Doamna Pacht trecuse peste patruzeci de ani; cu toate acestea, ca veche actoriţă "jeune", ea se socotea capabilă a juca orişicând un rol tânăr; aşadar, pentru a vedea dacă sofismul meu e sincer, ea îmi puse mâna pe umăr şi, clipind din ochi, zise cu o voce foarte cuasi dulce:

– Oare nu şuguieşti, amice? eşti rece?

Am lăsat ochii în jos şi m-am închinat cu cea mai mare seriozitate.

– Plecăciune, cucoană.

– Vă duceţi?

– Iertaţi-mă, cucoană; aveţi prea mult foc.

– Eu?

– Nu sunteţi naturală.

Intrând în odaia mea, aprinsei o ţigară şi mă pusei a medita asupra principiilor juridice ale lui Bentham, care cel dintâi a descoperit că omul poate să facă tot ce-i place; deodată uşa a scârţâit şi s-a deschis; întorc capul şi văd... un nas; un nas în crăpătura uşii, un nas antedeluvian, adică un nas a cărui mărime covârşeşte în acelaşi grad mărimea nasurilor vulgare, precum mastodontele covârşa pe elefante. Eram să mă sperii; dar auzii tot într-o vreme răsunând de sub baldachinul nasului o voce sau, aşa zicând, o zbierare binecunoscută, şi care mă făcu să ghicesc pe loc pe proprietarul colosalului nas.

– Aicea şade Tăciune?

– Intră, intră, Feldeşule! răspunsei din odaie, şi baronul Rosen se afla deja lângă mine.

Baronul Rosen, student jurist şi coleg al meu, era un june bogat, scurt, gros, alb, năsos şi cunoscut obşteşte în societatea universitară sub porecla de "Feldeş". Cine nu mai avea porecle! Pe mine, bunăoară, tovarăşii mă numeau "Spiţer", zău nu ştiu din care cauză: sau pentru că iubeam parfumurile şi pomezile, sau pentru că aveam cam adesea nevoie de felurite doftorii, ca unul ce mă deosibeam din copilărie prin slăbiciunea constituţiunii; sau pentru că curtasem pe d-na Benedeck, frumoasă spiţereasă văduvă, de la care mi-au rămas până acum, ah! drept suvenire, treizeci şi şapte flacoane, mari şi mici, colorate şi necolorate.

Rosen s-a pus înaintea mea într-o poză foarte eroică, cu mâna stângă în şold, cu mâna dreaptă întinsă dasupra capului meu, cu piciorul stâng înapoi şi cel drept înaintat în depărtare ca de o palmă; cu nasul rădicat şi gura căscată. Apoi conversaţiunea s-a început aşa:

– Şiretule!

– O!

– Desfrânatule!

– A!

– Craiule!

– E!

– Vicleanule!

– U!

– Dobitocule!

– I! I! Mai stăi şi tu! Am sfârşit toate vocalele şi am nevoie a recurge la consune. Măi, ai înnebunit tu?!

– Cum de ai îndrăznit, Spiţerule, să te muţi în casa Anicăi?

– Mă tem că-ţi place cucoana Ana?...

– Te provoc la duel.

– Şi la duel, şi la quadrille! Despreţuiesc numai solo şi trio.

– Ia lasă gluma la o parte! zise baronul aşezându-se. Îţi place mademoiselle Marie?

- Quelle idée!

– Nu-ţi place?

– Cum vrei să-mi placă o copilă, un ce nedezvoltat, necopt, neformat, nematur, nedeplin, nesfârşit, nefinit, nepractic, nepragmatic... ça fait pitié!

– De ce dar te-ai mutat în casa Anicăi?

– Trebuia, frate, să mă mut undeva.

– De ce n-ai rămas în casa lui Klumpen?

– Vrea să zică tu nu ştii nimica?

– Despre ce?

– O! o istorie foarte lungă! Află că Klumpen a căpătat un gust foarte estetic de când i-a murit femeia, care era modelul urâciunii: les extrémités se touchent. El ţine numai o slujnică, dar frumuşică ca o cadână mahometană, şi nu numai că o ţine, dar încă ţine prea mult la dânsa. Se pare însă că şi Frosa lui are un gust nu mai puţin estetic; încât Klumpen, pe care numai doară tu îl poţi întrece în privinţa fizică, nu plăcea nicidecum bietei copile. Mutându-mă în casa lui - sunt norocos cu grizete! - veni, vidi, vici: mai pe lung vorbind, chiar de la cea dintâi zi mi-am însuşit jus servitutis quae in faciendo consistit asupra Frosei. Trei luni de zile Klumpen nu ştia nemic despre coproprietarul său, şi începeam deja a spera că voi căpăta în curând jus prescriptionis, când deodată... Şi aşa mai departe. Precum vezi, Feldeşule, mutarea mea în casa doamnei Pacht n-a fost de bunăvoie.

– M-ai răcorit la inimă, Spiţerule!

– Mi-am făcut datoria ca spiţer, deşi în facultăţi nu se învaţă farmacopeea feldeşilor. Mai adaug a zice că sunt atât de departe de a iubi pe păpuşica ta, încât voi fi gata a-i vorbi în favoare-ţi, a-i iperboliza meritele tale, iperbolice numai în profil; a... à propos, de când oare te-au smintit graţiile ei?