11 august 2018, 13:00 Muzica 9831

Vadim Pekşn: Noi nu cîntam pentru bani, ci pentru fericirea de a fi auziţi (Foto, Video)

Una dintre figurile legendare ale rock-n-roll-ului moldovenesc este, fără îndoială, Vadim Opoca. Cei mai mulți membri ai comunităţii rock îl cunosc sub numele de Pekşn sau Vadic Pekşn.

La începutul anilor '90 el era lider al grupului „Alenikii Ţvetocek" din Chișinău, care, din păcate, nu a existat mult. Dar pe durata scurtei sale existenţe grupul a rămas în amintirile multora.

În prezent, Vadim Pekşn locuiește în or. Sevastopol. Am reușit să îl contactăm prin Internet și să discutăm despre muzică și viață.

- Bună! Îţi mulțumim că ai fost de acord să participi la proiectul nostru, intitulat "Istoria rockului moldovenesc"! Fără persoana ta este greu să ne imaginăm comunitatea rock and roll-ului moldovenesc, mulți vor fi de acord cu acest lucru. Aşadar, prima întrebare. Vadim, cînd ai început să cînți muzică rock? Îţi aminteşti de prima ta evoluţie?

Calea mea muzicală a început în octombrie 1987, în formaţia „Coleida", așa se numea Planeta dintr-una din povestirile despre Alisa Selezniova, ale scriitorului Kir Bulîciov. Locul, unde am făcut primii pași în rock este Centrul de Tineret „Gagarin" de la Chișinău. Noi cîntam pe atunci ceva de tip heavy metal, dar nivelul interpretării noastre era destul de slab, piesele, de asemenea, nu erau foarte bune, dar aveau o conotație profund socială: pentru pace împotriva războiului, pentru pace în toată lumea. Tocmai atunci a fost creat primul club de rock, la constituirea căruia a contribuit un jurnalist pe nume Mişa, care e decedat, el avea Studioul de înregistrări legendar, № 2, pe strada Pușkin. Interesant este acel fapt că nimeni nu știa atunci unde se află Studioul №1, pentru că acesta, pur și simplu, nu exista. El avea acolo o colecție foarte bogată de înregistrări, dar de acest lucru îşi amintesc, probabil, acei trecuți de 40 de ani.

Iată deci, că pe atunci era dusă o adevărată muncă comsomolistă, pentru a-i organiza pe toţi punk-ii, hippies etc. și dacă putem spune așa să fie ţinuţi sub supraveghere, să fie organizate festivaluri. În general, totul era făcut în mod sovietic, dar acest lucru, în general, funcționa, nu ne vom axa aici pe aspectul politic. Formaţia noastră cînta slab, așa cum am spus, melodiile nu erau foarte bune, iar pe mine în postul de vocalist băieții m-au găsit cu cîteva săptămîni înainte de spectacol. În ceea ce privește partea tehnică, chitarele pare-se erau „Diamant", iar echipamentele audio, consolele de mixare erau de o calitate foarte proastă. Apoi, nu știu cît de bine am interpretat, din punct de vedere muzical, dar din punctul de vedere al epatării, totul a fost așa cum a trebuit! În scenă eu ţinînd microfonul de cablu, fluturam deasupra capului, iar unul dintre oamenii, care stătea în sală se ţinea de cap și cu întreaga sa înfățișare, dar şi cu privirea trăda acest gînd: „Ce face acest excentric pe scenă cu microfonul meu?!" Dar mie îmi era atunci indiferent, nu mă interesa a cui microfon îl flutur, cîți bani costă acesta și ce va fi, în general, cu acesta... Sarcina mea consta în faptul ca publicului să-i fie interesant și pot spune că mi-a reuşit să îndeplinesc această sarcină. Noi am cucerit publicul nu cu muzica, ci cu așa-numitul nostru show. Adică, nimeni nu a reuşit să memoreze vreun cîntec, în schimb spectacolul nostru le-a rămas în memorie tuturor!

Continuarea articolului citiți pe noi.md.