În limba moldovenească fondul lexical latin a fost şi rămîne cel mai impunător, cantitativ şi calitativ. O bună parte din această componentă a limbii moldoveneşti are un caracter general: fie în fonetică, gramatică sau în lexic. Cuvintele de origine latină, unităţile cu rădăcini traco-dacice şi elementele împrumutate formează fondul lexical de bază al limbii moldoveneşti.

Denumirile principale, de însemnătate primordială pentru viaţa şi activitatea umană în limba moldovenească sînt asemănătoare celor de origine latină:

— părţi ale corpului: cap, mînă, faţă, ochi, nas, păr, ureche, limbă, piele, inimă, os ş. a.;
— obiecte, fenomene ale naturii: apă, gheaţă, cer, munte, rîu, piatră, nour, rîpă ş. a.;
— raporturi de înrudire: părinte, soră, nepot, fiu, bărbat, familie, frate, femeie ş. a.;
— animale, păsări, insecte: cal, capră, cîne, cerb, iepure, lup, găină, furnică, muscă ş. a.;
— copaci, ierburi: pom, plop, măr, iarbă, frunză ş. a.;
— cereale: pîne, secară, orz ş. a.;
— obiecte de cultură materială: casă, roată, uşă, fereastră, car ş. a.;
— metale: fer, aramă, aur, argint ş. a.;
— zile, luni, anotimpuri: august, zi, an, sară, noapte, luni, marţi, iarnă ş. a.;
— cuvinte referitoare la orînduirea social-politică: ţară, cetate, lege, stat, guvern ş. a.

La această foarte extinsă parte de vocabular general se cuvine să alăturăm măcar unele din mulţimea de adjective de asemenea de origine latină: alb, verde, negru, plin, cald, bun, sec ş. a.

Majoritatea verbelor denumind cele mai diverse acţiuni în limba moldovenească este de provenienţă latină. Şi pronumele în limba moldovenească sînt de origine latină.

Cuvintele fondului latin al limbii moldoveneşti nominalizează cele mai însemnate, uzuale, strict necesare obiecte, noţiuni şi acţiuni vitale. Aceasta explică frecvenţa înaltă a acestor unităţi lexicale în uzul cotidian, în creaţia literară, în limba naţională moldovenească în general.

Este evident că o parte din cuvinte au fost împrumutate la etapa de formare a limbii literare moldoveneşti din fondul latin, ca fiind unul înrudit şi bogat.  Cu toate acestea, este necesar de remarcat că multe cuvinte în limbile indo-europene au un substrat comun iar teoriile lingvistice existente privind originea şi raport cu altele sînt superficiale şi urmăresc anumite scopuri cu caracter politic.

Un factor important care a individualizat şi i-a imprimat anumite particularităţi, precum şi farmecul sonor bine cunoscut al limbii populaţiei din spaţiul carpato-nistrean îl constituie cuvintele comune cu cele slave.

În limba moldovenească se evidenţiază cîteva straturi de lexic asemănător cu cel slav. Cel mai vechi este din timpurile comunității indo-europene şi a contactelor dintre traci, protoslavi şi slavii timpuri. Alt strat lexical cuprinde împrumuturi (babă, colac, nevastă, coasă, rană, slab, dăruiesc, citesc, cerneală, milă ş. a.).

Însumînd mărturiile despre fondul slav în limba moldoromână observăm că se evidenţiază trei categorii de cuvinte:

1. cuvinte din perioada străveche, din timpurile comunității indo-europene şi a contactelor dintre traci, protoslavi şi slavii timpurii;
2. cuvinte slave vechi, de provenienţă bulgară şi sîrbă;
3. cuvinte slave răsăritene caracteristice numai limbii moldoveneşti, împrumuturi ce imprimă acestui idiom anumite particularităţi, individualizîndu-l, determinîndu-i specificul, dîndu-i un anumit farmec şi originalitate: dulcele grai moldovenesc. 

Cuvintele slave bici, boală, boier, glumă, bolnav, şagă, clae, cîrmă, colţ, lanţ, pagubă ş. a. se întrebuinţează nu numai în limba moldovenească, ci și în limba valahă/românească.

Acelaşii statut îl au şi alte cuvinte: ahotă, baler(că), bolniţă, boronă, bortă, buhai, a dubi, a ghili, călească, cartuz, coromîslă, cori, pojar, cociorvă, leică, letcă,lozie, scripcă, strună, horn, hrubă, uliţă, harbuz, hreapcă, hulub, ciubote ş. a., care imprimă limbii moldoveneşti anumite trăsături caracteristice.

Situaţia geografică, raporturile cultural-politice au făcut ca în limba moldovenească să pătrundă un număr considerabil de cuvinte poloneze. Fenomenul demult a fost observat şi comentat de autori moldoveni. De acum Dimitrie Cantemir nota în Descrierea Moldovei (1716): „Cei care locuiesc pe Nistru amestecă în vorbire multe cuvinte polone şi numesc mai multe vase, care slujesc la trebuinţele casnice cu cuvinte poloneze, aşa încît cu greu pot fi înţeleşi de alt moldovan”.

În epoca noastră academicianul N. Corlăteanu menţionează: „În limba moldovenească au pătruns şi unele elemente lexicale din limba poloneză. S-a constatat împrumutul a vreo 350 de cuvinte. Multe din ele apar mai ales la cronicarii moldoveni. Cele mai multe privesc armata: jold, ocop, rotmistru, podgheaz, hatman, polcovnic, poruşnic, joimir, haşcâ, panţîr, roată, schijă, palancă ş. a.; viaţa socială şi politică: herb, moţpan, şleahtă ş. a.; monedele: zlot, potronic, ort, taler ş. a.
În calitate de elementele deosebitoare se cuvine a fi menţionate şi toponimele cu fonetism slav răsăritean: Horodca, Horodişte, Soloneţ, Bolotino, Colincăuţi, Dubăuţi, Vancicăuţi, Tărăsăuţi ş. a.

O trăsătură aparte imprimă limbii moldoveneşti, accentuînd individualitatea şi bine cunoscuta ei originalitate, graiurile moldoveneşti din stînga Nistrului, care au conservat cuvinte unice, care au generat noi forme. 

Graiurile moldoveneşti din stînga Nistrului au păstrat cuvinte protolatine:
anină „nisip” < lat. arena; morvă „dudă” < lat. morus. Aici sînt în circulaţie forme vechi moldoveneşti: dulaucă „căţea”, tulpan „broboadă”, găleată „căldare” ş. a.

Observaţiile şi concluziile reproduse demonstrează, o dată în plus, particularităţile limbii moldoveneşti, caracterul ei unitar — din veacul al XV-lea pînă astăzi — şi în spaţiu — de la Codîma (în stînga Nistrului) pînă în nordul Transilvaniei.

Aşadar, una din caracteristile fundamentale ale comunităţii etnice moldoveneşti constă în faptul că, alături sau concomitent cu un şir de monumente unice, de nepreţuit ale culturii materiale şi spirituale, a creat limba sa naţională — moldovenească, cu un fond lexical deosebit de bogat şi variat, cu posibilităţi fonetico-stilistice, de exprimare artistică nelimitate. Limba moldovenească are tradiţii atît de adînci, că moldovenii pînă în prezent au păstrat şi folosesc, mai ales în operele literare, calendarul lor naţional, denumirile populare ale lunilor, înregistrate prima oară de V. Alecsandri şi întrebuinţate în creaţiile scriitorilor şi folcloriştilor moldoveni P. Ispirescu, M. Sadoveanu, de autorii din zilele noastre.