Îns[...]ndrăznind să arunce plumb în capul arabilor, ei dau bani pentru ca să cumpere dreptul de a fi tiranizaţi pe pământul Africii. În adevăr ei pun toată silinţa de a nu se despărţi de idolul lor, aurul, şi dezvelesc un geniu rar întru apărarea lui; însă barbaria indigenilor face adeseori crunte razzia în colonia israelită.

Cu cât un evreu e mai bogat, cu atât el caută să-şi dea o aparenţă mai săracă; cu cât el ar putea să trăiască mai bine, cu atât se osândeşte la o viaţă de lipsuri şi de mizerie; căci de cum se naşte şi până ce moare el e dominat de o groaz[...]ncetată. Simţirile care nu adorm niciodată în sufletul lui sunt spaima şi zgârcenia; prin urmare, când întâlneşti un evreu în hudiţele Tangerului, îl vezi trecând ca o umbră de-a lungul pereţilor, cu ochiul pândaci, cu urechea dreasă, cu inima-n dinţi, ca un om ce ar fi comis o crimă şi s-ar teme de a fi recunoscut. Obligat de a-şi scoate babuşii când trece pe lângă o geamie, el îi ţine totdeauna în mână, atât de economie cât şi de frică, temându-se ca vuietul paşilor săi să atragă luarea aminte a vreunui arab mahmur şi să-i aducă maltratări, sau mai cu seamă pagubă!

Evreul din Tanger, precum şi acel din toate oraşele Africii, este fiinţa cea mai îngrijită din lume; pentru el chiar umbra unei păsări trecătoare este un motiv de spaimă! El nu grăieşte, ci şopteşte, nu râde, ci zâmbeşte, nu calcă, ci lunecă pe pământ, căci nu are curajul fiinţei sale; veşnic prigonit, veşnic umilit, el îşi răzbună însă prin viclenie, speculând lenea apăsătorilor săi şi parvenind încet, încet a monopoliza tot comerţul oraşelor.

În zadar arabii îi dispreţuiesc şi-i închid noaptea într-un cvartal deosebit, ca pe nişte vite în ocol; în zadar îi pradă şi-i măcelăresc din timp în timp; coborâtorii lui Solomon pleacă capul cu răbdare şi reîncep traficul lor, făr-a avea de scop nici îmbunătăţirea soartei, nici luminarea neamului lor, ci numai şi numai strângerea de aur!

Prin urmare ei se găsesc încă într-un grad de superstiţie ridicolă, confundând pe Moisi cu Cabala şi pe profeţi cu rabinii.

Un călător francez, dnul Charles Didier, zice: ,,Prejudiciile cele mai nebune sunt pentru evrei articole de lege şi de credinţă, şi chiar cântecele sublime ale psalmistului sunt traduse în nişte harhalaie atât de monstruoase, încât ascultându-le crede cineva că aude sălbaticii din Oceania urlând şi zbierând împrejurul fetişelor la care se închină".

Şi însă femeile lor sunt frumoase, precum au trebuit să fie Agar, Iudita, regina de Saba şi toate poeticele figuri din istoria antică a evreilor. Nalte, albe, graţioase, ele reprezintă tipul adevăratelor fiice ale Răsăritului. Talia lor mlădioasă şi elegantă ca trestia verde mişcată de boarea dimineţii, părul lor stufos şi luciu formează o mândră cunună pe frunte; ochii lor negri şi lungăreţi ard ca o flacără misterioasă; zâmbirea lor are un farmec atrăgător care uimeşte inima, mâinile lor fragede şi albe ţin cheia fericirilor raiului, după o expresie arăbească.

Cum se face dar că evreii, cu asemenea frumoşi tovarăşi de vieţuire, să nu aibă cele mai nobile simţiri? cum de nu li se înalţă sufletul, şi nu li se preface caracterul în compania acelor fiinţe încântătoare? Mister psihologic neînţeles!! Departe de a primi înrâurirea cerească a frumuseţii, evreii le-au comunicat ei din contra mârşavele lor instincte, şi astăzi strănepoatele reginei de Saba întind mâinile cu lăcomie, pentru ca să culeagă aurul oriunde l-ar găsi. Angel le numeşte Schillve în rochii, deşi el le apreţuieşte mult, foarte mult.

La întoarcerea noastră în oraş avem prilej a ne convinge de acest trist adev[...]ntrând în mai multe case evreieşti.

