21 noiembrie 2012, 15:00 Realitatea moldovenească 6885

Sabatul unioniștilor. Marșurile, ca mecanism de acaparare simbolică a teritoriului. Partea a doua.

Foto: moldova-suverana.md

În ultimii trei ani, țara e cuprinsă de marșuri ale diverselor organizații unioniste. Aparent, nu ar fi motive pentru reproșuri. Aceste organizații aduc drept argument dispoziția constituțională privind dreptul la protest și libertatea de exprimare. Prin urmare, aceste marșuri sînt o parte integrantă a oricărei democrații și statului de drept. Cu toate acestea, trezește interesul însuși motivul desfășurării acestor activități, persoanele implicate, argumentele utilizate și clișeele ideologice, precum și obiectivele urmărite de către acești domni.

Care este semnificația marșurilor ca atare? De ce pentru a informa cetățenii Moldovei cum că "Basarabia este pămînt românesc" trebuie făcute marșuri, scandînd, totodată, tot ce trece prin minte? Și dacă radicalii moldoveni sau maghiari vor mărșălui pe străzile orașelor românești, scandînd că "România este pămînt moldovenesc sau maghiar", cum vor reacționa "patrioții"noștri?

Să creadă, oare, unioniștii că locuitorii Moldovei nu au auzit niciodată de toate aceste "adevăruri" îndoielnice, care, deja de 20 de ani li se oferă zilnic la toate posturile moldovenești și românești de televiziune, pe toate paginile periodicelor românești și pro-române? Oare nu știu că în școlile din Moldova profesorii, la cursul de "Istoria românilor", deja de 20 de ani consecutivi, inoculează în creierele copiilor și adolescenților concepte istorice care exclud dreptul poporului moldovenesc la propriul nume și limbă, la istoria sa și la statalitatea independentă? Avem Academie de Științe, universități, școli, 25 de publicații mass-media de limbă română, sute de ONG-uri, care, zi și noapte, 22 de ani la rînd, încearcă să insufle, dar fără succese vizibile, că nu există moldoveni, că însăși Moldova și moldovenii sînt un produs elaborat de Stalin... 

Și, într-adevăr, cum se explică faptul că în 1359 a apărut statul Moldova, iar în 1918 – Republica Democratică Moldovenească? Să fie oare și acesta un produs al lui Stalin?

Argumentul potrivit căruia, chipurile moldovenii nu știu că sînt români, este ridicol. Același lucru poate fi spus și despre români – că ei nu știu că sînt maghiari. Sau hinduși.

Credem că esența acestor marșuri e alta. Potrivit observațiilor profunde ale lui Mircea Eliade, asimilarea noilor teritorii începe întotdeauna cu ritualul de reproducere simbolică a actului de creație. Astfel, de exemplu, conchistadorii, debarcînd pe un teritoriu nou pentru ei, primul lucru pe care îl făceau întotdeauna era înălțarea unei cruci, iar nava spațială sovietică, înconjurînd luna pentru prima dată, a aruncat pe ea fanionul Uniunii Sovietice. Același lucru, în opinia noastră, se poate spune despre arborarea drapelului unui stat străin pe clădirea Președinției Republicii Moldova, precum și despre marșurile cu drapele românești, desfășurate pe 1 decembrie și 27 martie în centrul Chișinăului de organizația "Noua Dreaptă".

Pe 31 august 2010, de Ziua Națională a Limbii, membrii "Noii Drepte", mărșăluind pe străzile din Chișinău, strigau în mod deschis că nu există un astfel de stat, cum ar fi Republica Moldova! Pentru prima dată în istoria țării, au declarat că vor participa la demonstrație 300 de reprezentanți ai organizațiilor din România, pentru "a celebra cea mai mare sărbătoare a identității românești". Ministerul de interne, precum și alte instituții de drept din Republica Moldova, nu au reacționat la aceasta. Dar atacurile semiotice împotriva propriei națiuni și a statului sînt operațiuni speciale bine planificate!

"Noua Dreaptă" se animă, de obicei, pe 1 decembrie, 27 martie (sărbători de stat ale României), 27 august și 31 august (sărbători naționale ale Republicii Moldova), ridicîndi-și deasupra capetelor tricoloruri românești și dansînd "Hora Unirii", ceea ce la nivel simbolic este un fel de ritual ceremonial, care semnifică negarea propriei națiuni și a propriului stat.

Lista acestui vast program semiotic de distrugere a națiunii moldovenești poate fi continuată. În anii 2009-2010, au apărut inscripții prin tot orașul și prin toată Moldova - «Basarabia – pământ românesc», «Moldova este România», «Deșteaptă-te, române".

Acestea erau deja acțiunile organizației "Noii Golani". Nu mai vorbim de faptul că tot Chișinăul era împînzit cu portrete ale lui Corneliu Zelea-Codreanu, liderul mișcării legionare (acțiune a Mișcării Naționale Creștine, înregistrată de către Ministerul Justiției al Republicii Moldova). Însăși puterea liberală a deschis Cimitirului eroilor români de la Călăraşi, a contribuit la deschiderea Centrului Cultural Român, ca instrument de "retopire" a conștiinței naționale a moldovenilor.

