Ciolacu Vechi este un sat din cadrul comunei Ciolacu Nou, raionul Făleşti. Localitatea se află la distanța de 22 km de orașul Fălești și la 103 km de Chișinău. Conform datelor recensămîntului din anul 2004, populaţia satului constituia 993 de oameni. Satul Ciolacu Vechi a fost menționat documentar în anul 1859.
Citeşte mai departeMicuţa
Lumina din Moldova, Iaşi, II, 1862 nr. 9, 10, 11, 13, 14, 15, 18, 19. Versiunea nouă în Aghiuţă, 1864, nr. 5-21.
Ziua întâia
Aveam şaptesprezece ani; eram student în drepturi la o universitate germană oarecare şi ţineam cu chirie trei odăi au premier în casa d-nei Ana Pacht, veche actoriţă în demisiune, a cărei unică fată, domnişoara Maria, copiliţă de şasesprezece ani, apăruse atunci de curând pe scenă, culegând din capul locului aplauzele publicului iubitor de... domnişoare.
Eu o numeam "Micuţa", deşi era nemţoaică, ba chiar poate pentru că era nemţoaică: pe de o parte, ca om, o iubeam; va să zică, o iubeam pe de o parte; pe de altă parte, ca român, nu-mi plăceau lucrurile şi chiar fetele nemţeşti, şi, numind pe frumuşica mea "Micuţa", prin însăşi aceasta o românizam şi o iubeam oarecum şi pe de altă parte.
Ce-i dreptul, era frumoasă! Era frumoasă ca o româncă! Avea nişte ochi... culoarea şi mărimea nu îmi aduc bine aminte. Avea un păr... de seama ochilor. Avea o guriţă... Dar de atunci au trecut mulţi ani, şi-n mulţi ani am uitat multe feluri de guriţe! N-am uitat numai că Micuţa mea mi se părea a fi foarte frumoasă, neînchipuit frumoasă, frumoasă straşnic!
Contractul de chirie se rostea aşa: "D. Ghiţă Tăciune va plăti d-nei Ana Pacht câte patruzeci de fiorini pe lună pentru trei odăi şi pentru câte cinci feluri de bucate la prânz pe zi, între cari şi un aluat; idem câte o mâncare serile".
A doua zi după mutarea mea în casa stimabilei doamne Pacht, intrai în apartamentele dumneaei, despărţite de ale mele prin un lung, îngust şi întunecos coridor; făcui o profundă reverinţă, zâmbii şi...
– Ce mai faceţi, cucoană?
– Sunt bine; iar d-voastră?
– Nu mai puţin.
– Mă bucur.
– Duduca nu-i acasă?
– Îi la repetiţie.
– Mă rog, cucoană, la câte ceasuri şedeţi la masă?
– La două nesmintit.
– Şi mâncaţi?...
– Se-nţelege!
– Eram să vă-ntreb dacă mâncaţi tot aceea ce-mi trimiteţi şi mie?
– Da.
– Mâncaţi cu gust?
– Ce întrebare!
– O, cât sunteţi de fericită de a putea mânca cu gust!
– Dv. pesemne, aveţi stomac dezorganizat?
– O, nu; dar îmi lipseşte gustul de mâncare.
– Poate bucatele nu sunt bune?
– Nicidecum; din contra... dar este un lucru la mijloc, cucoană. Nu sunt deprins a mânca singur: în societate mâncarea se pare a fi mai gustoasă, gustul se pare a fi mai mâncăcios... Aş vrea dară...
– Să şedeţi la masă cu noi?
– Dacă nu va fi cu supărare...
– Putem începe chiar de astăzi. Aţi fost aseară la teatru?
– Am fost.
– Cum vi s-a părut Maria mea în rolul Gertrudei?
– Nu mi-a plăcut.
– Pentru ce?
– D-şoara joacă cu prea mult foc.
– Şi de aceea nu vă place?
– Da; artistul ar trebui să fie totdauna răce, răce ca dreptul pozitiv, răce ca litera legilor, răce ca pandectele, răce ca...
– Dar fi-va el atunci natural?
– Pentru mine.
– Cum aşa, pentru d-ta?...
– Natura mea fiind răce, răceala pentru mine e naturală.