22 iunie 2018, 10:25 Istoria 6846

Republica Moldovenească sub ocupaţie fascistă (Foto)

După realizarea planului ocupării româno-fasciste, Moldova şi unele regiuni ale Ucrainei, aflate sub control românesc, au fost divizate, în plan administrativ, în trei provincii: Basarabia, Bucovina şi Transnistria.

Astfel, Republica Moldovenească a fost scindată în două părţi izolate artificial una de alta de un hotar păzit de grănicerii români. La 19 august 1941, prin decretul nr.1 al lui Ion Antonescu, teritoriul dintre Nistru şi Bug a trecut în administrarea autorităților româneşti. Spre deosebire de Basarabia şi Bucovina de Nord, Transnistria nu intra formal în componenţa statului român. Pe parcursul războiului contra U.R.S.S. însă anexarea ei a devenit unul din principalele scopuri ale politicii clicii fasciste a lui I. Antonescu.

Chiar de la început activitatea autorităţilor de ocupaţie şi a colaboraţioniştilor era îndreptată spre înăbuşirea rezistenţei populaţiei regiunilor acaparate prin violenţă şi teroare. La şedinţa Consiliului de Miniştri de la 29 iulie 1941 amiralul Pais a propus: „Să instituim spînzurătoarea, fiindcă este mai vizibilă şi mai impresionantă decît împuşcarea". La aceasta M. Antonescu a răspuns: „Vă asigur că m-am gîndit la acest lucru... Această măsură este românească şi tradiţională şi vom recurge la ea" – a menţionat vice-premierul. Exterminarea cetăţenilor paşnici ai Moldovei fără deosebire de apartenenţa lor naţională se realiza în cadrul politicii de „românizare şi colonizare". I. Antonescu, la şedinţa Guvernului de la 26 februarie 1942, spunea: „Interesul ţării şi al meu este ca toţi cei care vor să plece, să-i las să se ducă, pentru că vreau să reconstitui masa curată a neamului românesc şi să scot cu pieptenele des pe toţi străinii din Ţara Românească".

Violenţa şi batjocura, schingiuirile şi asasinările cetăţenilor paşnici au fost atroce. Neobişnuit de monstruos era comportamentul ocupanţilor cu evreii. Venind pe 17 iulie 1941 la Bălţi I. Antonescu a dat dispoziţie ca cea mai neînsemnată rezistenţă din partea populaţiei să fie pedepsită cu moartea, numele celor împuşcaţi să fie dat publicităţii, populaţia Basarabiei să fie supusă unui control, iar cei suspecţi şi cei care critică autorităţile române să fie exterminaţi. În aceeaşi zi el a ordonat să-i „adune" pe toţi evreii în lagăre şi să-i ducă pe malul stîng al Nistrului pentru a-i folosi la munci fără plată.

La sfîrşitul lui iulie, convocînd guvernatorii la Tighina „conducătorul" a precizat cum trebuie realizată operaţiunea de transportare a oamenilor spre Bug. În conformitate cu dispoziţiile „führer"-ului român, guvernatorul Basarabiei Voiculescu a emis ordinul №61 despre crearea de lagăre şi ghetouri în oraşele basarabene predestinate populaţiei evreieşti. În total, conform datelor autorităţilor româneşti, în aceste lagăre au fost concentraţi circa 80 mii de oameni. Aceştia erau preponderent femei, copii şi bătrîni. Cele mai mari ghetouri se aflau la Vertiujeni – 24 mii de deţinuţi, la Secăreni – 21 mii, laEdineţ – 13 mii de oameni etc. În aceste lagăre oamenii erau supuşi unor lipsuri şi batjocuri nemaipomenite, fiind chinuiţi cu foametea, ucişi cu sutele şi miile.

La 23 iulie a fost creat ghetoul din Chişinău, în care au fost închişi aproape 12 mii de oameni. Comandantul militar al oraşului colonelul Tudose s-a adresat către cei adunaţi: „Jidanilor, o să vă păstrăm viaţa, dar cu condiţia că veţi lucra unde va fi nevoie... din ziua de azi – sînteţi robi ai României Mari... Cine se va eschiva de la muncă va fi împuşcat". Astfel, la 1 august 1941 din ghetoul din Chişinău au fost aleşi „pentru lucru" 450 de oameni, inclusiv 200 de femei. 411 din ei au fost împuşcaţi lîngă Visterniceni. Au mai trecut 6 zile şi la staţia Ghidighici au mai fost ucişi 525 de evrei. Din cei 70-80 de mii de evrei care trăiau în Chişinău pînă la război, au murit 53 de mii.

Totodată, vă reamintim că informații amănunțite referitoare la Moldova în anii 1941-1944 pot fi găsite la compartimentul ISTORIA a proiectului moldovenii.md.