Urgia ta și le sacă.

Aii ni să trec cu grabă,

Ca o painjină slabă. Șeptezăci de ai ni-i custul, Sau optzăci, de-a hi cu multul, Și-i ducem mai mult cu jele Și cu trudă și voi rele. Această lume deșartă Ne-mblânzește și ne ceartă Cu primejde și cu boale, Pre toț oamenii potoale. Nime n-a scăpa să iasă Din urgia ei cea deasă, Ca să-ț știe toț direapta Cu carea vei să dai plata. Și ceia ce duc pedeapsă Din ferecături să iasă. Și te-ntoarce, Doamne svinte, De te-ndură ca mainte. Și le hii cu mângâiere Pre robii tăi ce-s cu jele. Împlému-ne demineață De milă și de dulceață Și ne bucurăm cu bine ’N toate zâle de la tine, Pentru zâlele scârbite Cu trai rău ce-am dus mainte, C-acmu-ț cauț pre toată sluga De-i asculț cu bine ruga. Și fiii lor cătră viață Să le fii, Doamne, povață. Și preste noi să lucească Lucoare dumnezăiască. Și cu svânta ta direaptă În tot lucrul ne-ndireaptă.

PSALMUL 90

Cui i-i voia-ntr-a sa viață* Să petreacă fără greață, Acela pre Domnul s-aibă Agiutori hie-n ce treaba, Cu Dumnezău să petreacă ’N casă și zâsa să-i facă. Și cătră Domnul va zâc: „Tu-m ești stâncă și ferice Și tu-m trimiț agiutoriul Cu bine, cu de tot sporiul. Și pre tine mi-i nedejde, Doamne, hie-n ce primejde“. Acela te-a mântui-te De sâlță, de lănci cumplite, De vânători încordate, De cuvinte turburate.

Și te-a umbri după spate, Supt a sale áripi late. Dereptatea lui cea svântă Te-a-ncungiura fără smântă. Și noaptea nu ti-i spărie-te, Nice zua, de săgete. Nu ti-i teme de lângoare, De vânt rău, nice de soare. Nu-ț-va ieși-n tâmpinare Drac de-amiazăz să te sparie.

• 4, 4.

Vor zăcea stârvuri căzute

De-a stânga ta mii și sute, Și zăci de mii din direapta

Vor cădea tăiaț cu spata. Iară tu n-ii1 avea frică

Să te-atingă rău nemică. Și cu ochii tăi de față

Vei prăvi fără de greață Pre păcătoș cum iau plată,

De pre vina lor, direaptă. Iară ție cu nedejde

Ț-va fi Domnul în primejde. Și la loc de greutate

Ț-va da de sus bunătate. Răul nu-ț-va veni-n poală,

Nice pre trupul tău boală. Că Domnul va da-nțălege

În toate căi ce vei merge, Îngerii să te păzască

Și-n mâni să te sprejinească, De piatră să nu-ț atingă

Piciorul, să-ț facă tângă. Pre vasilisc și aspidă

Vei umbla ca pre omidă. Și-i călca leul și zmăul

Și nu te v-atinge răul. Că ț-va fi Dumnezău stâncă

Și nu ti-i teme nemică, Că te va coperi-n lume,

1 nu vei.

Că i-ai știut svântul nume. Și ț-va auzî de rugă, Să nu hii în scârbă lungă. Și cu slavă te va scoate De greutățâle toate. Și cu lungime de viață Îi vei prăvi-n svânta față.

PSALMUL 91

Bine este a tot omul* Să să dea-n viață cu Domnul Și să-i cânte svântul nume, Ce este nalt preste lume. Și din zúori pănă-n sară Să-ț vestească mila-n țară, Ș-adevara ta cea svântă Să o strige fără smântă, Să o cânte-ntr-alăute ’N zăce strune,-n viersuri multe. Că-m feceș inemă bună, De mă bucur depreună În svintele tale fapte Ce-ai lucrat cu bunătate. Să-ț fie, Doamne, mărite Lucrurile și slăvite! Adânca ta-nțălepciune Nime nu va putea spune.

• 4, 4.

