Noi nu ne înţelegem: voi vreţi a noastră limbă
S-o înnoiţi, surpându-i temeiurile vechi,
Şi noua latinie, măcar de-ar fi cam strâmbă,
Vă pare totuşi cântec, sunându-vă-n urechi.

Veşmântul firii noastre din pânză strămoşească
Cu tivituri de aur, de vechi argint şi flori,
Războaie-mpodobite de-o mână meşterească
Vă par sărăcăcioase mantale de păstori.

Noi nu ne înţelegem: acolo unde bate
Izvorul veşniciei, frumoasei nemuriri, --
Vă pare că-i pustie, bordeie lepădate --
Şi căutaţi s-aduceţi de-ai voştri trandafiri.

Dar trandafirii voştri făcuţi-s din hârtie
Şi miroase a leacuri luate din dugheni,
În limbă doftorească a voastră latinie
Preface graiul slobod din codrii moldoveni.

Noi nu ne înţelegem: din sine limba creşte,
Nevoie nu mai are de ajutor străin,
Din sine-şi prinde floare, din sine se-nnoieşte,
Când nu-i atingi temeiul puternic şi bătrân.

Destulă înflorire păstrat-a limba noastră
Din sânul maicii sale cel vechi şi sănătos,
Şi nu-i mai trebui leacuri şi nici boia albastră
Să zugrăvească cerul cel sfânt şi luminos.

Noi nu ne înţelegem: povestea nu-i de-aseară
Şi parc-ar fi să tragem şi noi învăţături,
Să nu ne-aducem graiul la stare de ocară,
Să tăvălim pe uliţi cântarea din păduri.

Priviţi: acei cu limba bolnavă, chinuită
Cu drag şi cu mirare ne-ascultă când vorbim;
Iar cântăreţi şi meşteri cu pana iscusită
Fug de latina nouă, ca de un ţintirim...

Noi nu ne înţelegem: dar de-aţi simţi ca mine
Ce patimi limba trage dintr-un străin puhoi,
Atuncea n-aţi urni-o din temelii bătrâne,
Atuncea, mi se pare, ne-am înţelege noi.

Mărăşeşti, 13-14 iulie 1917