăréni. Ce au ţinutŭ foarte puţină vréme războiul, îndată au plecatŭ fuga călăreţii, iar bieţii darabani, părăsiţi de călăreţi, să buldzisă la o rîpă deasupra Tăuteştilor şi să apăra. Ce au venit léşii de le-au făgăduitŭ viaţă, numai să-şi dea armele. Şi au credzutŭ darabanii şi au datŭ armele de la sine. Şi dacă le-au luatŭ armele léşii, au întratŭ cu săbiile într-înşii şi au peritŭ toţi acolea. Le stau movilele şi pănă astădzi deasupra satului Tăuteştilor.

Zac. 20. Era la Ştefan-vodă darabanii foarte îmbrăcaţi bine, după credinţa céia ce făcuse, de stătusă cu dînsul la rădicarea boierilor, cum n-au fostŭ nice la o domniie grijită bine pedestrimea cu haine tot de feleandrăş, cu nasturi şi cu ceprage de argintŭ, în pilda haiducilor de Ţara Leşască, cu pene de argintŭ la cumănace şi cu table de argintŭ la şoldure pe lădunce. Fost-au acestŭ război a lui Ştefan-vodă cu léşii la Tătăréni, în anul 7123