Omul fără minte-ntreagă Nu va putea să-nțăleagă De svintele tale fapte, Ce-s de mâna ta lucrate, Când păcătoșii cu toană Ieșiră ca iarba,-n goană, Și cu cei fără de lege Să-ntărâtară s-alerge, Ce să pieie cu ocară, Să le iasă vestea-n țară. Iară tu, Dumnezău svinte, Ești tot mare ca mainte. Și vor pieri cu ocară Toț pizmașii tăi din țară, Și ceia ce-s fără lege De pre pământ să vor șterge. Iară steagul mieu s-agiungă Ca inorogul să-mpungă, Și la vrâsta cea bătrână Să petrec cu viață lină. Și pizmașii de departe Să nu cuteze să-m caute, Nice să poată să-m strice, Când vor vrea să să rădice, Ce să pieie cu ocară, Cu vicleșug ce lucrară, Să li s-auză de nume, Când vor pieri de pre lume. Și direptul să-nflorească Ca finicul și să crească, Și ca chedrul în Livanul Să rodească în tot anul. La Dumnezău să să prinză ’N casă și floare să-ș tinză, Cu prăsade ultuite Preste curțâle lui svinte, Să rodească-n dereptate Dulceață și bunătate. Și la vrâsta cea bătrână Să petreacă viață lină Și să spuie preste gloate Bunătățâle lui toate, Că-i Domnul cu dereptate Și la dâns nu-i strâmbătate.

PSALMUL 92

Domnul stătu crai în lume, Că i s-au vestit svânt nume, Pentru veșmânt de podoabă Ce s-au îmbrăcat la hoarbă. Și s-au încins cu tărie Pre-așezământ de crăie. Ș-au pus lumii sprejineală, Ca să stea fără sminteală. Scaunul tău, Doamne svinte, Este gata de mainte, De la veci de când te-aștaptă Pre crăie așezată. Părauăle tare strigă Toată lumea să să strângă, Și apele cele mare Rădicară urlet tare, Cât din țărmuri dau afară, De răsună preste țară. Minunată-i unda mării, Ce-i mai mare craiul țării, Că pre toț craiul potoale, Ca spuma mării cea moale. Și tu, Doamne și crai svinte, Îț ești crezut pre cuvinte, Și casa ta este svântă, De custă-n veci fără smântă.

PSALMUL 93

Dumnezău-i pre giudețe* Domn, de nu alege-n fețe, Ce tuturor le-ndrăznește De-i ceartă și-i dojenește. Rădică-te, Doamne svinte, Cu giudeț, ca de mainte, Și făloșilor dă plată Pre giudecare direaptă. A ce laș strâmbii în voaie, De fac celor buni nevoaie Și grăiesc fără sâială, De-ș scot strâmbătatea-n fală? Ceia ce iubăsc nepace

• 4, 4.

Și zâc rău de ce le place, Gloata ta o iau în sfadă, Țărâi tale fac dosadă. Pre văduvă și săracul Li-au tăiat viața și veacul. Nemeriții tăi din țară I-au omorât cu ocară. Și zâsără că nu-i vede Domnul din scaun ce șede, Nice-i va lua aminte Dumnezău, ca de mainte. Ce să vă luaț de samă Voi, oameni, de-ț asculta-mă, Și buiecii să-nțăleagă Cândva cu mintea cea-ntreagă. În cap ce ne-au pus auzul Și ochiul întreg ca bulzul, Au n-aude și să vază Pre tot omul ce lucrează? Cela ce dă-n limbi certare, Au nu va face căutare? Cela ce ceartă și-nvață S-aibă omul minte-n viață. Ce tu, Doamne, le știi toate Gândurile de prin gloate, Că sunt strâmbe și deșerte, Și-i vei pune să să certe. Ferice va fi de omul Carele l-va certa Domnul Și-i va da de va-nțălege Să-i cunoască svânta lege,

Și de zâle ce-s cumplite

Să să poată lua minte, Pănă când s-a săpa lacul

Păcătosului cu dracul. Că Domnul n-a lăsa-n smântă

Gloata sa din țară svântă, Și de dâns n-a hi streină

Ocina lui cea bătrână. Păn-a-ntoarce adevara

’N scaun să-ș giudece țara, Lângă dânsă din direapta

Ș-or lua direpții plata. Cine-m-va țânea departe

Pre vicleni să-i putem bate? Sau cine va ieși-n față