Cele mai timpurii urme de construcţii datează din paleoliticul inferior, cu o vechime de 500 – 300 mii ani. Sînt staţiunile, depistate de-a lungul rîurilor Nistru, Răut şi Prut, identificate în grote şi peşteri, sub copertinele rocilor. În timpul perioadelor glaciare omul utiliza drept adăpost îndelungat grotele naturale, în interiorul cărora au fost găsite unelte confecţionate din piatră de silex (cremene): răzuitoare, străpungătoare, etc. Erau alese acele grote care aveau calităţi potrivite pentru locuire: cu intrări sub copertine din rocă, uneori completate cu o adunătură din pietre, orientate spre sud sau apus, aflate în apropierea apelor, la înălţimi ferite de inundaţii. Sînt cunoscute grotele locuite aflate în malurile stîncoase ale afluenţilor de stînga ale Prutului, lîngă satele Buteşti (Glodeni), Brînzeni (Edineţ), Feteşti (Edineţ). Se evidenţiază prin caracterul lor ajustat pentru locuire trei grote din malurile rîului Ciugur, lîngă satul Duruitoarea Veche (cca. 500 mii de ani). Omul construia adăposturi pe durate scurte de timp, amenajate la nivelul solului, folosind oasele animalelor mari, acoperite cu piei, urmele cărora au fost depistate pe terenuri deschise. Asemenea staţiuni ale omului preistoric se cunosc lîngă satele Ofatinţi (cca. 300 mii de ani vechime). Cca. 50 mii de ani în urmă, în timpul celei mai cunoscute perioade glaciare, omul a descoperit procedeele de obţinere a focului, în grotele locuite din această perioadă fiind depistate locurile unde au ars ruguri. După retragerea gheţarului, oamenii locuiau pe locuri deschise, de la care au rămas seliştele – Cosăuţi (Soroca), or.Floreşti I, semibordeie, cu gropi pentru foc. La sfîrşitul paleoliticului superior apar amuletele prelucrate din piatră, mărturie a apariţiei germenilor credinţelor religioase şi a sensibilităţii sufleteşti a omului preistoric.

Odată cu evoluţia omului, creşte abilitatea sa de amenajare a spaţiului locuit, remarcată în perioada neolitică, cînd apar adevăratele construcţii cu o arhitectură incipientă. Omul a învăţat să modeleze lutul în vase, dîndu-le trăinicie prin ardere şi foloseşte această descoperire pentru a stabiliza baza locuinţelor. Cea mai evoluată dintre civilizaţiile preistorice care s-au perindat pe teritoriul ocupat de viitoarea Moldovă a fost Cucuteni-Tripolie. Clima era caldă, oamenii locuiau în selişte mari, cu o planificare premeditată, pe şes sau promontorii întărite prin valuri înalte şi cu şanţuri adînci, construite cu case amplasate concentric sau după un plan circular. Locuinţele erau de dimensiuni mari la periferie, cu o suprafaţă de 120-160 m2, cu dimensiunile exterioare de 25x7 m (s. Vărvăreuca-XV, Floreşti), împărţite în încăperi de locuit, care se încălzeau cu vetre. Erau şi case mai mici 40-70 m2, încălzite cu o vatră. Sistema constructivă consta dintr-un schelet de lemn, împletit cu nuiele, uns cu lut şi văruit. Casele erau ridicate la suprafaţa solului, pe o platformă din pămînt ars, cu podeaua din carouri de lut. Cea mai renumită aşezare din timpul acestei culturi se află lîngă satul Sofia (Drochia), intrată în literatură cu denumirea „Petreni”. Acest sat neolitic avea peste 500 de locuinţe, ridicate în două nivele, amplasate concentric, care datează din primul sfert al mileniului III î.Hr. La primul nivel se aflau cuptoarele sau vetrele, depozitele de hrană, păstrate în vase voluminoase de ceramică pictate, la al doilea nivel – se aflau camerele de locuit şi un altar. Altarele reprezentau ridicături ale podelelor, pe care se aflau figurine din lut, care reprezentau zeiţe aşezate pe fotolii. Arhitectura lor este cunoscută graţie modelelor votive executate din ceramică ale locuinţelor şi ale sanctuarelor. Urmele arhitecturii civilizației Cucuteni-Tripolie dispar la începutul epocii bronzului.

După cum este menționat în compartimentul Istoria a sitelui www.moldovenii.md majoritatea cercetătorilor sînt de părerea că civilizația Cucuteni-Tripolie aparține unuia dintre centrele civilizației proto-indoeuropene, care dispare în mileniul al III-lea î.Hr. în urma pătrunderii în regiune a unui nou val de populație indo-europeană.Aceștia revin la baștină ca urmare a schimbărilor climatice și demografice produse în Orient. 

Din perioada bronzului au rămas pe teritoriul viitoarei Moldove curganele (gorganele), care reprezintă movile funerare (tumulus). Curganele din Moldova Sînt de dimensiuni variate, cuprinse între 10-50 m în diametru, cu înălţimea păstrată între 1-8 m. Sînt movile cu diametrul de 60 şi 80 m (or. Bălţi), iar o movilă, se pare cea mai înaltă, se afla lîngă satul Chişcăreni (Sîngerei), avea 17 m înălţime, pe vîrful ei fiind instalat un castel de apă.  Probabil, cu cît mai importantă era persoana înhumată, cu atît mai înaltă era movila. Movilele erau circulare în plan, cu secţiune conică, amplasate solitar sau în grup, ajungînd la 24 de movile (s. Chetrosu, Drochia). Pe unele erau instalate lespezi din piatră sau figuri cioplite sumar; se întîlnesc şi movile alungite, asemănătoare valurilor de pămînt, una din ele numită „Movila Uriaşului”, lungă de 150 m şi lată de 25 m , care se află lîngă satul Limbenii Vechi. Multe movile au obţinut nume proprii: „Movila cea mare”, „Movila de la şleah”, „Movila şvedului”, „Bortoasa”, „Cu două cocoaşe” etc.

 Movilele funerare, ridicate deasupra înhumărilor căpeteniilor, aveau un bogat inventar din obiecte din bronz şi ceramică. Corpul defunctului, presărat cu ocru, era aşezat în gropi, simple sau căptuşite. Perimetral, erau dispuse cadavrele servitorilor şi cailor sacrificaţi, şi totul se acoperea cu planşeu din bîrne. Pentru culturile purtătorilor obiectelor din bronz sînt caracteristice lipsa vestigiilor de la locuinţe, dar sînt frecvent găsite zeci de gropi menajere, în care sînt plasate forme de turnat metal şi multă zgură (s. Coteala, Briceni). Urmele de locuinţe pot fi identificate după lipitura de lut ars, vetre din pietre lipite cu lut şi pardoseli (s. Caracuşenii Noi, Briceni, s. Ghindeşti, Floreşti). A fost identificată o locuinţă cu trei cuptoare, cu podea din lespezi de piatră în care se găseau gropi rămase de la parii carcasei pereţilor (s. Petruşeni, Rîşcani).

În epoca hallstatului tracic, secolului X- îinceputul secolului VI î.Hr., apar locuinţele de tip bordei, locuințela la suprafaţa solului şi înhumările tumulare în casete de piatră.