Aceste locuinţe se compun de o tindă, care dă într-o curte mică parchetată cu cărămizi smălţuite. În curte se deschid câteva camere întunecoase, care servesc de bucătărie, spălătorie, salon etc.; iar pe dinaintea camerelor se întinde o galerie cu coloane, unde familia petrece ziua şi nopţile de vară.

Evreii din Maroc grăiesc spanioleşte, fiind originari din Spania, de unde au fost izgoniţi la diferite epoci. Ei poartă anterie de postav închis cu nasturi mulţi şi rotunzi, brâie de mătase şi chitii negre. Cât pentru femei, cele mai sărace sunt îmbrăcate cu rochii de cit şi legate la cap cu tulpane simple; iar cele bogate au un costum mult mai elegant, brâiele lor fiind de fir, legăturile capului de mătase şi rochiile lor de stofe grele cu broderii de aur; aceste haine însă ies la iveală numai în zile de sărbători mari.

Mai în toate saloanele unde intrăm, avem plăcerea de a vedea două sau trei femei, unele mai frumoase decât altele, care ne primesc foarte graţios, privesc la noi cu ochi galeşi, ne dau zâmbirile lor cele mai dulci, şi apoi mişcând buzele ca nişte frunze de flori trandafirii... ne cer parale! Grecii vechi aveau între dumnezeiri pe Afrodita fermecătoare; evreii de astăzi au pe Afrodita cerşetoare!

Noaptea cade fără veste şi ne surprinde pe hudiţe, c[...]n Africa amurgul este necunoscut; ne întoarcem deci la locantă, încântaţi de ideea ce am avut de a veni la Tanger şi promiţându-ne de a vizita a doua zi castelul ce dominează oraşul, precum şi Alczarul, adică palatul sultanilor de Maroc. La otel suntem primiţi cu demonstrări foarte expresive din partea papagalului, care ne asigură că ne iubeşte, repetând: ai lov iu, miile toneres! şi dar uimiţi de această declarare de amor, ne suim iarăşi pe terasă, pentru ca să asistăm la răsăritul lunii.

Palida făclie a umbrelor se ridică în orizont cu numerosul său cortegiu de stele, întocmai ca o regină strălucită în mijlocul curţii sale de dame elegante. Ea răspândeşte pe munţii Africii şi ai Spaniei un văl luminos şi fantastic; iar pe sânul mării întinde o punte de aur, care uneşte orizontul depărtat cu malul pe care ne găsim. O dulce răcoreală adie împrejurul nostru şi ne îmbată de plăcere, făcând a crede că pe lângă noi fâlfâie aripile nevăzute ale geniilor de noapte.

-- Ascultă! îmi zice Angel, apucându-mă de braţ.

-- Ce?

-- N-auzi pe valuri glasul armonios al copilei celei frumoase din vapor?

-- Visezi, amice, îi răspund. E glasul unui marinar francez.

-- Dar nu zăreşti o barcă în razele lunii?

-- Ba zăresc.

-- Şi în barcă nu vezi o umbră de femeie?

-- Văd doi marinari care vâslesc; dar chiar aşa să fie cum zici, crezi că o femeie ar îndrăzni să facă serenadă în baia Tangerului? mai cu seamă o israelită?

-- Ea-i!... strigă Angel fără a asculta observările mele şi, strigând, el dispare pentru câteva minute; apoi se întoarce iar pe terasă, aducând instrumentul său favorit, cornetul de argint.

-- Ce vrei să faci? îl întreb cu mirare.

-- Vreau să dau un concert marocanilor şi să răspund graţioasei cantatriţe din caic.

Dominat de această idee fixă, Angel începe a suna din cornet o arie din Lucia, neauzită încă de urechile africane. Notele jalnice şi melodioase se răspândesc în tot oraşul, făcând pe arabi a-şi închipui că aud trompeta lui Anael. Ca prin un efect magic, toate terasele caselor se acoperă cu oameni, care, când se mişcă speriaţi, când se opresc înmărmuriţi. Înseşi vestalele doamnei Ashton, atrase de farmecul armoniei, apar la lună lângă noi, întocmai ca fantasmele care ies din morminte în scena mănăstirii din opera lui Meyerbeer, Robert diavolul. Ele stau în extaz, suspinând adânc şi exprimând uimirea lor prin clătinarea zulufilor şi prin un haao foarte prelungit.

