Pobeda este un sat din cadrul comunei Lenin din Unitățile Administrativ-Teritoriale din Stînga Nistrului, Republica Moldova. Localitatea se află la distanța de 34 km de orașul Rîbnița și la 103 km de Chișinău. Conform datelor din anul 2002, populaţia localității constituia 85 de oameni. Satul Pobeda a fost înființat în anul 1924.
Citeşte mai departe-
Natura şi turismul
- Zonele geografice ale Moldovei
- Rezervaţii
- Resurse acvatice
- Flora şi fauna Moldovei
- Monumente ale naturii
-
Turismul în Moldova
- Sfaturi pentru turişti
- Itinerare turistice
-
Tezaurul turistic al Moldovei
- Orheiul Vechi
- Saharna, raionul Rezina
- Ţipova
- Oraşul Soroca şi satul Cosăuţi
- Satul Chiţcani, raionul Căușeni
- Patru mănăstiri în Codri, raionul Călăraşi
- Catedrala din Drochia
- Complexul natural Rudi-Arioneşti
- Cele patru mănăstiri din preajma Chişinăului − Suruceni, Condriţa, Căpriana, Hîncu
- Curchi şi Hirova – două mănăstiri din Codrii Orheiului
- Calaraşovca-Unguri, Ocniţa
- Dobruşa – Cuhureşti – Japca
- Mărgăritarul Nistrului ‒ Benderul. Atracţiile sale turistice
- Minunile Naslavcei
- Mănăstirile Moldovei
- Mănăstirile Moldovei istorice
- Portrete din drumeţii - oamenii şi faptele lor
- Sărbători, festivaluri, expoziţii, prezentări
- Localitaţile Moldovei și diasporei
Calendarul evenimentelor
Saharna, raionul Rezina
Rezervaţia naturală Saharna se află la limita Podişului Nistrean, la 100 de km de Chișinău. Două rîuleţe nu prea mari – Saharna şi Stohnaia – întretaie panta podişului, formînd împrejurul satului un amfiteatru stîncos. Rîuleţele şi respectiv rîpile lor, formează văgăuni, adîncimea cărora atinge 160 m, iar în unele locuri şi 175 m. Ele întretaie aici şirul de recife, care este compus aici din sloiuri calcaroase, rămase aici în urma retragerii Mării Sarmate. Straturile mai dense ale recifelor calcaroase se găsesc pe straturi de nisip. Mai adînc sînt situate tipurile de straturi humice carbonate, se dezgolesc depunerile din adîncurile Mării Sarmate. Deasupra suprafeţelor calcaroase, care formează părţile albiei sub forma unui canion, s-au depus straturi de nisip, argilă, dar şi nisipoase şi argiloase în acelaşi timp, iar deasupra lor – depunerile străvechi ale Nistrului. Stratul de suprafaţă formează depozitări alveolare (de pe pante) şi de rîu.
Apele subterane ies pe alocuri sub forma unor izvoare cu debit mare. Cel mai mare debit îl are izvorul care se află în defileul rîului Saharna. O parte din apele lui este captată, cealaltă cade peste pietre, formînd cascade şi lacuri nu prea mari.
Rîuleţele Saharna (10 km) şi Stohnaia (6 km) pe cursul sau inferior au format defileuri foarte pitoreşti. Saharna formează 22 de cascade, dintre care cele mai mari se află la ultimul meandru al rîuleţului către est. O cărăuruşă capricioasă, care duce pre poiana, unde se află casa pădurarului, este plină de suspans. Ea şerpuieşte printre mărăcinişurile de corn, alun jugastru (arţar), paltin de munte, arţar tătăresc (sau gladiş), ulm. Pe fundalul rîpei se întrevăd tulpinile întunecate la vişinilor turceşti, rădăcinilie cărora ajung departe printre crăpături, mulţumindu-se cu rezerve modeste de apă. Alături se extind crengile de scumpie, care sînt mai vizibile toamna. Cea mai spectaculoasă este cascada, gălăgia căreia, se face auzită deja după prima cotitură a cărăruşei de cornişă. Am văzut această cascadă în multe filme, autorii cărora au rămas vrăjiţi de aceste peisaje minunate. Cascada cade de la înălţimea de 4 m, iar în locul căderii ei s-a format o excavaţie de pînă la 10 m adîncime, denumirea «Groapa Ţiganului».
