26 martie 2018, 11:00 Istoria 11341

Începutul epocii fanariote în Moldova

Aşa-numita „epocă fanariotă”, care a început în Molodva din 1711 a fost descrisă preponderent în culori negre de istoricii din secolele XIX și XX. Dar trebuie spus că a fost cel mai mic rău dintre cele posibile, în condițiile cînd Moldova putea fi transformată în paşalîc, ori să vină guvernatori greci de la Constantinopol. A doua variantă era de preferat, cu atît mai mult cu cît primii domnitori fanarioţi au contribuit la dezvoltarea țării.

Nicolae Mavrocordat, venit pe tronul Moldovei la 26 septembrie 1711, avea o bunică muşatină şi se considera os de domn. Tatăl său, vestitul mare dragoman Alexandru zis Exaporitul, adică „păstrătorul tainelor”, un fel de „secretar de stat” (n-avea voie să fie ministru, dar era al doilea în ministerul de externe ottoman). Amîndoi fiii lui, Nicolae şi Ioan, vor deveni voievozi ai Moldovei şi Munteniei. Soţia lui, Sultana Hristoscoleos, era fiica domniţei Casandra a Moldovei, strănepoată a lui Ştefan cel Mare.

Aceşti Mavrocordaţi s-au considerat deci os de domn. Interesant este că toate familiile fanariote care au venit pe urmă, în afară de Nicolae Mavrogheni (1786-1790), erau înrudite cu Mavrocordaţii. Epoca fanariotă n-a început deci printr-o ruptură totală cu trecutul. Boierii, sau chiar poporul, nu au simţit o schimbare de regim.

Cu vremea însă, situaţia a devenit din ce în ce mai grea. Toţi aceşti domnitori fanarioţi care, ca să ajungă domni, dădeau bani la Poartă, peşcheşuri la marii viziri și demnitarii înalți, au adus din ce în ce mai mulţi oameni de-ai lor, din Fanar, rude sau creditori.