Succesul artistului este deplin; un oraş întreg îl ascultă, două vestale îl admiră şi chiar junele servitoare din locantă, Asterica şi Lunica, ghemuite într-un colţ al otelului, arată la lumina stelelor mărgăritarii ce poartă în locul dinţilor.

Pe la o oră după miezul nopţii, Angel, finind concertul şi primind aplauzele noastre, îşi ia adio de la umbrele teraselor, prin câteva note care imită foarte bine cucurigul cocoşilor; apoi ne coborâm cu toţii în salon, ne zicem noapte bună în diferite limbi şi ne retragem în camerele noastre de culcat.

-- Good night, my dear Alecsandri.

-- Good night, dear Angel.

-- Are you sleepy?

-- Oh, yes! Noapte bună şi somn dulce!

A doua zi Hamed vine de ne trezeşte şi cu un aer serios de lord ne zice spanioleşte: buen dies, seniores, crezând că ne dă ziua bună englezeşte, pe urmă el ne propune să ne întovărăşească la Alczar. Cererea lui e încuviinţată cu majoritatea absolută a voturilor, şi îndată după dejun plecăm tustrei, Hamed înainte şi noi după el. Reîncepem dar o babă-oarbă prin încâlcirea hudiţelor oraşului şi în fine ne suim pe culmea coronată de ruinele vechiului castel ce domină Tangerul.

Poziţia lui e foarte frumoasă şi înlesneşte ochilor un zbor întins pe un orizont nemărginit. În depărtare se arată ca nişte nouri munţii Andaluziei şi stânca Gibraltarului; în dreapta se înalţă munţii Africii şi se zăreşte drumul care duce la Fez, capitala Marocului; la picioarele noastre străluceşte în soare marea, brăzduită de corăbii, şi albeşte oraşul Tanger cu casele sale cubice.

Câţiva arbori, câţiva butuci de vie, câteva maldări de stuh verde, precum şi vopselele caselor consulare, completează acest tablou învestit cu diferite culori. După un lung repaus şi o lungă admirare a priveliştii, intrăm în castel prin o poartă dărâmată şi apoi în curtea Alczarului, înconjurată cu ziduri nalte şi metereze. Palatul sultanilor de Maroc se ridică în stânga curţii; trecem pe din dosul lui, apucăm prin nişte hrube întunecoase şi deodată ne găsim într-un patio, salon mare, descoperit, pavat cu plăci de cărămizi smălţuite şi ornat pe laturile lui cu coloane de marmură albă. Aceste coloane formează de jur împrejur galerii, în care se deschid uşile mai multor camere săpate în stil mauresc. Tot geniul oriental se arată în frumuseţea bolţilor de lemn scobit şi în fantezia arabescurilor de pe pereţii acelor camere.

Vizitând cu de-amăruntul rândul de jos al palatului, ne suim la cel de deasupra pe scări smălţuite, ca să vedem haremul aşezat deasupra mării. Câte mistere, câte suspine înfocate, câte daruri tainice, câte scene dramatice au avut fiinţă odinioară, în această închisoare strălucită! Câte minuni de frumuseţi au veştezit acolo! câte suflete june şi amoroase s-au stins ca stelele cerului; câţi ochi drăgălaşi au zburat de sus pe întinsul valurilor şi al orizontului, urmărind un vis plăcut, o sperare înşelătoare!

În sânul acestui pustiu palat închipuirea se exaltă şi recheamă trecutul strălucit, pentru ca să piardă din vedere mizeria timpului de faţă; ea întrevede pe acei mauri cavalereşti, care au domnit în Andaluzia şi au zidit geamia cu sute de coloane din Cordova, Alczarul şi Giralda din Sevilia şi mai cu seamă Alhambra din Grenada, trei minuni de arhitectură feerică. Iar când de la măreţul tablou al trecutului, ochii se cobor pe litoralul Africii de astăzi, ce văd ei oare? Văd sate mizerabile şi oraşe compuse de hudiţe stricate şi pline de gunoi; [...]

Guvernatorii oraşelor, paşii, sunt tirani absoluţi; iar sultanul de la Fez este considerat ca umbra lui Allah! El trăieşte închis în saraiul său ca un zeu misterios, la al cărui nume toţi tremură şi se închină. Rareori acest personaj se arată în public, şi când se întâmplă ca el să facă vreo scurtă călătorie sau să-şi schimbe reşedinţa, iată cortegiul ce-l însoţeşte:

1) În capul cortegiului un escadron de mauri ai gardei împărăteşti.