Aşa precum demonstrează cercetările arheologice, pe teritoriul Saharnei şi prin împrejurimi influenţa omului asupra naturii a fost deosebit de intensă şi de durată. În zona Nistreană, conform afirmaţiilor arheologilor, era leagănul culturii tripoliene. În urma săpăturilor arheologice sînt descoperite aşezări tripoliene pe fiecare promontoriu potrivit pe timpuri pentru trai, lîngă fiecare rîuleţ nu prea mare, inclusiv şi pe rîuleţul Saharna. Vestigiile descoperite în timpul săpăturilor din satul Echimăuţi (la 5 km de Saharna), dovedesc, că locuitorii acestor locuri deja atunci se ocupau cu creşterea animalelor şi cu agricultura străveche − de afînare a solului cu săpăliga şi că foloseau apa, care era trasă prin ţevi de lut. Tripolienii locuiau în aşezări numeroase, nu mai puţin de 90 de case în fiecare, situate concentric. Aşezări tripoliene (în mileniile VI—III î. e. n.) erau mai multe, decît pe acelaşi teritoriu în prezent.
Un element caracteristic pentru cultura tripoliană era ceramica pictată cu cele mai diverse forme, dimensiuni, culoare, foarte delicate. Tripolienii au atins perfecţiunea în ce priveşte măiestria de a executa arme din piatră, os, şi coarne.
Deasupra pe stîncile expuse tuturor ploilor şi vînturilor se întinde platoul triunghiular, acoperit cu iarbă mătăsoasă. Aici, sub învelişul verde, pămîntul ascunde o cetate străveche a dacilor. Rămăşiţele cetăţii sînt apărate din ambele părţi de maluri abrupte, care formează un promontoriu stîncos, iar din cea de-a treia parte de rămăşiţele unui val de pămînt. Toate acestea demonstrează, că din timpuri străvechi, aceste teritorii au fost o parte importantă a civilizaţiei geto-dacice.
Chiar la intrarea în defileul Saharna din partea Nistrului, deasupra localităţii se înalţă o stîncă cenuşie, care aminteşte un palat din Evul Mediu. Pe peretele stîncii se pot desluşi pete negre – „ferestre” − martori tăcuţi ai muncii cioplitorilor în piatră. Istoria acestei stînci se pierde în adîncul anilor, iar numele său neobişnuit „Grimidon”, ne duce cu gîndul la trecutul său misterios. Dimineaţa locuitorii Saharnei au obiceiul să arunce o privire către stînca renumită şi să repete pentru sine, la fel ca şi străbunii săi „Grimidon e la locul sau, deci totul e bine”.
Din timpuri străvechi Saharna e renumită cu Mănăstirea Troiţa, fondată 1776 de către Vartolomeu Krivoruciko şi care astăzi este declarată monument de istorie şi arhitectură. Datorită talentului constructorilor necunoscuţi, pereţii frumoşi ai mănăstirii s-au înscris minunat în acest peisaj. Mănăstirea este situată parcă într-o cupă de piatră, care s-a format în rezultatul rotunjirii stîncilor abrupte. Privindu-le de sus, aceste pante par munţi cu creste, care se pierd în ceruri. La mijlocul secolului al XIX-lea a fost construită încă o biserică de iarnă. Mănăstirea Saharna a devenit loc al pelerinajului credincioşilor din republică, dar şi a oaspeţilor din alte ţări. Prin aceste locuri au fost create numeroase trasee turistice. Este destul de aglomerat pe teritoriul mănăstirii şi a defileului din rezervaţie în zilele de odihnă şi în cele de sărbătoare Aceste locuri sînt pitoreşti în orice anotimp, atît datorită reliefului localităţii, cît şi a reliefului localităţii, a vegetaţiei abundente de pe pantele defileului. Dar deosebit de frumoase sînt aceste locuri toamna tîrziu, cînd arbuştii îmbracă haina cu nuanţe de roşu aprins şi auriu.
Prezintă interes mănăstirea în stîncă, săpată încă prin secolele XIV-XV în stînca din partea dreaptă a pantei.
Alături de defileu se află un sat nu prea mare, dar la fel de frumos − Saharna, care urcă pe panta domoală a podişului. Şi de la orice înălţime a defileului se deschid privelişti minunate spre Nistru. Excursiile prin această rezervaţie trebuie organizate pe durata întregii zile, ca să reuşiţi să luaţi cunoştinţă măcar cu cele mai importante locuri pitoreşti.



© Moldovenii.md toate drepturile rezervate.
Este interzisă copierea materialelor fără acordul proprietarului.
Informaţia publicată pe site poate fi preluată doar cu indicarea sursei www.moldovenii.md.
Toate întrebările referitor la funcționarea site-ului www.moldovenii.md adresați-le la support@moldovenii.md
Site-ul www.moldovenii.md nu susține și nu promoveaza niciun partid politic.