Am fost surprinși să vedem recent în oraș lipite pe stîlpi portrete ale domnitorului Moldovei, Ștefan cel Mare, cu inscripția "Noi suntem români". Doar Ștefan cel Mare este mitul și simbolul central, axul pe care se ține proiectul politic moldovenesc.

Astăzi, acest simbol se dizolvă, se umple cu un nou conținut, adică se recodifică.

În același timp, Primăria municipiului Chișinău a umplut orașul cu portrete ale diverselor figuri culturale, sub care este scris: "Chișinău – oraș românesc".

Toate aceste exemple sînt un fel de ritualuri de "valorificare a spațiului simbolic" al națiunii, după care se va întîmpla și valorificarea spațiului material. Ele sînt un fel de jaloane cu care se marchează "teritoriul ocupat". Marșul, în acest sens, este doar vîrful, stadiul final al valorificării teritoriului simbolic acaparat. Marșul, mai bine decît alte acțiuni simbolice, subliniază faptul că participanții sînt învingătorii, invadatorii, adevărații proprietari ai spațiului dat. Prin urmare, desfășurarea lui este atît de importantă pentru organizatori. Marșul trebuie să inspire teamă, să insufle definitiv ideea trecerii simbolice a teritoriului dat în mîinile unui nou proprietar.

Acesta este motivul pentru care marșurile au fost folosite în acele orașe în care forțele unioniste sînt cele mai slabe: la Chișinău, Bălți, Cahul, adică acolo unde stataliștii dețin majoritatea, atît la nivelul electoratului, cît și la nivelul administrației locale. Marșul, prin definiție, nu poate fi un act de ”informare” în sensul clasic al cuvîntului. Marșul este, mai întîi de toate, o demonstrație a forței și aspirației spre victorie, o demonstrație a fermității de a lupta pentru realizarea planurilor și intențiilor.

Apropo, pentru inspirarea fricii, marșurile erau păzite de un număr foarte mare de polițiști și colaboratori ai forțelor speciale, care, literalmente, "curățau" calea "triumfătorilor". Pe numele celor care s-au opus marșului unioniștilor au fost intentate dosare administrative și penale în cîteva zile. Totodată, toți cei care au distrus clădirile Președinției și Parlamentului la 7 aprilie au primit premii și compensații guvernamentale. Coincidență?  E greu de crezut.

Reamintim că manifestațiile PCRM, care se află în opoziție, s-au desfășurat într-o cușcă special construită în Piața Marii Adunări Naționale, pentru a-i speria pe cei care ar fi dorit să intre în ea. Alături de mitingul opoziției (CACD, PCRM etc.), au fost permise și mitinguri ale adversarilor opoziției și susținătorilor Alianței, care au scandat lozinci insultătoare. De ce s-au făcut toate astea? Răspunsul e la suprafață: pentru a intimida și descuraja opoziția și stataliștii, pentru a-i priva de voința de a se opune, a-i impune să se obișnuiască cu ideea că unioniștii conduc balul, nu doar în instituțiile de stat, dar și în spațiul public. Prin urmare, ei sînt majoritatea. 

Renumitul teoretician al revoltelor non violente Gene Sharp, în lucrarea sa «198 de metode de acțiune nonviolentă», enumeră următoarele metode de luptă pentru acapararea puterii. Vom cita selectiv numai unele dintre ele, păstrînd numărul corespunzător:

18. Afișarea de drapele și culori simbolice (a se vedea arborarea drapelului pe clădirea Președinției pe 7 aprilie).

19. Purtatul de simboluri (tricouri și șepci "Basarabia – pământ românesc").

27. Noi semne si nume (a se vedea acțiunile Primăriei, strada Antonescu, inscripția "Moldova – este România", "Chișinău - oraș românesc" etc.).

28. Sunete simbolice (cîntece și sloganuri de tipul "România, nu uita – Basarabia e a ta" etc.).

29. Reclamații simbolice (marșuri, deschiderea cimitirului martirilor români, memorialelor etc.). De asemenea, important este faptul că marșurile au avut loc în zonele cheie – Cahul – la Sud, Bălți – la Nord, Chișinău – capitala și București – noua metropolă sau noua capitală a viitorilor învingători. Pe scurt, o evidentă componentă militară strategică.

33. Fraternizarea cu soldații (împărțirea de flori polițiștilor).

Prin urmare, unioniștii acționează strict conform cărții lui Sharp, urmărind scopul acaparării non-violente a spațiului public al țării, al recodificării mentalității, pentru stăpînirea în continuare a instituțiilor de stat și realizarea unirii.

