17 februarie 2018, 12:30 Personalități 16679

Neîmplinitul dor de poezie a lui Pavel Boţu

Astăzi se împlinesc 31 de ani de la trecerea în neființă a poetului Pavel Boţu. A plecat în lumea celor drepţi, înainte să-şi împlinească cumplitul dor de a mai crea poezie, proză, înainte sa-şi dea demisia din funcţiile înalte, care-l oboseau moral, necazul său mare în urma publicării volumului „Ornic” respins de cenzură şi pentru care a fost criticat dur şi de la care a început apusul său. Răsfoind astăzi, testamentul său literar, înţelegem cît de mult contează pentru un scriitor ca poezia să ajungă la inimile cititorilor, ca munca sa de luminare a sufletelor să dea şi peste veacuri roade.

Cît de des aplecăm ochii sufletului către poezie? Cît de des ne e dor de ea? Vă îndemnăm să vă purificaţi sufletele pătrunzînd în Lumea poeziei, precum şi-a dorit-o cu înfrigurare poetul: „Dar mai coborîm în noi, la adîncimi,/Hărţile din suflet să ni le refacem…”(„Viaţa cărţilor”, din volumul de poezie„Ornic”) sau se întreba într-o altă poezie, în speranţa că opera sa îşi va atinge obiectivele „…Vei şti cu credinţă s-aduni/Lumina din noi cîte-o fărîmă?”. Avem nevoie de poezie, ca să putem evada din cotidian, ca să ne tămăduim sufletele.

Omagiul cel mai frumos adus poetului Pavel Boţu de către, noi generaţia veacului grăbit, e să aplecăm inimile asupra operei sale, să găsim în ea acele seminţe de adevăr şi să le răsădim în sufletele noastre însetate de lumină, dor, frumuseţe. Iar din viaţa zbuciumată a poetului să învăţăm să găsim lumina cuvîntului:

„Oricum nu uita:
N-am lăsat să se stingă,
În ceasul de cumpănă facla umană,
Am strîns, neîmblînzind, mînzul vremii
În cingă
Făcîndu-i speranţele aripi şi hrană…” („Legătura” din volumul „Ornic”)