14 noiembrie 2018, 11:30 Realitatea moldovenească 5862

O viziune strategică a Republicii Moldova (Partea a 2-a)

Partea 1

Experiența țărilor post-sovietice

Pentru noi, spațiul post-sovietic este  regiunea cea mai apropiată mintal pentru a căuta ceva asemănător în orînduirea de sta. Avem o istorie comună de 70 ani, ceea ce este suficient de mult timp.  Și în prezent, peste 27 ani de la destrămarea  URSS, în pofida unor semne distinctive, mai avem multe trăsături comune:

- aceleași puncte critice în orașele construite conform unui model comun și care și azi reproduc omul sovietic,

- aceeași influență puternică a pieței de consum, care creează o stratificare a societății,

- aceleași probleme  în dezvoltarea ramurilor economiei, dat fiind că sistemul comun a fost distrus, iar unul propriu e dificil să creezi…

Și ce cale de ieșire din această situație văd țările?  Ele la fel utilizează în vocabular termenele ”brand” și ”imagine”, însă pășesc pe o cale segmentară  – fără a schimba  focalizarea viziunii  asupra statului (deci, nici esența), încearcă să-l promoveze în lume. Prin branding-ul turismului, a sportului, etc. Sau al teritoriilor (orașelor, regiunilor).

Să luăm branding-ul turismului. Ca regulă, el se reduce la crearea unui logo, a unui slogan și la descrierea conceptului. Apoi urmează evenimentele-standard  de susținere – broșuri, spoturi video și audio, participarea la expoziții, evenimente culturale, etc.  

Branding-ul teritoriului  merge pe aceeași cale, în principiu. Cu diferența că în fața lui stă sarcina concretă de a obține un anumit indice numeric, reieșind din scopul determinat (turism, investiții, business, forță de muncă, consolidarea auditoriului intern, influența în regiune, etc.) .  

Nici o țară din spațiul post-sovietic nu se consideră un brand în totalitate. Respectiv, nu se dezvoltă în această direcție.   

Totuși, există și încercări de efectuare a transformărilor structurale. De obicei acestea au loc sub influența  dorinței interne a țării post-sovietice de a se integra în Occident (UE și SUA) sau Orient (lumea musulmană) și a dorinței ascunse a partenerilor externi de a avea influență în regiune. 

Astfel Georgia, ghidată de lupta cu corupția și neîncrederea față de organele de drept, decide să schimbe în totalitate efectivul poliției. Construiește încăperi de serviciu de tip nou. Majorează salariile angajaților.  Aceștia primesc o altă informație introductivă… La general vorbind, se obțin rezultate pozitive  –  nivelul criminalității a scăzut, încrederea față de organele de drept a crescut. 

Din același motiv – dorința de a se integra – Kazahstanul  decide să-și treacă, către a.2020, scrisul de la caracterele chirilice la cele latine. Este un pas serios , capabil să provoace schimbări  de mentalitate a poporului. 

Din alt motiv – asasinarea scandaloasă  a unui renumit campion olimpic – în august, 2018 președintele Nursultan Nazarbaev  decide să reformeze sistemul local de aplicare a legii – după modelul colegului său georgian Mijail Saakașvili.  

Dorința de integrare provoacă țările nu numai să-și treacă scrisul la caracterele latine (cum a fost în Moldova la începutul anilor 90), dar și acolo unde este imposibil (Ucraina) să treacă întregul proces de educație la limba de stat.  Este un pas radical (menționat și în Țările Baltice), care încalcă drepturile  unei părți din cetățenii țării, dar în opinia autorităților el contribuie la crearea statului unitar. Chiar dacă, plus la nemulțămirile din interiorul țării, el  creează un anumit fondal pentru partenerii externi.   

Un șir de state văd  rostul termenului ”brand” doar în contextul comerțului – dorind să-și promoveze produsele pe piață,  insistă pe sloganul  «Fabricat în …». În Rusia este brandul național, un fel de teren care unește producătorii  mărfurilor de calitate   – «Fabricat în Rusia».

Belarusul nu are un brand național, dar a format o legătură trainică a calității cu anumite ramuri – producerea lactatelor, a țesăturilor de in, a cartofului, a tractoarelor etc. În Moldova se încearcă formularea brandului național  ”Fabricat în Moldova”, însă deocamdată el nu a fost formulat definitiv.    

Turkmenistanul, cu anturaju-i neliniștit de vecini,  a ales neutralitatea ca prioritate a țării. A creat niște înlesniri sociale pentru populație (gaze, electricitate, apă gratuite), dar a limitat plecările libere peste hotare, s-a  autoizolat   și a semnalat lumii externe termenul ”neutralitatea țării”. Este acesta un branding de țară? Mă îndoiesc. Deși ar putea fi o variantă…  

Am adus exemple diferite, expresive și  eficiente într-o oarecare măsură pentru țările respective, însă și ele reflectă abordarea fragmentară, uneori impulsivă a transformărilor statale. A ceea ce eu numesc branding strategic.  

Continuarea articolului citiți pe Noi.md.