20 septembrie 2018, 14:15 Rubrica vizitatorilor-autori 2732

Serviciul poștal în Moldova în sec. XIV-XIX (Foto)

Serviciul poștal în Moldova a apărut concomitent cu formarea Principatului ca stat, din cauza nevoii de a transmite poruncile voievozilor în cele mai îndepărtate puncte ale țării. Curierii domnești erau numiți „olaci" sau „olăcari". Căile poștale erau numite „cai de olac", iar carele poștale erau numite „olace". Responsabil de poșta domnitorului era al treilea logofăt, care în secolul al XVI-lea a fost înlocuit cu marele postelnic, acesta trebuia să fie om de știință, bun scriitor și orator "mereu în preajma domnitorului".

Un volum mare de corespondență avea cu țările străine Ștefan al III-lea cel Mare (1457-1504). În lexicul moldovenesc a intrat cuvîntul „menzil", care provine de la cuvîntul turcesc și care desemnează locul unde erau schimbați caii sau „menzil", adică stațiile poștale. Stațiile poștale, în cauză, erau administrate de către căpitanul Poștei, acestea au apărut în Moldova în prima jumătate a secolului al XVII-lea. Curierii trimiși în misiuni prin țară erau numiți mesageri („lipcani"), iar cei trimiși în misiune în străinătate – „călărași". Taxa pentru poștă, era o povară grea pentru popor, ceea ce l-a făcut pe Constantin Mavrocordat (în anii 1741-1743) să decidă să reformeze sistemul, astfel de atunci cheltuielile pentru curieri erau acoperite de stat.

Către sfîrșitul secolului al XVIII-lea - începutul secolului al XIX-lea stațiile poștale au fost date în concesiune. Sarcina deservirii poștei și-au asumat-o boieri cunoscuți, care semnau cu Trezoreria un contract pentru patru ani și jumătate.

Conform Tratatului de Pace semnat la 16/28 mai 1812 la București, care a pus capăt Războiului Ruso-turc din anul 1806-1812, teritoriul Republicii Moldova, situat între rîurile Prut și Nistru, a fost anexat la Imperiul Rus, provincia fiind numită în curînd Basarabia. Boierului moldovean Scarlat Sturza, numit în funcția de conducător civil, i-a fost acordat dreptul de a "crea Poșta".

La Chișinău, centrul administrativ al provinciei, Serviciului Poștal i-au fost repartizate două case. În anul 1816, în al doilea Departament al administrației locale lucrau 245 de comisionari și 32 de mesageri. Transportarea corespondenței, transmise din Basarabia, depindea de orașul desemnat ca Oficiu Poștal la granița cu or. Dubăsari. Plata pentru greutate, asigurarea și funcționarea era efectuată în piaștri, conform Regulamentului din 13 decembrie 1807 privind funcționarea Poștei Moldovei.

În anul 1816, Serviciul Poștal din Chișinău a fost reorganizat în Poșta Regională, sub conducerea postmasterului. În conformitate cu prevederile Regulamentului privind organizarea administrativă a Basarabiei, adoptat de împăratul Alexandru I, la 29 aprilie 1818, Departamentul Poștal Regional trebuia să funcționeze continuu la Chișinău, iar în raioane - serviciile poștale.

În nota sa din 31 decembrie 1851, Cancelaria Comitetului Stațiilor de Poștă din Basarabia a informat instituția specială din județ că în provincie există doar 50 de stații de poștă printre care: Bălți, Tighina, Ismail, Leova, Reni.

După izbucnirea Războiului din Crimeea, în toamna anului 1853, autoritățile ruse au luat unele măsuri de securitate pe teritoriul Basarabiei, transferînd o serie de instituții de stat de la graniță, inclusiv pe cele poștale.

Conform prevederilor Tratatului de Pace de la Paris, din 30 martie 1856, care a pus capăt Războiului Crimeii, Rusia i-a reîntors Principatului Moldovei o parte din sudul Basarabiei. Acest teritoriu, împărțit în trei județe administrative - Belgrad, Cahul și Ismail, a fost timp de 22 de ani, înainte de încheierea Tratatului de Pace de la Berlin, la 13 iulie 1878, inclus în sistemul poștal al Moldovei, iar după actul din 24 ianuarie 1859 – în cel al României.

În anul 1857, la sugestia comisiei responsabile de reformarea sistemului poștal din Principatul Moldovei, poșta a fost creată ca instituție de stat în totalitate, au fost create noi Oficii poștale, a crescut numărul diligențelor, lucrătorilor poștali le erau alocate salarii fixe, fiind și promovați, erau stabilite standarde de lucru exacte, cășuțe poștale, ca apoi să fie introduse și timbrele poștale.

Primele timbre poștale, care se lipeau, au fost tipărite la 15 iulie 1858, în Moldova, la tipografia capitalei Principatului Moldovei, la Iași. Motiv al desenului primelor timbre a fost stema moldovenească - capul de bour cu o stea și cornul poștal.

Pe hîrtie moletată, colorată, într-un tiraj mic: timbrul cu nominalul de 27 parale, de culoare neagră, ușor colorată cu roz, cu dungi verticale de moletare - cu tirajul de 6.000; miniatură, cu nominalul de 54 de parale, executată în culoare albastră pe hîrtie verde cu dungi orizontale moletate - 10 mii; un timbru cu valoarea nominală de 81 de parale de culoare bleau pe hîrtie albăstruie cu dungi orizontale moletate - 2.000 și timbrul cu valoare nominală de 108 parale de culoare bleau pe hîrtie roz-deschisă, cu un tiraj de 6.000. Inscripția pe timbre "Porto scrisori", realizată cu alfabet chirilic.

Cea de-a doua serie de timbre (1858) cu nominalele modificate și cu desen, consta din trei mărci: de 5 parale, de culoare neagră, de 40 parale de culoare albastră și 80 parale, executată în culoare roșie-cărămizie. Inscripția pe timbre "Porto scrisorei" este executată cu alfabet latin, iar nominalul – cu alfabet chirilic.

Raritatea acestor timbre este determinată nu numai de originalitatea lor și de tirajele mici, ci și de o perioadă foarte scurtă de utilizare a acestora. În legătură cu evenimentele politice turbulente din această parte a Europei și cu introducerea noilor tarife poștale în Principat, deja din 1 noiembrie 1858, acestea au fost declarate nevalabile.

Din cele aproximativ 24.000 de timbre tipărite s-au păstrat doar 724, inclusiv 89 pe plicuri. Acestea sînt considerate rarități. Clișeele originale au fost descoperite în anul 1940 și ulterior au fost păstrate la Muzeul Poștei României, Muzeul Național Filatelic.

Tot acolo există și un drapel poștal. Acesta fost executat în anul 1958, către centenarul primelor timbre poștale din Principatul Moldovei, din anul 1858.

Andrei Nesteriuc