Făt-frumos a şi plecat

Pe-un cal negru şi ţintat

Şi s-a dus, s-a dus, s-a dus

Tot drept soare spre apus

Ca cuvântul din poveste ...

Înainte mult mai este,

Mers-a mersul vântului

Pe faţa pământului

Ş-a călcat în pribegie

Multă lume,-mpărăţie,

Dumnezeu numai o ştie!

Mers-a peste nouă mări,

Nouă mări şi nouă ţări,

Peste munţi, peste ponoare,

Peste câmpuri cu izvoare,

Unde iarba verde creşte

Şi în patru se-mpleteşte

Şi-n vârf se găităneşte,

etc., etc.

VI - Rime defectuoase

Fiecare cititor este în drept a se întreba pentru ce unii oameni se înteţesc a scrie numaidecât în versuri atunci când, voind a face parte din pleiada autorilor, mult mai bine ar nimeri să se ţie de proză. Iar dacă aceşti nenorociţi ce pătimesc de infirmitatea versificatoare nu se pot apăra de accesele ei, pentru ce încalte nu se preocupă a face versuri corecte şi pentru ce se alunecă a împreuna rime nepotrivite. — A înhama alăture un cal cu un bou este o excentricitate ce denotă o lipsă de estetică din partea automedonului ce are ambiţie de a se lua pe urmele lui Apolon.

Arta poeziei admite oarecare licenţe, dar nu permite ca ele să treacă peste marginile aşezate de bunul simţ şi de bunul gust. Nu este dar permis de a călca peste regulile bunei cuviinţe literare, precum nu este admis a dispreţui regulile bunei cuviinţe sociale. În cazul dintâi un autor probează că nu-şi cunoaşte arta, precum în cazul de-al doilea un om denotă că a fost rău crescut.

Aşa cu multă mirare şi părere de rău vedem pe unii versificatori şi chiar pe unii poeţi cu renume căzând în defectul neglijării în privirea rimelor, fără a se preocupa de paguba produsă armoniei versurilor prin asocierea rimelor defectuoase, de exemplu:

„Scânteie, mântuie — cunună, spumă — dulce, duce — teme, nedemne — dărâma, ţărâna — strălucind, argint — frunte, căzute

— valuri, noianuri — azi, popas — unge, cruce — merge, drege

— slab, cap — lacrimi, flăcări — brav, praf — florilor, ploilor — tun, cum —sălbatică, artistică — noastre, proaste — şoapte, poate

— languoare, splendoare — etc“.

Aceste rime sunt sălbatice şi rimează cu prostatice.

VII - Câteva cugetări

Nimic mai duios şi mai poetic ca o floare crescută pe un mormânt şi ca un copilaş jucându-se printre morminte. Viaţă din moarte! Viaţă printre morţi!

*

Figurile tiranilor sângeroşi sunt mai aparente, căci ele apar pe un fond roş în cadrul istoriei.

*

Multe glasuri rugătoare, puţine urechi ascultătoare!

*

Floarea cu mai multe picături de rouă scoate mai dulce parfum; inima cu mai multe lacrimi scoate plângeri mai duioase.

*

Vai de turma unde câinii sunt ocupaţi a roade oase!

*