Trezește interesul mecanismul de împărțire a florilor pentru polițiști, un ecoul al mișcării Gandhi și hippie, care împărțeau flori polițiștilor (Flower Power). Prin acesta dorim să subliniem că marșurile sau revoluția poartă un caracter neagresiv. Chipurile agresori sînt tocmai cei care apără constituția și statalitatea. Apropo, după împărțirea florilor, începe scandarea sloganurilor provocatoare. Efectul este predictibil – reacția defensivă a stataliștilor, care este prezentată de mass-media unionistă (în număr de minim de 25 publicații), ca un semn de agresiune, degradare, inferioritate mentală și civilă.

Drept consecință, populația țării ar trebui să-i compătimească pe unioniști. Adică, de fapt, pe agresori, și nu pe stataliști, adică pe cei care, de fapt, sînt supuși agresiunii simbolice și psihologice. Gestul cu înmînarea florilor este, de fapt, o manipulare subtilă, numit în psihologie prin termenul "foot in the door" ("picior în ușă").

Analistul politic român Bogdan Ficeac, în lucrarea «Tehnici de manipulare», București, Nemira, 1996, p.. 32, scrie: "pentru a determina oamenii să accepte o concesie majoră, este convenabil să li se prezinte mai întîi o cerere nesemnificativă, dar de aceeaşi natură, căreia aproape fiecare îi va da curs, pentru ca abia după aceea să se vină cu cererea avută în vedere de la bun început".

De exemplu, adepții sectei Hare Krishna împart în aeroport trecătorilor cîte o floare. Dacă persoana primește cadoul, lui i se oferă o carte a sectei, dar de data aceasta pentru o "mică plată". Desigur, luînd floarea gratuit, omul se simte incomod să refuze cumpărarea cărții. În acest mod se acționează și în raport cu poliția. Luînd florile, acelora le va fi rușine să folosească toate instrumentele împotriva agresorilor. De aceea, în cel mai bun caz, ei nu fac nimic, în cel mai rău – folosesc forța împotriva ofensatorilor unioniștilor, adică a stataliștilor.

Toate acestea sînt bine cunoscute domnilor unioniști. De aceea, ”marșurile unirii”, organizate de ei, poartă în mod deliberat caracterul unei banale provocări politice cu consecințe previzibile.

Dacă unioniștii într-adevăr au vrut doar să-i "informeze" pe ceilalți cetățeni ai Republicii Moldova în privința conceptelor sale politice, ei puteau și trebuiau să aleagă pentru asta cu totul alte modalități.

De exemplu, ei ar putea scrie o serie de articole la subiectul respectiv și să le prezinte pentru discuții publice, să desfășoare o serie de întîlniri, conferințe, mese rotunde cu cei care doresc să participe la discuțiile propuse la universități, școli și institute de cercetare. Acționînd într-o astfel de manieră civilizată, ei ar putea încerca să explice publicului din Moldova punctele sale de vedere, să-și argumenteze în disputele cu adversarii pozițiile politice.

Deci, dacă unioniștii într-adevăr au vrut să-și unească adepții, să-și demonstreze puterea, să obțină sprijin din partea populației, ei au trebuit să plece, mai ales în Ialoveni, Hîncești, Nisporeni, Ungheni ..., adică acolo unde, după cum se știe, au o mulțime de tovarăși de idei și adepți.

Dar nu, ei au fost atrași cu o forță teribilă anume la Bălți, Cahul, Chișinău. Ei au mers acolo unde nu au fost doriți, unde îi așteptau ciocniri violente, vînătăi și cucuie, poate chiar și sînge.

Ei au mers ”fără frică” sub acoperirea copiilor și a camerelor fotografice și de filmat ale jurnaliștilor. Lor le deschideau calea coloanele forțelor speciale moldovenești. Pe fundalul coliziunilor, lor li s-a garantat PR, promovare, crearea unei imagini de martiri. Astfel, ei sperau să implice și conducerea alianței în planurile sale, să ridice problema schimbării acelor articole din legislație Republicii Moldova și a Constituției, care interzic existența unor partide și programe unioniste. Și trebuie recunoscut că au obținut ce au vrut. Recent, CSJ și CC au recunoscut legitimitatea partidelor și programelor unioniste. De fapt, a fost pusă o bombă sub clădirea statalității moldovenești, care, în viitorul apropiat, adică în 10-15 ani, poate exploda și rupe independența Republicii Moldova. Lupii și-au pus piei de oaie și o parte din oi s-au luat după ei.

Apropo, nu este o simplă coincidență nici faptul că unioniștii și-au încheiat marșul prin adoptarea pactului pentru Basarabia la București. Cu acest pact, ei doresc să creeze un sprijin politic puternic pentru forțele unioniste din România și Republica Moldova, să atragă toți intelectualii moldoveni de dreapta în acțiunile de subminare a suveranității Republicii Moldova. Și dacă astăzi acest lucru pare a fi ireal, apoi peste 15 ani – destul de posibil. Cel puțin, prim-ministrul și ministrul Educației nu s-au decis să retragă din școli cursul de istorie a românilor, temîndu-se de campanii mass-media din partea forțelor unioniste. Dar astăzi ele sînt încă slabe. Ce se va întîmpla mîine, cînd ele vor deveni mai puternice?

Mihail SORBALĂ

Va urma